Miso – Condiment traditional japonez
Prepararea de miso a fost considerata de japonezi, în ultimile cateva sute de ani, a fi o adevarata arta. Printr-un proces de dubla fermentare, leguminoasele si cerealele sunt transformate într-un condiment minunat, cu (adevarate sau presupuse) mari calitati vindecatoare.
Miso este, deci, un condiment traditional japonez produs prin fermentarea unor leguminoase si cereale împreuna cu sare si ciuperci kojikin. Miso-ul cel mai cunoscut, si despre care vom povesti cel mai mult, este cel preparat din fasole soia.
Generalitati despre miso
Miso are o consistenta asemanatoare untului de arahide si se comercializeaza într-o gama larga de arome, de la cele sarate si picante, pana la cele dulci si delicate. Condimentul are o culoare care variaza de la alba la bruna-închisa (trecand prin toate nuantele intermediare de galben si rosu), are gust preponderent sarat si este folosit la prepararea de sosuri, la murarea vegetalelor, la prepararea de dipuri si de glazuri pentru deserturi.
Probabil cea mai cunoscuta utilizare a sa este la asezonarea fondului japonez “dashi”, obtinandu-se astfel o supa numita “miso-shiru”, unul dintre preparatele emblematice ale bucatariei japoneze. Adesea, în literatura culinara de limba engleza, miso-shiru este numit “supa miso”.
Pe langa miso, si asemanatoare cu el, alte cunoscute sosuri si/sau paste obtinute din fasole fermentata sunt, de pilda, toban jiang (douban jiang), douchi, tian mian, tauchu, pasta galbena de fasole si dajiang în China, doenjang, chogochujang, ssamjang si kochujang în Coreea, tuong în Vietnam si tauco în Indonezia.
Miso – Gust si aroma
Aroma miso-ului, si chiar si gustul sau, depind de ingredientele adaugate la fermentare si de procesul de fermentare propriu-zis. Pe piata exista o mare varietate de miso-uri, toate avand gust sarat, dar cu accente diferite, functie de producator: dulci, fructate, usor picante etc.
Cu alte cuvinte, gustul, aroma, aspectul si textura unui miso variaza de la o regiune la alta si de la un sezon la altul. Alte elemente care contribuie la savoarea unui miso sunt temperatura si durata de fermentare, continutul de sare, varietatea de ciuperci kojikin si vasul în care are loc fermentarea.
Aspect, categorisiri generale
Ca si vinul, miso este clasificat dupa culoare, gust, aroma si textura. Miso-urile cele mai dulci au culoare galbuie sau bej, au o aroma dulce si usoara si dau mancarii un gust adanc si catifelat, oarecum asemanator cu cel dat de smantana. Acestea sunt foarte potrivite cu alimente occidentale ca piure de cartofi, supe-creme si sosuri albe.
Miso-urile sarate si picante au culori închise, de la rosie la bruna, au fost maturate si dau preparatelor o savoare tipic asiatica, plina de umami.
Cele mai populare categorii de miso sunt: “shiro-miso” sau miso alb, “aka-miso” sau miso rosu, “awase-miso” sau miso mixt.
Shiro-miso: este produs în cantitatile cele mai mari, în cele mai multe regiuni din Japonia. Ingredientele sale principale sunt orez, orz si o cantitate mica de fasole soia. Daca fasolea soia ar fi prezenta în cantitate mare, culoarea acestui miso ar vira spre rosu sau brun. Comparativ cu miso-ul rosu, cel alb are un timp de fermentare scurt. Gustul sau este mai dulce decat cel al misu-ului rosu si contine, comparativ cu acesta, mai putin umami.
Aka-miso: este maturat mai mult timp, uneori mai mult de un an. Maturarea îi schimba culoarea, de la alba la rosie sau chiar bruna-închisa, de unde si numele de miso rosu.
Miso mixt: este format din mai multe tipuri de miso amestecate. Are, de aceea, culoare si gust variabile. Amestecarea are rolul de a îmbunatati anumite tipuri de miso si de a obtine o savoare mai echilibrata.
