Pe scurt despre miso (2)

În acest episod voi trece în revistă, pe scurt, principalele utilizări culinare ale miso-ului, şi voi rezenta câteva date privind efectul folosirii sale asupra sănătăţii organismului.

Utilizări culinare
Miso are o importanţă capitală în cultura culinară japoneză. Apare ca ingredient principal în miso-shiru, supa limpezi care fac parte din hrana zilnică a populaţiei. Alăturarea dintre aceste supe şi orezul simplu este considerată o uniune fundamentală în bucătăria japoneză şi este baza micului dejun tradiţional japonez.
Ca ghid, miso alb este mai potrivit pentru supe, sosuri uşoare, marinade pentru peşte, fructe de mare şi pasăre, şi la dressing-urile de salate. De pildă, tradiţionala supă miso se prepară, de obicei, cu miso alb.
Miso roşu este mai potrivit pentru supele săţioase şi groase, de iarnă, sau pentru tocane robuste. Este, de asemenea, bun la marinarea cărnii roşii sau la un stir-fry care foloseşte legume robuste, cu gust puternic. Miso roşu este mai potrivit la prepararea dip-urilor sau sosurilor cu gust pregnant şi puternic.
Observaţi că acest „ghid” de utilizare este foarte asemănător cu cel al vinurilor sau chiar al sosurilor de soia.
Miso mai este folosit şi în alte preparate asemănătoare supelor, unele incluzând diferite tipuri de tăiţei, ca ramen şi udon, preparate de tip “nabe” (aşa-numitele “one-pot”, preparate gătite de la cap la coadă într-unn singur vas, sau “caserole”) şi “imoni” (supe groase pe bază de carne şi cartofi).

În general aceste preparate primesc prefixul “miso” la numele lor, de pildă “miso-udon”, şi au o aromă mai pregnantă şi mai “grea” decât alte supe japoneze care se bazează tot pe miso.
Miso din fasole soia este folosit la prepararea de “miso-zuke”, un fel de murături pe bază de castraveţi, ridichi daikon, varză chinezească şi vinete, cu gust mai dulceag şi mai puţin sărat decât murăturile tipice japoneze. Acestea se servesc adesea alături de carne roşie, probabil una dintre cele mai populare alăturări fiind limba de vită cu miso-zuke.

“Dengaku” este un miso îndulcit, folosit ca glazură pentru carne şi legume frupte pe grătar, “yaki-mochi” se referă la mochi glazurat cu miso şi gătit pe cărbuni.
Miso este un ingredient preţios şi pentru marinade. Pentru peşte şi pui miso se combină cu sake; carnea se lasă la marinat peste noapte, după care este gătită pe grătar.
Ştiuleţii de porumb se gătesc adesea unşi cu shiro-miso, înveliţi în folie metalică şi gătiţi pe grătar.
Spuneam mai sus că miso intră în componenţa multor sosuri. Printre acestea “miso-yaki”, o variantă de “teriyaki” şi diverse dipuri pentru legume crude ca morcovi, daikon, castraveţi.
Cei mai mulţi specialişti consideră că miso este un condiment. Amestecat, sau chiar gătit, alături de legume formează “okazu-miso”, preparat servit adesea ca garnitură, alături de orez fierbinte, sau întins peste “onigiri” (orez modelat în forme triunghiulare sau ovale, învelit în alge nori).

Dacă tot vorbim despre condimente, mai trebuie spus că bucătarii japonezi folosesc de sute de ani miso ca ingredient în marinadele ce frăgezesc peştele, pasărea şi carnea roşie. Îl folosesc nu doar pentru gust, ci şi pentru capacitatea sa de a frăgezi alimentele. Enzimele puternice din compoziţia sa rup fibrele musculare şi grăsimea din ţesuturile animale, mărind în acelaţi timp capacitatea lor de absorbi arome şi gusturi în timpul marinării şi al procesului de gătire. Acelaşi efect îl are miso şi asupra legumelor fibroase.
Puternica acţiune enzimatică descrisă mai sus poate însă fi şi periculoasă în cazul supelor şi sosurilor îngroşate cu amidon. Miso trebuie adăugat înaintea îngroşătorului şi, mai ales, trebuie gătit câteva minute, pentru a omorî enzimele, căci acestea ar anula efectul agentului de îngroşare.
Fiindcă tot vorbim despre utilizările culinare ale miso-ului, poate că vă va fi utilă o reţetă simplă, elementară, pentru prepararea supei miso.
Ingrediente:
3 cani cu apa
2 linguri de sos de soia
1 linguriţă de ulei brun de susan
piper negru, proaspăt măcinat
1 linguriţă de ghimbir, ras
1/2 cană cu varză chinezească, tăiată fideluţă
1 morcov, tăiat julienne
3 ciuperci shiitake proaspete, taiate fasiute subtiri
1/3 cană cu păstăi de fasole verde
1/2 tulpină de ţelină, tocată
2 cepe verzi, tocate
1 1/2 lingură de miso dizolvată în 4 linguri de apă fierbinte

