Pe scurt despre miso (1)

Miso – Condiment traditional japonez

Prepararea de miso a fost considerată de japonezi, în ultimile câteva sute de ani, a fi o adevărată artă. Printr-un proces de dublă fermentare, leguminoasele şi cerealele sunt transformate într-un condiment minunat, cu (adevărate sau presupuse) mari calităţi vindecătoare.

Miso este, deci, un condiment tradiţional japonez produs prin fermentarea unor leguminoase şi cereale împreună cu sare şi ciuperci kojikin. Miso-ul cel mai cunoscut, şi despre care vom povesti cel mai mult, este cel preparat din fasole soia.

Generalităţi despre miso

Miso are o consistenţă asemănătoare untului de arahide şi se comercializează într-o gamă largă de arome, de la cele sărate şi picante, până la cele dulci şi delicate. Condimentul are o culoare care variază de la albă la brună-închisă (trecând prin toate nuanţele intermediare de galben şi roşu), are gust preponderent sărat şi este folosit la prepararea de sosuri, la murarea vegetalelor, la prepararea de dipuri şi de glazuri pentru deserturi.

Probabil cea mai cunoscută utilizare a sa este la asezonarea fondului japonez “dashi”, obţinându-se astfel o supă numită “miso-shiru”, unul dintre preparatele emblematice ale bucătăriei japoneze. Adesea, în literatura culinară de limbă engleză, miso-shiru este numit “supă miso”.

Pe lângă miso, şi asemănătoare cu el, alte cunoscute sosuri şi/sau paste obţinute din fasole fermentată sunt, de pildă, toban jiang (douban jiang), douchi, tian mian, tauchu, pasta galbenă de fasole şi dajiang în China, doenjang, chogochujang, ssamjang şi kochujang în Coreea, tuong în Vietnam şi tauco în Indonezia.

Miso – Gust şi aromă

Aroma miso-ului, şi chiar şi gustul său, depind de ingredientele adăugate la fermentare şi de procesul de fermentare propriu-zis. Pe piaţă există o mare varietate de miso-uri, toate având gust sărat, dar cu accente diferite, funcţie de producător: dulci, fructate, uşor picante etc.

Cu alte cuvinte, gustul, aroma, aspectul şi textura unui miso variază de la o regiune la alta şi de la un sezon la altul. Alte elemente care contribuie la savoarea unui miso sunt temperatura şi durata de fermentare, conţinutul de sare, varietatea de ciuperci kojikin şi vasul în care are loc fermentarea.

Aspect, categorisiri generale

Ca şi vinul, miso este clasificat după culoare, gust, aromă şi textură. Miso-urile cele mai dulci au culoare gălbuie sau bej, au o aromă dulce şi uşoară şi dau mâncării un gust adânc şi catifelat, oarecum asemănător cu cel dat de smântână. Acestea sunt foarte potrivite cu alimente occidentale ca piure de cartofi, supe-creme şi sosuri albe.

Miso-urile sărate şi picante au culori închise, de la roşie la brună, au fost maturate şi dau preparatelor o savoare tipic asiatică, plină de umami.

Cele mai populare categorii de miso sunt: “shiro-miso” sau miso alb, “aka-miso” sau miso roşu, “awase-miso” sau miso mixt.

Shiro-miso: este produs în cantităţile cele mai mari, în cele mai multe regiuni din Japonia. Ingredientele sale principale sunt orez, orz şi o cantitate mică de fasole soia. Dacă fasolea soia ar fi prezentă în cantitate mare, culoarea acestui miso ar vira spre roşu sau brun. Comparativ cu miso-ul roşu, cel alb are un timp de fermentare scurt. Gustul său este mai dulce decât cel al misu-ului roşu şi conţine, comparativ cu acesta, mai puţin umami.

Miso rosu - sursa foto: www.21food.com
Miso rosu – sursa foto: www.21food.com

Aka-miso: este maturat mai mult timp, uneori mai mult de un an. Maturarea îi schimbă culoarea, de la albă la roşie sau chiar brună-închisă, de unde şi numele de miso roşu.

