O privire în trecut

După cum probabil aţi remarcat, de ceva vreme se lucrează la acest blog. Am folosit iniţial o temă gratuită, veche de vreo 4-5 ani, şi, pur şi simplu, programarea iniţială nu mai putea ţine pasul cu nesfârşitele up-grade-uri ale wordpress-ului, ale plug-in-urilor şi cu nevoile mele şi ale cititorilor.

După câteva încercări eşuate am găsit în sfârşit un programator serios şi disponibil, pe care nu l-am grăbit deloc, ba chiar l-am lăsat să-şi facă munca pe îndelete. Am reuşit să scap astfel de o grămadă de probleme provocate de hibele din programare.
Lăsând deoparte ceea ce nu se vede, dar se simte, adică programarea, aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre ceea ce se vede. De anul trecut am început să postez la reţete, fotografii mai mari. Le postasem mici iniţial, nu neapărat fiindcă nu aveam încredere în calităţile mele de fotograf, ci pentru că am subestimat rolul jucat de fotografie în cadrul unei reţete. Dacă însă tot a trebuit să iau, oarecum, la mână întreg blogul cu ocazia „reparaţiilor” la programare, am profitat de ocazie ca să îmi înlocuiesc fotografiile mici cu unele mai mari. Să faci asta cu peste 600 de reţete, nu este tocmai floare la ureche, aşa că operaţiunea asta mi-a luat ceva vreme. A fost însă o ocazie pentru a trage câteva concluzii. Iată-le.
Blogging-ul s-a schimbat foarte mult în ultimii 3-4 ani. Bloggerii s-au schimbat şi ei la fel de mult. În primul rând s-au înmulţit teribil, ceea ce este bine, căci oferă mai multe variante, abordări, filozofii culinare etc. Sursele de informaţie s-au înmulţit, ingredientele de pe piaţă sunt mai diverse, chiar mai uşor disponibile dacă nu mai ieftine, tehnologia a progresat, iar toate acestea au avut un impact foarte puternic asupra internetului culinar.
Dacă înainte vreme eram printre foarte puţinii care abordau alte bucătării şi stiluri de gătit decât ceea ce se obişnuieşte pe plaiurile mioritice, astăzi aproape că nu există blog care să nu propună reţete mediteraneene şi asiatice, sau să nu scrie articole despre diverse ingrediente.
Bloggerii au evoluat, cei mai mulţi dintre ei, de la nivelul de „gospodină” sau de „bucătar de duminică”, la cel de jurnalist culinar. Un blogger bun trebuie astăzi să aibă cultură culinară, să ştie să scrie, să ştie să facă fotografii, să fie propriul său stilist, să se descurce puţintel la programare, să poată să-şi promoveze blogul, să filmeze, să editeze materiale foto şi video şi, mai ales, să gătească foarte corect şi cu imaginaţie. Deja, dacă vrei să ai un blog care să fie bine scris, să arate excelent şi să propună articole şi reţete deosebite, este nevoie mai curând de o echipă întreagă, decât de un singur om. Blogging-ul culinar pare că este pe cale să treacă de la stadiul „artizanal” la cel „profesional”.
Asigurarea tuturor acestor calităţi necesare unui blog bun, sau măcar decent, costă însă bani, mulţi bani, enorm de mult timp şi o cantitate de muncă imensă, ceea ce a dus la orientarea multor bloguri spre latura comercială a acestei activităţi. Pasiunea singură nu mai poate face faţă, după părerea mea. Mă rog, acest aspect ar putea fi dezvoltat şi discutat cu o altă ocazie.
Dar cred că aţi înţeles ideea: ca să ai un blog interesant, ca să ai un cuvânt de spus, trebuie să fii al naibii de muncitor, să investeşti mult timp şi mulţi bani şi să te pricepi la foarte multe domenii diferite.
Am avut ocazia să arunc o privire asupra materialelor publicate în cei peste 3 ani de când am blogul. Vă spun cu sinceritate că m-am luat cu mâinile de cap de câteva ori şi am fost tentat să şterg câteva zeci de articole şi reţete. Unele dintre ele sunt acum incomplete, poate chiar eronate pe ici pe colo, căci ideile, modul de abordare şi datele ştiinţifice evoluează şi ele. Reţetele, la rândul lor, propun uneori ingrediente pe care astăzi le-aş înlocui, sau moduri de lucru pe care astăzi le-aş schimba.
Ceea ce m-a deranjat însă cel mai mult au fost fotografiile mele şi, mai ales, modul de prezentare al preparatelor. Mi-am dat seama brusc cât de mult am progresat, de fapt, în aceşti ultimi ani; exact ca atunci când îţi vezi ani de zile de viaţa ta, şi deodată remarci cât de mult au crescut copiii; pe cale de consecinţă observi, bineînţeles, şi cât de mult ai îmbătrânit tu, ca părinte. Exact aceasta a fost senzaţia mea revăzându-mi vechile materiale.
