La masă cu strămoşii: Egiptul antic (1)

Ştiu că am promis că în cadrul acestei serii de articole va urma, după civilizaţia mesopotamiană, cea chineză, dar încă nu am descoperit cel mai bun mod de a o aborda. Cea egipteană a ieşit mult mai uşor din condei, aşa că vă voi ruga să acceptaţi să ne ocupăm mai întâi de ea. Întârzierea aceasta sper că va fi doar în avantajul materialului dedicat bucătăriei chineze, căci îmi va permite să-l gândesc mai mult timp.
(mai mult…)

Citeste tot

Orez cu fasole

Aceasta reteta are si varianta video.

Reteta de fata este una de post, ea combinand orezul (carbohidraţi) cu fasole (proteine), adica una dintre combinatiile favorite ale vegetarienilor. Cel mai interesant lucru la aceasta reteta este metoda de asezonare, care da combinaţiei de orez şi fasole – una mai curand “boanta” ca gust – un plus insemnat de savoare si de micronutrienti.


(mai mult…)

Citeste tot

Foarte pe scurt despre dosa

Pentru cei care nu ştiu deja, „dosa” este un termen provenit din limba tamilă, care denumeşte o clătită preparată dintr-un aluat obţinut din orez şi linte neagră (urad dal – vigna mungo) fermentate. La acestea, foarte des, se adaugă şi seminţe de schinduf fermentate. Să nu vă sperie chestia cu fermentatul, căci aceste ingrediente se lasă, pur şi siumplu, la înmuiat timp de o zi.
(mai mult…)

Citeste tot

Tradiţie şi modernism

Acum ceva timp a murit unul dintre bucătarii celebri ai lumii, Santi Santamaria. Avea doar 53 de ani. A fost primul artist culinar catalan care a obţinut 3 stele Michelin şi contribuţia sa cea mai însemnata la arta culinară a fost combinaţia dintre ingredientele locale, catalane, şi modul francez de a găti. Poate nu sună prea impresionant, dar activitatea sa a fost extrem de importantă pentru epoca în care bucătăria spaniolă era practic necunoscută şi neimportantă. El a scos, practic, bucătăria spaniolă din anonimat, îmbinând elemente tradiţionale cu unele inovatoare.
(mai mult…)

Citeste tot

Curry de pui cu mustar

Acest curry este un preparat originar din Bengal, unde mustarul este unul dintre cele mai populare alimente, fiind folosit atat ca verdeata (frunzele), condiment (semintele) si ulei (extras din presarea semintelor). In reteta de fata, miezul de nuca de cocos joaca rolul de ingrosator de sos.

(mai mult…)

Citeste tot