Între „Apollo 2” si nylon
Se spune ca, daca motivele pentru care plangem sunt mereu aceleasi (moartea unei persoane dragi, necazuri în dragoste, probleme profesionale, boala etc.), cele pentru care radem sunt însa extrem de diverse si, mai mult, îsi pierd sau îsi recastiga în timp valabilitatea. Cine mai rade astazi de bancurile despre camuflajul din timpul ultimului razboi mondial? Cine si-ar fi închipuit vreodata ca etichetele unor produse dintr-o economie, teoretic de piata, pot starni rasul?
De fapt mie nu-mi starnesc doar rasul, ci ma si umplu de-a dreptul de nervi. Cum este posibil ca eticheta, practic primul „lucru” care te informeaza asupra denumirii si calitatii produsului – cartea de vizita a acestuia – sa fie lasata în seama unor diletanti, adesea nici macar cunoscatori ai limbii romane? Dar oare de ce ma mir, cand acelasi lucru se întampla în presa scrisa, la televizor, la radio, în Parlament, samd. Rezultatele unui sistem de învatamant dezastruos încep sa se vada si sa ne faca nu sa radem, ci sa ricanam nervos.
Dar sa revenim la etichetele noastre. M-am dus deunazi sa cumpar un sucitor, un rulou pentru aluat. Doream ceva simplu, din lemn, ieftin si practic. Nimic de zis, am gasit produsul si acesta corespundea calitativ. Nu am deci nimic cu produsul în sine. Abia acasa m-am uitat atent pe eticheta si am cascat ochii mari. Iat-o mai jos.
Sucitorul se numeste Apollo 2. Frumos nume! Parca am fi în bancul (sau o fi un caz real?) cu tiganul care si-a botezat copilul Apollo 11. De ce Apollo 2 si nu 9, sau chiar 11, nu stiu sa va spun. Este absolut ridicol sa tii în mana un Apollo, cu care sa sucesti aluatul, indiferent de numarul sau.
Mai jos ni se explica ce face produsul, adica Apollo 2: „Sucitorul este un articol traditional, cu care se întinde si se subtiaza foaia de aluat de catre gospodine, în patiserii, zone food etc.” Trecand peste „se întinde si se subtiaza” care ar putea însemna exact acelasi lucru în cazul aluatului, de cand avem noi traditia „zonelor food”? Şi ce mama naibii or fi acelea? Zone în care se prepara mancare? Zone de alimentatie pulbica? De ce nu le spunem, atunci, „localuri de alimentatie publica”, asa folosim cuvinte care sunt în limba noastra, în DEX, pe întelesul tuturor „gospodinelor”, care sunt principalul destinatar al produsului. Îmi si închipui cu deliciu o gospodina traditionala activand într-o zona food, si nu oricum, ci cu Apollo 2 în mana.
Dar sa continuam: „Este realizat din lemn de esenta tare, înalt finisat.” Ce mama naibii domnule, cum adica „înalt finisat”? O fi vreo mobila de lux? Apollo 2-urile mai putin înalt finisate au aschii la vedere?
Eticheta continua sa ne informeze: „Recomandam la prima utilizare, ungerea articolului prin stergere cu o laveta îmbibata în ulei comestibil.” Cum adica ungerea prin stergere? De ce nu prin frecare, atingere, mangaiere, umezire? Ungerea exact asta înseamna: stergere, frecare, atingere cu ceva umed. Era de ajuns „stergerea articolului cu o laveta…”.
Eticheta încheie apoteotic: „Este un produs 100% ecologic.” Nu prea te prinzi daca se refera la uleiul comestibil, sau la Apollo 2, dar cu putina bunavointa îti cam poti da seama. Suntem deci asigurati ca arborele din care provine sucitorul a fost crescut în libertate, fara îngrasaminte, nu este tratat cu antidaunatori si diverse alte medicamente si este, deci, propice consumului uman. Multumim Apollo 2!
O alta eticheta ridicola care mi-a pus creierii pe moate a fost una gasita pe o banala punga cu alune.