Dacă ar fi să iau o măsură drastică, aş renunţa la jumătate din conţinutul acestui blog, sau aş rescrie jumătate din materiale. Şi chiar am avut pornirea asta, căci nu îmi este teamă de muncă. Nu am pus-o însă în practică. Şi ştiţi de ce? Fiindcă, după mine, un blog este un organism viu. Evoluează, creşte, stagnează, se îmbolnăveşte, se vindecă, se maturizează… într-un final chiar şi moare. Desigur, acele articole şi reţete pe care mi le doream schimbate nu mă mai reprezintă, dar nu mă pot dezice de ele. Aşa găteam şi aşa gândeam cu câţiva ani în urmă, în copilăria acestui blog.
Filozofii spun că de la o secunda la alta suntem alte persoane, căci permanent ni se întâmplă câte ceva care ne schimbă; poate infinitezimal, aşa cum nu-ţi dai seama că te schimbi dacă te priveşti zilnic în oglindă. Dar schimbarea există, se petrece lent dar continuu, iar în anumite momente îţi dai seama de acest lucru brusc, ca atunci când priveşti o fotografie făcută cu câţiva ani în urmă şi realizezi deodată cât de mult te-ai îngrăşat, cât ai chelit sau câte cute noi au apărut pe faţa ta în acest scurt răstimp.
În concluzie, eu cel de azi ar vrea să refacă o parte din ceea ce a făcut eu cel din trecut, şi se gândeşte cu oarecare groază la ce ar putea gândi eu cel de mâine despre munca mea de azi.
Ştiu că şi cititorii au evoluat odată cu mine. Unii dintre ei şi-au făcut, între timp, propriile bloguri culinare, alţii au devenit mai buni, mai experimentaţi şi mai bine informaţi. Practic am parcurs acest drum împreună şi, chiar dacă uneori m-am simţit cam singur, căci îmi doresc o implicare mai mare a cititorilor, traficul blogului a crescut continuu, ca şi reputaţia lui.
Un alt lucru remarcat de mine este că am pierdut vreo 30 dintre reţete. Habar n-am cum s-a petrecut asta, cert este doar faptul că nu le-am mai găsit în computer. Ţin minte că de vreo două ori am avut probleme cu viruşi, că a trebuit să reinstalez întreg sistemul, că mi-am tot trecut materialele de pe un HDD pe altul… poate că atunci le-am pierdut, dar nu sunt sigur. Aşa că unele fotografii au rămas tot mici.
Fotografiile mele de astăzi sunt mult mai bune decât cele de acum 2-3 ani ca şi modul de prezentare de altfel (deşi mai există şi excepţii). Am început de câteva zile să-mi aduc aminte că mi-am câştigat ani de-a rândul salariul lucrând în Photoshop, aşa că am început să prelucrez puţin fotografiile. Am dorit la începuturi să le las total „natur”, căci prelucrându-le aş fi avut impresia că înşel publicul şi că îi ofer ceva, de fapt, inexistent. Nu am apelat niciodată la trucuri – şi în continuare nu o voi face – ca pulverizatoare cu apă, ulei şi silicon, fum artificial, adezivi şi altele asemenea, căci există o uimitoare astfel de recuzită în domeniul fotografiei culinare. Am început însă să lucrez puţin la culorile, lumina şi claritatea fotografiilor.
De asemenea, am început să dau mai mare atenţie la partea de decor şi de punere în scenă. Acum încerc să privesc fiecare reţetă ca pe o poveste şi să stabilesc clar ce anume vreau să spun cu ea şi cum pot să fac asta. Uneori, de multe ori de fapt, nu am recuzita necesară (vorbeam mai sus de cheltuieli, cele ocazionate de veselă, tacâmuri şi obiecte de recuzită sunt cele mai importante după cele destinate ustensilelor de gătit şi echipamentului fotografic), aşa că trebuie să schimb povestea, sau s-o spun altfel. Alteori nu sunt concentrat îndeajuns, sau nu găsesc ideea cea mai bună, şi asta se simte şi în produsul finit.
Acum pentru o singură reţetă am nevoie de câteva ore de muncă şi de multe zeci de fotografii, şi încă nu mă stresez foarte mult să schimb unghiul, poziţionarea luminilor, alternanţa de lumină naturală cu cea de studiou, aranjamentul recuzitei şi setările aparatului. Încă nu am habar să fotografiez, zic eu; de fapt abia am început să studiez un pic aspectele legate de fotografie.
În fine, cea mai importantă concluzie însă, este aceea că încă mă simt foarte conectat la ceea ce fac. Pasiunea nu s-a stins, ba dimpotrivă. Sunt sigur că şi faptul că mai am atâtea de învăţat, nu numai în domeniul gastronomic, ci şi din postura de fotograf, stilist sau editor de fotografii, face ca blogăreala încă să aibă farmec pentru mine.
Cu aceasta, privirea în trecut s-a încheiat şi încerc s-o îndrept acum spre viitor. Un viitor în care sper să-mi fiţi alături în continuare, să descoperim împreună multe lucruri interesante şi utile şi să evoluăm împreună.


