Omul care împute locul – partea 2

Între „Apollo 2” şi nylon

Se spune că, dacă motivele pentru care plângem sunt mereu aceleaşi (moartea unei persoane dragi, necazuri în dragoste, probleme profesionale, boală etc.), cele pentru care râdem sunt însă extrem de diverse şi, mai mult, îşi pierd sau îşi recâştigă în timp valabilitatea. Cine mai râde astăzi de bancurile despre camuflajul din timpul ultimului război mondial? Cine şi-ar fi închipuit vreodată că etichetele unor produse dintr-o economie, teoretic de piaţă, pot stârni râsul?

De fapt mie nu-mi stârnesc doar râsul, ci mă şi umplu de-a dreptul de nervi. Cum este posibil ca eticheta, practic primul „lucru” care te informează asupra denumirii şi calităţii produsului – cartea de vizită a acestuia – să fie lăsată în seama unor diletanţi, adesea nici măcar cunoscători ai limbii române? Dar oare de ce mă mir, când acelaşi lucru se întâmplă în presa scrisă, la televizor, la radio, în Parlament, şamd. Rezultatele unui sistem de învăţământ dezastruos încep să se vadă şi să ne facă nu să râdem, ci să ricanăm nervos.

Dar să revenim la etichetele noastre. M-am dus deunăzi să cumpăr un sucitor, un rulou pentru aluat. Doream ceva simplu, din lemn, ieftin şi practic. Nimic de zis, am găsit produsul şi acesta corespundea calitativ. Nu am deci nimic cu produsul în sine. Abia acasă m-am uitat atent pe etichetă şi am căscat ochii mari. Iat-o mai jos.
Sucitor Apollo 2
Sucitorul se numeşte Apollo 2. Frumos nume! Parcă am fi în bancul (sau o fi un caz real?) cu ţiganul care şi-a botezat copilul Apollo 11. De ce Apollo 2 şi nu 9, sau chiar 11, nu ştiu să vă spun. Este absolut ridicol să ţii în mână un Apollo, cu care să suceşti aluatul, indiferent de numărul său.
Mai jos ni se explică ce face produsul, adică Apollo 2: „Sucitorul este un articol tradiţional, cu care se întinde şi se subţiază foaia de aluat de către gospodine, în patiserii, zone food etc.” Trecând peste „se întinde şi se subţiază” care ar putea însemna exact acelaşi lucru în cazul aluatului, de când avem noi tradiţia „zonelor food”? Şi ce mama naibii or fi acelea? Zone în care se prepară mâncare? Zone de alimentaţie pulbică? De ce nu le spunem, atunci, „localuri de alimentaţie publică”, aşa folosim cuvinte care sunt în limba noastră, în DEX, pe înţelesul tuturor „gospodinelor”, care sunt principalul destinatar al produsului. Îmi şi închipui cu deliciu o gospodină tradiţională activând într-o zonă food, şi nu oricum, ci cu Apollo 2 în mână.
Dar să continuăm: „Este realizat din lemn de esenţă tare, înalt finisat.” Ce mama naibii domnule, cum adică „înalt finisat”? O fi vreo mobilă de lux? Apollo 2-urile mai puţin înalt finisate au aşchii la vedere?
Eticheta continuă să ne informeze: „Recomandăm la prima utilizare, ungerea articolului prin ştergere cu o lavetă îmbibată în ulei comestibil.” Cum adică ungerea prin ştergere? De ce nu prin frecare, atingere, mângâiere, umezire? Ungerea exact asta înseamnă: ştergere, frecare, atingere cu ceva umed. Era de ajuns „ştergerea articolului cu o lavetă…”.
Eticheta încheie apoteotic: „Este un produs 100% ecologic.” Nu prea te prinzi dacă se referă la uleiul comestibil, sau la Apollo 2, dar cu puţină bunăvoinţă îţi cam poţi da seama. Suntem deci asiguraţi că arborele din care provine sucitorul a fost crescut în libertate, fără îngrăşăminte, nu este tratat cu antidăunători şi diverse alte medicamente şi este, deci, propice consumului uman. Mulţumim Apollo 2!