Alune Nylon! Nu-i asa ca suna exceptional? Conform Dex, nylon, sau nailon, este „o fibra textila poliamidica obtinuta pe cale sintetica, folosita la confectionarea tesaturilor subtiri si a multor produse tehnice”. Probabil DEX-ul a omis sa spuna si ca sunt o varietate de alune. Astept cat de curand Stafide PVC, Fistic Relon si Migdale Vascoza. Sau, de ce nu, Chivas Celofibra, ca o încununare suprema a prostiei!
Revenind la eticheta, ni se explica sub acest nume bestial, Alune Nylon, ca tara de provenienta este China. Foarte bine. China produce o gramada de alune. Şi pe la noi creste pomul acesta, dar fiecare este liber sa ia alune de unde are chef, adica din orice zona food. Alunele de fata provin, deci, din China. Probabil ca doar chinezii s-au gandit sa faca alune din nylon. Stai putin! Cum din China?! Pai mai jos scrie clar: „Producator S.C.Demal S.R.L.”. Nu mai înteleg nimic: Demal are plantatii în China? Sau Demal importa alune din China, deci nu le produce, si le ambaleaza în Romania, pe undeva pe la Filipestii de Padure? Pai daca-i asa, Demal este doar ambalator si/sau distribuitor, nu producator. Opa, stai asa! Pai ca distribuitor este trecuta alta firma, S.C. Batul Micro Impex S.R.L. „Frumos” nume are si aceasta, dar macar nu are anvergura unui Alune Nylon. Eu sunt cam confuz, dar încerc sa reconstitui filiera. Deci, alunele se produc în China, Demal le ambaleaza si se faleste, pe nedrept, ca este producator, apoi pungile sunt distribuite de Batul (sau Batul?… nu m-ar mira). Dar acestea sunt amanunte neglijabile. Ceea ce ne ramane sunt aceste Alune Nylon. Altminteri, bune la gust, n-as fi zis ca mananc… nylon.
Zau, am ajuns sa nu mai fiu uimit de nimic. În orice clipa ma astept la absolut orice care sa demonstreze înca o data ca ne-am tampit, daca nu toti macar o parte dintre noi. Cine naiba angajeaza acesti „scriitori de etichete”? Cine îi controleaza? Chiar nu mai stie nimeni sa vorbeasca si sa scrie corect limba materna? Cum de reusim sa cadem în ridicol si atunci cand concepem o banala eticheta?
Acum 20 de ani ne doream o societate care sa functioneze pe criteriile competentei. Iata ca am si creeat-o, dar am gresit, se pare, sensul, ori directia de schimbare a societatii. Am inversat, nu stiu cum, polii. Ceea ce ar fi trebuit sa fie un plus, s-a transformat într-un minus, unul mare de tot.
Felicitari pentru ceea ce scrii de fiecare data!
E un fel de rasul plansului :(.Rau am ajuns unii din noi dpdv al evolutiei :(.
Am putea face noi ceva sa indreptam „lucrurile”? Nu prea cred din nefericire!
@ioana: Putem, daca nu ne asteptam la rezultate imediate. Eofrtul fiecaruia este ca o picatura, si trebuie sa umplem o mare, dar stii cum este, putin cu putin, strop cu strop…
Hallo,
Cred ca sucitor este denumirea literara a acestui obiect atat de util. Si nu este un cuvant nou. Facalet este o adaptare romaneasca a cuvantului maghiar „fakanal” care inseamna lingura de lemn si denumeste batul de lemn cu care se amesteca mamaliga. In alte zone sucitorul se numeste „vergea”, iar facaletul „melesteu”. Fasolea facaluita nu se zdrobeste cu sucitorul ci cu lingura de lemn. Exista diferite regionalisme pe care cred ca trebuie sa le respectam.
Ridicolul este doar acest „Apollo 2”, insa putina imaginatie nu strica… Incalecati pe sucitor si „zburati”, Universul va asteapta!
