O privire în trecut

Dupa cum probabil ati remarcat, de ceva vreme se lucreaza la acest blog. Am folosit initial o tema gratuita, veche de vreo 4-5 ani, si, pur si simplu, programarea initiala nu mai putea tine pasul cu nesfarsitele up-grade-uri ale wordpress-ului, ale plug-in-urilor si cu nevoile mele si ale cititorilor.

Dupa cateva încercari esuate am gasit în sfarsit un programator serios si disponibil, pe care nu l-am grabit deloc, ba chiar l-am lasat sa-si faca munca pe îndelete. Am reusit sa scap astfel de o gramada de probleme provocate de hibele din programare.
Lasand deoparte ceea ce nu se vede, dar se simte, adica programarea, as vrea sa va spun cateva cuvinte despre ceea ce se vede. De anul trecut am început sa postez la retete, fotografii mai mari. Le postasem mici initial, nu neaparat fiindca nu aveam încredere în calitatile mele de fotograf, ci pentru ca am subestimat rolul jucat de fotografie în cadrul unei retete. Daca însa tot a trebuit sa iau, oarecum, la mana întreg blogul cu ocazia „reparatiilor” la programare, am profitat de ocazie ca sa îmi înlocuiesc fotografiile mici cu unele mai mari. Sa faci asta cu peste 600 de retete, nu este tocmai floare la ureche, asa ca operatiunea asta mi-a luat ceva vreme. A fost însa o ocazie pentru a trage cateva concluzii. Iata-le.
Blogging-ul s-a schimbat foarte mult în ultimii 3-4 ani. Bloggerii s-au schimbat si ei la fel de mult. În primul rand s-au înmultit teribil, ceea ce este bine, caci ofera mai multe variante, abordari, filozofii culinare etc. Sursele de informatie s-au înmultit, ingredientele de pe piata sunt mai diverse, chiar mai usor disponibile daca nu mai ieftine, tehnologia a progresat, iar toate acestea au avut un impact foarte puternic asupra internetului culinar.
Daca înainte vreme eram printre foarte putinii care abordau alte bucatarii si stiluri de gatit decat ceea ce se obisnuieste pe plaiurile mioritice, astazi aproape ca nu exista blog care sa nu propuna retete mediteraneene si asiatice, sau sa nu scrie articole despre diverse ingrediente.
Bloggerii au evoluat, cei mai multi dintre ei, de la nivelul de „gospodina” sau de „bucatar de duminica”, la cel de jurnalist culinar. Un blogger bun trebuie astazi sa aiba cultura culinara, sa stie sa scrie, sa stie sa faca fotografii, sa fie propriul sau stilist, sa se descurce putintel la programare, sa poata sa-si promoveze blogul, sa filmeze, sa editeze materiale foto si video si, mai ales, sa gateasca foarte corect si cu imaginatie. Deja, daca vrei sa ai un blog care sa fie bine scris, sa arate excelent si sa propuna articole si retete deosebite, este nevoie mai curand de o echipa întreaga, decat de un singur om. Blogging-ul culinar pare ca este pe cale sa treaca de la stadiul „artizanal” la cel „profesional”.
Asigurarea tuturor acestor calitati necesare unui blog bun, sau macar decent, costa însa bani, multi bani, enorm de mult timp si o cantitate de munca imensa, ceea ce a dus la orientarea multor bloguri spre latura comerciala a acestei activitati. Pasiunea singura nu mai poate face fata, dupa parerea mea. Ma rog, acest aspect ar putea fi dezvoltat si discutat cu o alta ocazie.
Dar cred ca ati înteles ideea: ca sa ai un blog interesant, ca sa ai un cuvant de spus, trebuie sa fii al naibii de muncitor, sa investesti mult timp si multi bani si sa te pricepi la foarte multe domenii diferite.
Am avut ocazia sa arunc o privire asupra materialelor publicate în cei peste 3 ani de cand am blogul. Va spun cu sinceritate ca m-am luat cu mainile de cap de cateva ori si am fost tentat sa sterg cateva zeci de articole si retete. Unele dintre ele sunt acum incomplete, poate chiar eronate pe ici pe colo, caci ideile, modul de abordare si datele stiintifice evolueaza si ele. Retetele, la randul lor, propun uneori ingrediente pe care astazi le-as înlocui, sau moduri de lucru pe care astazi le-as schimba.
Ceea ce m-a deranjat însa cel mai mult au fost fotografiile mele si, mai ales, modul de prezentare al preparatelor. Mi-am dat seama brusc cat de mult am progresat, de fapt, în acesti ultimi ani; exact ca atunci cand îti vezi ani de zile de viata ta, si deodata remarci cat de mult au crescut copiii; pe cale de consecinta observi, bineînteles, si cat de mult ai îmbatranit tu, ca parinte. Exact aceasta a fost senzatia mea revazandu-mi vechile materiale.