O altă etichetă ridicolă care mi-a pus creierii pe moaţe a fost una găsită pe o banală pungă cu alune.
Alune Nylon
Alune Nylon! Nu-i aşa că sună excepţional? Conform Dex, nylon, sau nailon, este „o fibră textilă poliamidică obţinută pe cale sintetică, folosită la confecţionarea ţesăturilor subţiri şi a multor produse tehnice”. Probabil DEX-ul a omis să spună şi că sunt o varietate de alune. Aştept cât de curând Stafide PVC, Fistic Relon şi Migdale Vâscoză. Sau, de ce nu, Chivas Celofibră, ca o încununare supremă a prostiei!

Citeste si articolul →   Avanpremieră la un proiect (2)

Revenind la etichetă, ni se explică sub acest nume bestial, Alune Nylon, că ţara de provenienţă este China. Foarte bine. China produce o grămadă de alune. Şi pe la noi creşte pomul acesta, dar fiecare este liber să ia alune de unde are chef, adică din orice zonă food. Alunele de faţă provin, deci, din China. Probabil că doar chinezii s-au gândit să facă alune din nylon. Stai puţin! Cum din China?! Păi mai jos scrie clar: „Producător S.C.Demal S.R.L.”. Nu mai înţeleg nimic: Demal are plantaţii în China? Sau Demal importă alune din China, deci nu le produce, şi le ambalează în România, pe undeva pe la Filipeştii de Pădure? Păi dacă-i aşa, Demal este doar ambalator şi/sau distribuitor, nu producător. Opa, stai aşa! Păi ca distribuitor este trecută altă firmă, S.C. Batul Micro Impex S.R.L. „Frumos” nume are şi aceasta, dar măcar nu are anvergura unui Alune Nylon. Eu sunt cam confuz, dar încerc să reconstitui filiera. Deci, alunele se produc în China, Demal le ambalează şi se făleşte, pe nedrept, că este producător, apoi pungile sunt distribuite de Batul (sau Băţul?… nu m-ar mira). Dar acestea sunt amănunte neglijabile. Ceea ce ne rămâne sunt aceste Alune Nylon. Altminteri, bune la gust, n-aş fi zis că mănânc… nylon.

Zău, am ajuns să nu mai fiu uimit de nimic. În orice clipă mă aştept la absolut orice care să demonstreze încă o dată că ne-am tâmpit, dacă nu toţi măcar o parte dintre noi. Cine naiba angajează aceşti „scriitori de etichete”? Cine îi controlează? Chiar nu mai ştie nimeni să vorbească şi să scrie corect limba maternă? Cum de reuşim să cădem în ridicol şi atunci când concepem o banală etichetă?
Acum 20 de ani ne doream o societate care să funcţioneze pe criteriile competenţei. Iată că am şi creeat-o, dar am greşit, se pare, sensul, ori direcţia de schimbare a societăţii. Am inversat, nu ştiu cum, polii. Ceea ce ar fi trebuit să fie un plus, s-a transformat într-un minus, unul mare de tot.


  1. ioana spune:

    Felicitari pentru ceea ce scrii de fiecare data!
    E un fel de rasul plansului :(.Rau am ajuns unii din noi dpdv al evolutiei :(.
    Am putea face noi ceva sa indreptam „lucrurile”? Nu prea cred din nefericire!

