O privire în trecut

Dupa cum probabil ati remarcat, de ceva vreme se lucreaza la acest blog. Am folosit initial o tema gratuita, veche de vreo 4-5 ani, si, pur si simplu, programarea initiala nu mai putea tine pasul cu nesfarsitele up-grade-uri ale wordpress-ului, ale plug-in-urilor si cu nevoile mele si ale cititorilor.

Dupa cateva încercari esuate am gasit în sfarsit un programator serios si disponibil, pe care nu l-am grabit deloc, ba chiar l-am lasat sa-si faca munca pe îndelete. Am reusit sa scap astfel de o gramada de probleme provocate de hibele din programare.
Lasand deoparte ceea ce nu se vede, dar se simte, adica programarea, as vrea sa va spun cateva cuvinte despre ceea ce se vede. De anul trecut am început sa postez la retete, fotografii mai mari. Le postasem mici initial, nu neaparat fiindca nu aveam încredere în calitatile mele de fotograf, ci pentru ca am subestimat rolul jucat de fotografie în cadrul unei retete. Daca însa tot a trebuit sa iau, oarecum, la mana întreg blogul cu ocazia „reparatiilor” la programare, am profitat de ocazie ca sa îmi înlocuiesc fotografiile mici cu unele mai mari. Sa faci asta cu peste 600 de retete, nu este tocmai floare la ureche, asa ca operatiunea asta mi-a luat ceva vreme. A fost însa o ocazie pentru a trage cateva concluzii. Iata-le.
Blogging-ul s-a schimbat foarte mult în ultimii 3-4 ani. Bloggerii s-au schimbat si ei la fel de mult. În primul rand s-au înmultit teribil, ceea ce este bine, caci ofera mai multe variante, abordari, filozofii culinare etc. Sursele de informatie s-au înmultit, ingredientele de pe piata sunt mai diverse, chiar mai usor disponibile daca nu mai ieftine, tehnologia a progresat, iar toate acestea au avut un impact foarte puternic asupra internetului culinar.
Daca înainte vreme eram printre foarte putinii care abordau alte bucatarii si stiluri de gatit decat ceea ce se obisnuieste pe plaiurile mioritice, astazi aproape ca nu exista blog care sa nu propuna retete mediteraneene si asiatice, sau sa nu scrie articole despre diverse ingrediente.
Bloggerii au evoluat, cei mai multi dintre ei, de la nivelul de „gospodina” sau de „bucatar de duminica”, la cel de jurnalist culinar. Un blogger bun trebuie astazi sa aiba cultura culinara, sa stie sa scrie, sa stie sa faca fotografii, sa fie propriul sau stilist, sa se descurce putintel la programare, sa poata sa-si promoveze blogul, sa filmeze, sa editeze materiale foto si video si, mai ales, sa gateasca foarte corect si cu imaginatie. Deja, daca vrei sa ai un blog care sa fie bine scris, sa arate excelent si sa propuna articole si retete deosebite, este nevoie mai curand de o echipa întreaga, decat de un singur om. Blogging-ul culinar pare ca este pe cale sa treaca de la stadiul „artizanal” la cel „profesional”.
Asigurarea tuturor acestor calitati necesare unui blog bun, sau macar decent, costa însa bani, multi bani, enorm de mult timp si o cantitate de munca imensa, ceea ce a dus la orientarea multor bloguri spre latura comerciala a acestei activitati. Pasiunea singura nu mai poate face fata, dupa parerea mea. Ma rog, acest aspect ar putea fi dezvoltat si discutat cu o alta ocazie.
Dar cred ca ati înteles ideea: ca sa ai un blog interesant, ca sa ai un cuvant de spus, trebuie sa fii al naibii de muncitor, sa investesti mult timp si multi bani si sa te pricepi la foarte multe domenii diferite.
Am avut ocazia sa arunc o privire asupra materialelor publicate în cei peste 3 ani de cand am blogul. Va spun cu sinceritate ca m-am luat cu mainile de cap de cateva ori si am fost tentat sa sterg cateva zeci de articole si retete. Unele dintre ele sunt acum incomplete, poate chiar eronate pe ici pe colo, caci ideile, modul de abordare si datele stiintifice evolueaza si ele. Retetele, la randul lor, propun uneori ingrediente pe care astazi le-as înlocui, sau moduri de lucru pe care astazi le-as schimba.
Ceea ce m-a deranjat însa cel mai mult au fost fotografiile mele si, mai ales, modul de prezentare al preparatelor. Mi-am dat seama brusc cat de mult am progresat, de fapt, în acesti ultimi ani; exact ca atunci cand îti vezi ani de zile de viata ta, si deodata remarci cat de mult au crescut copiii; pe cale de consecinta observi, bineînteles, si cat de mult ai îmbatranit tu, ca parinte. Exact aceasta a fost senzatia mea revazandu-mi vechile materiale.
