Asezonarea este o tehnica de baza în bucatarie. Ea reprezinta procedeul prin care mancarii i se potriveste gustul, aroma, culoarea si chiar textura, prin adaus de mirodenii, verdeturi aromate si condimente (uleiuri aromate, oteturi aromate, vin, zahar, sare, paste, sosuri etc.).
Ratiunea asezonarii este acea de a potenta savoarea (în întelesul meu combinatia de gusturi si arome) naturala a ingredientelor, nu de a o acoperi, si, uneori, de a aduce un plus de culoare si textura.
Pe scurt despre asezonatori
Nici DEX-ul si nici manualele culinare romanesti nu au fost, din motive care îmi scapa, preocupate de definirea, stabilirea terminologiei si ierarhizarea ingredientelor care se folosesc la asezonare. Nu exista o definitie completa si nici corecta, dupa parerea mea, a termenului “condiment”, care este folosit, cam fara discernamant, peste tot, pentru orice asezonator si în toate situatiile. Am facut-o si eu, pana în momentul în care am început sa înteleg modul în care actioneaza fiecare ingredient culinar.
Un “condiment”, dupa mine, este un ingredient culinar obtinut printr-un sir de operatiuni chimice artizanale sau industriale, diferite si mai complexe decat simpla uscare sau macinare.
Introduc prin derivare de la verbul “a asezona” si de la substantivul “asezonare”, termenul (tot un substantiv) „asezonantor”, care nu exista în DEX… si nici în limba romana, din cate se pare. As mai putea spune ca un “asezonator” are caracter “asezonant”, daca tot este sa inventez cuvinte.
Un “asezonator” este, în opinia mea, orice ingredient culinar de origine vegetala, animala, minerala si de sinteza, care da preparatelor un plus de gust, culoare, aroma si textura, fara a detine rolul de aliment, sau nutrient, principal în preparatele în care este prezent.
Voi încerca sa definesc anumiti termeni si sa încerc o organizare si ierarhizare a asezonatorilor. Desigur, ca orice clasificare, si cea propusa de mine mai jos are puncte slabe, sau zone unde mai multe categorii se suprapun, dar cred ca are meritul de a oferi o ierarhizare si o clasificare noi, cat de cat clare si logice, si de a defini clar o terminologie. Nu am pretentia ca as detine adevarul suprem în niciun domeniu, ca atare nici în cel dezbatut aici, asa ca astept din partea dvs. opinii, critici si completari.
Iata ce am gandit eu:
1. Asezonatori obtinuti direct din vegetale, doar prin recoltare sau procedee simple mecanice (pisare, radere) sau termice (uscare)
– mirodenii: denumeste asezonatori de origine vegetala (seminte, rasini, fructe, flori sau parti din flori, rizomi, scoarte de arbori etc.) uscate, care ofera aroma, gust si culoare preparatelor. Mirodenii sunt: piper, nucsoara, cuisoare, scortisoara, curcuma, cardamom, schinduf, chimion, chimen, sofran, mastic, cassia, ghimbir, mustar, boabe de coriandru, cafea, cacao, zahar etc.
– verdeturi aromate: plante cu frunze verzi, foarte aromate, folosite proaspete sau uscate (dafin, marar, patrunjel, busuioc, maghiran, oregano, cimbru, coriandru etc.)
– legume condimentare: vegetale care se afla, în general, la granita dintre leguma si asezonator (ceapa, usturoi, ardei iute). As introduce aici si unele ciuperci, caci joaca uneori rol de mirodenie, de exemplu trufele.
– fructe condimentare: fructe ale caror elemente componente (coaja, suc, seminte), folosite în stare proaspata sau uscata, pot servi ca asezonator. De exemplu: seminte de rodie, coaja rasa de citrice, suc de citrice / stafide, coaja uscata de tangerina etc.
– ingrediente texturante: fructe care au ca rol principal îmbunatatirea texturii preparatelor. Acestea sunt: nuci, alune, arahide, seminte de floarea-soarelui, seminte de pin, seminte de dovleac etc.
– amestecuri: combinatii de mirodenii, cu sau fara verdeturi aromate si plante condimentare uscate si pisate. Astfel de amestecuri sunt: curry, garam masala, herbes de Provence, quatre epices, cinci arome chinezesti etc.