Miso mixt: este format din mai multe tipuri de miso amestecate. Are, de aceea, culoare şi gust variabile. Amestecarea are rolul de a îmbunătăţi anumite tipuri de miso şi de a obţine o savoare mai echilibrată.

Scurt istoric

Originea miso-ului şi perioada în care a apărut nu sunt foarte clare. Deşi unele surse găsite de mine se contrazic, am reuşit să pun cap la cap câteva date. Cel puţin aşa sper.

După unii cercetători, cea mai veche formă de miso cunoscută este “hishio”, un condiment sărat preparat din cereale. Hishio ar fi numele derivat din “jiang”, termenul chinezesc care denumeşte “sosurile” de tip condiment, cum este cel de soia, de pildă.

Cercetătorii par a socoti că hishio este strămoşul atât al sosului de soia japonez, cât şi al pastei miso. Cu alte cuvinte, semi-solidul hishio a evoluat în Japonia două direcţii diferite, ca lichid (sos de soia “tamari” şi “shoyu”) şi ca pastă (miso). Se presupune că tamari a evoluat din miso, iar shoyu din tamari.

Citeste si articolul →   Cateva curiozitati despre placinte

Prima menţiune despre hishio, probabil preparat din fasole soia, este găsită în “Daihinrei” a împăratului Monmu, scrisă în anul 701. Următoarea referinţă, cea din 730-748, “Todaji Shosoin Monjo”, este mai detaliată.

Originea acestui hishio nu este clară. Cerealele şi fasolea fermentată au fost preparate în Japonia, în diverse feluri, încă din neolitic (perioada Jōmon ). Aceste variante timpurii sunt numite, de aceea, şi “miso Jōmon”.

Se pare că hishio este originar din China, unde a apărut în secolul al III-lea î.H., şi a fost introdus în Japonia de călugări budişti, undeva în prima jumătate a secolului al VI-lea.

În epoca Nara (710 – 1185), miso, sau mai curând strămoşul său, era rezervat aristocraţilor. Era socotit o delicatesă, un aliment care aducea sănătate şi era, prin urmare, scump.

Până în perioada Muromachi (1337 – 1573), miso era preparat fără a pisa fasolea soia, cumva ca “natto” (boabe întregi de fasole fermentate, cu o textură lunecoasă şi cu gust şi miros foarte puternic, acru şi picant, relativ neplăcut pentru cei neobişnuiţi). În perioada Kamakura (1185–1333), masa de zi cu zi consta din orez, peşte uscat („shi”) şi legume proaspete.

În perioada Muromachi călugării budişti au descoperit ca fasolea soia putea fi pisată ca o pastă, lucru care a dus la apariţia de noi ingrediente şi metode de gătit.

A apărut termenul “temae-miso”, care înseamnă “miso de casă”. Producerea de miso consta dintr-un procedeu simplu, aşa că s-a răspândit în toată Japonia. Fiind o sursă importantă de proteine, una din puţinele disponibile pe atunci, miso a devenit una dintre marile surse de venit ale nobilimii (daimyo), fiind alături de orez unul dintre elementele cheie ale economiei domeniilor nobiliare.

Pe la 1500 miso a ieşit din cercul exclusivist al aristocraţiei şi a intrat în cel al armatei, căci era socotit a fi ideal pentru raţiile militare, ca un aliment ce asigura supravieţuirea chiar şi în cele mai grele condiţii. Lucrul pare logic, căci, în afară de proteine şi de uşurinţa cu care se putea prepara, miso mai conţine şi sare, extrem de importantă pentru supravieţuirea în climatul cald.

În timpul perioadei Tokugawa (1603 – 1868), miso era denumit “hishio” şi “kuki”, şi era deja preparat în mai multe variante, potrivite fiecare cu condiţiile de climă, resursele şi cultura fiecărei regiuni din Japonia.