  1. Catalina spune:

    Foarte placut si adevarat articolul dumneavoastra. Este, intr-adevar, foarte mult munca in spatele fiecarui post de pe blog. Si trebuie sa inveti in timp sa te pricepi la mai multe chestii, sa perseverezi si mai ales sa nu renunti cand pur si simplu obosesti.

    Ma bucur mult ca nu stergeti posturile vechi. Este o dovada in plus ca nu ati uitat de unde ati inceput. Sper sa citesc articole de pe site-ul dvs. multa vreme de acum inainte pentru ca am ce afla si invata din ele. Pentru ca mi se deschid ochii si poftele catre alte culturi culinare, pentru ca …e pur si simplu o placere sa le citesti.

    Spor mult si de acum inainte!

    • Radu Popovici spune:

      @Catalina: Multumesc mult pentru vizita si comentariu si sper sa avem inca mult timp la dispozitie ca sa invatam unii de la altii. Spor la gatit si succes cu blogul!

  2. maria elena spune:

    Mi-a placut articolul, ai mare dreptate din toate punctele de vedere. Am si eu un blogulet, care a aparut dintr-o joaca, destul de stangaci, dar la care mi-e mila sa renunt, am pus munca si pasiune. E adevarat, pozele de inceput, unele, sunt de tot rasul, in comparatie cu cele de la ultimele retete. Intre timp am mai invatat si eu o serie de lucruri, am evoluat, zic, insa, avand in vedere ca pasiunea am descoperit-o in prag de pensionare, ma consolez singura, zicandu-mi ca tot e ceva, desi recunosc, nu e ceea ce mi-am dorit.
    Eu iti apreciez activitatea, retetele, le gasesc interesante, inedite. Iti doresc mult succes mai departe si sa fii stapanit mereu de aceeasi inspiratie si pasiune.

    • Radu Popovici spune:

      @maria elena: Multumec mult si sa stii ca ai admiratia mea. Indiferent de stangacii, faptul ca in prag de pensie ai avut curajul, pasiunea si tenacitatea de a-ti face un blog intr-un domeniu extrem de competitiv, merita laude. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Emily: Multumesc mult si pentru vizita si pentru comentariu. Si blogul tau arata foarte bine; deserturile nu sunt in zona mea de interes, dar ce ai postat tu arata excelent.

  3. memphis spune:

    Excelent editorial, sincer si la obiect. Ai procedat bine pastrind blogul asa cum este si cum a evoluat in timp. In mod clar si noi am evoluat in acesti 3-4 ani, dar uite ca multi am ramas in continuare linga tine. In cazul meu fiindca imi place cum ai evoluat. 🙂

    Fotografiile sunt foarte bune in ultimul timp, dar acesta este doar unul dintre aspecte. Cel de cultura culinara, care mi se pare cel mai important a ramas la fel de bun ca intotdeauna.
    Inteleg perfect ce vrei sa spui cind vorbesti despre profesionalism si sint de acord cu tine.