Observatie: introducerea categoriei de ingrediente texturante este fortata, recunosc. Cu toate acestea, am gatit sute de retete în care am folosit seminte si nuci/alune ca pe un asezonator care aduce, pe langa gust si aroma, si un plus de textura. Sigur, si alte alimente, ca Parmesanul, si alte tipuri de branza, sau baconul prajit pot fi folosite cam la fel, desi nu le-am considerat asezonatori; ce as putea spune aici este ca exista mai multe alte alimente care, în anumite situatii pot juca rol de asezonator, desi nu se încadreaza în aceasta categorie.
2. Condimente: asezonatori obtinuti prin procesarea artizanala sau industriala a diferitelor ingrediente culinare. Aceasta prelucrare este mai complexa si implica, în afara de recoltare, uscare si pisare (ata cum s eface în cazul mirodeniilor si ierburilor aromate) si alte procese fizice ca decantare, spalare etc., dar si procese chimice, ca reducere, distilare, fermentare, murare, extragere cu solventi etc. Acestea sunt: pasta de creveti, prahok, apa de trandafiri, apa de flori de portocal, sos de soia, oteturi aromate, uleiuri, paste de fasole, pasta de mustar, sos de stridii, sos de peste, siropuri, sucuri de fructe, chutney-uri, relish-uri, muraturi etc.
3. Asezonatori combinati: acestea sunt amestecuri care contin atat mirodenii, verdeturi aromate (uscate sau proaspete), legume si fructe condimentare, dar si condimente de sinteza si chiar bauturi alcoolice.
– paste de condimente: paste thailandeze de curry, paste de curry indiene, amok, sambal-uri, paste bumbu, sos pesto, salsa etc.
– marinade
– dipuri, topping-uri si sosuri pentru servirea preparatelor
4. Asezonatori minerali: saruri de diverse feluri si saramuri.
Tratarea termica a asezonatorilor
Cunoasterea asezonatorilor si a modului cum raspund ei la tratament termic este de maxima importanta. Acest lucru se poate realiza doar citind mult si, mai ales, lucrand cu fiecare dintre ele. Se pot expune însa, pe scurt, cateva reguli si considerente generale.
Din punct de vedere al gustului si aromei exista asezonatori care au personalitate puternica si, folositi în cantitati mai mari, „acopera” gustul si aroma celorlalte ingrediente. În aceasta categorie intra usturoiul, chimionul, anasonul stelat etc.
Exista însa si asezonatori „altruisti” care, desi au propria contributie la gustul si aroma mancarii, potenteaza si gustul celorlalte ingrediente. Astfel de ingrediente sunt piperul (acest altruism gustativ fiind unul dintre motivele pentru care este numit si „regele condimentelor”), coriandrul, sarea. Unele ingrediente procesate (condimente), cum sunt uleiurile, sosul de soia, sosul de stridii etc. au acelasi rol.
Din punct de vedere al mecanismului prin care îsi dezvolta aroma si gustul, exista asezonatori (în special verdeturile aromate) care îsi pierd aroma prin expunere la temperatura; cele mai la îndemana exemple sunt ierburile delicate: frunzele de coriandru, menta, busuioc, marar, arpagic, ceapa verde, dar si alte ingrediente, ca sofranul.
Alti asezonatori, dimpotriva, beneficiaza de pe urma unui tratament termic, categorie în care intra dafinul si unele mirodenii (chimion, cardamom, anason, fenicul etc.).
Exista si asezonatori care, prin tratament termic, devin mai dulci, mai aromate si capata un gust mai complex, foarte diferit de cel în stare cruda: ceapa, salote, usturoi, ghimbir etc.
Etape ale asezonarii
Exista trei etape ale gatitului cand se poate face asezonarea: înainte, în timpul si dupa tratamentul termic.
Asezonerea preliminara se face cel mai simplu prin sarare si piperare, dar metoda cea mai eficienta si mai complexa este marinarea.
Asezonarea din timpul tratamentului termic este, poate, cea mai dificila. Necesita nu doar intuitie, ci si cunoasterea modului în care asezonatotii evolueaza la tratament termic si a modului în care influenteaza gustul, aroma, textura si culoarea celorlalte alimente pe durata tratarii termice.