Japonezii prepară, deci, miso de mai bine de 1000 de ani şi cred cu tărie că este un aliment cu mare valoare gastronomică şi terapeutică. Numit uneori şi “vinul Orientului”, miso este un lichid gros, fermentat, a cărui preparare necesită uneori la fel de multă ştiinţă şi răbdare ca şi a celor mai fine vinuri şi beri din lume.

Astăzi miso se produce industrial, în cantităţi imense, iar producţia casnică a devenit o raritate. În ultimii ani, probabil şi datorită interesului occidentalilor, au apărut câteva tipuri noi de miso, cu adaus de calciu, cu conţinut redus de sare etc.

Miso - sursa foto: en.wikipedia.org
Miso – sursa foto: en.wikipedia.org

Cei ce vor sa aprofundeze istoricul pastei miso pot accesa http://www.soyinfocenter.com, unde acest subiect este tratat în mod exhaustiv

Cum se prepara Miso

Comparaţiile dintre vin sau bere şi miso nu sunt forţate. La fel de uşor cum se simte diferenţa dintre un vin ieftin şi unul de mare calitate, se simte şi diferenţa dintre un miso preparat tradiţional şi maturat îndelung, şi unul fabricat industrial, pasteurizat şi folosind adausuri de extract de enzime, pentru a i se accelera ciclul de fermentaţie. Este necesar, deci, să aveţi aceeaşi grijă atunci când cumpăraţi miso. Alegeţi variantele care au fost maturate natural, după metodele japoneze tradiţionale.

Producerea de miso cere expertiză şi echipament specializat. Mai întâi, fasolea soia fiartă este transferată într-un vas de inox şi, ocazional, amestecată cu orez, orz sau grâu, ca să se obţină variante de gust, după care i se adaugă sare şi koji (starterul de fermentaţie). Miso este lăsat la maturare, de obicei, câteva luni, dar există variante care se maturează şi câţiva ani (până la 3-4 ani). Cu cât timpul de maturare este mai lung, cu atât produsul final este mai scump şi de calitate mai bună.

Citeste si articolul →   Pui cu crusta de migdale si sos de portocale

Miso tradiţional este întotdeauna ne-pasteurizat. Bineînţeles, este considerat a fi mai fin şi mai gustos decât variantele de miso pasteurizate. Din tot ce am citit, am înţeles că cel mai bun (şi cel mai cunoscut) producător de miso este Hatcho Miso Company, cu sediul în Okazaki (oraş situat în prefectura Aichi), şi care are o tradiţie de aproape 700 de ani.

Mărcile comerciale sunt de obicei pasteurizate şi de o calitate cel mult medie. Se ambalează în tuburi de plastic sau ambalaje vidate. Miso trebuie păstrat în frigider.

Ingrediente

La prepararea de miso se folosesc, printre altele, ingrediente ca fasole soia, orz, orez, hrişcă, mei, secară, grâu, seminţe de cânepă. În ultimul timp, producători din afara Japoniei au început să folosească năut, porumb, fasole azuki, amaranth şi quinoa.

Timpul de fermentare variază de la câteva zile la câţiva ani. Rezultă, deci, o varietate imensă de tiouri de miso, extrem de greu de clasificat. Orice tentativă de clasificare este imperfectă, dar cea mai uzitată dintr ele clasifică tipurile de miso după tipul de cereală sau leguminoasă folosit, după culoare şi gust.

mame-miso: fasole soia. Miso are culoarea albă dacă fasolea este fiartă, şi roşie dacă fasolea este gătită în aburi. Cel de culoare roşie are o nuanţă mai închisă decât kome-miso, este mai puţin dulce decât alte tipuri de miso, este astringent şi conţine mult umami. Are nevoie de un timp de maturare mai lung şi se consumă preponderent în prefecturile Aichi, Gifu şi Mie.
mugi-miso: orz. Are culoare albă cel ce se produce în vestul Japoniei, în provinciile Chigoku şi Shikoku.