Daca ar fi sa iau o masura drastica, as renunta la jumatate din continutul acestui blog, sau as rescrie jumatate din materiale. Şi chiar am avut pornirea asta, caci nu îmi este teama de munca. Nu am pus-o însa în practica. Şi stiti de ce? Fiindca, dupa mine, un blog este un organism viu. Evolueaza, creste, stagneaza, se îmbolnaveste, se vindeca, se maturizeaza… într-un final chiar si moare. Desigur, acele articole si retete pe care mi le doream schimbate nu ma mai reprezinta, dar nu ma pot dezice de ele. Asa gateam si asa gandeam cu cativa ani în urma, în copilaria acestui blog.
Filozofii spun ca de la o secunda la alta suntem alte persoane, caci permanent ni se întampla cate ceva care ne schimba; poate infinitezimal, asa cum nu-ti dai seama ca te schimbi daca te privesti zilnic în oglinda. Dar schimbarea exista, se petrece lent dar continuu, iar în anumite momente îti dai seama de acest lucru brusc, ca atunci cand privesti o fotografie facuta cu cativa ani în urma si realizezi deodata cat de mult te-ai îngrasat, cat ai chelit sau cate cute noi au aparut pe fata ta în acest scurt rastimp.
În concluzie, eu cel de azi ar vrea sa refaca o parte din ceea ce a facut eu cel din trecut, si se gandeste cu oarecare groaza la ce ar putea gandi eu cel de maine despre munca mea de azi.
Ştiu ca si cititorii au evoluat odata cu mine. Unii dintre ei si-au facut, între timp, propriile bloguri culinare, altii au devenit mai buni, mai experimentati si mai bine informati. Practic am parcurs acest drum împreuna si, chiar daca uneori m-am simtit cam singur, caci îmi doresc o implicare mai mare a cititorilor, traficul blogului a crescut continuu, ca si reputatia lui.
Un alt lucru remarcat de mine este ca am pierdut vreo 30 dintre retete. Habar n-am cum s-a petrecut asta, cert este doar faptul ca nu le-am mai gasit în computer. Ţin minte ca de vreo doua ori am avut probleme cu virusi, ca a trebuit sa reinstalez întreg sistemul, ca mi-am tot trecut materialele de pe un HDD pe altul… poate ca atunci le-am pierdut, dar nu sunt sigur. Asa ca unele fotografii au ramas tot mici.
Fotografiile mele de astazi sunt mult mai bune decat cele de acum 2-3 ani ca si modul de prezentare de altfel (desi mai exista si exceptii). Am început de cateva zile sa-mi aduc aminte ca mi-am castigat ani de-a randul salariul lucrand în Photoshop, asa ca am început sa prelucrez putin fotografiile. Am dorit la începuturi sa le las total „natur”, caci prelucrandu-le as fi avut impresia ca însel publicul si ca îi ofer ceva, de fapt, inexistent. Nu am apelat niciodata la trucuri – si în continuare nu o voi face – ca pulverizatoare cu apa, ulei si silicon, fum artificial, adezivi si altele asemenea, caci exista o uimitoare astfel de recuzita în domeniul fotografiei culinare. Am început însa sa lucrez putin la culorile, lumina si claritatea fotografiilor.
De asemenea, am început sa dau mai mare atentie la partea de decor si de punere în scena. Acum încerc sa privesc fiecare reteta ca pe o poveste si sa stabilesc clar ce anume vreau sa spun cu ea si cum pot sa fac asta. Uneori, de multe ori de fapt, nu am recuzita necesara (vorbeam mai sus de cheltuieli, cele ocazionate de vesela, tacamuri si obiecte de recuzita sunt cele mai importante dupa cele destinate ustensilelor de gatit si echipamentului fotografic), asa ca trebuie sa schimb povestea, sau s-o spun altfel. Alteori nu sunt concentrat îndeajuns, sau nu gasesc ideea cea mai buna, si asta se simte si în produsul finit.
Acum pentru o singura reteta am nevoie de cateva ore de munca si de multe zeci de fotografii, si înca nu ma stresez foarte mult sa schimb unghiul, pozitionarea luminilor, alternanta de lumina naturala cu cea de studiou, aranjamentul recuzitei si setarile aparatului. Înca nu am habar sa fotografiez, zic eu; de fapt abia am început sa studiez un pic aspectele legate de fotografie.
În fine, cea mai importanta concluzie însa, este aceea ca înca ma simt foarte conectat la ceea ce fac. Pasiunea nu s-a stins, ba dimpotriva. Sunt sigur ca si faptul ca mai am atatea de învatat, nu numai în domeniul gastronomic, ci si din postura de fotograf, stilist sau editor de fotografii, face ca blogareala înca sa aiba farmec pentru mine.
Cu aceasta, privirea în trecut s-a încheiat si încerc s-o îndrept acum spre viitor. Un viitor în care sper sa-mi fiti alaturi în continuare, sa descoperim împreuna multe lucruri interesante si utile si sa evoluam împreuna.