Daca ar fi sa iau o masura drastica, as renunta la jumatate din continutul acestui blog, sau as rescrie jumatate din materiale. Şi chiar am avut pornirea asta, caci nu îmi este teama de munca. Nu am pus-o însa în practica. Şi stiti de ce? Fiindca, dupa mine, un blog este un organism viu. Evolueaza, creste, stagneaza, se îmbolnaveste, se vindeca, se maturizeaza… într-un final chiar si moare. Desigur, acele articole si retete pe care mi le doream schimbate nu ma mai reprezinta, dar nu ma pot dezice de ele. Asa gateam si asa gandeam cu cativa ani în urma, în copilaria acestui blog.
Filozofii spun ca de la o secunda la alta suntem alte persoane, caci permanent ni se întampla cate ceva care ne schimba; poate infinitezimal, asa cum nu-ti dai seama ca te schimbi daca te privesti zilnic în oglinda. Dar schimbarea exista, se petrece lent dar continuu, iar în anumite momente îti dai seama de acest lucru brusc, ca atunci cand privesti o fotografie facuta cu cativa ani în urma si realizezi deodata cat de mult te-ai îngrasat, cat ai chelit sau cate cute noi au aparut pe fata ta în acest scurt rastimp.
În concluzie, eu cel de azi ar vrea sa refaca o parte din ceea ce a facut eu cel din trecut, si se gandeste cu oarecare groaza la ce ar putea gandi eu cel de maine despre munca mea de azi.
Ştiu ca si cititorii au evoluat odata cu mine. Unii dintre ei si-au facut, între timp, propriile bloguri culinare, altii au devenit mai buni, mai experimentati si mai bine informati. Practic am parcurs acest drum împreuna si, chiar daca uneori m-am simtit cam singur, caci îmi doresc o implicare mai mare a cititorilor, traficul blogului a crescut continuu, ca si reputatia lui.
Un alt lucru remarcat de mine este ca am pierdut vreo 30 dintre retete. Habar n-am cum s-a petrecut asta, cert este doar faptul ca nu le-am mai gasit în computer. Ţin minte ca de vreo doua ori am avut probleme cu virusi, ca a trebuit sa reinstalez întreg sistemul, ca mi-am tot trecut materialele de pe un HDD pe altul… poate ca atunci le-am pierdut, dar nu sunt sigur. Asa ca unele fotografii au ramas tot mici.
Fotografiile mele de astazi sunt mult mai bune decat cele de acum 2-3 ani ca si modul de prezentare de altfel (desi mai exista si exceptii). Am început de cateva zile sa-mi aduc aminte ca mi-am castigat ani de-a randul salariul lucrand în Photoshop, asa ca am început sa prelucrez putin fotografiile. Am dorit la începuturi sa le las total „natur”, caci prelucrandu-le as fi avut impresia ca însel publicul si ca îi ofer ceva, de fapt, inexistent. Nu am apelat niciodata la trucuri – si în continuare nu o voi face – ca pulverizatoare cu apa, ulei si silicon, fum artificial, adezivi si altele asemenea, caci exista o uimitoare astfel de recuzita în domeniul fotografiei culinare. Am început însa sa lucrez putin la culorile, lumina si claritatea fotografiilor.
De asemenea, am început sa dau mai mare atentie la partea de decor si de punere în scena. Acum încerc sa privesc fiecare reteta ca pe o poveste si sa stabilesc clar ce anume vreau sa spun cu ea si cum pot sa fac asta. Uneori, de multe ori de fapt, nu am recuzita necesara (vorbeam mai sus de cheltuieli, cele ocazionate de vesela, tacamuri si obiecte de recuzita sunt cele mai importante dupa cele destinate ustensilelor de gatit si echipamentului fotografic), asa ca trebuie sa schimb povestea, sau s-o spun altfel. Alteori nu sunt concentrat îndeajuns, sau nu gasesc ideea cea mai buna, si asta se simte si în produsul finit.
Acum pentru o singura reteta am nevoie de cateva ore de munca si de multe zeci de fotografii, si înca nu ma stresez foarte mult sa schimb unghiul, pozitionarea luminilor, alternanta de lumina naturala cu cea de studiou, aranjamentul recuzitei si setarile aparatului. Înca nu am habar sa fotografiez, zic eu; de fapt abia am început sa studiez un pic aspectele legate de fotografie.
În fine, cea mai importanta concluzie însa, este aceea ca înca ma simt foarte conectat la ceea ce fac. Pasiunea nu s-a stins, ba dimpotriva. Sunt sigur ca si faptul ca mai am atatea de învatat, nu numai în domeniul gastronomic, ci si din postura de fotograf, stilist sau editor de fotografii, face ca blogareala înca sa aiba farmec pentru mine.
Cu aceasta, privirea în trecut s-a încheiat si încerc s-o îndrept acum spre viitor. Un viitor în care sper sa-mi fiti alaturi în continuare, sa descoperim împreuna multe lucruri interesante si utile si sa evoluam împreuna.