    • Radu Popovici spune:

      @ioana: Putem, daca nu ne asteptam la rezultate imediate. Eofrtul fiecaruia este ca o picatura, si trebuie sa umplem o mare, dar stii cum este, putin cu putin, strop cu strop…

  2. Katze spune:

    Hallo,
    Cred ca sucitor este denumirea literara a acestui obiect atat de util. Si nu este un cuvant nou. Facalet este o adaptare romaneasca a cuvantului maghiar „fakanal” care inseamna lingura de lemn si denumeste batul de lemn cu care se amesteca mamaliga. In alte zone sucitorul se numeste „vergea”, iar facaletul „melesteu”. Fasolea facaluita nu se zdrobeste cu sucitorul ci cu lingura de lemn. Exista diferite regionalisme pe care cred ca trebuie sa le respectam.
    Ridicolul este doar acest „Apollo 2”, insa putina imaginatie nu strica… Incalecati pe sucitor si „zburati”, Universul va asteapta!
    O zi frumoasa
    Katze

  3. Anne spune:

    auzi, eu nici nu stiam ca i se spune sucitor mai nou !! de unde-au scos-o pe asta oare…? vad ca e-n dex, da’ eu nu stiam de el, am crescut cu făcăleţul, ca sa zic asa.

    Stii care e partea proasta? ca la asigurarea calitatii, in traduceri ca oriunde altundeva, exista un principiu cumva… de business sa-i spun asa. Si anume, calitatea buna este ceea ce majoritatea clientilor accepta. Cu alte cuvinte, si stiu ca suna prost, asa mi-a sunat si mie, nu ii dam omului o calitate mai buna decat cea pe care ar accepta-o oricum fara comentarii. Unde „client” = omu care cumpara. Daca de ex. romanii NU AR CUMPARA o chestie ieftina si buna doar pt. ca are o eticheta tampita, lucrurile s-ar schimba. Dar atata vreme cat cumperi, de ce sa iti dau o calitate mai buna, calitate pt. care eu as plati mai mult?

    In domeniul meu, si ma oftica sa o spun, teoria este ca de ex. pentru Germania, traducem altfel decat pentru Romania sau Vietnam, avem alte standarde (da, mai nou traducem si in vietnameza! stii despre ce vorbesc). Pentru ca nemtii stiu sa fie clienti si urla si fac ca toti dracii si te reclama si dau in judecata daca le dai un software tradus prost, romanii ridica din umeri si trec mai departe, si atunci nu investeste nimeni in traducatori mai buni, pe care sa-i formeze etc. etc., pentru ca daca se poate cu bani mai putini, de ce sa facem cu bani mai multi?

    Eu una m-am batut cu morile de vant multi ani de zile in ideea unei mai bune calitati, si mereu mi s-a raspuns asa, ba m-au mai dus si la traininguri interne ca sa ma scoleasca si sa pricep naibii cum e cu businessu asta, frate ! si anume ca noi, corporatia, nu suntem dispusi sa platim in plus pentru o calitate care e irosita pe clientul roman. Au gasit si un nume, sunt control freak eu ca cer calitate prea mare de la traducatori.

    Cred ca, mutatis mutandis, la fel se intampla si cu etichetele astea din pacate. Si anume nu le dam la tradus unora care ar sti sa traduca bine, pentru ca ei ne cer un pret mai mare decat Maricica de la colt, traducatoare conjecturala, care na, face si ea un ban, parca se uita lumea la d-astea, lumea se uita la pret si la produs. Asa gandesc ei pentru ca asa se petrec lucrurile, sau asa se petrec lucrurile pt. ca asa gandesc ei? Nu stiu, e o discutie lunga.

    Eu nu sunt de acord cu asta, si continui sa fac ce stiu eu, la fel prietena cu care traduc, dar… banii nu asa se fac, petrecand de doua-trei ori mai mult timp cu un text ca sa te documentezi, sa-l intelegi etc… ci traducand repede, la gramada, calitate mai slaba, dar banul sa curga. Rar clienti care se uita la calitate si de obicei se uita cand si ei la randul lor au de patimit ca isi rupe omu mana cand urmeaza instructiunile tampite ale vreunei centrale eoliene traduse aiurea. Altfel, nu conteaza.