Asezonarea de dupa tratamentul termic se face de obicei prin reglarea gustului final cu adaus de sare, piper, zahar, suc de lamaie etc. sau prin servirea preparatelor finale alaturi de sosuri, paste si dipuri; este un tip de asezonare folosit mai ales dupa procedee ca deep-fry, fierbere în aburi, oparire si posare, în care alimentele nu pot fi asezonate în timpul gatitului.
Încheiere
Am mai spus-o si pana acum, avem nevoie în limba romana de cuvinte care sa denumeasca în mod clar alimente, ustensile si operatiuni. Avem nevoie de verbe si de substantive cu care sa putem comunica în mod clar si rapid.
Articolul meu cauta sa ofere cateva solutii si sa acopere cateva lipsuri de vocabular si de teorie culinara. Luati-l ca pe o baza de discutie, ca pe ceva ce poate fi îmbunatatit prin completare si corectare. Mi-ar placea mult ca în urma discutiilor cu dvs. sa putem avea o clasificare corecta si completa a asezonatorilor, ca si o terminologie usor utilizabila.
Este minunat articolul. As fii interesata despre un articol suplimentar…daca pot sa ii spun asa: cum conbinam condimentele intre ele si cu ce merg(carnea de vita se condimenteaza cu…, etc). Caut de mutl astfel de informatii.
Multumesc
@andreea: Sunt posibile mii de combinatii de mirodenii, ierburi si condimente, fiecare depinzand de tipul de carne sau legume care se asezoneaza si d egustul final urmarit. Deja, in acest stadiu, ori cumparati amestecurile deja existente pe piata pentru cartofi, orez, pui, porc etc. ori exersati singura, facandu-va propriile amestecuri.
Este, intr-un fel, ca la pictura. Oricune poate invata sa deseneze corect, dar culoarea pur si simplu se simte; nu se poate invata, este nevoie de talent. In cazul asezonarii, este nevoie de experienta si de gust. Trebuie ca dvs. sa intuiti bine combinatiile de arome, ca mancarea dvs. sa aibe gust bun.
Exista, desigur, cateva “fixe”, adica alaturari clasice: unele lactate merg cu nucsoara, altele cu busuioc, cartofii cu rozmarion, mielul cu menta, porcul cu cimbru, vita cu anason stelat, sos de stridii etc., dar in rest trebuie sa aveti propriul talent la combinarea lor.
Cititi cat mai multe materiale pe aceasta tema, gatiti cat mai des si experimentati cat mai mult posibil. Este singura cale sa gatiti cu gust.
bun, atunci inseamna ca eu percep gresit termenul de condimente, adica in sensul sau larg si generic, ca in dex, si nu ca pe wikipedia, ceea ce ne readuce la problema pusa de tine cu generalizarea: daca astea prelucrate sunt condimente, atunci ce denumire generica sa le dai, in conditiile in care aia cu asezonatorii nu e chiar in regula?
ca eu pentru asezonatori tot ochelari de cal am. 😀 adica nu percep corect decat sensul de “potrivit cu sare si piper”, care e intelesul primar, cel putin in engleza, al termenului.
stiu ca in romana sunt uzuale expresii de genul “rulada asezonata cu cartofi” sau chiar si cu tuica de nu stiu care, in sensul de “servit alaturi de”, “in combinatie cu”, si tot felul de sensuri stupide, in general departe de sensul corect al cuvantului.
in fine, e o lupta grea asta pe care ai pornit-o aici, si ai primit din partea mea masura nivelului de intelegere al unui preacinstit plebeu, si nimic mai mult, gandeste-te ca-s multi ca mine, si inca si mai multi mai rau…
si cu asta cred ca mi-am dat obolul, ca vad ca sunt usor pe marginea subiectului 😀
@nea’Mielu: Sunt convins ca “asezonatori” nu este un termen perfect. “Seasonings” in engleza este folosit asemanator modului propus de mine. Francezii provesc altfel problema, referindu-se doar la sare. Pentru asta avem insa verbul ” a sara”. Daca vrem sa impacam si capra (engleza) si varza (franceza), avem intr-adevar nevoie de alt termen. M-am gandit la “savoritor” (de la a da savoare – combinatie de gust si aroma), dar mi-a sunat aiurea. Daca aveti propuneri, voi fi fericit sa le folosesc. Totusi, nu “potentator de gust”, caci la asezonare, asa cum o inteleg eu, vorbim si despre aroma, textura si culoare, nu doar despre gust.
