Cha han – Orez prajit in stil japonez

Este o reteta delicioasa si rapida, care are avantajul de a refolosi orezul ramas de pe o zi pe alta. Reteta utilizeaza orez cu bob lung fiert, rece. Conform precizarii lui Marius, am corectat modul in care se foloseste oul in reteta.
Orez prajit cu legume, in stil japonez 
Bucatarie: japoneza
Grad de dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatit: 5 minute

 
Ingrediente:
2 cana cu orez fiert cu o zi inainte
1 ceapa mica, tocata
1 morcov mare, tocat
1 ardei gras, curatat si tocat
100 g cana sunca de porc, tocata
2 oua
2 catei de usturoi
2 linguri de sos de soia
2 linguri de ulei, pentru prajit
sare
piper negru, macinat
 
Instructiuni:
Se incinge un wok si se adauga putin ulei. Se bate un ou intr-un castronel.
Se soteaza in wok ceapa, morcovul, usturoiul, ardeiul gras si sunca pana ce devin moi. Se adauga oul batut si se lasa cateva secunde, pana ce incepe sa se intareasca putin. Se adauga orezul fiert, rece, si se amesteca bine. Se adauga sare si piper si se amesteca. Se micsoreaza flacara, se adauga sos de soia si se amesteca repede. Se ia de pe foc si se serveste.


Citeste si articolul →   Rillette de rata

  1. isha dany spune:

    baieti, mie mi-a iesit din prima! beneficiind de toate indicatiile voastre si folosind ca personal touch uleiul de susan, a iesit super! pacat ca nu am optiunea aici ca va trimiteam si o poza! mmmm, minunat! 😀

    ps/poate gasim si niste dulciuri japoneze sa postam

    • Radu Popovici spune:

      @bogatu raluca: Draga Raluca, asa este pe aici, mai si taca din cand in cand. 🙂
      Retete gasesti oriunde pe Internet, indicatii despre cum sa gatesti mai bine gasesti mai rar. Daca crezi ca esti la curent cu absolut orice despre tehnologia culinara, ai totusi peste 180 de retete la dispozitie. Daca nu te intereseaza niciuna dintre ele, poate vei gasi ceva atragator in viitor. Eu voi mai sta pe aici…

  2. Radu Popovici spune:

    @sayuri: Exista in Hong Kong, o reteta asemanatoare, numita Chau Fan, iar Ken Hom, cea mai mare somitate mondiala in bucataria chinezeasca, este de parere ca Cha Han-ul japonez isi trage radacinile din acest Chau Fan. Poate are, sau poate nu are dreptate. Cred ca eu, cel putin, sunt prea mic ca sa contrazic sau sa aprob ce zice Ken Hom. Ceea ce mi se pare clar, este ca retetele par a-si trage originea una dintr-alta. In principiu insa, toata lumea (inclusiv japonezii) este de acord ca japonezii au luat de la chinezi si nu invers…
    Poate ca si noua ne este greu sa admitem ca sarmalele ne vin de la turci si greci, ca mamaliga vine de la italieni, ca mititeii vin de la persani si indieni prin intermediul turcilor etc.

  3. sayuri spune:

    intradevar bucataria japoneza este preluata din cea a altor popoare asiatice, insa te asigur ca CHIAN HAN (chiar si denumirea este chinezeasca “chian” inseamna in chineza “a praji” iar “han” inseamna “orez”). Traiesc in Japonia si gatesc in Japonia si mananc in Japonia de foarte multi ani, si intradevar imi place bucataria japoneza. Copii sunt cei care prefera acest tip de mancare cel mai mult. Sper sa nu te superi ca indraznec sa te contrazic insa sunt incredintata ca stiu mai multe despre bucataria propriei tari.

    • Radu Popovici spune:

      @sayuri: Nu am nicio indoiala ca esti mai avizata decat mine in ce priveste bucataria japoneza si chiar ma simt magulit ca-mi vizitezi din cand in cand blogul. Eu sunt mai interesat si, ca atare, mai informat in bucatarie indiana, thailandeza si chinezeasca. Indicatia despre provenienta retetei nu am inventat-o eu… nici nu aveam cum, despre Japonia eu ma documentez exclusiv din carti si de pe Internet, dar mi-a parut plauzibila, caci acelasi gen de retete se intalnesc si in China, Indonezia, Thailanda etc.; inca nu am ajuns sa vizitez Japonia si, oricum, am alte destinatii asiatice preferate inaintea ei. Faptul ca are nume japonez nu exclude o filiatie chinezeasca. Voi cauta prin cele cateva carti de bucatarie japoneza pe care le am si iti voi indica autorul care sustine aceasta provenienta. Chiar mi-ar placea sa stiu cu siguranta de unde provine.

