Dacă cineva mi-ar fi spus, măcar cu un an în urmă, că voi dori să am un restaurant, i-aş fi zis că bate câmpii. Nu aveam deloc de gând să-mi otrăvesc zilele luptându-mă cu legislaţia, pe alocuri stupidă în opinia mea, referitoare la unităţile de alimentaţie publică şi cu multele controale discreţionare ale autorităţilor, adesea doar pretexte pentru şpăguială.
bistro GUXT
Părerea mea de atunci, şi nu s-a schimbat deloc între timp, este că cetăţeanul român se află într-o continuă luptă cu statul român, pe care, culmea!, îl finanţează din banii proprii.

Fac o mică paranteză şi îi rog pe cei sub 18 ani să părăsească acest articol o perioadă şi să revină la el doar în paragraful următor, căci urmează să vă povestesc un dialog cam fără perdea, susţinut de mine cu o cunoştinţă feminină, veche prietenă. Discuţia are legătură cu tema acestui articol. Amica mea, să o numim Claudia, m-a întrebat acum vreo 3-4 ani, cu o oarecare naivitate:
Radu, tu care găteşti atât de bine şi care iubeşti mâncarea, de ce nu-ţi deschizi un restaurant?”.
Naivitatea pe care am menţionat-o se referea la credinţa ei că aş fi gătit “atât de bine” şi că acest gătit, chiar şi de-ar fi fost minunat, ar fi avut vreo legătură cu ceea ce se face în restaurant.
Gătitul acasă, pe îndelete, în cantităţi mici, fără presiune, nu are nimic de-a face cu ceea ce se petrece în restaurant; cei care nu ştiu asta sunt, însă, destul de mulţi la număr; eu îi numesc naivi, iar Claudia avea naivitatea necesară ca să-mi pună această întrebare.
I-am replicat cam neruşinat, sperând ca vechea prietenie ce ne leagă o va împiedica să-mi ia în serios derapajul: “Claudia, tu eşti bună la pat?
Întrebarea mea a surprins-o, însă şi-a revenit şi mi-a replicat pe un ton aparent normal: “Cred că da, cel puţin soţul meu nu s-a plâns niciodată.
Şi atunci, i-am zis eu, de ce nu-ţi deschizi un bordel?” Interlocutoarea mea a început să râdă.
Ştiu, comparaţia a fost cam forţată, dar destul de la obiect ca să ilustreze ceea ce vroiam eu să transmit. Cu alte cuvinte, plăcerea, pasiunea şi chiar îndemânarea cu care faci ceva, gătitul în cazul de faţă, nu au nimic de-a face cu administrarea unui restaurant, căci supravieţuirea, ca să nu mai zic de succesul acestuia, are nevoie de mai multe elemente.
Pe lângă un bucătar bun, şi nu unul ca mine, fără experienţă de restaurant, trebuie să ai ospătari buni, manageri buni, furnizori buni, marfă de calitate plus acel “ceva” care trebuie să te deosebească de celelelte restaurante şi să-i facă pe clienţi nu doar să vină o dată, ci să revină constant.
Norocul meu este că am găsit această echipă şi îmi pot permite să deschid un bord… pardon, un restaurant; de fapt, un restaurant mai mic, adica un bistro.

Închid paranteza iar cititorii care au sub 18 ani sunt invitaţi să revină la articol. A fost o lungă perioadă, deci, în care nu aş fi luat în considerare, nici în ruptul capului, posibilitatea de a avea un restaurant propriu.
Iată însă că viaţa, cu surprizele ei, mă contrazice. Nu ştiu ce naiba s-a petrecut în alinierea astrelor, dar ceva m-a împins inexorabil pe un drum pe care nu l-aş fi crezut posibil. Aşa se face că astăzi sunt în postura de a vă anunţa oficial că începând cu a doua jumătate a lunii mai, mă puteţi găsi la “Bistro GUXT”, în strada Dimitrie Racoviţă nr. 37, sector 2, Bucureşti.

Cu toate că, recunosc, relaţia cu autorităţile îmi provoacă din când în când coşmaruri, pornesc la drum cu destulă încredere. Am şi câteva argumente:

1. Localul este frumos. Denumirea de restaurant, atât de des aplicată fără discernământ, nu i se potriveşte. Cu doar 38 de locuri GUXT este mai curând un bistro. Locul este frumos, intim şi discret, aproape retras, aş spune. Are personalitate, nu arată ca multe alte localuri, ca o clădire de birouri cu bucătărie, ci ca un spaţiu gândit ca să fie relaxant şi plăcut.
Amplasamentul bistroului este, în sine, un test. Str. Dimitrie Racoviţă nu este o “destinaţie”. Nimeni nu trece pe acolo pentru că găseşte magazine, restaurante, cinematografe etc. Eu sunt cel care, cu ajutorul echipei mele, trebuie să creez această destinaţie. Cei care îmi vor trece pragul vor veni exact pentru GUXT, nu fiindcă se aflau prin apropiere cu alte treburi. Acest lucru nu este uşor, dar mă ambiţionează.