Instrucţiuni:
Se pun toate ingredientele, cu excepţia ultimelor două, într-o oală şi se dau în clocot. Se micşorează apoi flacăra şi se mijotează 5 minute. Se adaugă mixtura de miso şi se amestecă bine. Se adaugă ceapa verde.
Ca legume, în acest tip de supă se mai pot folosi praji, fasole verde, muguri de fasole, cartofi, ardei graşi, bame etc.
Nutriţie
Astăzi, produsele tradiţionale pe bază de fasole soia sunt socotite a se număra printre cele mai sănătoase dintre alimente. În opoziţie, alimentele din soia procesate, ca proteinele de soia texturate şi uleiul de soia, sunt considerate riscante, dacă nu chiar dăunătoare. Alimentul obţinut din soia care are efectele cele mai bune asupra organismului pare a fi miso.
Beneficiile nutriţionale ale miso-ului au fost ridicate în slăvi atât de producători, cât şi de nutriţionişti. Unii medici susţin că miso poate trata efectul radiaţiilor, citând cazuri în care în Rusia şi Japonia, după recentele catastrofe nucleare, cei iradiaţi au fost trataţi cu miso, cu rezultate pozitive.
Miso este o sursă bună de fier, calciu, fosfor, potasiu şi una excelentă de proteine, conţinutul său variind între 12 şi 20%, funcţie de fabricant şi varietate, şi conţine toţi cei opt amino-acizi esenţiali. În plus, aproape că nu conţine grăsimi.
Alergiile sunt provocate, de obicei, de răspunsul organismului la proteine. Proteinele complexe din alimente fac ca sistemul imunitar să reacţioneze. Despre miso se ştie că este bogat nu doar în proteine, ci şi în enzime proteolitice, care degradează proteinele complexe, făcându-le mai puţin alergenice. Pe măsură ce miso se maturează, enzimele aduse de koji digeră proteinele din fasolea soia, orez, grâu şi orz şi le transformă în aminoacizi mai puţin complecşi. Aceştia provoacă mult mai rar alergii şi sunt şi mai uşor de asimilat şi de digerat. Cu alte cuvinte, agenţii alergeni din soia şi cereale sunt distruşi în procesul de fermentaţie al miso-ului. Mai mult, această acţiune a miso-ului este pusă în legătură cu eficienta sa acţiune de frăgezire a fibrelor de proteine, ceea ce îl face util şi pentru marinarea cărnii.
Alimentele care sunt bogate în proteine şi fibre, ca leguminoasele, cerealele integrale (mai ales grâul) şi carnea pot cauza reacţii alergice şi boli gastrice. Gătitul elimină parţial aceste probleme, dar persoanele sensibile nu vor fi ferite de probleme. Miso-ul viu, adică cel nepasteurizat, reduce semnificativ toate aceste riscuri, făcând ca aceste grupe de alimente să fie nu doar mai gustoase, dar şi mai uşor digerabile şi mai puţin alergenice.
Unii experţi sugerează că miso este o sursă de lecitină, o fosfolipidă care apare la fermentaţie şi care ajută la scăderea tensiunii arteriale.
Pe de altă parte, miso conţine multă sare, ceea ce poate contribui la mărirea tensiunii arteriale. Acest lucru poate fi periculos în cazul celor care suferă de hipertensiune, dar studiile nu au arătat vreun efect negativ care ar putea fi indus persoanelor sănătoase.
Ultimele studii susţin faptul că miso previne bolile de inimă şi anumite tipuri de cancer. Consumul de miso a putut fi pus în legătură cu reducerea cu 50% a riscului de cancer la sân.
Unii cercetători susţin că miso conţine alcaloizi care atrag metalele grele si ajută la expulzarea lor din organism, de asemenea că ar neutraliza efectele fumatului şi ai altor poluanţi din atmosferă. Miso este, de asemenea, creditat cu puterea de a micşora colesterolul, prevenind astfel bolile de inimă, şi de a ajuta digestia, atunci când nu este pasteurizat.
Prezenţa, în cantitate mare, a vitaminei B12 în miso, aşa cum este stipulată de producători, pare a fi însă contrazisă de unele dintre studiile făcute de cercetători. O parte a acestei confuzii este alimentată de faptul că unele produse din soia conţin multe vitamine B, deşi nu în mod necesar B12, iar altele, ca laptele de soia, de pildă, pot fi fortifiate cu B12.
Datele existente, sau cel puţin cele găsite de mine, nu par a fi foarte concludente. Majoritatea lor ridică în slăvi efectele miso-ului, altele, mai puţine, ce-i drept, sunt mai curând sceptice. După cum aţi mai putut vedea în diverse articole ale mele, recunosc că sunt departe de a fi vreun specialist în acest domeniu. Bunul simţ îmi spune însă să fiu prudent şi să nu dau crezare deplină studiilor care sunt exhaustive cu laudele sau criticile aduse unui produs. Aceste studii sunt plătite, cel mai adesea, de persoane sau organizaţii cu interese puternice în domeniu.
Sfatul meu este să vă bucuraţi de miso, dacă vă convine gustul şi aroma, fără să exageraţi cu consumul său şi fără să vă bateţi capul cu ce spun nutriţioniştii. Şi aşa este foarte posibil ca ce spun astăzi să fie contrazis, tot de ei, în viitorul foarte apropiat.
(sfarsit)
Bibliografie:
www.misorecipes.net
www.foodreference.com
www.rebeccawood.com
en.wikipedia.org/
www.soyinfocenter.com
www.whfoods.com
Fotografii:
miso udon: http://www.turtlshel.org
mochi: http://click-a-japan.com
yaki mochi:
onigiri:
miso shiru:


