Moş Crăciun
Originea celebrului Moş Crăciun se trage din secolul al IV-lea, de la sfântul Nicolae, episcop de Myra, o localitate aflată pe teritoriul Turciei actuale. Se spune că sf. Nicolae era o persoană generoasă, extrem de devotată copiilor. După moarte, survenită în jurul anului 340, a fost îngropat la Myra, dar, în 1087, o mână de marinari italieni i-a furat rămăşiţele şi le-a îngropat la Bari. Sf. Nicolae a devenit din ce în ce mai popular în Europa. Reputaţia sa de blândeţe, bunătate şi generozitate i-a atras faima de făcător de miracole, ceea ce i-a crescut popularitatea. Sf. Nicolae a devenit patronul Rusiei, unde era recunoscut după capa roşie, barba albă şi bogată şi mitra de episcop.

În Grecia, este patronul marinarilor, în Franţa al avocaţilor şi oamenilor legii, iar în Belgia al copiilor şi călătorilor. Mii de biserici în toată Europa i-au fost dedicate şi cândva, în secolul al XII-lea, a fost creată o sărbătoare în onoarea sa. Sărbătoarea Sfântului Nicolae avea loc pe 6 decembrie, iar ziua se remarca prin caritate şi împărţiri de daruri.

După Reformă (apariţia şi răspândirea protenstantismului) adoratorii europeni ai sfântului s-au împuţinat, dar legenda s-a păstrat în Olanda, unde numele „Sint Nikolaas” s-a transformat cu timpul în „Sinterklaas”. Copii olandezi îşi lăsau saboţii de lemn lângă cămin, iar Sinterklaas îi recompensa, pe cei ce se purtaseră bine, cu daruri vârâte în saboţi. Coloniştii olandezi au dus tradiţia în Lumea Nouă, unde numele anglofon, Santa Claus, a fost consemnat prima oară în secolul al XVII-lea.
Moş Crăciun poartă diferite nume în diferite ţări: „Babbo Natale” în Italia, „Poinsettia” în Mexic, „Cei trei regi” în Spania, Puerto Rico şi Mexic, „Christkindl” în Elveţia şi Austria, „Father Christmas” în Anglia, „Pére Noël” în Franţa.

Pomul de Crăciun
Se pare că primul strămoş al pomului de Crăciun provine din Germania secolului al XVI-lea. Primii pomi erau decoraţi cu mere, trandafiri, lumânări şi hârtii colorate.
Brazii de Crăciun poartă în vârf o steluţă. Obiceiul provine tot din Antichitate, când constelaţii ca Ursa Mare şi Ursa Mică erau considerate divinităţi. Steaua în 6 colţuri era simbolul religios al evreilor, iar cea în 5 colţuri, întâlnită cel mai adesea ca ornament al bradului de Crăciun, face referire la steaua apărută deasupra Betleemului, lcu ocazia naşterii lui Hristos.
Se spune că reformatorul protestant Martin Luther a fost cel care a împodobit primul pomul cu lumânări, inspirându-se, cu ocazia unei călătorii prin pădure, de la stelele ce puteau fi zărite printre crengile brazilor. Obiceiul acestui pom împodobit a fost dus în Anglia de soţul reginei Victoria, prinţul Albert, născut în Germania. Curtea britanică a popularizat bradul de Crăciun în toată Europa, prin intermediul numeroaselor legături de familie cu ceilalţi suverani europeni.

(sfârşit)

În aceeaşi serie de articole:
O scurtă istorie a Crăciunului – partea 1