La un minut distanta, cam aceleasi cuvinte … hahaha
@nea’Mielu :
Doar pentru ca un cuvant e folosit nu inseamna ca e neaparat si corect sau cea mai buna alegere.
Spui ca nu gasesti nicaieri o grupa de produse sub un singur nume sinonim cu condimente ? hahaha . Pai e tocmai “condiments”, cred ca e suficient de sinonim. Tocmai asta e, eu (si Radu) cred ca in alte parti distinctia e mult mai clara iar condimente nu e termenul generic folosit in mod corect si pentru ierburi si pentru mirodenii. Asa cum am spus, de cele mai multe ori, in engleza, se foloseste “condiments” pentru genul de paste, sosuri, dipuri, dressinguri, uleiuri si multe altele care se adauga de fiecare la propria farfurie in momentul servirii, adica exista o distinctie. Dictionarele limbii nu cred ca sunt cele mai bune surse in acest caz. Iar grupa nu e deloc restransa, inafara de sare, ierburi, mirodenii si marinade cuprinde cam tot restul si mi se pare ca definitia data de Radu e mult mai buna si mai clara decat altele.
Nu intelegi cum numele “condimente” reprezinta grupa care e diversa dar intelegi sa reprezinte termenul generic adica inca si mai mare diversitate ? hahaha .
Nu are importanta tipul de procesare (industrial sau artizanal) ci ideea de transformare in sine.
Ce as prefera eu ar fi, ca cel mai simplu pas, ca in romana sa nu fie raftul de condimente cand de fapt sunt mirodenii sau ierburi aromate, in engleza nu o sa gasesti condiments o sa gasesti spices iar in franceza o sa gasesti epices.
Pentru mine, indiferent daca sunt proaspete sau uscate si indiferent daca gustul si aroma difera, daca e vorba de frunzele de ierburi ele raman ierburi nu trec la mirodenii, mirodeniile cuprind restul partilor plantelor. Nu ar avea de ce sa contina seminte atunci cand sunt uscate.
Radu a mentionat deja ca anumite ingrediente, desi nu sunt asezonatori, pot fi folositi uneori in acest scop. Intr-un cadru mai larg, da, partea de textura si consistenta e inrudita si aici pot intra multe, inclusiv unt si alte lactate, miez si lapte de cocos, amidon, etc
Cum situatia e confuza cam peste tot, exista mai multi termeni relativ apropiati si care se folosesc mai mult sau mai putin diferit in diverse locuri, o simpla discutie nu va rezolva nimic dar pentru cei care doresc sa-si clarifice putin domeniul e un bun punct de plecare.
alegerea mea a fost logica, cum spun vulcanienii 😀
daca ai in limba un cuvant folosit cu sens larg si cuprinzator, de ce sa il restrangi voit la o specializare, cand in realitate pentru specializarea aia are nevoie de un cuvant care nu exista in limba?
hai sa zicem, cum spune si cristi-j, ca ne inspiram de undeva, engleza de pilda, fiind cea mai raspandita si considerata a fi unanim universala.
si in engleza, ca si in articolul propus de tine, mirodeniile (spices) sunt catalogate separat, la fel si ierburile (herbs), dar nu gasesc nicaieri o grupa de produse care sa descrie aromatizantii procesati si sa ii grupeze intr-un cuvant unic, eventual sinonim cu “condimente”. mai mult chiar, toate dictionarele dau termenul de condiment drept generic, cu acelasi inteles ca si in dexul nostru, adica substante de variate origini care dau gust (flavour) mancarii, si se enumera sarea, mustarul, etc.
privitor la etimologia cuvantului, e drept ca provine din radacina condire, care inseamna a mura, pentru simplul motiv ca utilizarea primara a condimentelor in istorie a fost realizata din necesitatea de a pastra alimentele timp indelungat, multe din aceste elemente avand proprietatile necesare (sarea, uleiurile, diferite ierburi, etc).
cam asta e motivul pentru care eu sustin ca ar trebui mentinuta denumirea generica de condimente asa cum ea exista in toate limbile, pentru a defini in mod general orice adaos care contribuie la modificarea/adaugarea de gust si/sau aroma (sau ma rog, savoare), la diferite preparate culinare.
