O saptamana în Zakynthos (1)

Nu pot sa spun, cu mana pe inima, ca nu mi-a placut în Zakynthos; pot însa afirma, cu toata puterea, ca mi-a placut mai putin decat în toate celelalte insule grecesti în care am fost. Adica decat în Creta (preferata mea, de departe), Rhodos, Corfu, Kos, Santorini etc.

Am cativa prieteni care mi-au recomandat calduros Zakynthos, spunandu-mi ca este cea mai spectaculoasa insula. Nu pot sa-i banuiesc de nestiinta, caci toti au calatorit în Grecia cam peste tot unde am fost si eu. Desigur, aprecierea lor, ca si a mea, este subiectiva. Conteaza locul unde ajungi, perioada, starea de spirit etc. As zice, conteaza felul în care creierul tau este “setat” pentru vacanta. Mai mult, sunt importante si asteptarile pe care le ai. Daca ceva ti-a fost laudat foarte mult, ai tendinta de a încerca sa simti ce a simtit povestitorul si de a-i copia senzatiile, doar ca, de multe ori, realitatea perceputa de tine contrazice asteptarile.
Recunosc faptul ca “setarea” mea nu a fost corespunzatoare. Ca niciodata (cel putin cand a fost vorba despre Grecia), am luat biletele în fuga, am ales locul la recomandarea prietenilor, fara ca vreunul dintre noi sa aiba timpul necesar unei documentari. Nu eram deloc intrati în atmosfera. Mintea mea, de pilda, nu era libera, ci macina ganduri legate de proiectele pe care le am în dezvoltare si, în plus, nu am ales nici cea mai nimerita perioada si nici cel mai bun loc. Mai mult, a si trebuit sa lucrez, destul de intens, aproape o zi întreaga, caci am avut o predare urgenta, legata de un proiect important.
Am venit acasa, deci, cu impresii amestecate, dar nu dau vina în totalitate pe insula. Au fost în aceasta saptamana destule lucruri care mi-au placut, multe care mi-au displacut si vreo doua-trei care m-au enervat teribil.
Va voi povesti, în cateva episoade, cum am perceput eu Zakynthos si ce lucruri legate de cultura culinara a insulei am putut surprinde.
Insula
Zakynthos nu este o insula mare, dar nici nu se numara printre cele mici ale Greciei. Aceasta tara a fost binecuvantata cu 2-3000 de insule, iar eu mi-a propus ca pana mor sa merg în cat mai multe dintre ele, asa ca am dat peste insulite foarte mici (cum este Chrissy, de pilda), sau foarte mari (cum este Creta).
Zakynthos este de dimensiune medie, as zice, si are o istorie bogata si mai interesanta decat multe filme sau carti de aventuri. Are însa si ghinionul de a se gasi într-o zona în care cutremurele îsi cam fac de cap; asa se face ca orasul Zakinthos (sau Zante, cum îi spuneau venetienii), capitala insulei, sa fie reconstruit aproape în totalitate în 1953, dupa un cutremur catastrofal. Îi lipseste, deci, acel aer medieval si/sau de secol XVII pe care îl întalnesti în multe alte insule. Mai poti gasi pe insula cateva manastiri vechi si unele ruine de castele si fortarete, dar sunt rare.
Poti ajunge oriunde în insula cu o masina (între 25 si 50 euro/zi de închiriat, functie de tip), desi veti avea mari probleme cu semnalizarea drumurilor. Grecii sunt, în general, extrem de discreti în a semnaliza tot ceea ce ar putea fi necesar cand calatoresti cu masina, dar în Zakynthos s-au autodepasit. Probabil îsi închipuie ca turistii sunt extrem de inteligenti, sau este vorba doar despre comoditate si despre un lucru facut superficial. De asemenea, luati harta insulei doar ca pe ceva informativ, caci realitatea din teren este, în multe locuri, cu totul alta.
Statiunea
Am stat în Kalamaki, o statiune mica, aproape taraneasca. Atunci cand am aterizat pe insula si am vazut ca avionul o ia direct peste plaja si peste cateva hoteluri, m-am gandit amuzat: “Aoleu, saracii, pe astia îi asurzesc avioanele în fiecare zi!”. Amuzamentul a fost acela ca printre acei “saraci”, urma sa ne numaram si noi. Avioanele treceau, la decolare si aterizare, literalmente deasupra noastra, iar zgomotul era destul de suparator. Iata un motiv destul de serios de a va gandi daca veti sta vreodata la hotelul “Metaxa” din Kalamaki; mai sunt si alte motive, însa, dupa cum veti vedea mai jos.

Kalamaki se întinde, cumva, de-a lungul marii, dar surprinzator, nu langa ea, ci la 600-1000 m în interiorul insulei. Este o statiune mica si aproape total eclipsata de vecina sa, Laganas, socotita a fi cea mai animata, turistic vorbind. Adica bahaie de discoteci, baruri, pub-uri si alte asemenea.