Scurt istoric
Originea miso-ului si perioada în care a aparut nu sunt foarte clare. Desi unele surse gasite de mine se contrazic, am reusit sa pun cap la cap cateva date. Cel putin asa sper.
Dupa unii cercetatori, cea mai veche forma de miso cunoscuta este “hishio”, un condiment sarat preparat din cereale. Hishio ar fi numele derivat din “jiang”, termenul chinezesc care denumeste “sosurile” de tip condiment, cum este cel de soia, de pilda.
Cercetatorii par a socoti ca hishio este stramosul atat al sosului de soia japonez, cat si al pastei miso. Cu alte cuvinte, semi-solidul hishio a evoluat în Japonia doua directii diferite, ca lichid (sos de soia “tamari” si “shoyu”) si ca pasta (miso). Se presupune ca tamari a evoluat din miso, iar shoyu din tamari.
Prima mentiune despre hishio, probabil preparat din fasole soia, este gasita în “Daihinrei” a împaratului Monmu, scrisa în anul 701. Urmatoarea referinta, cea din 730-748, “Todaji Shosoin Monjo”, este mai detaliata.
Originea acestui hishio nu este clara. Cerealele si fasolea fermentata au fost preparate în Japonia, în diverse feluri, înca din neolitic (perioada Jōmon ). Aceste variante timpurii sunt numite, de aceea, si “miso Jōmon”.
Se pare ca hishio este originar din China, unde a aparut în secolul al III-lea î.H., si a fost introdus în Japonia de calugari budisti, undeva în prima jumatate a secolului al VI-lea.
În epoca Nara (710 – 1185), miso, sau mai curand stramosul sau, era rezervat aristocratilor. Era socotit o delicatesa, un aliment care aducea sanatate si era, prin urmare, scump.
Pana în perioada Muromachi (1337 – 1573), miso era preparat fara a pisa fasolea soia, cumva ca “natto” (boabe întregi de fasole fermentate, cu o textura lunecoasa si cu gust si miros foarte puternic, acru si picant, relativ neplacut pentru cei neobisnuiti). În perioada Kamakura (1185–1333), masa de zi cu zi consta din orez, peste uscat (“shi”) si legume proaspete.
În perioada Muromachi calugarii budisti au descoperit ca fasolea soia putea fi pisata ca o pasta, lucru care a dus la aparitia de noi ingrediente si metode de gatit.
A aparut termenul “temae-miso”, care înseamna “miso de casa”. Producerea de miso consta dintr-un procedeu simplu, asa ca s-a raspandit în toata Japonia. Fiind o sursa importanta de proteine, una din putinele disponibile pe atunci, miso a devenit una dintre marile surse de venit ale nobilimii (daimyo), fiind alaturi de orez unul dintre elementele cheie ale economiei domeniilor nobiliare.
Pe la 1500 miso a iesit din cercul exclusivist al aristocratiei si a intrat în cel al armatei, caci era socotit a fi ideal pentru ratiile militare, ca un aliment ce asigura supravietuirea chiar si în cele mai grele conditii. Lucrul pare logic, caci, în afara de proteine si de usurinta cu care se putea prepara, miso mai contine si sare, extrem de importanta pentru supravietuirea în climatul cald.
În timpul perioadei Tokugawa (1603 – 1868), miso era denumit “hishio” si “kuki”, si era deja preparat în mai multe variante, potrivite fiecare cu conditiile de clima, resursele si cultura fiecarei regiuni din Japonia.
Japonezii prepara, deci, miso de mai bine de 1000 de ani si cred cu tarie ca este un aliment cu mare valoare gastronomica si terapeutica. Numit uneori si “vinul Orientului”, miso este un lichid gros, fermentat, a carui preparare necesita uneori la fel de multa stiinta si rabdare ca si a celor mai fine vinuri si beri din lume.
Astazi miso se produce industrial, în cantitati imense, iar productia casnica a devenit o raritate. În ultimii ani, probabil si datorita interesului occidentalilor, au aparut cateva tipuri noi de miso, cu adaus de calciu, cu continut redus de sare etc.