    Iti tin pumnii ca tu cel de miine sa privesti cu respect catre tine cel de azi.

  4. ophelia1983 spune:

    In niciun caz nu trebuie sa umbli la continutul blogului. Blogul a ajuns sa fie apreciat astazi, tocmai datorita evolutiei permanente.

    Sincer, si eu cand ma gandesc ca aveam impresia acum vreo 7-8 ani ca stiu sa gatesc, imi dau seama ca habar nu aveam ! Si nici acum nu sunt multumita, dar incerc sa inteleg atfel lucrurile, o reteta inseamna mai mult decat urmarirea si reproducerea fidela a unor etape: inseamna sa cunosti cate putin din istoria ei, inseamna sa ai habar ce condimente folosesti si care este rolul acestora…si cate si mai cate! 🙂

    Mie una imi place ca blogosfera de nisa ( cea culinara in speta) s-a dezvoltat enorm- adica de vreo 3 ani de cand colind pe aici, am descoperit sute de bloguri, care mai de care mai interesante. Ce-i drept, unii blogeri au renuntat intre timp si si-au abandnat „copilasul”, dar s-ar putea sa fie vorba intr-adevar de cheltuielile foarte mari, pe care le implica un blog. Eu tin un blogusor, dar doar in ideea de jurnal al meu- o carte proprie de retete -unde am cules exact ce mi-a placut. Mi-ar fi greu sa fac fata cheltuilelior, dincolo de faptul ca e nevoie si de foarte mult timp.
    * ca o paranteza la ce a spus cristi mai sus- sa zicem ca sunt o gospodina „educata” , atinsa de una din cele mai frumoase pasiuni! ( dar asta nu inseamna ca intr-o buna zi, Cenusareasa nu devine Printesa, asa-i?)

    O zi faina! M-am luat cu vorba, dar mi-a placut cum ai atins unele zone!

    • Radu Popovici spune:

      @ophelia1983: Nu voi umbla, bineinteles, la vechile articole si retete. Pana la urma, asta este, atat stiam si puteam in momentul respectiv.
      Iti urez sa devii cat mai repede printesa. 🙂

  5. Cretu Veronica spune:

    Un articol tare interesant si ne face si pe noi cei cu bloguri mai noi si mai mici, mai la inceput, sa incercam sa evoluam mai mult.

    • Radu Popovici spune:

      @Cretu veronica: As zice ca propria pasiune si putere de munca vor fi motoarele evolutiei. Sigur, conteaza si sa te mai sfatuiesti cu cineva, dar schimbarea vine mai ales din interior. 🙂

  6. cristi-j spune:

    „ca sa n-o mai lungim aiurea, sa concluzionam ca pe tema asta avem pareri deosebite” … cred ca ai dreptate . dar mai cred si ca daca discutiile pe acest subiect s-ar purta pe viu, ar fi posibil sa ne dam seama ca de fapt parerile nu sunt foarte diferite … hehehe

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Foarte posibil. Cum am si spus, cred ca este o chestiune de semantica, de ce intelegem fiecare prin profesionist, artizanal etc. Poate ai drum prin Bucuresti candva. 🙂

  7. christy spune:

    buna Radu de ceva vreme te urmaresc( in jur de vreo doi ani daca nu ma insel), inca de pe vremea cand evoluai la kanal D cu cameramanul tau cel pofticios. Pot spune ca am invatat foarte multe de la tine, astfel ai devenit mentorul meu. Iti urmaresc cu atentie fiecare reteta si parerea mea este ca recuzita, decorul, unghiurile de lumina sunt undeva plasate in al doilea plan, dar cu un grad de esenta. Importanta este reteta in sine, astfel incat cei de acasa sa se simta atrasi sa o gateasca, si la sfarsit sa-i simtim gustul. Asta mi se pare cel mai important, asta e in prim plan.
    „Ce parere ai de bucatarii de la MASTERCHEF?”
    P.S Mi-ar fi placut sa te vad pe tine in juriu.

    • Radu Popovici spune:

      @christy: Ma simt flatat ca ti-am ghidat primii pasi in universul culinar si ma bucur ca ti-am fost de folos.

      In ce priveste intrebarea din comentariul tau, am fost adesea chestionat despre parerea mea referitoare la emisiunea masterchef si la juriu, dar am preferat sa nu raspund, tocmai ca sa nu ma las antrenat in polemici. Polemicile sunt utile de obicei, dar nu cred ca ar fi folosit la ceva in cazul de fata.