O zi frumoasa
Katze
auzi, eu nici nu stiam ca i se spune sucitor mai nou !! de unde-au scos-o pe asta oare…? vad ca e-n dex, da’ eu nu stiam de el, am crescut cu facaletul, ca sa zic asa.
Stii care e partea proasta? ca la asigurarea calitatii, in traduceri ca oriunde altundeva, exista un principiu cumva… de business sa-i spun asa. Si anume, calitatea buna este ceea ce majoritatea clientilor accepta. Cu alte cuvinte, si stiu ca suna prost, asa mi-a sunat si mie, nu ii dam omului o calitate mai buna decat cea pe care ar accepta-o oricum fara comentarii. Unde „client” = omu care cumpara. Daca de ex. romanii NU AR CUMPARA o chestie ieftina si buna doar pt. ca are o eticheta tampita, lucrurile s-ar schimba. Dar atata vreme cat cumperi, de ce sa iti dau o calitate mai buna, calitate pt. care eu as plati mai mult?
In domeniul meu, si ma oftica sa o spun, teoria este ca de ex. pentru Germania, traducem altfel decat pentru Romania sau Vietnam, avem alte standarde (da, mai nou traducem si in vietnameza! stii despre ce vorbesc). Pentru ca nemtii stiu sa fie clienti si urla si fac ca toti dracii si te reclama si dau in judecata daca le dai un software tradus prost, romanii ridica din umeri si trec mai departe, si atunci nu investeste nimeni in traducatori mai buni, pe care sa-i formeze etc. etc., pentru ca daca se poate cu bani mai putini, de ce sa facem cu bani mai multi?
Eu una m-am batut cu morile de vant multi ani de zile in ideea unei mai bune calitati, si mereu mi s-a raspuns asa, ba m-au mai dus si la traininguri interne ca sa ma scoleasca si sa pricep naibii cum e cu businessu asta, frate ! si anume ca noi, corporatia, nu suntem dispusi sa platim in plus pentru o calitate care e irosita pe clientul roman. Au gasit si un nume, sunt control freak eu ca cer calitate prea mare de la traducatori.
Cred ca, mutatis mutandis, la fel se intampla si cu etichetele astea din pacate. Si anume nu le dam la tradus unora care ar sti sa traduca bine, pentru ca ei ne cer un pret mai mare decat Maricica de la colt, traducatoare conjecturala, care na, face si ea un ban, parca se uita lumea la d-astea, lumea se uita la pret si la produs. Asa gandesc ei pentru ca asa se petrec lucrurile, sau asa se petrec lucrurile pt. ca asa gandesc ei? Nu stiu, e o discutie lunga.
Eu nu sunt de acord cu asta, si continui sa fac ce stiu eu, la fel prietena cu care traduc, dar… banii nu asa se fac, petrecand de doua-trei ori mai mult timp cu un text ca sa te documentezi, sa-l intelegi etc… ci traducand repede, la gramada, calitate mai slaba, dar banul sa curga. Rar clienti care se uita la calitate si de obicei se uita cand si ei la randul lor au de patimit ca isi rupe omu mana cand urmeaza instructiunile tampite ale vreunei centrale eoliene traduse aiurea. Altfel, nu conteaza.
Sunt tot felul de neaveniti in traduceri, dar daca nimeni nu protesteaza la nivel contractual… asa vor ramane lucrurile. Noi nu stim sa fim clienti 🙂
PS la related links, sau undeva in titlu, pune si tu un link catre prima parte, ca sa ma pot duce direct acolo 😀
@Anne: Ai dreptate, am omis sa pun un link evident catre partea 1. El exista in text, dar ca lucrurile sa fie mai clare acum l-am adaugat in jocul articolului.
In rest vorba ta, discutia poate fi foarte lunga. Stiu despre acest „principiu” de business, dar una este calitatea corespunzatoare pretului, si alta este caderea in ridicol. Pana la urma, am cumparat, ce-i drept, produsul, dar am ras de el si cu……… iar data viitoare voi cumpara un produs similar, dar cu o eticheta corecta, tocmai fiindca nu cred ca prostia si lipsa de competenta trebuie sprijinite. Nu mai vreau sa las lucrurile „sa mearga si asa”, if you know what I mean.
