Cum v-am mai spus acum cateva zile, am petrecut anul acesta o mica vacanta în Bulgaria. Doar o saptamana în Sunny Beach, un fel de Las Vegas balcanic; un loc foarte prost ales daca ai peste 25 de ani si nu esti interesat de discoteci, baruri, montagne russe, striptis, cazinouri si tatuaje.
Satui de harmalaie si de aglomeratie, am profitat de o zi mai noroasa ca sa facem o mica excursie în Nessebar, un orasel a carui istorie se întinde pe mai multe mii de ani, fosta colonie greceasca în Antichitate, si apoi un port medieval important pentru Imperiul Bizantin si imperiile si regatele slave care s-au succedat pe teritoriul Bulgariei acelor veacuri.
Îmi doream în sinea mea sa semene cu oraselele pe care le vazusem cu zecile prin insulele grecesti, extrem de pitoresti si încarcate de istorie si traditie. Şi bineînteles, cu multe carciumioare care sa-ti ofere tot felul de preparate traditionale locale, gatite simplu, dar pline de gust si aroma.
Ni se spusese ca de la Sunny Beach la Nessebar se poate face o plimbare de 30 de minute, pe jos. Asa am si procedat si, într-adevar, dupa 30-40 de minute de mers relativ energic, ajungi în Nessebar, în partea noua a orasului. Necazul este ca mai ai nevoie de alte 20-30 de minute ca sa ajungi în orasul vechi, adica în partea care ne interesa. Orasul nou, daca sunteti curiosi, era un fel de… Sunny Beach, mai putin chicios si zgomotos, dar destul de neapetisant din punctul meu de vedere.
Am scris mai sus cuvantul „necaz”? Îl mai scriu odata, de data aceasta cu majuscule: de fapt marele NECAZ a fost ca în acea zi noroasa tot litoralul bulgaresc se hotarase sa viziteze Nessebar concomitent cu noi. Nu cred ca am vazut de mult timp o asa aglomeratie. Cei care ati fost la manifestatii înainte de anii ’90 va mai amintiti mersul chinuitor si împleticit, într-o coloana imensa care se deplasa cu viteza melcului si frustrarea pe care o simteai fiind captiv în acel urias lant uman.
Exact asa am patit la Nessebar. Nu exagerez cand spun ca în cele cateva strazi vechi si frumoase ale orasului bateau pasul pe loc cateva mii de oameni. Deplasarea era infernal de complicata si, colac peste pupaza, aproape ca nu reuseai sa vezi nimic din ceea ce orasul avea de oferit. Cladirile vechi, interesante arhitectonic si pline de acel ceva care le face sa para ca sunt acolo de la începuturile timpului, erau mascate de sute de magazinase de tot felul, iar acestea, la randul lor, erau „protejate” cu o bariera umana extrem de greu de strapuns.
Am reusit cu mare dificultate sa spargem încercuirea de cateva ori – mai ales pe la pranz, cand, biruiti de foame, „invadatorii” s-au asezat pe la mesele carciumioarelor – si sa ne apropiem de biserici sau case vechi; am facut chiar cateva fotografii si mi-am dat seama ca partea veche a orasului este, într-adevar, foarte aproape de ceea ce mi-as fi dorit. La fel de clar a fost însa faptul ca oricat de frumoase ar fi strazile si cladirile, oricat de pitoreasca si de spectaculoasa ar fi privelistea spre mare, aglomeratia îti poate strica placerea. Orasul nu avea decat vina ca este un succes turistic. Mi-am propus sa revin cu alta ocazie, poate în extra sezon si sa stau acolo un week-end.
Haideti sa ajungem la mancare, caci am luat acolo masa de pranz. Din start, vazand atata amar de omenire, mi-am zis ca tavernele si restaurantele vor fi arhipline si ca bucatarii abia vor prididi cu gatitul, asa ca nu m-am asteptat la prea mare lucru. Am mai vazut ca oferta locala era cam aceeasi în toate restaurantele si foarte putin deosebita de ceea ce se putea manca în Sunny Beach. Una dintre deosebiri era pretul, care în Nessebar mi s-a parut chiar mai mare. De pilda, o dorada de 300 g costa vreo 30 de leva (adica 70 lei), iar o portie de creveti (cam 5 bucati) nu se gasea sub 20 de leva. Mai scump ca în Turcia si chiar ca în Grecia si Portugalia; cred ca si în Spania am mancat mai ieftin.
În fine, pretul ca pretul, dar nici mancarea, asa cum era de asteptat, nu a fost prin nimic impresionanta, nu doar prin modul în care era gatita, ci si ca oferta în sine. Extrem de putine lucruri care ar fi putut fi considerate tipic bulgaresti, localurile preferand sa mearga „la sigur” si sa ofere doar chestii neutre, ca gratare, fripturi si salate „internationale”. Nessebar este punct turisti, iar localurile trebuie sa fie fabrici de facut bani, nu promotori de calitate si traditie; se merge, nu mult mai bine decat pe litoralul nostru, la minima rezistenta.