daca acele condimente catalogate de radu ca fiind procesate merita un nume separat (sosuri, paste, etc), nu stiu, as zice mai bine sa cercetam sa vedem cum le spun altii si adaptam, mi se pare mai putin radical decat sa reduci un nume generic la o grupa restransa, si pe care nici nu prea inteleg cum o reprezinta. cu atat mai mult cu cat in grupa aia e un balamuc cu acte in regula, de la sosuri simple la siropuri si de la dracii procesate industrial la paste fermentate uneori cu anii, deci as zice ca destul de greu de restrans intr-o singura categorie.
poate ca “paste si sosuri” ar fi suficient, nu stiu ce sa zic 🙂
in orice caz, eu nu am auzit sau citit despre vreun termen care sa descrie grupa propusa de tine, in alta limba in care mai citesc pe net si pe aiurea (eng., fr., it.), dar asta nu inseamna ca el nu exista, ci eventual ca sunt eu cam ignorant. 🙂
globalizarea nu ne ajuta cu nimic in procesul asta de stabilire a unor granite intre o categorie si alta, pentru ca ce se foloseste undeva intr-un fel, in alta parte se foloseste altfel, si lucrurile se complica la infinit. de unde si frumusetea lor 😉
in sfarsit, asa cum spunea si cristi-j, modalitatile de sortare si catalogare a condimentelor (ma ierti ca ma incapatanez sa folosesc termenul asta generic, dar altul nu cunosc) sunt atat de variate, ca intr-adevar, ar fi fost bun un serial – dar uite ca nici o dezbatere publica nu strica, pacat ca nu se implica in discutie mai multa lume.
PS @cristi-j – referitor la cimbru si busuioc, eu le vad ca pe ierburi aromatice cand sunt tinere si ca pe mirodenii de-a dreptul, atunci cand sunt uscate, mai ales din cauza ca stuctura lor nu mai este deloc aceeasi, sa ne gandim doar la cate seminte contin ele uscate! de asemenea, atat mirosul cat si aroma sun cat se poate de diferite intre frunzele plantei tinere si fragede si substanta uscata obtinuta dupa uscarea plantei mature.
mai cred ca acel capitol de texturi trebuie tratat cu seriozitate si luate in considerare toate acele elemente care contribuie la modificarea texturii unui preparat, si inca o data, asa cum am aratat, aici ne intersectam iar cu diverse alte categorii. in orice caz, nu as lasa aici numai semintele, pentru ca nu sunt singurele care se folosesc pe post de texturant in diverse preparate. untul dintr-un sos olandez si parmesanul adaugat intr-un risotto nu-s mai prejos ca solutii potentatoare de textura, zic eu, chiar daca e crantanitoare ci doar catifelata…
@nea’Mielu: In engleza exista in mod clar grupa “condiments” care cuprinde exact produsele listate de mine. De fapt, clasificarea in engleza este cea dupa care m-am si inspirat. Am meditat mult la toti termenii si nu sunt deloc de acord cu folosirea termenului “condiment” pentru mirodenii si ierburi aromate. Faptul ca il folosesc multi este irelevant.
M-am apucat sa-mi explic despre ce e vorba si a iesit o chestie fara sfarsit … hahaha … Daca are cineva rabdare s-o citeasca :
Cred ca te-ai bagat intr-o chestie foarte complicata ! hahaha . De-a lungul timpului, legate de mai multe articole, au mai fost discutii despre aceste subiecte si incercari de lamurire. Si asa cum spui, tin minte cum la inceput foloseai termenul condiment in alt mod decat acum. E grozav ce incerci sa faci dar nu stiu daca e si posibil, oricum nu intr-un mod detaliat asa ca fraza ta de incheiere nu mi se pare realista … hahaha
M-as fi gandit ca articolul o sa fie plin de link-uri catre alte articole care au abordat intr-un fel sau altul subiectele de aici, ca discutie generala, tehnici, mirodenii, condimente, sosuri, etc. Apare doar un link pentru marinare.