    • Radu Popovici spune:

      @sayuru: Mai toata bucataria japoneza este preluata fie de la chinezi, fie de la coreeni. Normal ar fi sa-ti placa si acestea, doar daca nu preferi componenta pura japoneza, adica cruditatile de peste, balena, cal etc.

  4. Radu Popovici spune:

    Este, intr-adevar, un univers fascinant si nici pe departe atat de complicat cum pare. Desigur, exista problema unora dintre ingrediente care nu se gasesc pe piata, dar bucataria asiatica este atat de diversa, incat raman destule retete ce pot fi preparate usor si rapid, cu ingrediente la indemana noastra.

  5. queenro68 spune:

    Si mie mi se pare interesant sa pasesc in varful picioarelor in universul mancarurilor asiatice de cand portile lui s-au crapat si pentru mine.

  6. queenro68 spune:

    Cel care a gatit era malaiezean din Singapore si reteta era…”ca la mama acasa”. Cu noodles gateste ceva similar. Dar ce este uimitor la ei este amestecul de fiecare data oarecum diferit de condimente puse ”dupa gust” de parca rezultatul ar trebui sa fie o opera de arta si nu o mancare.

    • Radu Popovici spune:

      Eu as zice ca prepararea mancarii chiar se apropie de arta… sau asa ar trebui. Mi-ar placea ca fiecare sa incerce sa perfectioneze retetele dupa gustul propriu si sa experimenteze ingrediente si tehnici noi.

  7. Marius Delaepicentru spune:

    @queenro68
    Se poate face si asa cum zici. Eu fac altfel acasa. Dau orezul într-o parte, înclin usor wok-ul, adaug oul batut în partea libera, iar cînd e pe jumatate întarit, omogenizez rapid. Însa chestia cu sosul de tomate e cam… nejaponeza. Cred ca ai mîncat într-un loc destinat europenilor. 🙂 Au ei japonezii, si orez gatit cu chestii europenesti, înfasurat într-o foaie de omleta, peste care toarna ketchup, dar aia e alta mîncare. Se numeste omuraisu si apartine bucatariei occidentale, adaptata japonezilor. Cît despre ghimbir si ardei iute, în principiu, sunt acceptabile.

  8. queenro68 spune:

    Am mancat ceva asemanator. Are in plus ginger si ardei iute, 2 tipuri de sos soya (dulce si dark) si un pic de sos de tomate in final. De asemenea oul se pune la urma. Se impinge compozitia din wok spre periferii, se pune oul care se lasa sa se coaguleze putin si apoi se amesteca de la centru spre periferie. (deci dupa ce se adauga orezul).

  9. Marius Delaepicentru spune:

    Asa e. Chiar si wok-ul se cheama pe japoneza chuu-ka nabe (cratita chinezeasca).

    Cautînd ceva unic bucatariei japoneze, am gasit chestiile simple, ca pestele crud, molustele crude, carnea cruda de balena, chiar si carnea de cal, cruda. Toate asezonate cu cîte un tare. Apoi, diverse moduri de administrare a gustului acru. Nu stiu prea multe despre muraturile traditionale, dar în linii mari, ele sunt preparate, fie prin sarare si fermentare lactica, (niciodata complet) fie prin sarare pur si simplu, fie prin murare semiumeda în tarîte de orez. Un caz particular este conservarea prin fermentatie alcoolica semiumeda a diverselor cucurbitacee. Însa, propriu-zis, orezul, orzul si/sau soia sunt materiile ce fermenteaza si imprima gustul. Dar ce-i diferentiaza cel mai mult pe japonezi este finetea cu care extrag si exploateaza umami. Sunt patru surse universale de umami. O specie de ton numit katsuo, savant procesat, uscat si maturat, o ciuperca xilofaga numita shiitake (în special uscata), soia fermentata în diverse moduri, si o alga numita konbu. Cît despre maiestria în prepararea vietatilor crude, ea vine mai ales din modul în care bucatarul mînuieste cutitul. Apoi, mai sunt sute de plante montane si de balta: tuberculi, muguri, radacini (inclusiv de lotus) si rizomi. Preparate mai mult prin fierbere. Toate celelalte categorii de preparate vin din alte culturi, si au fost mai mult sau mai putin adaptate. Atît de japonezul tenpura (materii prajite în îmbracaminte de aluat si stropite apoi cu tare) a patruns la sfîrsitul secolului al XVI-lea, adus de portughezi (în portugheza: tempero). Chiar si pastele fainoase din hrisca, muiate în savante extracte, par a veni mai degraba din Manciuria, sau, de la populatiile siberiene, pe filiera etniei ainu.