Ne-am asezat pana la urma undeva unde am gasit locuri si am comandat sachi, kawarma, o paine locala cu cascaval si usturoi. Sachi, care este un fel de ghiveci format din multa ceapa, cartofi si ciuperci, rumenit la cuptor si servit pe o plita încinsa alaturi de cateva bucati de carne prajita, a fost gustos, dar teribil de uleios si-ti lasa o senzatie de satietate „grea”, care te facea sa te simti mult prea plin.
Kawarma a fost o tocana cu cartofi, presarata cu mult patrunjel tocat si servita, neaparat, alaturi de 1-2 ardei iuti verzi. Cel mai gustos fel de mancare al mesei, dar cu exceptia ardeilor a fost totusi doar o varianta de tocanita romaneasca, pe care o stiam foarte bine.
Painea era buna la gust, cu o aroma de usturoi placuta, totusi neasteptat de unsuroasa, sper ca de la cascavalul topit. Una peste alta o masa acceptabila, poate chiar buna în conditiile acelea de calcare în picioare. În aceleasi conditii însa, serviciul a fost prost, „asigurat” de un ospatar morocanos si neglijent.
În concluzie, Nessebar merita vizitat, dar în alte conditii decat cele de care am avut parte. Pe undeva am fost dezamagit de toata experienta bulgareasca din acest an, pe de alta parte, parca m-am bucurat de dezamagire, spunandu-mi ca poate nu ne-au depasit atat de mult la calitatea serviciilor.
Ne-au depasit însa cu mult la numarul de turisti care vin pe litoral, adica la capitolul cel mai important: cel care aduce bani în tara. Îmi închipui cat de nemultumit as fi fost de mancarea si serviciile din tara, daca cele din Bulgaria mi s-au parut abia la limita decentei.
Sa înteleg ca este de ajuns sa fii doar „decent” ca servicii, ca sa fii coplesit de turisti? Oare sa fie atat de simplu iar noi nu am reusit nici macar asta?
Mi s-a cam facut foame cand am vazut pozele de la final……
@Alina: Bulgarii nu au mancare rea, dar mie mi s-a parut, atat cat am putut s-o cuprind, ca este sub a noastra.
Radu, am fost si eu acolo in septembrie, am stat 4 zile, cazat in orasul vechi. Explicatia pentru aglomeratie, care si pe mine m-a cam enervat, este simpla: orasul vechi (peninsula), este patrimoniu UNESCO. Nu au voie sa construiasca nimic, totul este conservat si pastrat, acolo sunt cele mai multe biserici pe cap de locuitor, un muzeu, chestii din astea. Din ora in ora vin cate 2-3 autocare cu turisti de prin alte statiuni, care pur si simplu invadeaza oraselul ca niste termite 🙂 In afara de magazine de „souvenir-uri” case de schimb valutar, 1 farmacie si nenumarate restaurante nu exista nimic altceva.
Revenind la mancare, mi-a placut painea lor cu usturoi, personal am halit numai peste si fructe de mare, nimic spectaculos DAR absolut toate au fost gatite corect.
Am fost si eu doi ani la rand in Nessebar, in 2008 si 2009. Mancarea mi s-a parut obisnuita, fara a ma da pe spate niciodata. Noua celor obisnuiti cu tocanitele si mititeii de acasa nu ni s-a parut nimic spectaculos, dar am vazut niste nordici absolut indragostiti de kavarma/
In restaurante se gateste la fel ca la noi – gasesti la vreun restaurant sarmale ca la bunica? Sau muraturi puse de ei? Sau mamaliga taiata cu ata? Ioc! E drept, la noi n-am vazut in restaurant tocana adusa in bol de lut cu capac…
…in schimb rakia lor (Burgaska Muscat in special), servita rece intr-un paharel aburit, rupe tot :).
@jollyca: Te cred pe cuvant. 🙂 In schimb vinurile din restaurantele in care am intrat eu au fost toate sub-mediocre si neasteptat de scumpe.
Cu cateva luni in urma, cand am cutreierat timp de o saptamana aceleasi locuri, am cautat sa comand prin localurile de acolo ceva care sa fie specific bulgaresc. Dar am constatat ca aproape tot ceea ce ofereau se gasea si in meniurile din tara. Mai mult, meniurile din localurile lor nu numai ca aveau aceeasi oferta de la un local la altul, dar uneori erau similare chiar ca grafica si redactare.