      Voi spune doar atat: nu am urmarit masterchef fiindca banuiam cum va iesi si in ce mod va pune problema postul tv pe care este difuzat. Am vazut doar 20-30 de minute din nu stiu care episod, din intamplare, pe cand ma aflam in vizita la un prieten. Emisiunea a fost in realitate altfel decat mi-o inchipuiam eu, adica mult mai rau. Si cu asta ma opresc.

  8. pansy spune:

    Multe adevaruri ai spus aici.De curand,mi-am trecut si eu in revista retetele,sunt mult mai putine decat ale tale ,si am ajuns la aceeasi concluzie.Multe poze trebuiesc refacute si unele retete rescrise.Dar eu m-am gandit,facand activitatea asta mai de curand sa refac pozele,asta a propos de „jena” de care spunea Alison.Si jena asta face parte dintr-un proces de invatare,sa-i zic asa,evolutiv, prin care trecem cu totii.

    • Radu Popovici spune:

      @pansy: „Jena” cred ca este in legatura cu ambitia de a progresa si de a deveni mai bun. Pana la urma, blogareala este jurnalism culinar, sau cel ptuin eu asa o concep, iar progresul trebuie inregistrat pe mai multe domenii. Nu mai revin asupra lor, le-am enumerat in articol.

  9. nea'Mielu spune:

    cred ca ploaia te-a manat la instrospectie 🙂
    mie mi s-a parut ca a fost o analiza sincera inainte de toate, si in ceea ce ma priveste nu pot decat sa te felicit ca nu te dezici de ale trecutului, cum spuneai, asta e imaginea ta de atunci. nu poti schimba asta modificand o reteta. in plus, lasandu-le asa, ai si o masura a evolutiei tale la indemana.
    iar cu fotografiile, nu te mai necaji atat, sunt foarte bune si foarte oneste. pozele pe care le vezi prin reviste nu sunt facute aproape niciodata in exterior, lumina artificiala ofera posibilitati pe care lumina naturala nu are cum sa ti le ofere. totul tine de exercitiu si de perseverenta.
    si sunt sigur ca, peste inca 2-3 ani, o sa ai o parere mai buna despre tine, fotograful…

    • Radu Popovici spune:

      @nea’Mielu: Pai deja am o parere mai buna. 🙂 Eu cred ca acest lucru se si vede in fotografiile din ultimul timp. Chiar ma intreb ca sa fac cu cele facute cu cateva luni sau ani in urma, caci mai am inca in stoc m ulte retete care inca nu au ajuns pe blog.
      Sunt convins ca am unde sa progresez in continuare, si nu numai ca fotograf. Ca bucatar doar si inca mai am un drum imens de parcurs.
      Eu prefer lumina de studiou, mi se pare mai usor controlabila si cu mult mai multe posibilitati decat cea naturala, insa este clar ca trebuie sa forografiez in ambele situatii.

  10. Lubita spune:

    Articol foarte interesant,foarte adevarat in tot ceea ce spui, ca de altfel toate articolele si toate materialele tale, iar in legatura cu bloggerii, un al doilea dupa tine, atat de variat atat de interesant, atat de educativ, nu am vazut pe aici; deci FELICITARI!!!

    • Radu Popovici spune:

      @Lubita: Nu stiu ce sa spun. Ma bucur ca ai o parere atat de buna despre blogul meu, insa cred ca exagerezi. Sunt mai multe alte bloguri foarte bune, pe care eu le respect mult.

  11. cristina spune:

    daca timpul va permite, cred ca ar fi util pt. noi, cititorii, un update la articolele / retetele de care acum nu sunteti multumit,
    dar asta fara sa le stergeti pe cele vechi

    cel putin pt. mine, ce ma face sa urmaresc blogul dvs., este informatia legata de tehnici de gatit si de ingrediente necunoscute mie, bloguri cu fotografii artistice am destule in lista 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @cristina: Poate nu este o idee rea… desi totusi prefer sa vin cu lucruri noi. Cum spuneam, articolele si retetele din trecut nu ma mai reprezinta si nici nu mai simt interes fata de ele. In plus, stau atat de prost cu timpul… Trebuie sa-mi organizez altfel munca de acum incolo.