O sa incep cu ratiunea asezonarii de la inceput si, desi e corect ce spui, sunt de acord cu asta, e un pic teoretica si un pic cliseu (la fel cu partea in care toti bucatarii spun ca folosesc ingrediente proaspete si de calitate iar anumite bucatarii nationale sunt renumite pentru ca folosesc ingrediente proaspete si de calitate), in viata reala se mai intampla sa nu poata toata lumea sa foloseasca ingrediente care au multa savoare care trebuie doar pusa in valoare, ingredientele premium nu cresc, gata portionate si ambalate, in copaci, vin impreuna si cu parti de calitate mai slaba, iar prospetimea, oricat de dorita, nu e mereu posibila. Si atunci asezonarea, condimentarea, trebuie sa faca mai mult decat sa potenteze nu sa acopere.
Eu as vedea doua parti care pot fi cumva separate : definirea termenilor si modul de utilizare a acestora si a doua – impartirea, categorisirea, organizarea, structurarea asezonatorilor (o sa folosesc termenul tau desi n-as putea spune ca e cel mai fericit, corect si ca sunt foarte de acord cu el)
Referitor la a doua parte, pot spune doar ca acum cativa ani imi doream sa fac liste cu toate mirodeniile si condimentele, pastele si sosurile, nu neaparat pentru o separare clara si o ierarhizare, mai mult pentru a le pune pe toate impreuna cu cele asemenea lor. Am renuntat la idee cand mi-am dat seama ca, luand in considerare toate categoriile si toate tarile si regiunile, sunt atat de multe incat se pierde exact motivul de inceput si anume clarificarea, sunt atat de multe incat nu pot fi cuprinse.
Si in plus de asta exista mereu suprapuneri si dificultati de punere intr-o categorie sau alta.
Eu sunt de acord cu categoriile propuse, mi se pare o impartire logica si clara, sigur ca nu e singura.
Cred ca ingredientele texturante isi merita locul intr-o imagine mai larga (daca unele condimente modifica textura atunci se pot adauga undeva si cele care modifica consistenta mancarii) si trebuie incluse cumva si branzeturile de genul parmesan.
As mentiona cateva lucruri care fie au fost trecute la “etc” fie au nevoie sa li se gaseasca un loc undeva :
Zaharul de diverse tipuri si, daca tot vorbim de dulce, mierea de albine, melasa si diverse siropuri / Alte bauturi alcoolice inafara de vin – lichior, coniac / capere / hrean / bucataria chinezeasca de exemplu e plina de tot felul de ingrediente uscate folosite pe post de asezonatori si o sa amintesc doar de fructe de mare, cele mai cunoscute crevetii uscati si mai multe tipuri de pestisori uscati / ansoa / alge / bonito / msg / ingrosatori si emulsifianti – amidon, gelatina, guma xanthan … etc
Sigur ca granitele si delimitarile sunt uneori neclare si exista tendinta sa ne intindem prea mult fara sa mai stim unde sa ne oprim dar asta e, domeniul e imens. (exista plante de la care se folosesc si frunzele – deci sunt ierburi, si semintele sau alte parti – deci sunt si mirodenii dar nu inteleg cum cimbrul si busuiocul sunt printre ele)
Despre etapele asezonarii as spune ca in timpul gatirii exista trei momente in care se face : chiar la inceput, spre inceput si spre sfarsit, in functie de tipul de mirodenie/iarba aromata/condiment si de rezultatul dorit. Iar la asezonarea de dupa tratamentul termic s-ar putea inscrie si folosirea de baghar/tarka.
Acum, in privinta definitiilor, termenilor si a folosirii lor, mi se pare ca situatia e mult mai complicata. Desi tu folosesti termenul de asezonare (asezonatori) ca termen general iar nea’Mielu considera ca asezonatori e foarte vag ca sens si extrem de cuprinzator, eu cred ca, dimpotriva, ar trebui folosit limitat cu un inteles restrans.
Sunt desigur de acord ca in limba romana avem nevoie de mai multi termeni culinari si mai clari si mai ales sa fie si folositi corect. Sunt de acord ca, de exemplu, condimente e folosit cam la gramada (si pentru mine in nici un caz nu e termenul general sub care sa fie grupate toate asa cum crede nea’Mielu) si sunt de acord ca e o greseala sa ne luam dupa DEX (care e plin de greseli, omisiuni si lipsuri in toate aspectele – origini, intelesuri, definitii).
Dar nu suntem singurii care avem probleme in aceste privinte. Si in alte limbi (engleza, franceza) mult mai bogate in termeni de specialitate exista multe confuzii si suprapuneri iar cuvintele sunt folosite dupa ureche si in mai multe feluri, atat de public cat si de profesionisti.
