Lisabona la cald – ziua 3

Ieri (duminică) am probat a nu ştiu câta oară că nu este bine să vizitezi un mare oraş european în week-end. Occidentalii se comportă cu totul atfel decât noi. La ei oraşele sunt pustii în week-end, magazinele sunt închise, iar singurii trecători pe care îi poţi vedea înainte de prânz sunt turiştii, uşor de recunoscut după aparatele foto şi aerul uşor buimac.
Cam aşa a început ziua pentru noi: străzi goale, linişte, soare vesel pe cer. Am purces către cartierul Bairo Alto, spre biserica Sao Roque, un loc ce merită vizitat, a urmat apoi Igreja do Carmo, deteriorată rău de tot la cutremurul din 1755, rămânând din ea doar nişte ruine, fără acoperiş. Interesantă, dar ne-am fi putut lipsi de ea foarte bine.

Am luat-o apoi spre Belem, cel de-al patrulea cartier vechi al Lisabonei (după Alfama, Baixa, şi Bairo Alto). Am dat nas în nas cu un cros, sau semi-maraton. Cred că erau câteva mii de participanţi şi tot traficul era deviat. Nu ştiu cum reuşim dar ne ciocnim de câte un cros din acesta oriunde mergem în ultimul timp: la Roma, Paris, Barcelona şi acum, aici, la Lisabona. Cred că doar la Bruxelles am scăpat de alergători. Pe lângă faptul că era duminică, am avut acum şi o explicaţie suplimentară a acestui oraş pustiu: toţi poliţiştii vegheau şi toate persoanele valide alergau pe Avenida 24 de Julho.
Cros pe avedida 24 de Julho, Lisabona

Nu pot să vă spun cât a trebuit să ocolim din cauza crosului. Am mers enorm de mult pe jos, am schimbat taxiuri şi tramvaie de ne-a ieşit pe nas. Într-un târziu am ajuns la Torre de Belem, turn vechi de mai bine de 5 secole, construit pentru a ghida corăbiile ce intrau din ocean pe fluviul Tejo. O oră mai târziu am ajuns la cel mai extraordinar loc pe care l-am văzut în ultimul timp, Mosterio dos Jeronimos, o mânăstire senzaţională, atât de frumos construită încât îţi taie răsuflarea; curtea sa interioară este şi ea o adevărată bijuterie.
Dacă ajungeţi veodată în Lisabona nu o rataţi pentru nimic în lume. A fost cel mai frumos lucru văzut de noi până acum şi cred că drumul până la Lisabona a meritat făcut fie şi numai pentru atât.
Curtea interioara, Mosteiro dos Jeronimos

Să revenim la bucătăria portugheză. Am mâncat la un restaurant aflat nu departe de Mosterio dos Jeronimos, numit „Os Jeronimos”, pe rua de Belem 74/78. Mic, cu doar vreo 40 de locuri, era plin ochi. Meniul propunea câteva preparate tradiţionale interesante. Am ocolit tot ce era cu bacalhao şi am comandat câte o supă şi o tocană cu peşte.
Creme de marisco

Porţiile au fost imense, mai ales tocanele şi, deşi erau gustoase, nu le-am putut termina. Ni s-au adus o „creme de marisco”, o supa crema, un fel de bisque, cu creveti, foarte gustoasă, şi aşa-zisa supă a zilei, „sopa di dia”, cu paste scurte şi carne de pui, delicioasă.
Sopa di dia

Au urmat o „caldeirada de peixe”, o tocană cu peşte şi cartofi, şi „ensopada caçao”, o altă tocană cu pâine (felii de pâine erau aşezate pe fundul farfuriei, iar peste ele erau clădite straturi de peşte şi cartofi) şi mult coriandru. Tocanele erau însoţite şi de un ulei aromat cu mult ardei iute, foarte picant. Cred că ce am comandat a prins esenţa bucătăriei portugheze, săţioasă, robustă, fără multe fineţuri, cu gusturi şi arome bogate. Ni s-a părut cea mai bună masă din această călătorie.
Caldeirada de peixe
Ensopada caçao

Am fugit apoi alături, să luăm desertul, unul celebru şi recomandat de toate ghidurile: „pasteis de Belem”. Aceste mici tarte, cu cremă de vanilie, presărate din belşug cu scorţişoară şi zahăr pudră, se prepară aici din 1837 şi sunt vestite în lumea întreagă. Ele se prepară în toate ţările şi teritoriile influenţate de Portugalia, din Brazilia în Macao, şi în toate oraşele lumii cu populaţie portigheză semnificativă, de la Toronto la Paris şi Brisbane.
Pasteis de Belem

Se pare că tartele au fost preluate de la călugării ieronimi de la mânăstirea aflată la doar câteva sute de metri distanţă. Aceste „pasteis” sunt bune, nimic de zis, dar eu cred că un cremşnit făcut corect le bate de la mare distanţă.
Pasteis de Belem

În plus, celebritatea lor se plăteşte, o tartletă din care abia apuci să mişti de două ori costă 90 de centi; cred că se vând câteva zeci de mii în fiecare zi (în permanenţă este o coadă de vreo 20-30 de persoane), aşa că sunt o afacere extrem de profitabilă.
Pasteis de Belem

Seara am vizitat Castelo de Sao Jorge, care este la doar 50 de m de locul în care stăm şi pe care l-am lăsat special pentru o ocazie când vom fi prea obosiţi să mai coborâm în centru. Are un parc foarte frumos, iar panorama oraşului văzut de sus este superbă. Castelul merită timpul acordat, inclusiv cei 5 euro intrarea.
Acum sortez pozele şi termin sticla de Porto cumpărată vineri seară. Mâine este o zi mai uşoară şi vom vizita, printre altele, Mercado de Ribeiro, o piaţă alimentară despre care am auzit lucruri bune. Se pare că şi restaurantul aflat la etajul superior al pieţei merită toată atenţia, aşa că ziua de mâine promite. Ţineţi-mi pumnii!