  12. Elena spune:

    Nu cred ca jena are treaba pe-aici….e normal si omenesc ca inceputul sa fie mai dificil, importanta este evolutia, ceea ce castig(am) pe parcursul ei, calatoria in sine, nu ?
    Mult spor in continuare si multumesc!

  13. cristi-j spune:

    e posibil sa confund dar sper ca tu sa nu confunzi nivelul de gospodina si bucatar de duminica cu calitatea proasta sau artizanalul cu incompetenta.

    sunt convins ca exista articole, retete, bloguri proaste dar nu cred ca asta e in primul rand pentru ca nu au trecut la „profesionisti” sau nu au o echipa … hehehe

    macar un balcon ? hahaha

    „Reflexiv am fost mereu, poate nu ai observat tu, sau poate nu m-am manifestat eu. Sau poate doar imbatranesc…” … reflexiv si acum si prea serios … hahaha

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Din pacate nivelul de gospodina chiar este sinonim cu calitatea slaba a textelor si a fotografiilor. Termenul gospodina este un simbol, ca si profesionistul. Exista gospodine si gospodini – adica femei si barbati care au alta meserie si care tin bloguri doar din pasiune – profesionisti la blogarit. Cunosc foarte multe astfel de persoane. De fapt, ei formeza majoritatea. Si eu ma numar printre ei.

      Blogul este o revista: daca este scris prost si daca are si poze proaste este un blog slab. Nu confund artizanalul cu incompetenta, si nici cu lipsa de profesionism. Eu insumi fac condimente in mod artizanal, dar profesionist fabricate si concepute, cu respectarea stricta a tuturor regulilor de igiena si de calitate.
      Cred ca avem din nou o problema de semantica. Eu zic ca am definit ce inseamna profesionistul pentru mine. Sau, ma rog, ca sa n-o mai lungim aiurea, sa concluzionam ca pe tema asta avem pareri deosebite. 🙂

      Pe balcon nu am lumina ca lumea. Deocamdata raman la lumina artificiala; o sa vad ce pot face mai incolo. Mai trebuie sa-mi iau candva si un alt aparat foto plus un obiectiv macro, o alta investitie mare si pe care deocamdata nu o pot sustine.

  14. cristi-j spune:

    cel mai recent am observat ca au aparut reclame de la google. cred ca te intrebasem de ele inca de acum 2 ani si pe atunci nu le vroiai.

    exista bloguri romanesti specializate pe bucatarii nationale/regionale/etnice ? eu stiu doar jumatate de blog.
    ar avea succes un blog fara retete, doar cu partea din jurul lor ?

    Bloggerii au evoluat, cei mai mulţi dintre ei, de la nivelul de „gospodină” sau de „bucătar de duminică”, la cel de jurnalist culinar. Deja, dacă vrei să ai un blog care să fie bine scris, să arate excelent şi să propună articole şi reţete deosebite, este nevoie mai curând de o echipă întreagă, decât de un singur om. Blogging-ul culinar pare că este pe cale să treacă de la stadiul „artizanal” la cel „profesional”.

    eu mi-as dori sa nu treaca toti la profesionism, sa mai ramana si la nivelul de gospodina educata si bucatar de duminica care imbina gatitul cu alte lucruri. spuneai ca iti plac micile taverne cu cateva mese, decor autentic si mancare rustica, onesta, nepretentioasa. cum ar fi daca ar disparea mancarea de strada, chioscuri, standuri, localurile mici, restaurantele de familie si ar trece toti la restaurante de 4 stele cu decoruri scumpe, tehnologie, mancaruri pretentioase si pretioase, echipe specializate si preturi mari ? eu zic ca ar fi groaznic.

    in cazul unui blog si eu cred ca nu trebuie schimbate, sterse articolele vechi, e o evolutie, un jurnal. eventual se poate reveni la unele subiecte.
    pentru un site „de prezentare” , organizat, unde nu exista factorul timp, lucrurile stau diferit si trebuie sa fie mereu la zi si corect.

    legat de fotografii, pentru ca tot ai curte si vine vara, as sugera sa faci si poze in aer liber, in functie de cum bate soarele la tine fa poze dimineata si/sau seara folosind iluminarea naturala, diferitele unghiuri, intensitati si culori ale luminii, mie imi plac mult pozele in care razele soarelui cad cumva pe masa, pe o parte a farfuriei, pe ceva din fundal. contrastul natural si lumina naturala scot mult mai frumos in evidenta mancarea si in plus e vorba de diversitate.

    esti foarte reflexiv in ultima perioada … hahaha … ai nevoie de o vacanta ?

