Cum v-am mai spus acum câteva zile, am petrecut anul acesta o mică vacanţă în Bulgaria. Doar o săptămână în Sunny Beach, un fel de Las Vegas balcanic; un loc foarte prost ales dacă ai peste 25 de ani şi nu eşti interesat de discoteci, baruri, montagne russe, striptis, cazinouri şi tatuaje.

Sătui de hărmălaie şi de aglomeraţie, am profitat de o zi mai noroasă ca să facem o mică excursie în Nessebar, un oraşel a cărui istorie se întinde pe mai multe mii de ani, fostă colonie grecească în Antichitate, şi apoi un port medieval important pentru Imperiul Bizantin şi imperiile şi regatele slave care s-au succedat pe teritoriul Bulgariei acelor veacuri.
Îmi doream în sinea mea să semene cu orăşelele pe care le văzusem cu zecile prin insulele greceşti, extrem de pitoreşti şi încărcate de istorie şi tradiţie. Şi bineînţeles, cu multe cârciumioare care să-ţi ofere tot felul de preparate tradiţionale locale, gătite simplu, dar pline de gust şi aromă.

Ni se spusese că de la Sunny Beach la Nessebar se poate face o plimbare de 30 de minute, pe jos. Aşa am şi procedat şi, într-adevăr, după 30-40 de minute de mers relativ energic, ajungi în Nessebar, în partea nouă a oraşului. Necazul este că mai ai nevoie de alte 20-30 de minute ca să ajungi în oraşul vechi, adică în partea care ne interesa. Oraşul nou, dacă sunteţi curioşi, era un fel de… Sunny Beach, mai puţin chicios şi zgomotos, dar destul de neapetisant din punctul meu de vedere.

Am scris mai sus cuvântul „necaz”? Îl mai scriu odată, de data aceasta cu majuscule: de fapt marele NECAZ a fost că în acea zi noroasă tot litoralul bulgăresc se hotărâse să viziteze Nessebar concomitent cu noi. Nu cred că am văzut de mult timp o aşa aglomeraţie. Cei care aţi fost la manifestaţii înainte de anii ’90 vă mai amintiţi mersul chinuitor şi împleticit, într-o coloană imensă care se deplasa cu viteza melcului şi frustrarea pe care o simţeai fiind captiv în acel uriaş lanţ uman.

Exact aşa am păţit la Nessebar. Nu exagerez când spun că în cele câteva străzi vechi şi frumoase ale oraşului băteau pasul pe loc câteva mii de oameni. Deplasarea era infernal de complicată şi, colac peste pupăză, aproape că nu reuşeai să vezi nimic din ceea ce oraşul avea de oferit. Clădirile vechi, interesante arhitectonic şi pline de acel ceva care le face să pară că sunt acolo de la începuturile timpului, erau mascate de sute de magazinaşe de tot felul, iar acestea, la rândul lor, erau „protejate” cu o barieră umană extrem de greu de străpuns.

Am reuşit cu mare dificultate să spargem încercuirea de câteva ori – mai ales pe la prânz, când, biruiţi de foame, „invadatorii” s-au aşezat pe la mesele cârciumioarelor – şi să ne apropiem de biserici sau case vechi; am făcut chiar câteva fotografii şi mi-am dat seama că partea veche a oraşului este, într-adevăr, foarte aproape de ceea ce mi-aş fi dorit. La fel de clar a fost însă faptul că oricât de frumoase ar fi străzile şi clădirile, oricât de pitorească şi de spectaculoasă ar fi priveliştea spre mare, aglomeraţia îţi poate strica plăcerea. Oraşul nu avea decât vina că este un succes turistic. Mi-am propus să revin cu altă ocazie, poate în extra sezon şi să stau acolo un week-end.

Haideţi să ajungem la mâncare, căci am luat acolo masa de prânz. Din start, văzând atâta amar de omenire, mi-am zis că tavernele şi restaurantele vor fi arhipline şi că bucătarii abia vor prididi cu gătitul, aşa că nu m-am aşteptat la prea mare lucru. Am mai văzut că oferta locală era cam aceeaşi în toate restaurantele şi foarte puţin deosebită de ceea ce se putea mânca în Sunny Beach. Una dintre deosebiri era preţul, care în Nessebar mi s-a părut chiar mai mare. De pildă, o doradă de 300 g costa vreo 30 de leva (adică 70 lei), iar o porţie de creveţi (cam 5 bucăţi) nu se găsea sub 20 de leva. Mai scump ca în Turcia şi chiar ca în Grecia şi Portugalia; cred că şi în Spania am mâncat mai ieftin.

În fine, preţul ca preţul, dar nici mâncarea, aşa cum era de aşteptat, nu a fost prin nimic impresionantă, nu doar prin modul în care era gătită, ci şi ca ofertă în sine. Extrem de puţine lucruri care ar fi putut fi considerate tipic bulgăreşti, localurile preferând să meargă „la sigur” şi să ofere doar chestii neutre, ca grătare, fripturi şi salate „internaţionale”. Nessebar este punct turisti, iar localurile trebuie să fie fabrici de făcut bani, nu promotori de calitate şi tradiţie; se merge, nu mult mai bine decât pe litoralul nostru, la minima rezistenţă.

Ne-am aşezat până la urmă undeva unde am găsit locuri şi am comandat sachi, kawarma, o pâine locală cu caşcaval şi usturoi. Sachi, care este un fel de ghiveci format din multă ceapă, cartofi şi ciuperci, rumenit la cuptor şi servit pe o plită încinsă alături de câteva bucăţi de carne prăjită, a fost gustos, dar teribil de uleios şi-ţi lăsa o senzaţie de saţietate „grea”, care te făcea să te simţi mult prea plin.

Kawarma a fost o tocană cu cartofi, presărată cu mult pătrunjel tocat şi servită, neapărat, alături de 1-2 ardei iuţi verzi. Cel mai gustos fel de mâncare al mesei, dar cu excepţia ardeilor a fost totuşi doar o variantă de tocăniţă românească, pe care o ştiam foarte bine.

Pâinea era bună la gust, cu o aromă de usturoi plăcută, totuşi neaşteptat de unsuroasă, sper că de la caşcavalul topit. Una peste alta o masă acceptabilă, poate chiar bună în condiţiile acelea de călcare în picioare. În aceleaşi condiţii însă, serviciul a fost prost, „asigurat” de un ospătar morocănos şi neglijent.

În concluzie, Nessebar merită vizitat, dar în alte condiţii decât cele de care am avut parte. Pe undeva am fost dezamăgit de toată experienţa bulgărească din acest an, pe de altă parte, parcă m-am bucurat de dezamăgire, spunându-mi că poate nu ne-au depăşit atât de mult la calitatea serviciilor.
Ne-au depăşit însă cu mult la numărul de turişti care vin pe litoral, adică la capitolul cel mai important: cel care aduce bani în ţară. Îmi închipui cât de nemulţumit aş fi fost de mâncarea şi serviciile din ţară, dacă cele din Bulgaria mi s-au părut abia la limita decenţei.
Să înţeleg că este de ajuns să fii doar „decent” ca servicii, ca să fii copleşit de turişti? Oare să fie atât de simplu iar noi nu am reuşit nici măcar asta?