Cei ce vor sa aprofundeze istoricul pastei miso pot accesa http://www.soyinfocenter.com, unde acest subiect este tratat în mod exhaustiv
Cum se prepara Miso
Comparatiile dintre vin sau bere si miso nu sunt fortate. La fel de usor cum se simte diferenta dintre un vin ieftin si unul de mare calitate, se simte si diferenta dintre un miso preparat traditional si maturat îndelung, si unul fabricat industrial, pasteurizat si folosind adausuri de extract de enzime, pentru a i se accelera ciclul de fermentatie. Este necesar, deci, sa aveti aceeasi grija atunci cand cumparati miso. Alegeti variantele care au fost maturate natural, dupa metodele japoneze traditionale.
Producerea de miso cere expertiza si echipament specializat. Mai întai, fasolea soia fiarta este transferata într-un vas de inox si, ocazional, amestecata cu orez, orz sau grau, ca sa se obtina variante de gust, dupa care i se adauga sare si koji (starterul de fermentatie). Miso este lasat la maturare, de obicei, cateva luni, dar exista variante care se matureaza si cativa ani (pana la 3-4 ani). Cu cat timpul de maturare este mai lung, cu atat produsul final este mai scump si de calitate mai buna.
Miso traditional este întotdeauna ne-pasteurizat. Bineînteles, este considerat a fi mai fin si mai gustos decat variantele de miso pasteurizate. Din tot ce am citit, am înteles ca cel mai bun (si cel mai cunoscut) producator de miso este Hatcho Miso Company, cu sediul în Okazaki (oras situat în prefectura Aichi), si care are o traditie de aproape 700 de ani.
Marcile comerciale sunt de obicei pasteurizate si de o calitate cel mult medie. Se ambaleaza în tuburi de plastic sau ambalaje vidate. Miso trebuie pastrat în frigider.
Ingrediente
La prepararea de miso se folosesc, printre altele, ingrediente ca fasole soia, orz, orez, hrisca, mei, secara, grau, seminte de canepa. În ultimul timp, producatori din afara Japoniei au început sa foloseasca naut, porumb, fasole azuki, amaranth si quinoa.
Timpul de fermentare variaza de la cateva zile la cativa ani. Rezulta, deci, o varietate imensa de tiouri de miso, extrem de greu de clasificat. Orice tentativa de clasificare este imperfecta, dar cea mai uzitata dintr ele clasifica tipurile de miso dupa tipul de cereala sau leguminoasa folosit, dupa culoare si gust.
mame-miso: fasole soia. Miso are culoarea alba daca fasolea este fiarta, si rosie daca fasolea este gatita în aburi. Cel de culoare rosie are o nuanta mai închisa decat kome-miso, este mai putin dulce decat alte tipuri de miso, este astringent si contine mult umami. Are nevoie de un timp de maturare mai lung si se consuma preponderent în prefecturile Aichi, Gifu si Mie.
mugi-miso: orz. Are culoare alba cel ce se produce în vestul Japoniei, în provinciile Chigoku si Shikoku.
Miso-ul produs în nord, în Kanto, este de culoare rosie.
- tsubu-miso: grau sau orz integral.
- genmai-miso: orez brun.
- kome-miso: orez alb. Poate avea culoare alba-galbuie, galbena sau rosiatica. Este preferat mai mult în estul Japoniei.
- nanban-miso: cu amestec de ardei iute, folosit mai mult ca dip.
- taima-miso: seminte de canepa.
- sobamugi-miso: hrisca.
- hadakamugi-miso: secara.
- nari-miso: preparat din pulpa de palmier, special pentru dieta calugarilor budisti.
- gokoku-miso: preparat din cinci componente: fasole soia, grau, orz, mei si dughie (Setaria italica).
Foarte multe regiuni din Japonia au variante proprii de miso. Fasolea soia din Sendai, de exemplu, este pisata mai grosier decat normal.