Miso-ul produs în nord, în Kanto, este de culoare roşie.

  • tsubu-miso: grâu sau orz integral.
  • genmai-miso: orez brun.
  • kome-miso: orez alb. Poate avea culoare albă-gălbuie, galbenă sau roşiatică. Este preferat mai mult în estul Japoniei.
  • nanban-miso: cu amestec de ardei iute, folosit mai mult ca dip.
  • taima-miso: seminţe de cânepă.
  • sobamugi-miso: hrişcă.
  • hadakamugi-miso: secară.
  • nari-miso: preparat din pulpă de palmier, special pentru dieta călugărilor budişti.
  • gokoku-miso: preparat din cinci componente: fasole soia, grâu, orz, mei şi dughie (Setaria italica).

Foarte multe regiuni din Japonia au variante proprii de miso. Fasolea soia din Sendai, de exemplu, este pisată mai grosier decât normal.

Cum depozitam (pastram) Miso-ul

Miso este produs în urma unui proces de fermentare, care acţionează el însuşi ca un conservant natural, dacă este efectuat corect. Miso produs natural este păstrat în butoaie mari, în care îşi menţine calităţile nutriţionale.

Mărcile produse industrial sunt pasteurizate înainte de a fi ambalate, pentru a se stopa procesul de fermentaţie, cel care produce bioxid de carbon, ceea ce cauzează uneori spargerea ambalajelor. În procesul de maturare al variantelor comerciale de miso se mai adaugă coloranţi sintetici, alcool şi alţi aditivi care rapidizează procesul de maturare.

Miso se comercializează ca pastă, ambalată în containere sigilate. Se păstrează în frigider după ce este deschisă. Miso natural este un aliment viu, care conţine multe microorganisme ca tetragenococcus halophilus, care poate fi distrus la un gătit îndelungat. De aceea, se recomandă ca miso să fie adăugat în supe şi sosuri exact înainte ca vasul să fie luat de pe flacără.

Se pare că miso este cel mai bine să fie folosit fără a fi gătit, pentru a menţine în viaţă culturile de kojikin. Este o practică populară în Japonia de a adăuga miso în mâncare doar după ce aceasta se răceşte.

Păstraţi, deci, miso-ul în frigider. Este mai bine să faceţi asta şi dacă nu aţi apucat să deschideţi ambalajul. Folosiţi miso-urile deschise la culoare în maxim 9 luni de la achiziţie, iar cele închise la culoare în maxim 18 luni.

(va urma) – În episodul urmator, ultimul al acestui articol: despre utilizările culinare ale miso-ului.

Bibliografie:

  • www.misorecipes.net
  • www.foodreference.com
  • www.rebeccawood.com
  • en.wikipedia.org/
  • www.soyinfocenter.com
  • www.whfoods.com

    • Radu Popovici spune:

      @aiulina: Raw? Nu prea inteleg. Misa sa fie preparat raw sau folosit in preparate raw? Miso se face prin fermentare, nu stiu daca asta se poate include ca fiind raw. De folosit, se foloseste la gatit, adica cu tratament termic. Netratat termic poate doar in muraturile japoneze, unde exista din nou fermentatie.

  1. cristina iacob spune:

    Sunteti un curajos 🙂 si da sunt deschisa si inteleg modul lor de a fi, dar ma repet, eu una nu m-as putea adapta.

  2. cristina iacob spune:

    Vai, cine vorbea 🙂 , dar despre ce vindea el ce Dumnezeu parere avea?? Oricum inteleg : fiecare tara cu, cultura ei, dar eu una nu m-as putea adapta in veci 🙂 bleah

    • Radu Popovici spune:

      @cristina iacob: Eu zic ca trebuie sa fim ingaduitori si deschisi. Daca v-ar citi comentariul, cambodgianul cu pricina cred ca ar fi si el indignat. Oricum, eu am gustat si greiere si vierme prajit -nu cu entuziasm, dar am facut-o- si nu erau deloc rai la gust. 🙂

  3. cristina iacob spune:

    Cand ma gandesc la ce metode traditionale au ei si la toate ,, minunile” pe care le mananca…. Nu sunt un fan al bucatariei lor!