  1. cristi-j spune:

    “Placerea este absolut necesara, dar la un moment dat nu mai poti tine pasul” – foarte adevarat. dar tu si exagerezi … hahaha … nu spune nimeni ca trebuie sa postezi in fiecare zi si sa raspunzi la comentarii in interval de 10 minute. se poate si intr-un ritm care sa iti permita sa tii pasul.
    depinde si ce vrei sa faci, cum si cat vrei sa te exprimi in felul asta. “Daca nu ai un minim de conform material, confortul spiritual poate sa dispara si el” – ce mi-as dori eu (si asta am spus de la inceput) ar fi sa existe si profesionisti, bucatari si jurnalisti culinari dedicati total acestei activitati inclusiv sub forma de blog si sa castige din asta dar in paralel sa ramana si alte categorii (persoane din aceste categorii putand oferii o calitate la fel de ridicata), sa nu isi doreasca toate blogurile sa obtina profit. pasionati care chiar daca nu-si dedica tot timpul acestui domeniu tin un blog si isi recupereaza o parte din cheltuieli, persoane care castiga din altceva dar doar de placere vor sa tina si un blog si chiar gospodine, casnice, persoane la pensie care vor sa spuna ceva si sa comunice cu altii.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Vezi tu, fiecare isi propune niste standarde cand se apuca de o treaba. Astea sunt standardele mele si fac tot posibilul sa ma tin de ele. Daca nu voi mai putea sa fac asta, va fi un moment dificil; va trebui sa iau atunci o decizie.

      Exista astfel de persoane, asa cum iti doresti tu. Chiar si blogul meu traieste aproape doar din pasiune, caci nu produce indeajuns de mult ca sa ma intretina. Ti-am inteles opinia, sper ca mi-ai inteles-o si tu pe a mea.

  2. TeoBucatar spune:

    Excelent articolul, sintetizeaza tot ceea ce probabil simtim cu totii. Citesc cu multa placere articolele tale chiar daca, de cele mai multe ori nu am suficient timp pentru a comenta. Ai multa dreptate, investesti destul de mult pentru un astfel de blog si este normal sa faci in asa fel incat sa poti recupera o parte din cheltuieli. De aceea nu prea reusesc sa-i cred pe cei care se lauda ca fac asta numai din placere.

    • Radu Popovici spune:

      @TeoBucatar: Ai comentat destul de des si chiar daca nu ai fi facut-o te-as fi inteles, caci nici eu nu am timp sa comentez pe blogurile colegilor. Avem cam aceeasi parere, si cred ca este normal dat fiind ca avem cam aceleasi experiente. Placerea este absolut necesara, dar la un moment dat nu mai poti tine pasul. Daca nu ai un minim de conform material, confortul spiritual poate sa dispara si el.

  3. Corina spune:

    Radu, dupa mine, daca ai sterge ceva ar fi ca si cum ai sterge pozele din copilarie, sau le-ai arunca la gunoi. A fost o perioada din evolutia ta, si paote e chiar util sa vezi din cand in cand acele postari de inceput, si pozele, sunt un fel de stimulent care te scoate cand esti cu corabiile cam sub apa, si ai nevoie sa vezi ce frumos ai evoluat.
    In ceea ce priveste pozele, faci poze frumoase-si faceai poze frumoase si inainte, care serveau perfect scopului. Doar ca acum vrei mai mult si asta e foarte bine, dar nu le judeca asa aspru, fiindca la inceput blogul tau avea si alta tinta intr-un fel, si alt public.
    De la noi lucrurile se vad asa- blogul tau de acum ceva timp m-a prins si m-a facut sa iti fiu cititoare fidela, deja un alt membru al familiei iti incearca retetele si e prins de ceea ce scrii si faci, deci blogul a fost ceea ce trebuia sa fie si este in continuare. Felicitari si pentru inceput si pentru evolutie!

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: Cand am scris articolul eram deja hotarat sa nu sterg nimic. Adevarul este ca nu prea faceam poze frumoase… si nici acum, desi sunt mai bune. Ma rog, ma compar cu ceea ce fac profesionistii, nu amatorii care pozeaza cu telefonul. 🙂 Oricum, mai este mult loc pentru progres.

      Daca blogul te-a prins acum cativa ani, sper sa te tina in continuare interesata alti cativa ani de acum incolo.

