Se apropie cu pasi mari sarbatorile de sfarsit de an si, vrand-nevrand, începem sa intram în ritmul lor. Cum sa nu faci asta daca pe toate canalele media ni se transmit insistent mesaje clare: Vine Craciunul, hai sa fim mai buni, hai sa ne înaltam spiritual, hai sa ne facem cadouri (iar noi, ca orice societate consumista ce începe sa se respecte, ne vom conforma si vom ba buzna în magazine), hai sa ne lacam cuprinsi de atmosfera blajina pe care ar trebui sa ne-o aduca Craciunul si Anul Nou.
Pe mine m-a izbit deodata curiozitatea. Am vrut neaparat sa aflu de unde provin aceste obiceiuri, de ce si cum au aparut ele în viata noastra. Cand eram copil ma încantau cadourile si cozonacii, dar cum copiii mei sunt adulti, iar nepotii înca nu au venit, îmi pot permite ca anul acesta sa fiu un fel de analist si sa postez un articol sau doua, chiar neculinare, despre zilele festive ce sunt pe cale sa vina.
Craciunul, sau nasterea Domnului, face parte dintre cele 12 sarbatori domnesti ale Bisericii Bizantine si este a treia mare sarbatoare dupa Pasti si Rusalii. Cu toate ca este asociat cu nasterea lui Isus Hristos, Craciunul are o istorie care începe acum mai bine de 4000 de ani. Multe din actualele noastre obiceiuri de Craciun existau cu multe secole înainte de nasterea pruncului Isus. Cele 12 zile ale Craciunului, focurile stralucitoare, schimbul de daruri, carnavalurile (paradele), colindatorii care canta la fiecare casa, festinurile si procesiunile îsi au originea în vremurile de început ale Mesopotamiei.
De la mesopotamieni la romani
Multe din aceste traditii, regasite astazi în manifestarile specifice Craciunului au început odata cu sarbatorirea Anului Nou în Mesopotamia. Mesopotamienii aveau o credinta politeista, iar zeul lor principal era Marduk. În fiecare an, la venirea iernii, se credea ca Marduk se razboieste cu monstrii haosului. Pentru a-l ajuta pe Marduk în lupta sa, mesopotamienii tineau un festival închinat Anului Nou. Acesta se numea Zagmuk si dura 12 zile. Regele mesopotamian se ducea la templul lui Marduk si jura credinta zeului. Traditia cerea ca regele sa moara la sfarsitul anului si sa i se alature lui Marduk în lupta. Pentru a-si cruta regele, mesopotamienii au adoptat solutia unui “rege fals”. Se alegea un criminal care era îmbracat în haine regesti; i se acordau tot respectul si toate privilegiile unui rege adevarat. La sfarsitul petrecerii regele fals era dezbracat de hainele scumpe si ucis, salvand astfel viata adevaratului rege.
Persanii si babilonienii aveau un festival asemanator, numit Sacaea. Parte din sarbatoare era schimbul de locuri: sclavii deveneau stapani, iar stapanii trebuiau sa se supuna.
Europenii din antichitate credeau în spirite rele, vrajitoare, fantome si troli. La apropierea solstitiului de iarna, cu nopti lungi si zile scurte, multi oameni se temeau ca soarele nu se va mai întoarce niciodata. Pentru a-l întampina, la revenire se oficiau ritualuri si sarbatori speciale.
În Scandinavia, în timpul lunilor de iarna, soarele dispare zile în sir. Dupa 35 de zile se trimiteau cercetasi pe varfurile muntilor, ca sa pandeasca întoarcerea soarelui. La vederea primei raze de lumina, cercetasii se întorceau cu vestile bune. Acesta era începutul unei mari sarbatori, numita Yuletide, si în jurul unui bustean aprins se servea o masa foarte speciala. Se aprindeau focuri mari, în semn de bun-venit pentru soare. În unele locuri oamenii atarnau mere pe crengile copacilor, pentru a-si aminti ca primavara si vara urmau sa se întoarca curand.
Vechii greci tineau un festival asemanator cu Zagmuk/Sacaea pentru a-si sprijini zeul, pe Kronos, care se lupta cu Zeus si Titanii sai.
Romanii îsi sarbatoreau si ei zeul, pe Saturn. Festivalul lor, numit Saturnalii, începea la mijlocul lui decembrie si se încheia la 1 ianuarie. Pe langa strigate de “Jo Saturnalia!”, sarbatoarea includea mascarade pe strazi, mese îmbelsugate, vizite la prieteni si schimb de daruri aducatoare de noroc, numite “strenae”. Romanii îsi decorau casele cu ghirlande de laur si cu pomi verzi, în care atarnau lumanari. Şi aici stapanii si sclavii faceau schimb de locuri. Saturnaliile erau o perioada vesela si festiva pentru romani, dar crestinii au considerat-o o abominatie care onora un zeu pagan.
Primii crestini au dorit sa faca din nasterea Domnului o sarbatoare religioasa solemna, nu una vesela si zgomotoasa, ca Saturnaliile pagane. Dar, pe masura ce crestinismul se raspandea, crestinii erau din ce în ce mai alarmati de faptul ca noii convertiti continuau sa sarbatoreasca Saturnaliile. La început Biserica a interzis aceasta sarbatoare. Fara succes însa. În cele din urma s-a decis ca sarbatoarea sa fie “îmblanzita” si transformata într-una potrivita Fiului lui Dumnezeu. Unele legende spun ca sarbatoarea crestina a Craciunului a fost inventata ca alternativa a sarbatorilor pagane din decembrie. Data de 25 nu era sacra numai pentru romani, ci si pentru persani, a caror religie era principala rivala a crestinismului la vremea respectiva. În cele din urma Biserica a reusit sa ia veselia, luminile si darurile Saturnaliilor si sa le ofere sarbatorii Craciunului.
Data exacta a nasterii lui Hristos nu a fost niciodata stabilita cu precizie. Traditia spune ca ea se sarbatoreste din anul 98 d.H. În anul 137 d.H. episcopul Romei a decretat ca ziua nasterii Pruncului Isus sa fie o sarbatoare solemna. În anul 350 d.H, un alt episcop al Romei, Iuliu I, a ales data de 25 decembrie pentru sarbatoarea Craciunului.
(va urma)
În aceeasi serie de articole:
O scurta istorie a Craciunului – partea 2