    • Radu Popovici spune:

      @cristina iacob: Culmea este ca ei gandesc la fel despre bucataria europeana. In Cambodgia, un vanzator stradal care oferea greieri si viermi prajiti, si cu care am intrat in vorba, mi-a spus cat de multa scarba ii provoaca branza. 🙂

  4. cristina iacob spune:

    Am auzit si eu de miso dar cand am aflat cine il prepara mi-a pierit pofta sa ma mai informez cu preivire la el, dar iata ca astazi am gasit aici scurtul istoric 🙂 si de curioasa l-am citit… si tot curioasa am ramas…

  5. nea'Mielu spune:

    drace, da, jamon-urile ma bantuie de-a dreptul, uitasem de ele! is ca niste zombi, daca te gandesti bine 😛 asa ca, mai bine sa nu te gandesti.. brrr..

    • Radu Popovici spune:

      @nea’Miela: Gandul ca mananci un animal mort de cativa ani… mai cunosc cateva persoane care se infioara la asa ceva. 😀

  6. nea'Mielu spune:

    tăt românu’ plânsu-mi-s-o
    ca la noi nu iaște miso..

    interesant, dar… sa fiu sincer, am o retinere cand aud de procedeele astea care presupun macerari si fermentari de luni de zile, uneori ani.. mai era nu stiu ce dracie de pasta facuta din peste care si aia sta la macerat cu lunile.. mai e si batogul ala de rechin norvegian care sta la fezandat vreo 6 luni.. asta ca sa nu aducem vorba de ouale murate.. imi e destul de greu sa inteleg cum naiba de mai sunt comestibile lucrurile astea..
    bine, inteleg ca foarte multe alimente si bauturi se obtin in urma unui proces de fermentatie (incepand cu painea si iaurtul, trecand pe la bere, bors si socata, si terminand cu muraturile si branzeturile), dar cand aud de perioade din astea – luni, ani – ma ia cu frisoane..

    • Radu Popovici spune:

      @nea’Mielu: Dar vinul, rachiul, otetul balsamic, oteturile si uleiurile infuzate cu arome, jamon-urile si o gramada de alte chestii, te infioara si ele? 🙂

  7. maria elena spune:

    Ei, vezi Radu, asa cum scrisesem ieri intrun comentariu, d-aia-mi place sa vin pe blogul tau, ca aflu lucruri noi din articolele tale despre condimente de care nu am stiut.

  8. mitinita spune:

    Prefer aka miso,tocmai fiindca are o aroma mai pronuntata,dar chiar nu stiam ca shiro miso se obtine diferit. Mai am o mica portie de miso si ma mai delectez din cand in cand cu cate o supa si desi imi place mult nu m-am gandit niciodata sa caut detalii mai amanuntite despre aceasta pasta. Desi initial am inceput sa caut retete pe siteul tau,acum vin mai ales ptr astfel de articole.

    • Radu Popovici spune:

      @mitinita: Cu cat ai mai multe motive sa vii, cu atat mai bine. 🙂
      Si eu prefer aka-miso, este mai plin de umami; are gust mult mai agreabil, dupa parerea mea.

  9. Corina spune:

    Habar n-aveam cum se face, asa un proces indelungat, foarte buna replica asta” ba chiar ma mai destept”
    Frumos articol, multumesc.

  10. Lubita spune:

    waw,nu mi-am imaginat ca atat de mult timp iti trebuie pentru acest produs minunat;in urma cu ceva timp,am gasit supa miso la plic,eu cum sunt „deschisa”la tot ce e nou,am luat am facut,am savurat,intradevar nu stiam ce mananc,a fost delicioasa!!!
    Mi se pare ca am mai spus,dar nu-i nimic ma repet:draga Radu,te admir pentru ceea ce faci,pentru ceea ce ne transmiti prin articolele tale atat de interesante,de retetele tale nici nu mai vorbesc;FELICITARI si astept ep.2
    o zi rodnica!!