  4. Edith spune:

    @Radu: evident, fiecare isi cultiva pasiunea care predomina. Eu una, tind spre cea de-a doua varianta mentionata de tine. Sper sa ajung candva.. 🙂 M-as multumi si cu “fotograf bun care gateste binisor” :))

    Eu cred ca deja te incadrezi in prima categorie pe care ai mentionat-o 🙂

  5. mitinita spune:

    Ce lectura placuta si ce multi ne regasim in ea. Si eu ma uit la unele retete vechi,la fel si la fotografii si sa stii ca si pe mine m-a batut gandul sa sterg din ele,dar ar fi ca si cum m-as renega pe mine insumi. Asta e dovada ca am evoluat,ca invat si ca vreau sa progresez.
    Ma bucur si eu sa vad ca apar tot mai multe retete etnice si nu stiu daca mai tii minte ,dar tu mi-ai dat un sfat foarte bun cand unii ma criticau ca nu postam retete romanesti. Ti-am urmat sfatul si acum am evoluat de la “ciudat” la “interesant”,ba chiar si oferte de a le incerca.
    Eu nu gatesc nici cu dragoste,nu sunt nici gospodina,consider bucataria un laborator,nu este weekend in care sa nu experimentez iar ceva.
    Felicitari ptr toata munca,pentru retetele si mai ales pentru articolele culinare.

    • Radu Popovici spune:

      @mitinita: Sigur ca imi amintesc. Prin asta trecusem si eu nu cu mult inainte, dar nu mi-a pasat. 🙂
      Multumesc pentru felicitari, le meriti si tu din plin. Multa bafta si spor la experimente!

  6. Ancuta spune:

    Foarte frumos si adevarat! Chiar daca sunt un blogger la inceput de drum, mi-am vazut evolutia (in bine sper) si am vrut sa refac retetele vechi, dar asa cum spuneai si tu, face parte din trecutul nostru si pentru fiecare lucru exista un inceput.

    Multa putere de munca iti doresc, si la fel de multa pasiune ca si pana acum. O saptamana frumoasa!

  7. Siderite spune:

    Buna treaba, Radu, si bun articol. Mi-a atras privirea discutia ta cu cristi-j pentru ca am realizat ca majoritatea blogurilor, in mod sigur cele mai populare, au la baza retete. Si nu vorbesc doar de cele culinare. Blogul este locul unde cauti ceva anume si gasesti pasi simpli pentru a ajunge la ce iti doresti. Ce e asta, daca nu o reteta? Poate generalizez prea mult, avind in vedere ca eu am un blog tehnic, dar pentru blog listul meu se cam potriveste.

    • Radu Popovici spune:

      @Siderite: Blogul meu este o combinatie de retete cu articole de tehnica gastro, cultura culinara, turism culinar si jurnalism culinar. Sau cel putin asa il vad eu. 🙂

  8. simina spune:

    Frumos scris. Un alt articol excelent pe care nu il voi uita usor. Indiferent ce parere ai tu despre pozele tale caci este firesc sa fii nemultumit blogul arata din ce in ce mai bine. Felicitari pentru munca de pana acum!

  9. Alex Farca spune:

    Felicitari Radu. Ai spus multe adevaruri aici. Nu cred sa fie un blogger care sa nu se uite în spate si sa spuna: cu siguranta as reface fotografia asta, sau as scrie altfel postul asta. Cu totii evoluam si e bine ca ne dam seama. Poate asa vor învata si cei care vin dupa noi :). Thumbs up.

    • Radu Popovici spune:

      @AlexFarca: Multumesc pentru vizita si comentariu. Stiu ca toti bloggerii simt asta, cel putin cei care progreseaza. 🙂 Articolul era insa destinat mai ales publicului, care probabil nu cunoaste detaliile acestei activitati.

  10. Edith spune:

    Ai perfecta dreptate si este normal sa evoluam. Si mie imi vine sa imi sterg 50% din retete :)) Insa nu am timpul necesar sa le refac, asa ca le las acolo si ca o marturie a evolutiei.

    In ceea ce priveste faptul ca nu voiai sa iti postprocesezi pozele, prin postprocesarea lor nu inseamna ca minti publicul, toti fotografii fac asta. Pur si simplu prezinti ceva ce merita prezentat, intr-un mod cat mai bun si mai apetisant, evident nerecurgand la trucuri cum ai spus si tu: ulei, silicon, adezivi… Asta ar insemna sa mintim.

    • Radu Popovici spune:

      @Edith: Da, stiu. Un pic de culoare, lumina si contrast fac diferenta dinte o fotografie banala si una excelenta. Sper doar ca la final sa fiu un bucatar care face poze bunicele, nu un fotograf care gateste bine. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.