In aceeasi serie de articole:
Lisabona la cald – ziua 1
Lisabona la cald – ziua 2
Lisabona la cald – ziua 4
Lisabona la cald – zilele 5 şi 6
Lisabona la cald – ultima zi
Lisabona la rece

Citeste tot

Lisabona la cald – ziua 2

Această zi nu a început prea bine. Dimineaţa a fost înnorat, apoi a început să plouă torenţial. După vreo 2 ore ploaia s-a mai potolit, iar noi am luat-o uşurel, printre picături, către Sao Vicente da Fora, o mânăstire dedicată celui care în 1173 a devenit patronul Lisabonei. Un loc interesant, care merită văzut. A urmat apoi Feira da Ladra, adică Târgul Hoaţei, un fel de talcioc unde nu v-aş sfătui să călcaţi vreodată. Nu doar pentru că obiectele oferite sper vânzare erau nişte gunoaie amărâte (poate vreo 5% dintre ele să fi prezentat vreun oarecare interes pentru… nu ştiu pentru cine, poate doar pentru colecţionari excentrici), dar totul mirosea a vechi, a igrasie şi a murdărie. Lângă Feira de Ladra, o biserica, Santa Engracia, oarecum neinteresantă. Dacă o săriţi, nu aţi pierdut nimic.
(more…)

Citeste tot

Lisabona la cald – ziua 1

Dragii mei,
La Lisabona este ora 7, iar eu imi beau cafeaua. Afara ploua torential, asa ca n-am nicio graba.
Inainte de a pleca imi pregatisem in “draft” 8 articole pe care sa le postez in zilele acestea, de concediu. Ieri m-am razgandit. Mi-am zis ca este, poate, mai interesant sa postez cateva impresii zilnice, la cald, urmand ca apoi, dupa intoarcerea acasa, sa sistematizez fotografiile, sa-mi completez documentarea si sa revin cu articole complete si cu informatii verificate. Asa ca, veti avea parte de un mic jurnal zilnic.
(more…)

Citeste tot

Lisabona – noua mea destinaţie culinară

Oameni buni, ţineţi-mi pumnii! Între pusul acoperişului şi zugrăvitul pereţilor dau o fugă la Lisabona, într-o mini-vacanţă de doar o săptămână, loc de unde sper să mă întorc cu multe impresii, fotografii şi informaţii culinare. Chiar acum sunt pe drum, către capitala Portugaliei.
Dacă în zilele următoare voi răspunde mai greu la comentarii, sau voi posta un nou articol cu întârziere, ceea ce în condiţii normale nu aş face, sper să fiu scuzat, căci voi avea motive întemeiate.
Mă întorc repede, cu, sper eu, un “bagaj” culinar cât mai interesant.

Citeste tot

O seară la Biscuit

Ce este Biscuit? Un magazin cochet şi foarte bine situat, în plin centru al Bucureştiului, pe Bd. Nicolae Balcescu nr. 26. Ce se poate „biscui” la Biscuit? Condimente şi amestecuri de condimente, paste şi sosuri, uleiuri şi oţeturi aromate, vinuri, brânzeturi, ciocolată, dulceţuri şi tot felul de chestii după care îţi lasă gura apă. Preţurile nu sunt mici, dar nici să te sperii de ele, iar produsele sunt de calitate foarte bună. Vă spun asta în cunoştinţă de cauză, căci pe unele dintre ele le-am încercat. Cu ce ocazie? Vă spun şi asta imediat.
(more…)

Citeste tot

Pe scurt despre sosul de roşii

Sosul de roşii este socotit a fi unul dintre cele cinci sosuri mama ale gastronomiei europene. Prin sos de roşii se denumeşte o întreagă gamă de sosuri ce conţin ca ingredient principal tomatele. Popularitatea acestui sos este imensă, căci se prepară uşor şi este extrem de versatil, potivindu-se cu aproape orice fel de carne şi de legume. Totuşi, cea mai populară utilizare a sa este alături de paste.
(more…)

Citeste tot

Pe scurt despre pasta de creveti

Ca si in cazul sosului de peste, bucataria thailandeza nu ar fi ceea ce este fara „gkabpi”, pasta de creveti fermentati, densa, de culoare bruna, cu miros intens si iute, pe care marea majoritate a europenilor, neacomodati, il vor gasi prea puternic, chiar respingator.
(more…)

Citeste tot

Salata de creveti cu alune caju

Am avut chef de ceva usor si rapid ai am ajuns astfel la aceasta reteta foarte simpla, in stil chinezesc, dar care “bate” putintel si spre bucataria europeana, caci foloseste ca dressing un fel de… vinegreta, preparata insa cu cateva ingrediente tipic asiatice.

Am urmarit sa obtin un contrast de culori si texturi, iar rezultatul final este gustos, rapid si simplu de preparat. N-as zice ca este o reteta pentru week-end, ci mai curand pentru o cina usoara, intr-o zi a saptamanii cand vii acasa obosit(a) si vrei sa te alinti cu ceva deosebit, care se prepara cat ai bate din palme.
(more…)

Citeste tot