Cetateanul turmentat

Afara este oribil de cald, iar turmentarea nu face casa buna cu vipia. Cum putem totusi sa ne betivim un piculet, fara ca valul de caldura sa ne loveasca in moalele capului? Simplu, ajutandu-ne de un preparat bine imprietenit cu alcoolul.
Si cu cafeaua, de altminteri, asa ca suntem un piculet “turmentati”, dar treji!

(mai mult…)

Citeste tot

La „pieţing”

Partea 1: Piaţa Miniş – Bucureşti

Nu vă miraţi, pieţing-ul este shopping-ul meu. Nu mă atrag deloc magazinele cu îmbrăcăminte, cosmetice şi bijuterii, eu mă simt bine în pieţe, sau cel puţin în unele dintre ele. Am remarcat cu îngrijorate că sunt, ca şi mulţi alţii probabil, prizonierul tabieturilor. Asta înseamnă că frecventez foarte des doar 1-2 pieţe aflate foarte aproape de casă, în timp ce ignor altele, mult mai mari, mai bine aprovizionate şi mai ieftine, doar pentru că trebuie să mă abat de la traseele mele obişnuite.
Piata Minis - Bucuresti
(mai mult…)

Citeste tot

Inghetata picanta

Sper sa nu ma injurati pentru aceasta reteta, eu sunt primul care recunoaste ca nu este o reteta pentru toata lumea. Dar, asa cum spunea o doamna pe acest blog, eu sunt sursa ei principala de retete “exotice” (exotic insemnand nu doar indepartat, ci si ciudat sau neobisnuit; cu alte cuvinte, ciorba noastra de burta ar fi exotica in Caraibe), ceea ce inseamna ca aceasta reteta se potriveste cu specificul blogului meu si cu modul meu de a gandi retetele.

(mai mult…)

Citeste tot

Un cadou neaşteptat

Am avut ieri musafiri (am gătit pentru ei câteva ore în căldura aceea îngrozitoare) dar am fost răsplătit cu un cadou neaşteptat, dar care mi-a făcut multă plăcere. Este un cadou în acelaşi timp interesant, uimitor, nostim şi destul de util în bucătărie… sau, mai curând, în sufragerie, sau cum vreţi să numiţi încăperea unde întindeţi masa şi mâncaţi. În fine, este el util în mai multe ipostaze, dar aici le discutăm doar pe acelea care au legătură cu domeniul culinar, cel care mă interesează pe mine. Am fost încântat ca un copil, lucru care explică şi articolul de faţă.
(mai mult…)

Citeste tot

Jambalaya cu pui si creveti

Combinatia de pui, creveti, sofran si orez sugereaza o asemanare a acestei retete cu paella spaniola, dar numele ei pare a proveni de la “jambon à la ya” (“jambon” inseamna “sunca” in franceza, iar “ya” inseamna “orez “ in creola). Jambalaya este o mancare plina de gust, satioasa, care se serveste inclusiv la mesele festive.

(mai mult…)

Citeste tot

Inghetata cu nuca de cocos si vanilie

Au inceput caldurile, iar mie imi sunt profund nesuferite. Incerc sa-mi indulcesc suferinta racorindu-ma cu bunataturi, deci va propun o noua inghetata cu lapte de cocos. Asa cum am spus deja, jamaicanii, ca si celelalte populatii din Caraibe si America Latina, prefera sa prepare inghetata folosind lapte de cocos in loc de lapte, smantana sau frisca. Este o inghetata foarte usor de preparat, rapida, plina de aroma si cu un gust deosebit, exotic.

(mai mult…)

Citeste tot

Pe urmele iaurtului

Am mâncat dintotdeauna cu plăcere iaurt, dar a devenit mai important pentru mine de când am descoperit primele noţiuni de bucătărie indiană. Am văzut că indienii, spre deosebire de noi, sunt extrem de inventivi şi de îndrăzneţi atunci când folosesc iaurtul. M-a fermecat îndeosebi modul în care îl combină cu mirodenii şi vegetale.
(mai mult…)

Citeste tot

Dorada cu sos de rodie

Discutia de ieri despre nutritie mi-a starnit foamea, asa ca va propun un preparat pe care il consider deosebit. Gustul acrisor este reputat a merge bine cu pestele, mai ales cu cel numiti “uleios”, adica ceva mai grasut.

Nu este si cazul doradei, un peste slab si deosebit de gustos, dar alaturarea fructelor acrisoare cu el este absolut delicioasa.
Atat cat ma duce pe mine capul indraznesc sa afirm ca aceasta este una dintre retetele care pot fi considerate sanatoase chiar si de catre nutritionistii cei mai carcotasi. In plus arata bine, iar aroma si gustul sunt de nota maxima.
(mai mult…)

Citeste tot

De-ale nutriţiei: mai avem oare condiţii să ne hrănim sănătos?

Nu am cunoştinţe de nutriţie… încă. Spun „încă” fiindcă am decis nu doar să mă apropii de acest domeniu, ci să şi fac cât mai curând posibil o şcoală în domeniu. Am pornit deocamdată să mă informez din diverse surse, ca să încep, încet-încet, să mă orientez în acest univers care interesează din ce în ce mai multă lume. Altfel spus, încerc deocamdată să-mi fac o idee şi vă invit să descoperim împreună, pas cu pas, ce am putea face ca să ne hrănim mai bine şi mai sănătos.
(mai mult…)

Citeste tot