    • Radu Popovici spune:

      @Marius Delaepicentru: Imi pare rau sa aud asta. Nici pe aici lucrurile nu se misca prea bine in restauratie… nicaieri, de fapt.

  1. Marius Delaepicentru spune:

    Misoshiru e parte a bucătăriei casnice. Asta înseamnă că poate fi preparat din orice. Singura condiţie e să nu conţină nimic gras.

    În principiu, componentele sunt trei: dashi (un extract de katsuo sau de konbu sau de shiitake taiată feliuţe sau de ţîri uscaţi şi perpeliţi pe tigaia goală), cel puţin o legumă (daikon sau dovleac sau morcov sau chiar ţelină) tăiată feliuţe subţiri, şi fiartă nu prea mult, după care se adaugă miso. Ţîrii sau shiitake pot rămîne chiar în supă. (Nu şi konbu sau katsuobushi.)

    La misoshiru, cel mai bine e de adăugat miso după ce se opreşte focul. Se pune pasta într-un polonic, se cufundă uşor în supa fierbinte, se subţiază cu o furculiţă în polonic, apoi se răpîndeşte în masă.

    La sfîrşit se poate adăuga şi puţină wakame uscată.

    Socoteala la sare se face relativ simplu. Proporţia de miso nu trebuie să depăşească 7%. Asta înseamnă cam 1,2% sare în produsul finit. Dacă scoatem dashi din konbu sau adăugăm wakame (sărate de felul lor), atunci, miso poate fi mai puţină.

    • Radu Popovici spune:

      @Marius Delaepicentru: Multumesc pentru completari si ma bucur mult ca ai revenit tocmai acum cand incerc sa dinamizez blogul. In alta ordine de idei, cum iti mai merge cu restaurantul?

  2. Mirela Stanescu spune:

    Am fost si raman o fana a acestui tip de articole scrise de tine:
    bine documentate si bine puse in pagina ( fara a nega retetele ). Felicitari pentru munca si multumesc pentru prezentare.