Kalamaki este mult mai rustica, mai putin densa si mai linistita.
Mi-au placut mult casele, cochete, pline de flori, cu pereti albi si acoperisuri cu olane nisipii: cele mai multe aveau 2-3 niveluri si se deosebeau de casele din alte insule (mai ales Creta si Rhodos), la care, practic, nu exista acoperisuri, ci doar cateva fiare iesind din tavan, în ideea ca la un moment dat se va lipi acolo înca un etaj.
Kalamaki ofera cateva zeci de restaurante (am în minte un episod separat dedicat acestora, asa ca nu voi insista acum), vreo 10 supermarketuri, cateva agentii care închiriaza masini, barci, motociclete, ATV-uri, biciclete, circa 100 de hoteluri de 2,3 si 4 stele, cateva studiouri (din cate am înteles, un fel de pensiuni dotate cu bucatarie proprie), un parc de distractii, 10-12 magazine de suveniruri etc. Cred ca în plin sezon statiunea este mai animata, dar în iunie era relativ linistita si deloc aglomerata.
Hotelul
Listat de proprietar (hotelul este o mica afacere de familie si este tinut de Stelios, casatorit cu Irina, o rusoaica, familia fiind întregita de doi copii, un baietel de vreo 9 ani si o fetita de 6-7 ani) la 2 stele, Christian Tour îl “vinde” ca fiind de 3 stele, ceea ce este de natura sa te induca în eroare. Cum nu am avut un an prea fericit din punct de vedere financiar, am ales o varianta ieftina de bilet, si astfel am ajuns la acest hotel. Pentru 2 stele este OK, dar pentru 3 este dezamagitor; vina pentru aceasta confuziea, transformata rapid în dezamagire, apartine în întregime operatorului roman, nu hotelului. Acest sejur metaxian m-a hotarat însa sa nu mai merg niciunde, niciodata, la un hotel mai jos de 4 stele; prefer sa stau acasa, si o sa va spun de ce.
Camerele erau mici, iar baile minuscule. Cred ca te puteai barbieri, trage apa la closet si face dus fara sa te misti mai mult de un singur pas. Curatenia în camere, facuta de doua cameriste, era, în cel mai bun caz, foarte aproximativa.
Langa hotel se întindea un mare camp, cu iarba cosita, si cateva curti pline de pasaret. Aveam impresia gresita ca un cocos cucurigheaza doar dis de dimineata; am aflat pe pielea mea ca dis de dimineata este doar prima data cand face asta. Ca si cainii, cocosii din diferite curti discuta între ei, asa ca pornind cu ora 4 dimineata pana la 10 seara, cand se întuneca, eram asaltati de o cucurigeala continua. Semnalul era dat de unul dintre cocosi, si preluat apoi de tosi ceilalti, ca o stafeta sonora. De la campul alaturat venea un miros placut de fan; ce mai, ne simteam ca la tara, cu toate cele bune si rele.
La concurenta mare cu cocosii din vecinatate, erau barurile cu karaoke. Aveam vreo trei prin apropiere (adica în raza de 1-2 km) si eram, fara voia noastra, ascultatori ai prestatiei, de cele mai multe ori dubioasa, a celor care se distreaza încercand sa cante. Chiar ma durea sufletul, nu numai pentru orele de somn pierdute din aceasta cauza, dar si pentru modul în care erau stalcite atatea melodii frumoase.
Cel mai suparator lucru au fost însa, de departe, tantarii. Toata insula, caci am calatorit în multe alte locuri decat Kalamaki si i-am întalnit absolut peste tot, era, practic, sub asaltul tîntarilor, imediat ce se întuneca. Aveam o plasa de tantari la usa de la balcon a camerei, dar nu si la ferestruica de la baie. Cum acasa nu avem necazuri cu tantarii (deci antrenamentul nostru pentru supravietuire era minim), în prima seara nu am fost prea precauti, asa ca, desi eram protejati la balcon, “invadatorul” ne-a luat pe la spate, prin ferestruica de la baie. Dimineata eram de-a dreptul ciuruit, nefericitul purtator, si nu exagerez cu nimic, a zeci de muscaturi, situate în cele mai neasteptate locuri.
Seara, oriunde ai fi stat, erai asaltat de tantari: la piscina, la restaurant, în magazine, practic în orice loc te-ar fi putut prinde înserarea. Toata lumea de pe insula purta semnele acestei invazii, vizibile mai ales pe picioare, brate si fete.
O alta problema suparatoare a fost Internetul: nu se putea prinde o conexiune decat langa receptie, si aceasta extrem de slaba; în fiecare zi pierdeam cel putin 25 de minute pana reuseam sa ma conectez; de vreo doua ori nu am reusit nici dupa 45 de minute si m-am lasat pagubas. Orice tentativa de a discuta acest lucru cu Stelios, a carui engleza nu stralucea deloc atunci cand venea vorba despre chestiuni tehnice, a fost sortita esecului; vina apartinea, dupa el, tuturor laptopurilor si tabletelor noastre, nu conexiunii în sine. Aceasta era perfecta.