    • Radu Popovici spune:

      @Lubita; Educatia culinara ne invata, printre altele, ca alimentele de calitate se obtin cu mari eforturi, cu investitii, cu imaginatie. Si totul costa. Alimentele ieftine nu ofera aceleasi satisfactii.

  11. Irina spune:

    Foarte interesant articol,putina lume cunoaste tainele culinare ale chinei sau japoniei. Ma bucur ca am putut afla lucruri noi despre miso. Noi suntem fani bucatariei japoneze cit si celei chinezesti,nu ne lipsesc din casa produsele lor cum ar fi sosul soia. Va multumim pentru acest articol,chiar merita citit de toti.

    • Radu Popovici spune:

      @Irina: Imi pare bine ca gasiti articolul interesant. Ar mai fi inca multe de spous, ce am scris eu aici este doar varful aisbergului. Spor la gatit! 🙂

  12. Luiza spune:

    Radu, multumesc pt contributia ta la indeplinirea misiunii mele in viata asta: sa nu mor proasta!…. ba chiar o sa ma cam destept! 😀

    • Radu Popovici spune:

      @Luiza: Cred ca asta este unul dintre cele mai nostime comentarii de pe blog. As putea sa dau un premiu si pentru umor. 🙂 Sper sa-ti atingi scopul. De fapt, sunt convins ca l-ai cam atins deja.

  13. cristi-j spune:

    cred ca a iesit foarte bine articolul, ingrijit, cu multe link-uri, e mai recent ? hehehe … multumesc pentru selectare, structurare si prezentarea intr-un singur loc.
    am descoperit soyinfocenter cand a fost vorba de douban jiang si mi s-a parut un loc foarte bine facut si foarte interesant, ma bucur ca l-ai folosit.
    mie mi se pare logic si clar ca miso a aparut din separarea condimentului fermentat initial care in timp s-a transformat si diversificat in sosurile de soia si pastele/sosurile fermentate, toate facand parte din familia jiang din china.
    „Este necesar, deci, să aveţi aceeaşi grijă atunci când cumpăraţi miso. Alegeţi variantele care au fost maturate natural, după metodele japoneze tradiţionale” … hehehe … e plin la supermarket de miso, chiar nu stiam ce sa aleg. ok, se mai gaseste pe la magazine bio dar nu cred ca ai de unde sa alegi decat daca mergi la un magazin japonez. prin magazinele asiatice din europa pe unde am intrat nu prea am vazut mare lucru inafara de unul in viena mi se pare care era predominat japonezo-korean. problema cu produsele japoneze e ca (in general) au ambalaje foarte tipatoare, cu mult scris de diferite marimi si culori, doar in japoneza-normal, fara poze, si din care nu se intelege nimic daca nu stii limba. mult mai rau decat cele chinezesti … hahaha
    nu am cumparat niciodata miso, nu mi-a placut la prima intalnire si din primele informatii iar in ultima vreme nici nu prea am avut ocazia dar cum azi am alte pareri si cunostinte cred ca ar trebui sa-i dau o a doua sansa chiar daca bucataria japoneza (in general) nu e prea atragatoare pentru mine.
    am mancat preparatul cel mai intalnit , o supa de miso alb si cum erau multe alte lucruri mult mai interesante, miso a iesit din cadru … hehehe

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Cu exceptia catorva retete, nu mai am decat materiale recente. Stocul s-a topit in acesti peste 3 ani de blog, iar eu stau din ce in ce mai rau cu timpul.
      Ai dreptate cu ambalajele, cele de la produsele japoneze sunt exact cum le-ai descris: aproape imposibil sa stii ce este inauntru; nici chinezii nu stau mult mai bine. In mod clar trebuie folosita o sursa de incredere, caci invatatul limbii iese din discutie, cel putin pentru mine.