  3. cristi-j spune:

    dupa o cautare pe net si eu as zice ca partea cu deserturi luata de pe wikipedia e aiurea.
    pe de alta parte, exista totusi deserturi la care se foloseste miso, le-am gasit mentionate in mai multe locuri, bloguri si forumuri, nu cred ca se inseala toti. e adevarat ca pare a fi folosita destul de rar.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Da, am gasit pomenindu-se despre deserturi in mai multe locuri; am ales relatarea din wikipedia tocmai fiindca parea mai bine expusa. In fine, asta este.

  4. Marius Delaepicentru spune:

    Miso e o bună sursă de umami. Cînd ai ceva fad, dacă combini cu miso, obţii ceva comestibil.

    Un amestec larg folosit la gustări de bar este sumiso (uneori karashimiso). Este un amestec de miso cu oţet şi zahăr (destul de mult. cam 10-15%). Se obţine o pastă subţire, dar care încă se ţine. Tai legume crude în baghete (castravete, morcov, ţelină de peţiol, sparanghel etc.) şi la un pahar de ceva, moi capul batonului în sumiso şi muşti. Dacă vrei să fie mai picant (karashimiso) poţi adăuga la sumiso un pic de muştar rusesc (din cel iute).

    • Radu Popovici spune:

      @Marius Delaepicentru: Inseamna ca wikipedia, ca si celelalte surse, gresesc. 🙁 Oricum, multumesc pentru interventie si pentru completari.
      Desi mi-ai dat o veste proasta, ma bucur mult ca ai reaparut cu comentarii.

  5. Marius Delaepicentru spune:

    Salut, Radu!

    Nu vreau să te descurajez, dar faci o confuzie. Nu există deserturi de/cu miso. Miso are o salinitate mare (15-18%) şi nu are cum să intre în compoziţia deserturilor nici măcar pentru ameliorarea gustului. E cu atît mai contraindicată, cu cît este activă enzimatic şi poate borşi cam tot. (Shoyu e folosit la deserturi, în proporţii variabile, dar nu prea mari.)

    În dango (găluşcuţe) se bagă altceva. O pastă fiartă şi îndulcită (anko), de fasole. Soi de fasole numit azuki (fasole mică) diferit de daizu (fasole mare – soia).
    Sunt două feluri de anko: tsubu-an (azuki fiartă şi pisată grosier) şi koshi-an (azuki fiartă pasată prin sită) Consistenţa anko este una mălăiaţă, destul de tare, şi chiar înecăcioasă în cazul koshi-an. De aceea prăjiturelele se servesc însoţite de ceai. Să nu mori înecat.

    Prăjiturile de orez cu fasole sunt preparate în multe feluri, cu diverse forme şi consistenţe, din diferite materiale (pudră de orez, orez bătut parţial sau total etc.) dar în linii mari sunt două categorii mai şi late: cu fasolea îmbrăcată în pastă de orez, sau invers, cu orezul îmbrăcat în fasole.

    Cred că poţi scoate cu totul partea cu deserturile. O poţi posta separat.

  6. Roxana spune:

    Spre rusinea mea, acum aflu si de acest miso.
    Noroc ca m-au purtat pasii pe aici, in cautarea unei retete de weekend. 🙂
    Foarte interesant articolul, ma bucur ca plec mai bogata sufleteste de aici. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Roxana: Nu este nicio rusine sa nu stii; este rusine sa nu stii ca nu stii. Imi pare tare bine ca gasiti aici materiale interesante. Va mai astept. 🙂

  7. nea'Mielu spune:

    vezi, asa se nasc retete de geniu, prin colaborari. deci se ia un ou murat, se unge bine cu miso, se inveleste in jamon si se serveste cu un pahar de kefir. aferim!

    asta imi aminteste de alta dracie, niste fete de pe un portal culinar de pe la noi s-au apucat sa faca nush ce soi de pastrama din piept de rata fezandat.. nu dau detalii, dar rata aia a petrecut multa vreme in familia respectiva, in mare parte prin frigider, infofolita in clingfilm si presarata cu diverse. ce m-a uimit a fost faptul ca infaptuitoarea retetei a avut nervi sa si guste rezultatul, pe care de altfel l-a declarat sublim.

    deci clar, ma duc sa cumpar miso. am plecat.