Sunt o groaza de obiecte si alimente cu nume ridicole.Dar astea depasesc orice imaginatie. Sucitorul are nume de naveta spatiala…..
”Sucitor” suna ca trenul opreste in statie cu ”podetul ” pe partea stanga….
tare …
@fotocristal: Cand eram eu mic i se spunea „facalet”. 🙂
Pff, se vede ca esti sarac sau zgarcit, n-ai vrut sa dai banii pe mult mai performantul sucitor Apollo 15. Si vezi ca n-ai voie sa-l folosesti, ca nu esti gospodina. Poate ai zona food, vezi daca ai si zona etc.
Dar e trendy, produsele cu nume pompoase se vand mult mai bine, se pare.
@balauru: Putea sa-i spuna Ludovic al XIV-lea, ca suna si mai bine, mai cu stil…
Alunele sunt cultivate si culese in China. Ele sunt aduse pe vapor in Romania. Tu mananci alune prajite, date cu sare si ambalate. Produsul finit asta e si nu alunele crude din China. Produsul finit este fabricat in Romania si se cheama alune prajite si sarate. Exista si exemplul bananelor din Danemarca…
@didi: Bineinteles ca asa este, dar tot este oarecum incorect sa spui ca esti producator. Parerea mea… Si oricum ar fi, Nylon ramane un nume un nume ridicol.
Blogul tau e mult prea respecatbil.
Te rog sa stergi.
Multumesc.
Nu in „Zona food”,in” Zona crepusculara”,in care se afla si
domnii care fac marketingul acestor produse.
P.S.
Scuza te rog tonul meu ,mai putin academic uneori.
Am uitat ca pe blogul tau comentariile se afiseaza instant.
Credeam ca poti sa nu afisezi….tot.
Na ,dar asta mi-a trecut prin cap si asta am scris.
@Lia: Nu-i problema, fii spontana. Daca este cazul pot sterge comentariile. Am mai facut asta.
Zona Crepusculara
Gospodini si gospodine,
Nu va umeziti,
Avem alune gumate,
Si facalete frecate.
De va ganditi la prostii,
E doar vina voastra.
Noi ne batem intens capul,
Pentru dumneavoastra. 🙂
@Lia: Ai scris asta in vreo „zona food”. 🙂
Nu mai stiu cum sã isi vandã marfa :))
Sucitoarele se folosesc in zona „food”!?cam multe „americanisme” ce sã mai zicem de nume,pe mine mã pufneste rasul, foarte interesante alunele nylon…
@Ramona: Da, ne-am prostit de tot preluand americanisme chiar si atunci cand avem in limba noastra cuvintele potrivite.
Amuzante exemple, sau triste, depinde cum vrei sa o iei.
Eu le gasesc amuzante, pentruca altfel mi-as amara zilele.
Asta-i ca faimoasa replica a unui om de litere renumit de altfel pe la noi, Am primit pe fax un carnat????? Si asta in plin eveniment cultural.Adica voia sa spuna un volum mare de informatie.Daca la ei merge, ce sa mai vrei de la simplul desenator de etichete.
Problema nu e asta, ci ,dupa mine, sa aratam celor pe care ii formam si multe alte exemple bune, din care sa invete.Sa promovam mereu valoarea, ca un contraexemplu fata de toate anomaliile astea. Si, mai ales, sa radem, cu gura pana la urechi.Sa ironizam, sa facem misto, sa fie asta arma cea mai tare.Asta are doua castiguri.Unul, te distrezi grozav-eu continui sa rad in hohote de etichetele tale- in al doilea rand, culturalizarea unei mase de prosti nu o facem noi, ceilalti.Asa ca, macar ironia o sa-i mai tina, uneori, pe tusa.
@Corina: Arma romanului: hazul de necaz. 🙂