2. Bucătăria, vestiarele, grupurile sanitare, curtea şi sălile de mese sunt organizate ca la carte, ceea ce mă face să sper că şpăgarii guvernamentali mă vor agresa doar atât cât să simt că nu sunt singur pe lume.

3. GUXT are o echipă foarte bună de profesionişti. Am o mare încredere în ea şi mă aventurez să afirm că este mai bună decât cele din 90% dintre restaurantele din Bucureşti. Nu suntem unul dintre acele locuri în care patronul dă 2000 de euro pe o oglindă, sau pe o lampă, dar îşi plăteşte jalnic angajaţii şi, ca urmare, are doar amploaiaţi prost pregătiţi, plictisiţi, blazaţi şi cu gândul să o şteargă de acolo la prima ofertă mai de Doamne ajută.
Bucătarul-şef, Costel Clipescu, este un profesionist excepţional, cu o experianţă copleşitoare şi cu o versatilitate pe care nu am mai întâlnit-o nicăieri. Nivelul la care se lucrează în bucătărie este mult peste cel al unui bistro obişnuit, dar asta nu ne deranjează. Sper că nici pe viitorii noştri clienţi. Şeful de sală, Mirela Culea, este un profesionist cu mare experienţă şi de o hărnicie care, uneori mă siderează.
Aceşti doi “piloni” formează o fundaţie sănătoasă şi rezistentă pentru GUXT.

4. GUXT va fi printre puţinele localuri din Bucureşti unde clientela poate interacţiona cu un amfitrion, în speţă patronul, adicătelea eu, care să o întâmpine, să-i recomande vinul sau berea care se potrivesc cu mâncarea aleasă de ei, care să îi povestească despre ingrediente şi despre orice ar interesa-o legat de ceea ce are în farfurie sau pahar. Această interacţiune va fi discretă şi se va manifesta doar dacă este dorită. Să zicem că eu aş fi cel de-al treilea “pilon” al fundaţiei amintite în paragraful de mai sus.
Vă întrebaţi dacă voi mai călca şi eu prin bucătărie? Răspunsul este afirmativ: voi găti alături de Costel ori de cîte ori va fi posibil, şi experienţa de până acum mi-a arătat că oricând se poate ivi ocazia de a da o mână de ajutor.

5. Ce fel de mâncare va oferi GUXT? Greu de spus într-o singură frază, dar pot încerca. Cred că o descriere destul de corectă ar fi aceea că bucătăria va fi una european continentală, dar cu multe influenţe mediteraneene şi asiatice… MediterAsia, cum îmi place mie să spun.
Asta înseamnă că bucatele vor fi destul de inedite, dar în acelaţi timp nu neapărat exotice. Se pune accent pe gust şi aromă, completate de o prezentare decentă, fără fonfleuri inutile. Dorim să oferim o mâncare gustoasă, plăcut montată, şi un serviciu rapid şi prompt.

6. GUXT va fi printre puţinele localuri care recomandă în meniu, la fiecare preparat culinar, cel puţin câte o bere şi un vin potrivit. Oaspeţii au astfel o indicaţie despre modul în care îşi pot îmbunătăţi experienţa culinară, căci aceasta este completă doar dacă îmbină satisfacţia oferită de o mâncare gătită perfect, plină de gust, aromă şi culoare, şi plăcerea ce însoţeşte degustarea unei băuturi de calitate.

7. Dacă tot am adus vorba despre băuturi, GUXT va oferi o paletă largă de fermentate şi distilate de mare calitate. În meniul de băuturi sunt prezente câteva dintre cele mai bune beri din lume, provenite din Belgia, Germania şi Cehia, de la pilsurile lejere, până la complexele beri trapiste. Vinurile, liniştite şi spumante, provin aproape în exclusivitate de la producători români. Toate sunt de bună calitate şi alese cu grijă, pentru a se potrivi nu doar cu mâncarea, ci şi cu buzunarele dumneavoastră.
Trecând de la fermentate la distilate, trebuie menţionate cele cateva etichete de whisky scoţian singlemalt, de mai multe tipuri de brandy, vodca, rom şi gin, plus cateva digestive, toate de buna calitate.