    • Radu Popovici spune:

      @nea’Mielu: Stiu reteta despre care vorbesti. Pai asa se face pastrama… ai fi vrut s-o fezandeze pe saua bicicletei? 🙂 Ia si mie un borcanel, te rog.

  8. nea'Mielu spune:

    hehe, culca-te pe urechea aia ca doar le citesc 😛
    dar da, ai dreptate. o fermentatie de origine vegetala mi se pare mai de incredere decat una care cu cativa ani in urma misuna cine stie pe unde.. cred ca as putea incerca niste miso, after all..

  9. nea'Mielu spune:

    nu ma leg de acizi si stiu bine principiile marinarii – de fapt chiar acum pun niste carnita de mai multe feluri la bait, in scopul de a o transforma intr-un soi de pastrama de casa, cu ajutorul unui deshidrator electric..
    pozitia mea e mai degraba asta: lasa pe fiecare sa isi vada de traditie. cred sincer ca japonezii au stomacul obisnuit cu chestiile astea, si altele, pe care le baga in ei, la fel ca toti asiaticii cu toate pastele lor fermentate din te miri ce, in aceeasi masura in care sunt obisnuiti si spaniolii cu jamoanele, norvegienii cu dubioseniile alea facute din peste, mongolii cu kefirul (daca nu cumva turcii?!) si asa mai departe.
    vreau sa spun ca toate popoarele au preparate ”ciudate” pentru noi, ceilalti, dar pentru ei sunt bune sau chiar esentiale, in multe cazuri (am vazut un documentar pe discovery parca in care explicau ca la nu stiu ce popoare prin mongolia este obligatorie dieta bogata in chestii din astea fermentate, pentru ca aportul de fibre din hrana lor este atat de mic, incat ar avea grave probleme de digestie, daca nu le-ar consuma).
    sigur ca atunci cand o sa ajung in asia o sa gust orice imi pica in mana, cu conditia sa arate bine, vorba lui andrew zimmern, dar imi e greu sa trec cu buna stiinta peste unele lucruri.
    am mai avut noi discutia asta candva, cu niste ficat de gasca 😛 unde nu am ezitat sa iti dau dreptate: mai bine nu te gandesti la unele lucruri.
    dar cum sa nu te gandesti, cand cineva atat de meticulos si bine intentionat ca tine, ne explica asa detaliat? 😀

    • Radu Popovici spune:

      @nea’Mielu: Inteleg ce spui si intr-o mare masura iti si dau dreptate. Nu total, fiindca eu cred ca merita sa incerci aproape orice in materie de mancare. Sigur ca nu vreau sa mananc zilnic paste de fasole fermentata, dar din cand in cand este super-gustos sa gatesti cu ele.

      Logica mea de inginer imi spune ca aceasta pasta este preferabila unui jamon, de pilda, sau oricarei bucati de carne veche de cativa ani, uscata sau/si afumata.
      In fine, discutia s-ar putea prelungi inutil, caci simt ca si tu intelegi ce vreau eu sa spun.

      In ce priveste explicatiile mele detaliate, stiu ca le vei uita la un moment. Le uit eu, care le-am scris, daramite cineva care doar le citeste. 🙂

  10. cristi-j spune:

    nu-i corect ! puse asa unul langa altul, sunt multe lucruri pe care as vrea sa le incerc, chiar daca am spus ca nu ma atrage in mod deosebit bucataria japoneza … hehehe
    cu miso sau nu, sunt intr-adevar multe lucruri interesante de descoperit in cultura culinara japoneza, unele foarte bune.
    de capul meu nu as fi cautat sa-mi fac o imagine mai inchegata despre miso, de fapt nici acum nu am cautat mai multe, ma multumesc cu articolul tau, pentru mine e de-ajuns.