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Atunci cand nu vroiam adsense pe blog, nu cheltuiam bani cu el. Acum incerc sa acopar cheltuielile cumva.

      Bloguri romanesti specializate doar pe o bucatarie etnica? Da, pe cea romaneasca. 🙂
      Bloguri legate de domenil culinar, care sa nu contina retete? Nu am vazut vreunul, dar eu nu am deloc timp sa umblu pe alte bloguri. Probabil insa ca daca as fi dat peste asa ceva mi-as fi facut putin timp.

      Cred ca tu confunzi profesionalismul cu scumpetea, cu fitzele si cu indepartarea de traditii. Eu nu. Profesionism, pentru mine, inseamna competenta si pasiune organizate. Nu are nimic de-a face cu dimensiunea localului, preturi, traditii, modernism etc. Crezi ca acele carciumioare ieftine si cu mese putine nu sunt manageriate profesionist? Ca sa fii profesionist nu este nevoie sa evoluezi in restaurante de stele Michelin, poti si sa ai doar cateva mese, decor autentic, preturi accesibile si mancare traditionala… sau doar un chiosc. Cunosc cel putin 2 restaurante care se vor cu staif si pretentii, dar nu sunt conduse in mod profesionist; nu ti-ar placea acolo. Daca tii cu tot dinadinsul iti pot da cateva link-uri cu articole pe subiecte, cam asa cum am observat ca iti plac tie, dar scrise total neprofesionist; nu iti vor placea, te asigur. Nu mai vorbesc de retete…

      Am o curte, mai bine zis o parte din ea, dar nu am cum sa fac fotografii in ea. Crezi ca nu as fi facut-o pana acum?

      Reflexiv am fost mereu, poate nu ai observat tu, sau poate nu m-am manifestat eu. Sau poate doar imbatranesc…

  15. OWA spune:

    Radu, eu unul am toata stima atit pt blogul tau pe care il urmaresc de ceva vreme, dar mai ale pt Tine ca persoana. Eu zic ca cel mai important din tot articolul acesta a fost sau este sinceritatea ta, cit si evolutia ta si a blogului .
    -Tine-o tot asa !…keep up the good work !…
    -Cu deosebita stima si sincera admiratie te felicit pt tot ceea ce faci.

    • Radu Popovici spune:

      @OWA: Multumesc mult pentru cuvintele tale. Cred ca fara sinceritate – nu neaparat cea expusa pe blog, ci cea din discutile cu tine insuti – nu poti progresa.

  16. alison spune:

    si mie mi-a placut foarte mult articolul, e o sinteza a devenirii mele ca blogger culinar. m-au bintuit gindurile de a sterge anume posturi de inceput (chiar „jenante” imi par acum), dar mi-am dat seama ca sint si ele o reflectie a evolutiei mele… cit despre fotografie, e o mare necunoscuta pentru mine, in continuare totul e doar inspiratie… spre deosebire de tine eu inca nu am investit in blog decit timp, ma tot intreb daca a venit momentul sa investesc si bani. 🙂 desi, daca ar fi sa ma iau dupa vorbele englezului, si „time is money”! 🙂 o duminica placuta!

    • Radu Popovici spune:

      @alison: Da, chestia cu jena este „nasoala”. In ce priveste investitul, depinde ce vrei sa faci cu blogul; doar tu poti decide. O duminica placuta si spor la blogarit! 🙂

  17. Andi spune:

    Ca de obicei, un articol exceptional!
    Ai sintetizat in acest text mare parte din ceea ce multi bloggeri culinari traiesc sau gandesc, insa au retineri in a se exprima.
    Site-ul arata, dupa standardele mele, mult mai bine decat inainte, iar partea de programare calitativa si personalizata, cel putin pentru mine, este foarte vizibila.

    • Radu Popovici spune:

      @Andi: Imi pare bine ca articolul ti-a placut. L-am scris, de fapt, nu doar pentru public, ci si pentru ceilalti colegi. Stiu ca toti trecem prin aceleasi stadii, doar suntem cu totii, in primul rand, invatacei. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.