Orezul – o sansa pentru Romania?

S-a lansat noul site al companiei “Riso Scotti”. Este un eveniment ce merita luat în seama nu numai pentru ca “Riso Scotti” este cea mai mare companie europeana din domeniu. I-am vazut peste tot produsele, dar „Riso Scotti” înseamna mai mult decat o simpla marca, sigla sau denumire pusa pe o cutie cu orez.


„Riso Scotti” îsi conduce afacerile din Romania asa cum eu mi-as dori s-o faca toate firmele straine care ne intra pe piata. „Riso Scotti” nu urmareste doar legitimul profit pentru care functioneaza toate organizatiile economice, „Riso Scotti” a propus Romaniei, înca din 2002, un parteneriat din care castiga ambele parti. Italienii ofera locuri de munca, aduc specialisti, cultiva terenuri si construiesc fabrici. Nu sunt singurii, dar sunt printre putinii care au facut asta.

90% din necesarul de orez al Europei se importa, mai ales din Thailanda, care este principalul exportator mondial. Romanii nu prea mananca orez; consumam doar vreo 100.000 tone pe an, adica vreo 4-5 kg anual pe cap de locuitor, cantitate pe care, de altfel, pana la venirea firmei „Riso Scotti” în Romania o importam aproape în totalitate. Nu mai este nevoie sa explic cum influentau balanta financiara a Romaniei aceste importuri.

În Romania aproape ca nu produceam orez si faptul ca acum nu exista la noi mai mult de 13.000 de hectare cultivate cu aceasta cereala ne ofera si unul dintre motive. Celalalt este know-how-ul, adica nu stiam sa cultivam orez.

Dintre cele 13.000 de hectare, 7.000, adica mai mult de jumatate, sunt cultivate de „Riso Scotti”. Da, ati citit bine, o firma italiana si-a legat destinele cu Romania începand un parteneriat în domeniul de la care noi toti speram, de mult timp, ca alaturi de turism sa ne redreseze economia: agricultura.

Ce însemna piata orezului în Romania înainte de aparitia firmei italiene pe piata? Ne-o spun statisticile:

80% din piata era ocupata de produse foarte impure, cu un înalt procentaj de spartura, cu boabe care raman lipite dupa fierbere; produse cu ambalaje nerezistente, putin atractive, care nu furnizeaza informatii corespunzatoare

restul de 20% din piata era ocupata de produse de buna si foarte buna calitate, dar la preturi inaccesibile pentru cea mai mare parte a consumatorilor

Strategia de intrare pe piata a societatii „Riso Scotti” pare a fi aceea de a deveni unicul producator care sa satisfaca toate exigentele pietei, oferind la un pret modic cea diversificata gama de produse. Orezul lor nu este ieftin, dar ofera un raport pret-calitate corect.

Pentru a realiza ceea ce si-a propus acum 7 ani, „Riso Scotti” a început în Romania un modern proiect agro-industrial inovativ, numit „Proiectul Dunarea”. Obiectivul acestui proiect este de a produce orez în Romania conform ultimelor tehnologii, capabile sa controleze ciclul de productie al orezului de la stadiul de seminte pana cand acesta ajunge pe masa noastra. „Riso Scotti” a achizitionat în Romania 10.000 de hectare, avand alte 4.000 în obiectiv în anii viitori. Dintre acestea a cultivat deja, cum am vazut mai sus, circa 7.000.

Romania poate cu usurinta sa devina al treilea pol al culturii orezului în Uniunea Europeana, dupa Italia (219.000 ha) si Spania (110.000 ha). În baza unor atente evaluari agronomice, se estimeaza ca Romania poate deveni cel mai mare producator de orez din Uniunea Europeana: tara noastra are o suprafata agricola de aproximativ 14,7 milioane de hectare, din care 9,3 milioane foarte fertile care, datorita unei clime mai mult decat favorabile, prezentei fluviilor Dunarea, Siret, Olt si altele, pe langa existenta unei panze freatice ridicate, poate sa conteze pe un bun potential de apa pentru irigatii. Cu conditia sa le fi pastrat pe cele puse pe picioare acum 30-40 de ani.

În cadrul acestui proiect, compania italiana are o serie de realizari extrem de folositoare agriculturii romanesti:

– comasarea terenurilor, pentru unificarea proprietatilor si permiterea folosirii unei mecanizari corecte a operatiunilor de cultivare si a gestiunii apelor pentru irigatii;

– recuperarea ambientala a terenurilor necultivate de peste 15 ani si valorificarea investitiilor structurale, a canalizarii si planificarii teritoriale realizate de catre guvernul Romaniei în anii ’80;

– valorificarea terenurilor care, datorita problemelor de înmlastinire, exces de salinitate sau de alcalinizare, nu se preteaza altor tipuri de culturi;

– productie de orez care va asigura autosuficienta, contribuind la reducerea iesirilor monetare nationale;

– cresterea numarului locurilor de munca;

– productia de orez la standarde de calitate corespunzatoare si valorificarea componentelor orezului benefice pentru sanatate;

Toate bune si frumoase, dar nu se opresc aici. O realizare extrem de importanta este construirea în Romania a uneia dintre cele mai moderne fabrici din Europa, o unitate de uscare, prelucrare si stocare a orezului, cea de la Vladeni. De cativa ani, Romania mananca orezul produs de „Riso Scotti” local.

Cate firme care activeaza în Romania au facut astfel de parteneriate cu tara noastra? Şi totul cu profesionalism maxim, cu discretie, fara tam-tam, fara reclama, fara laude de sine, cu modestia celui care stie ca are un cuvand greu de spus.