    legat de sushi, nu stiu cat de supraevaluat este, mie imi place. si nici nu am avut ocazia sa mananc decat in locuri ieftine si probabil departe de traditional si clasic ca sa nu mai zic de calitate. chiar si asa, mi s-a facut foarte dor de un bufet sushi „all you can eat” cu vreo 150 de feluri in meniu. hehehe
    nu am mancat nici un desert japonez (de fapt unul singur dar nu prea era japonez) dar daca se aseamana cu cele chinezesti e destul de grav … hahaha … am incercat mai multe chestii si daca la aspect, forme, decoruri, culori e „da” , la gust e mai mult spre „nu” , nu se potrivesc deloc cu obisnuintele occidentale.
    miso e mai putin atragator pentru mine dar taiteii japonezi mi se par foarte buni (aia din preparatele „asemanatoare” supelor … hahaha)
    nu stiu despre partea de nutritie, nici nu sunt prea interesat dar ma gandesc ca alimente care sunt folosite cu succes de sute si mii de ani de miliarde de oameni (am pus si chinezii aici) trebuie sa faca ceva bine. si cu miso sau cu altele, dieta japoneza traditionala trebuie sa faca ceva bine daca viata japonezilor e cea mai lunga si destul de sanatoasa.

    mi-as dori ca persoane care macar au vizitat japonia, au legatura cu japonia sau macar sunt pasionati de miso sa-si imparta experientele directe legate de viata culinara reala.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Fara indoiala, cultura japoneza este originala si interesanta. Parca nu atat de atragatoare ca altele din zona, in opinia mea, dar nu o poti omite.

      Comentarii foarte la obiect ar putea face Marius Delaepicentru, dar nu a mai comentat aici de ceva vreme. Poate cu ocazia acestor articole redescopera blogul si ne poate vorbi despre miso in cunostinta de cauza. Sa nu uitam ca are un restaurant in Hiroshima. 🙂

      In ce priveste nutritia, sper sa fie adevarat ce se spune despre miso. Prefer sa fie aliment-minune un condiment plin de umami natural, decat vreo chestie insipida; de obicei astea sunt scoase in fata de medici, dupa zicerea aia veche: „tot ce este bun pe lumea asta te omoara sau te ingrasa”. Ar fi o schimbare binevenita. 🙂

  11. memphis spune:

    Mi-au placut cele doua articole despre miso. Foarte buna partea de utilizari culinare, mi se pare clara si bine dozata ca informatie, ca si cea de nutritie. Si eu sunt sceptic cand aud de un aliment ca peste noapte a devenit alimentul minune care vindeca toate cele. Au mai fost cazuri din astea, de la untura de peste pana la quinoa si probabil vor mai fi.

    Revenind la articol, nu am folosit niciodata aceasta pasta, de fapt nici nu simt o atractie deosebita fata de bucataria japoneza; sushi, de pilda, mi se pare extrem de supraevaluat si cred ca se face prea mare caz de el. Sunt alte lucruri in cultura culinara japoneza care merita mai multa atentie si care pe mine ma fac curios. Printre ele acest miso, asa ca din punctul meu de vedere a fost un articol extrem de folositor.

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Ma bucura ce spui despre articol; este foarte bine ca ti-a placut. 🙂 Nici eu nu ma omor dupa sushi, dar vorba lui cristi-j, nu am mancat sushi in Asia decat la Hong Kong, ca ce se face pe aici nu pun la socoteala. Mi s-a parut OK, dar doar atat. Dupa mine nu se compara cu un curry, de oriunde ar veni el.

  12. nea'Mielu spune:

    deci partea a doua imi confirma banuielile: o pasta care e capabila sa pape *instant* agentii de ingrosare din preparat tre’ tinuta cu botnita si legata bine cu 2-3 lanturi..

    • Radu Popovici spune:

      @nea’Mielu: Vezi numai partea goala a paharului, mi se pare mie. 🙂 Sa stii ca toti acizii „papa” proteinele: vinul, berea, citricele, iaurtul, sucul de rosii etc. Pe aceste proprietati ale acizilor se bazeaza marinadele. Aproape ca nu exista marinada fara un element acid.
      Daca lasi carnea la marinat, de exemplu, in suc de papaya, ananas sau kiwi si uiti putin de ea, risti sa se transforme intr-un fel de pasta flescaita, tocmai fiindca aceste fructe exotice desfac si rup rapid lanturile de proteine.

  13. Irina spune:

    Astazi am mai invatat ceva nou despre miso, chiar nu stiam ca e asa de sanatos si bogat in vitamine. M-am bucurat mult de acest articol si va multumesc domnule Radu ca ne-ati imbogatit cunostintele.
    Sper sa reusesc sa gasesc miso aici si sa prepar supa delicioasa pe care ati scris-o. Celelante ingrediente le folosesc mereu, sa speram ca voi gasi si miso. Inca o data mii de multumiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.