    Sunt tot felul de neaveniti in traduceri, dar daca nimeni nu protesteaza la nivel contractual… asa vor ramane lucrurile. Noi nu stim sa fim clienti 🙂

    PS la related links, sau undeva in titlu, pune si tu un link catre prima parte, ca sa ma pot duce direct acolo 😀

    • Radu Popovici spune:

      @Anne: Ai dreptate, am omis sa pun un link evident catre partea 1. El exista in text, dar ca lucrurile sa fie mai clare acum l-am adaugat in jocul articolului.
      In rest vorba ta, discutia poate fi foarte lunga. Stiu despre acest „principiu” de business, dar una este calitatea corespunzatoare pretului, si alta este caderea in ridicol. Pana la urma, am cumparat, ce-i drept, produsul, dar am ras de el si cu……… iar data viitoare voi cumpara un produs similar, dar cu o eticheta corecta, tocmai fiindca nu cred ca prostia si lipsa de competenta trebuie sprijinite. Nu mai vreau sa las lucrurile „sa mearga si asa”, if you know what I mean.

  4. balauru spune:

    Pff, se vede ca esti sarac sau zgarcit, n-ai vrut sa dai banii pe mult mai performantul sucitor Apollo 15. Si vezi ca n-ai voie sa-l folosesti, ca nu esti gospodina. Poate ai zona food, vezi daca ai si zona etc.

    Dar e trendy, produsele cu nume pompoase se vand mult mai bine, se pare.

  5. didi spune:

    Alunele sunt cultivate si culese in China. Ele sunt aduse pe vapor in Romania. Tu mananci alune prajite, date cu sare si ambalate. Produsul finit asta e si nu alunele crude din China. Produsul finit este fabricat in Romania si se cheama alune prajite si sarate. Exista si exemplul bananelor din Danemarca…

    • Radu Popovici spune:

      @didi: Bineinteles ca asa este, dar tot este oarecum incorect sa spui ca esti producator. Parerea mea… Si oricum ar fi, Nylon ramane un nume un nume ridicol.

  6. Lia spune:

    Nu in „Zona food”,in” Zona crepusculara”,in care se afla si
    domnii care fac marketingul acestor produse.

    P.S.
    Scuza te rog tonul meu ,mai putin academic uneori.
    Am uitat ca pe blogul tau comentariile se afiseaza instant.
    Credeam ca poti sa nu afisezi….tot.

    Na ,dar asta mi-a trecut prin cap si asta am scris.

  7. Lia spune:

    Zona Crepusculara

    Gospodini si gospodine,
    Nu va umeziti,
    Avem alune gumate,
    Si facalete frecate.

    De va ganditi la prostii,
    E doar vina voastra.
    Noi ne batem intens capul,
    Pentru dumneavoastra. 🙂

  8. RamonaA spune:

    Nu mai stiu cum sã isi vândã marfa :))
    Sucitoarele se folosesc in zona „food”!?cam multe „americanisme” ce sã mai zicem de nume,pe mine mã pufneste râsul, foarte interesante alunele nylon…

  9. Corina spune:

    Amuzante exemple, sau triste, depinde cum vrei sa o iei.
    Eu le gasesc amuzante, pentruca altfel mi-as amara zilele.
    Asta-i ca faimoasa replica a unui om de litere renumit de altfel pe la noi, Am primit pe fax un carnat????? Si asta in plin eveniment cultural.Adica voia sa spuna un volum mare de informatie.Daca la ei merge, ce sa mai vrei de la simplul desenator de etichete.

    Problema nu e asta, ci ,dupa mine, sa aratam celor pe care ii formam si multe alte exemple bune, din care sa invete.Sa promovam mereu valoarea, ca un contraexemplu fata de toate anomaliile astea. Si, mai ales, sa radem, cu gura pana la urechi.Sa ironizam, sa facem misto, sa fie asta arma cea mai tare.Asta are doua castiguri.Unul, te distrezi grozav-eu continui sa rad in hohote de etichetele tale- in al doilea rand, culturalizarea unei mase de prosti nu o facem noi, ceilalti.Asa ca, macar ironia o sa-i mai tina, uneori, pe tusa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.