    De aceea spun ca bucataria japoneza veche, axata mai degraba pe gust, textura si arome discrete decît pe socuri organoleptice, si-a diversificat aromele în vremuri mai noi. Procesul de asimilare a noutatilor continua.

    • Radu Popovici spune:

      Da, bucataria este vie… evolueaza continuu, se dezvolta, se diversifica, adopta ingrediente si tehnici noi, tendinte si mode nutritioniste etc.
      Oricum, Japonia a fost destul de saraca in resurse, plus izolata timp de 250 de ani dupa shogunatul Tokugawa. Vrand-nevrand, asta s-a simtit si in gastronomie. Pe de-o parte si-a exploatat la maxim resursele locale, imbinand prospetimea exceptionala a ingredientelor si simplitatea tehnicilor de gatit cu ritualuri complicate de servire si de pregatire a mesei; pe de alta parte nu a avut acces la o multime de ingrediente si de inovatii. Acum, cred ca incearca sa recupereze.

  10. Marius Delaepicentru spune:

    Am uitat tocmai ce era mai important în cazul în care, Radu, intentionezi sa oralizezi reteta într-o prezentare TV. Cha-han (pronuntat ciaahan) apartine la origine bucatariei chineze. A fost adoptat rapid si de japonezi (oameni cumpatati) pentru functia sa de “terminator” de stocuri. Nu ma îndoiesc, ati observat oarecare asemanare între cha-han si nasi goreng.

    Cha-han, fiind un barbarism, de regula se scrie în katakana, desi poate fi scris si ideografic. Transpus în ideograme, înseamna orez sotat cam ca nasi goreng. Cu atît mai mare similitudinea, cu cît ideograma pentru sotare, se foloseste si pentru a desemna prajirea pe uscat (asa cum prajim cafeaua) . Daca originea cha-han ar fi fost japoneza, s-ar fi numit itame gohan, iri gohan, sau (putin fortat) itame ii, shou han, iri ii.

    • Radu Popovici spune:

      Fiecare tara central, sud si sud-est asiatica are variante ale acestei retete in care se re-utilizeaza orezul ramas de pe o zi pe alta. Probabil ca Nasi Goreng este cea mai celebra dintre ele. Nu stiam ca cha-han este, la origine, chinezeasca, dar nu ma mira. Cele mai multe imprumuturi culinare din bucataria japoneza traditionala provin din China si Coreea.

  11. Marius Delaepicentru spune:

    Stai nitel, Radu! Nu caramelizam orezul, ci shoyu. Adaugîndu-l roata “la mantinela”, inevitabil se concentreaza prin evaporare, în fractiunea de secunda cît îi ia sa coboare centripet, pîna la liziera orezului. Orezul nu trebuie neaparat rumenit, ca nu e orez mexican. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      A, OK, am fost eu cu mintea aiurea. Acum cand ma gandesc, nici nu stiu cum mi-a trecut prin cap ca se caramelizeaza orezul in felul acesta, in timp atat de scurt. (scle) Roza, saraca…:)

  12. Radu Popovici spune:

    Chiar ma asteptam sa corectezi un pic reteta, luand in consideratie ca te simti ca la tine acasa in bucataria japoneza, si e foarte bine ca ai facut-o. Mie reteta mi-a iesit OK, dar simteam ca se poate mai bine, iar acum stiu si de ce.
    E faina si completarea cu caramelizarea orezului inainte de adaugarea sosului de soia.

  13. Marius Delaepicentru spune:

    Mai e un mic secret. Cînd turnati shoyu, înainte de a-l integra, dati o data roata pe la periferia wok-ului, pe peretii supraîncinsi, atît cît sa-l caramelizati nitel si sa-i zburati si o parte din umiditate.

  14. Marius Delaepicentru spune:

    Orezul cu pricina se numeste cha-han, si, într-adevar, se gateste din ramasite. De aceea, puteti adauga cam tot ce va cade-n mîna. Maruntit sa fie. Maiestria în preparare consta în gradul de coagulare a oului înainte de a adauga orezul. Ideal este ca fiecare bob sa poata fi acoperit de pelicula de ou. De aceea cînd oul e pe jumatate întarit, se adauga direct orezul. Frecventa chixurilor scade daca preîncalziti orezul si-l amestecati violent cu oul. Reteta afisata de Radu ne ajuta sa golim cît mai bine frigiderul înainte de reîmprospatarea stocurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.