Cred ca ar fi fost de folos daca puneai si bibliografia. Te-ai uitat ce spune Larousse Gastronomique ?
M-am gandit ca cel mai bine ar fi sa incep sa-mi clarific lucrurile de la etimologia termenilor. Majoritatea lucrurilor pe care le-am invatat vin pe filiera englezei (sunt convins ca in franceza lucrurile stau un pic diferit) asa ca sunt mult mai obisnuit cu termenii din engleza. Pana la urma si din engleza si din franceza se trag tot de la latina si greaca. Dar de-a lungul istoriei si in diferite tari si regiuni cuvintele si-au schimbat intelesul, au capatat sensuri mai largi, au aparut alte cuvinte cu inteles asemanator si in timp lucrurile s-au complicat.
In bucataria vestica, de cele mai multe ori, asezonare se refera doar la sare, tot de multe ori se refera la sare si piper iar uneori se refera si la ierburi si mirodenii. In engleza “seasoning”. Dar tot in engleza si tot seasoning se foloseste in cazul altor bucatarii, ca de exemplu chineza sau thailandeza, cu intelesul de sos de soia, sos de peste, suc de limeta, zahar, ardei iute. Pentru folosirea de alte ingrediente care sa dea gust si aroma in timpul gatirii se foloseste “flavoring”. Uneori se foloseste “spice” in loc de “season”sau “flavor” (ma refer la verbe). Iar “condiments” se foloseste de obicei cand e vorba de ce se poate servi impreuna cu mancarea cand acesta e pusa pe masa (sosuri, paste, dip-uri, dressing-uri, chutney, etc). Sigur ca acestea se pot folosi si in timpul gatirii.
“Seasoning” ar insemna ca se potenteaza, se pune in valoare, se imbunatateste gustul ingredientelor, fara sa se modifice semnificativ sau sa se adauge alte gusturi, arome.
“Flavoring” ar insemna ca se adauga gusturi si arome, altele decat cele ale ingredientelor, cu modificarea dar fara acoperirea/inlocuirea acestora.
“Seasoning/season” vine din franceza de la sezon, anotimp, perioada a anului si inainte vine de la insamantare, perioada de insamantare care era sezonul cel mai important al anului, tragandu-se din latinescul “serere”. Asta a dat nastere la asezonare, referitor la sezonul coacerii fructelor plantelor, cand sunt bune de mancat, deci transformarea mancarii in ceva bun de mancat, si in acelasi timp imbatranire, uscare (seasoning se foloseste si la uscarea lemnului pentru constructii) si legat de efectul sarii de a usca si a mentine/pastra mancarea mai mult timp s-a trecut la adaugarea de sare si apoi de alte ingrediente pentru a dezvolta gustul si a face mancarea mai buna.
“Condiment” vine tot din franceza veche si inainte din latinescul “condimentum” care la randul lui vine de la “condire” insemnand a prezerva, a mura, a pastra. Deci e mai logic ca e legat de sosuri, muraturi, paste, chutney-uri.
In engleza si franceza nu prea se foloseste verbul a condimenta dar in romaneste acesta e termenul general, la fel cum condimente e umbrela sub care se afla si mirodeniile si ierburile si sosurile si tot restul. Situatia e diferita fata de alte tari, termenii sunt folositi in mod diferit. Trebuie sa-i adaptam la obiceiuri sau sa incercam sa corectam folosirea lor ?
Ai folosit savoare cu intelesul de combinatia de gust si aroma. Ma gandesc ca ai incercat sa oferi un echivalent pentru flavour. Si aici se pot face niste acorduri fine date de o scurta analiza etimologica. In engleza exista “flavour” “savour” si “taste”. Flavour ar veni din vechile limbi germanice/scandinave (fleur, flaur) si inseamna miros. Savour vine din franceza si inainte din latinescul “saporem” insemnand gust. Taste ar veni tot din franceza si inainte din latinescul “taxere” cu intelesul a simti. Deci s-ar putea spune ca flavour tine de nas, savour tine de gura iar taste tine de simtire. Undeva intr-o combinatie gust miros, savoare ar tine mai mult de gust iar ceva de genul “flavoare” ar tine mai mult de aroma. Problema e ca toate acestea sunt atat de legate si intrepatrunse in procesul mancatului incat e foarte greu sa le deosebesti, nu exista o cale de a le separa si de aceea cuvintele se folosesc interschimbabil.