8. GUXT va funcţiona doar seara, începând cu orele 17:00. De ce doar seara? Din motive de eficienţă financiară, pe care nu are rost să le detaliez acum, dar care mi se par bine întemeiate.
Evenimentele săptămânale cu care GUXT v-a obişnuit deja vor continua, fiecare zi de joi, pe timp de vară, şi vineri în anotimpurile reci, propunându-vă, ca şi până acum, diverse evenimente gastronomice, unde cultura culinară se îmbină cu bucate şi băuturi de calitate.

9. Trebuie să ajungem şi la preţuri. GUXT nu va fi un local ieftin, dar nici unul scump. Dacă ar fi să caracterizez preţurile, le-aş numi de bun simţ, ţinând cont de calitatea ingredientelor folosite la gătit, de calitatea băuturilor şi de cea a serviciilor.
Preţurile mâncării variază între 14 şi 65 de lei (şi nu am inclus aici garniturile). Berea figurează cu preţuri între 10 şi 18 lei sticla, vinurile sunt, în majoritate, între limitele de 45-60 lei, doar câteva ridicându-se spre 80-90 lei/sticlă.
Romul, brandy-ul, whisky-ul, vodca şi celelalte băuturi sunt, şi ele, la preţuri de bun simţ. Dar nu vă cer să mă credeţi pe cuvânt, cel mai bun lucru este să veniţi şi să vă convingeţi singuri.

10. Nu mă bazez deloc pe prieteni şi familie. Ştiu deja, din proprie experienţă, că aceştia vor fi ultimele persoane care îmi vor călca pragul. Dacă o vor face vreodată…
Nu ştiu motivul pentru care se întâmplă acest lucru, dar se întâmplă. În mod curios, sunt foarte mari şanse ca aceştia să nu apară nici dacă le oferi consumaţia gratuit.

Dimpotrivă, mă bazez pe cei care deja au venit şi revenit la GUXT, pe vremea când acesta era doar un club de explorări culinare, şi, mai ales, pe mulţimea celor care încă nu au auzit de noi.
Cum vom ajunge la ei? Prin publicitate, adică prin acel mijloc în care multe restaurante refuză să investească bani, oameni şi timp. De fapt, însuşi acest articol, în care am investit munca mea de o oră, face parte din planul nostru de promovare a mărcii “Bistro GUXT”.

11. Un ultim argument, dar nu cel mai neimportant.
Nu formăm o echipă blazată, fără iluzii şi aşteptări, acţionând mecanic, fără suflet. Din contră, suntem concentraţi, plini de pasiune şi de avânt, curioşi şi dornici să progresăm continuu.
Nu suntem “poeţi”, ci avem, fiecare pe partea sa, o bună competenţă şi o îndelungată experienţă.
Nu vreau să am un local unde să vin eu să beau cu prietenii, ci unul care să ofere servicii de foarte bună calitate, la preţuri corecte.
Nu vreau să am un local în care să “revoluţionăm” bucătăria românească sau internaţională şi în care să gătim pentru obiectivul camerei foto. Îmi doresc un bistro pentru cei care doresc să mănânce şi să bea lucruri de calitate, într-o atmosferă plăcută, să fie bine serviţi şi să plece acasă, cu zâmbetul pe buze şi cu siguranţa celui care ştie că nu a plătit mai mult decât a primit.
Nu vrem să facem bani cu nemiluita, ci să supravieţuim şi să prosperăm decent, oferind clientelei tot ceea ce avem noi mai bun: dragoste, competenţă, interes, pasiune, experienţă, bunăvoinţă.

Voi reveni cu fotografii din bucătărie şi din local, ca şi cu meniul detaliat, atunci când va fi definitiv pus la punct… plus ziua exactă a deschiderii bistroului GUXT. Am în minte o surpriză frumoasă pentru cei care ne vor vizita, dar deocamdată o ţin secretă.

Sumar articol
Omul şi restaurantul său
Titlu articol
Omul şi restaurantul său
Descriere
Dacă cineva mi-ar fi spus, măcar cu un an în urmă, că voi dori să am un restaurant, i-aş fi zis că bate câmpii. Nu aveam deloc de gând să-mi otrăvesc zilele luptându-mă cu legislaţia, pe alocuri stupidă în opinia mea, referitoare la unităţile de alimentaţie publică şi cu multele controale discreţionare ale autorităţilor, adesea doar pretexte pentru şpăguială.
Autor