      Nici eu nu ma omor dupa bucataria japoneza. Am mai gatit cate ceva, dar foarte rar. Se bazeaza foarte mult pe prospetimea alimentelor, mai ales peste si fructe de mare, si pe condimente sau alte ingrediente specifice, foarte greu, daca nu imposibi, de gasit la noi. Daca gatim cu ingrediente obisnuite, mancarea lor mi se pare fara gust si fara aroma, departe rau de ceea ce as putea obtine gatind mancare indiana, chinezeasca sau thailandeza… desi si aici ma izbesc uneori de lipsa unor ingrediente.

      In Bucuresti miso se gaseste foarte greu. Parca am vazut la Ki-Life. Se poate insa cumpara online, din afara tarii. Aveam un link undeva, dar nu-l gasesc acum.

  14. Adriana spune:

    Exista lucruri pe lumea asta care nu ar trebui schimbate! Sa fie lasate asa cum au fost ele concepute, fara a fi supuse transformarilor industriale ! Ca si vinul! :-)Oricum, cei care se multumesc cu „facaturile”nu stiu sa aprecieze la justa valoare un astfel de condiment si, daca este adevarat ce se spune despre calitatile tamaduitoare, ma-ndoiesc de capacitatea lor atata timp cat produsul este fabricat pe baza de adaosuri de extract de enzime. Ca si vinul! 🙂
    Parerea mea !
    Oricum, articolul este foaaarte interesant, astept continuarea!

    • Radu Popovici spune:

      @Adriana: Industria alimentara este un lucru necesar, desi aduce dupa sine nenumarate alte lucruri rele.
      Nu toti isi permit sa plateasca pentru mancare de calitate, si fara „industrie” nu s-ar putea hrani populatia globului. S-au facut calcule ca Pamantul, doar cu energie solara (adica fara ingrasaminte, antibiotice, fertilizatori, conservanti etc.), poate hrani doar, cel mult, un miliard de oameni. Mie cifra mi se pare foarte mica, dar poate fi adevarata. Oricum, si daca in loc de un miliard ar fi fost 5 miliarde, noi am depasit de ceva vreme 7 miliarde si vom ajunge foarte rapid la 12 miliarde. In 20-30 de ani ne vom lovi de o criza de alimente extrem de neplacuta. Sper doar sa nu apuc vremea aceea.
      In fine, acesta ar fi un alt subiect de discutie.

      Multumesc mpentru comentariu.

  15. simina spune:

    Bineinteles ca auzisem despre supa miso, dar nu stiam ce este. Bineinteles ca eram curioasa sa aflu cite ceva despre ea. Iata ca am aflat si iti multumesc pentru material.

    Am citit rapid si despre celelalte produse asemanatoare semnalate in linkurile din text si incep sa vad legaturile dintre aceste produse si culturi culinare.

    Nefiind o specialista in bucatarie japoneza sau in fabricarea de miso, nu am ce completari sa aduc; las asta in seama celor mai priceputi ca mine. vreau doar sa-ti spun ca gasesc materialul folositor, ca nu a trecut neobservat deci si ca l-am citit cu placere. Spor la lucru si astept partea a doua!

    • Radu Popovici spune:

      @simina: Multumesc pentru comentariu.
      Fiind un articol care a decretat tratarea subiectului „pe scurt”, nici nu cred ca vreo completare are rost. Subiectul este foarte vast, ceea ce am dorit a fost doar sa ating cateva puncte esentiale si elementare. Faptul ca ai inceput sa vezi legaturile dintre culturile culinare din Asia, reprezinta un lucru care ma incanta. Este, de fapt, unul dintre lucrurile pe care mi-as fi dorit sa le aud. 🙂

      Ma bucur ca ai citit articolul, ca l-ai gasit interesant si iti dau intalnire la partea a doua, si ultime, care va trata despre utilizarile culinare ale miso-ului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.