Am intalnit peste tot acea paine cu branza si usturoi sub diverse forme: din aluat dospit ca cea de mai sus, din paine feliata sau lipie. Cel mai mult mi-a placut cea sub forma de lipie. Uneori era cu branza(”sirene”), alteori cu cascaval(denumit la fel in bulgara). Mie mi-a placut cea cu cascaval. Este bine sa cunosti alfabetul chirilic pentru ca uneori traducerea in engleza era ”cheese”, atat pentru ”kashkaval” cat si pentru ”sirene”. Aspectul uleios nu este de la cascaval ci de la untul cu care freaca usturoiul.
Am incercat cateva preparate pe care le intalnim si in bucataria romaneasca pentru ca eram curios daca le fac la fel. Am notat aceleasi diferente pentru ”kavarma”(tocanita). Alta incercare a fost ”shkembe chorba”(adica ”ciorba de burta”). Cand o serveau, puneau langa ea doua boluri, unul cu mujdei si unul cu fulgi de ardei iuti. Combinatia a fost pe gustul meu. Bineinteles ca nu puteam sa ratez ”kebapche”(au forma micilor de la noi dar nu folosesc zeama de oase, in schimb sunt generosi cu chimenul). Am fost dezamagit, pentru ca erau din cei semipreparati de la supermarket care se incalzesc in trei minute si se servesc turistilor amatori de bucatarie locala. Aceeasi compozitie si aceeasi provenienta pentru ”kiufte” cu observatia ca daca ”nervoznii kiufte” ar fi preparate in casa ar putea sa-mi placa(sunt umplute cu ardei iute). Imi amintesc cu placere de mesele de dimineata luate in fuga(”brzo zakuski”, adica varianta locala de ”fast food”), cand serveam ”mekitsi”(ca scovergile pe care le facea bunica) sau ”banitsa”(adica placinta) cu ayran(care nu mai trebuie tradus). Se gasea la tot pasul si ”diuner kebap”, adica saorma, dar asta chiar nu am fost curios sa incerc.
Concluzia este ca destinatia poate fi reusita pentru turistul obisnuit, care vrea doar sa se odihneasca sau sa se distreze, dar lasa loc de mai bine pentru cei interesati de experiente noi.
Vizita in orasul vechi a fost cumva intr-o zi de weekend? Pentru ca eu am fost in cursul saptamanii, in plin sezon, si cu toate ca era multa lume, nu pot spune ca era mare inghesuiala.
@Camil: Nu, nu era week-end. Cred ca era intr-o miercuri.
Vad ca te-ai documentat, nu gluma, in bucataria vecinilor nostri. Sunt convins ca, odata gatite corect, toate preparatele astea sunt gustoase. La restaurant, insa, cam bataie de joc. Vorba ta, gatite pentru cei carora nu prea le pasa de ce si cum mananca… din pacate asa sunt cam 95% dintre turisti. Adica din fericire pentru restauratori. Pot plati salarii mici, nu prea conteaza calificarea angajatilor si nici nu cheltuie mult pe ingrediente de calitate. De ce sa nu fie ieftine, cand turistul tot nu-si da seama? Si chiar daca isi da seama, nu prea are timp sa caute altceva; nu ca ar si gasi daca ar face-o.
Fotografiile sunt frumoase. Iti doresc ca la urmatoarea calatorie asteptarile sa fie depasite de realitate.
@Mirela Stanescu: Multumesc. Si eu imi doresc asta. 🙂
heh.. eu, in acelasi nessebar, acum 4-5 ani, in extrasexon (o excursie de 1 mai cred ca a fost), am fost impresionat de locuri dar si de mancare, insa mai ales de servicii.
am nimerit la o crasma pe malul marii, pe coasta dinspre larg a *insulei, si acolo un ospatar ne-a luat comanda (8 adulti si 3 copii) FARA sa noteze absolut nimic.
surpriza a fost ca, desi am comandat multe si variate feluri de mancare, bauturi, cafele, ceaiuri, etc, nu a gresit absolut nici cea mai mica farfurioara, a adus fiecaruia ce a cerut.
mancarea imi amintesc ca mi s-a parut foarte buna, posibil sa fi fost subiectiv, aveam cateva ture de insula la activ deja..
alta data cand am fost, insa, am dat si eu peste o tocana din cele pomenite de tine si de aceeasi painica unsuroasa.. berea in schimb era foarte buna si mie imi era foarte sete 😛
asa ca pentru mine experienta nessebar e asociata cu ospatarul ala.. probabil perfect. cel putin pentru locurile alea.
*e de fapt peninsula, dar in mod artificial.. cu ajutorul soselei care o leaga de tarm.
@nea’Mielu: Si eu vreau sa mai merg acolo, cand nu va fi acea aglomeratie enervanta. O sa schimb si carciuma, evident. 🙂