În fine, ca sa ajung la fundul sacului de plangeri, micul dejun a fost oribil, acelasi timp de 7 dimineti consecutive: cafea instant de proasta calitate, un iaurt acrisor, 3 feluri de jeleu de fructe, unt si miere, toate ambalate la pachetele mici; cascaval prost, sunca presata proasta, oua rasfierte, cereale si doua feluri de suc dubios, cu gust de chimicale. Cred ca în acelasi pret – caci Stelios mi-a lasat impresia unei persoane extrem de zgarcite, asa ca nici vorba despre vreo suplimentare, fie ea si de cativa centi – se puteau oferi alternativ si crenvursti, omleta, scrob, alt fel de salam, o bucata de branza, o rosie sau un castravete. Aici a fost vorba si despre comoditate, încurajata si de atitudinea noastra: eu, unul, am preferat sa nu mananc, decat sa-mi stric si mai tare concediul pierzand timp si nervi cu reclamatii si discutii.

Am cam terminat cu lucrurile rele, caci Metaxa are si parti bune. Arata binisor, este destul de cochet, iar piscina este impecabila. Personalul este amabil, dar evolueaza între limitele impuse de eficacitatea financiara a hotelului, adica de zgarcenie.
Erau în Kalamaki si hoteluri de 4 stele, care aratau altfel si unde, foarte probabil, serviciile, si nu numai ele, erau de alta calitate.
În concluzie, chiar si tinand cont de banii dati, care nu au fost multi, hotelul a fost o dezamagire.
Plaja
Cum am pus piciorul pe insula, primul lucru pe care l-am facut a fost sa cumparam un ghid. Acesta avea si o sectiune destinata statiunii Kalamaki, iar plaja era descrisa ca “fascinating” si ca un adevarat punct de atractie. Normal, înca din prima zi, pe la pranz, am luat-o usurel spre plaja, situata la circa 650 m de hotel.
Nu prea sunt dumirit acum ce a vrut ghidul sa spuna prin “fascinating”, dar plaja era o mizerie si cand spun asta las deoparte faptul ca era survolata de avioane. Era înconjurata de campuri cu ciulini, nu era mai lata de 4 metri la maximul ei, se prezenta vesnic uda, caci nu avea timp sa se usuce între doua fluxuri, si foarte murdara. Contra cost se ofereau sezlonguri si umbrele, dar, desi apa parea curata, credeti-ma, nu am simtit nici cel mai mic imbold nici macar sa pasesc pe plaja, daramite sa ma opresc acolo cateva ore.
Turistii
De departe ce mai bine reprezentat grup etnic erau britanicii. Îi recunosteai usor dupa accent si înfatisare: mai toti aveau tatuaje, unii si piercinguri, si pareau a apartine, cu rare exceptii, clasei (sub)urbane, precar educate.
Alt grup numeros îl formau nordicii: scandinavi, germani si olandezii. Acestia erau o varianta de vorbitori de engleza mult îmbunatatita, si ca aspect si ca maniere.
Rusii, sau vorbitorii de limba rusa, erau si ei foarte numerosi. Cred ca romanii, numeric, urmau imediat rusilor. Auzeai romaneste peste tot, iar anunturile din hoteluri, magazine, agentii turistice si de închirieri de vehicule, erau invariabil în engleza, rusa si romana.
Am avut o interesanta discutie cu un batran sofer de taxi (de fapt, cred ca în Zakynthos am întalnit cei mai buni vorbitori greci de limba engleza), care afirma ca romanii sunt foarte binevazuti, caci nu sunt nici betivi si nici scandalagii. În topul scandalagiilor conduceau, bineînteles, britanicii urmati, spre surprinderea mea, de sarbi. Presupun ca locul trei era ocupat de rusi, desi mi-e teama sa nu am eu vreo prejudecata.
Perioada
Am ales luna iunie din cauza temperaturii si a pretului. Nu prea mai suport bine canicula si îmi doream ceva mai putin torid. Noaptea, spre dimineata, temperatura din insula scadea pe la 10-15 grade, dar urca vertiginos în cursul diminetii, ca la pranz sa devina greu de suportat.
Cum sezonul oficial urma sa înceapa exact în ziua plecarii noastre, cat am stat noi acolo statiunile nu erau prea animate.
Criza, sau perioada de austeritate economica, era vizibila, caci multe localuri (restaurante si magazine) erau închise sau oferite spre închiriere. Unele erau, în mod evident, puse “la adormire”, în asteptarea unei perioade mai relaxate financiar. Cel mai trist aratau cele a caror renovare sau constructie fusese începuta, si apoi stopata brusc. Erau neterminate, invadate deja de balarii.
(va urma)