Pentru mine asezonatori nu suna corect in sensul ca nu acopera toate componentele, imi suna a asezonare adica a sare (si eventual piper). Nici aromatizatori sau potentatori de aroma nu mi se par mai potriviti. As prefera sa nu fie folosit nici condimente. Adevarul e ca nu am o idee … hahaha
M-as fi asteptat (sau mi-as fi dorit) sa faci un serial despre asta dar e foarte binevenit si asa (daca ar fi si citit).
interesanta abordare. pentru mine asezonarea inseamna pur si simplu o “potrivire a gustului” si se refera in mod special la ingrediente foarte primare – sare si piper.
sunt si eu de acord ca lipsesc unele cuvinte din limba, dar nu as zice ca asezonator ar fi unul din ele, cel putin nu in intelesul asta. mie imi pare mai practic sa folosesti termenul de condimente pentru a descrie generic absolut toate produsele de aromatizare, si sa cauti unul/unele mai bun(e) pentru a le descrie pe cele procesate (despre care tu spui ca sunt condimente).
un semn ca asta ar fi calea corecta este chiar definitia din dex, care nu face distinctie intre aromatizantii de origine minerala, vegetala sau animala, si le arunca pe toate in aceasta categorie a condimentelor.
eu de aici as porni, de la termenul pe care lumea il foloseste dintotdeauna pentru a descrie ceea ce tu numesti prin asezonatori, si anume simplu, condimente. in cadrul lor, ai toata libertatea de a le cataloga si a le imparti in toate felurile.
daca restrangi intelesul cuvantului doar la acele produse care sunt obtinute prin sinteza si prelucrare, atunci ii bagi pe cei multi in ceata.
ma gandesc ca poate lipsa unui cuvant specializat pentru produsele alea de sinteza te impinge sa cauti o noua denumire generica.
asadar pentru mine e simplu: toate sunt condimente, si in randul acestora avem asa cum spui si tu mirodeniile, verdeturile, etc. sunt de acord inclusiv cu texturantii, pentru ca sunt o realitate si nu exista termen pentru ei, dar as mai adauga si alte lucruri pe acolo, nu numai seminte (de pilda diverse legume care se adauga pentru faptul ca sunt crocante, nu pentru gust sau aroma proprie – ridichi, telina “apio”, castraveti, etc).
daca ar fi sa ne referim la un termen ca “asezonatori”, care mie mi se pare extrem de vag ca sens si deosebit de cuprinzator, atunci in asta ar trebuim sa includem ceea ce am numit eu mai sus drept condimente, plus orice alt adaos natural sau de sinteza care poate intra la un moment dat in compozitia unui preparat culinar, de pilda gelifianti (gelatina, agar-agar), afanatori (bicarbonat, drojdii, etc), si asa mai departe.
dincolo de asta, granita intre unele delimitari este in mod natural firava, cimbrul sau busuiocul pot si si ierburi si mirodenii, de pilda, la fel si usturoiul, si mai sunt si altele, iar despre granita dintre legume si fructe iar e dificil de facut delimitari, cata vreme unele sunt fructe dar noi le consideram legume..
in orice caz, este o discutie interesanta si am s-o urmaresc cu interes.
my 2c.
Util si interesant, multumesc !
Foarte interesant si foarte curajos sa vii cu propuneri de terminologie si de ierarhizare. Total de acord ca termenul condiment este folosit alandala. Imi place si cuvintul asezonator si sunt de acord, cel putin la prima vedere si cu categoriile stabilite de tine, desi chestia cu texturantii este, cum ai subliniat si tu cam fortata. Dar trebuie luata in consideratie.
Imi place mult articolul si cred ca era necesar. Sunt curios ce pareri vor avea ceilalti cititori. Ii astept mai ales pe Katze, marius de la epicentru si cristi-j.
@memphis: Cred ca ar fi necesara o clasificare si o “terminologizare” a tuturor categoriilor de ingrediente culinare. Imi pare bine ca esti de acord cu categoriile stabilite de mine, dar imi pare rau ca inca nu ai venit cu o completare sau corectare. Discutia insa abia a inceput… cel putin asa sper. 🙂