Cum depozitam (pastram) Miso-ul
Miso este produs în urma unui proces de fermentare, care actioneaza el însusi ca un conservant natural, daca este efectuat corect. Miso produs natural este pastrat în butoaie mari, în care îsi mentine calitatile nutritionale.
Marcile produse industrial sunt pasteurizate înainte de a fi ambalate, pentru a se stopa procesul de fermentatie, cel care produce bioxid de carbon, ceea ce cauzeaza uneori spargerea ambalajelor. În procesul de maturare al variantelor comerciale de miso se mai adauga coloranti sintetici, alcool si alti aditivi care rapidizeaza procesul de maturare.
Miso se comercializeaza ca pasta, ambalata în containere sigilate. Se pastreaza în frigider dupa ce este deschisa. Miso natural este un aliment viu, care contine multe microorganisme ca tetragenococcus halophilus, care poate fi distrus la un gatit îndelungat. De aceea, se recomanda ca miso sa fie adaugat în supe si sosuri exact înainte ca vasul sa fie luat de pe flacara.
Se pare ca miso este cel mai bine sa fie folosit fara a fi gatit, pentru a mentine în viata culturile de kojikin. Este o practica populara în Japonia de a adauga miso în mancare doar dupa ce aceasta se raceste.
Pastrati, deci, miso-ul în frigider. Este mai bine sa faceti asta si daca nu ati apucat sa deschideti ambalajul. Folositi miso-urile deschise la culoare în maxim 9 luni de la achizitie, iar cele închise la culoare în maxim 18 luni.
(va urma) – În episodul urmator, ultimul al acestui articol: despre utilizarile culinare ale miso-ului.
Bibliografie:
- www.misorecipes.net
- www.foodreference.com
- www.rebeccawood.com
- en.wikipedia.org/
- www.soyinfocenter.com
- www.whfoods.com
exista si retete raw de miso?
multumesc
@aiulina: Raw? Nu prea inteleg. Misa sa fie preparat raw sau folosit in preparate raw? Miso se face prin fermentare, nu stiu daca asta se poate include ca fiind raw. De folosit, se foloseste la gatit, adica cu tratament termic. Netratat termic poate doar in muraturile japoneze, unde exista din nou fermentatie.
Sunteti un curajos 🙂 si da sunt deschisa si inteleg modul lor de a fi, dar ma repet, eu una nu m-as putea adapta.
Vai, cine vorbea 🙂 , dar despre ce vindea el ce Dumnezeu parere avea?? Oricum inteleg : fiecare tara cu, cultura ei, dar eu una nu m-as putea adapta in veci 🙂 bleah
@cristina iacob: Eu zic ca trebuie sa fim ingaduitori si deschisi. Daca v-ar citi comentariul, cambodgianul cu pricina cred ca ar fi si el indignat. Oricum, eu am gustat si greiere si vierme prajit -nu cu entuziasm, dar am facut-o- si nu erau deloc rai la gust. 🙂
Cand ma gandesc la ce metode traditionale au ei si la toate ,, minunile” pe care le mananca…. Nu sunt un fan al bucatariei lor!
@cristina iacob: Culmea este ca ei gandesc la fel despre bucataria europeana. In Cambodgia, un vanzator stradal care oferea greieri si viermi prajiti, si cu care am intrat in vorba, mi-a spus cat de multa scarba ii provoaca branza. 🙂
Am auzit si eu de miso dar cand am aflat cine il prepara mi-a pierit pofta sa ma mai informez cu preivire la el, dar iata ca astazi am gasit aici scurtul istoric 🙂 si de curioasa l-am citit… si tot curioasa am ramas…
@cristina iacob: Sa inteleg ca v-a deranjat ca este facut de japonezi?
drace, da, jamon-urile ma bantuie de-a dreptul, uitasem de ele! is ca niste zombi, daca te gandesti bine 😛 asa ca, mai bine sa nu te gandesti.. brrr..
@nea’Miela: Gandul ca mananci un animal mort de cativa ani… mai cunosc cateva persoane care se infioara la asa ceva. 😀
tat romanu’ plansu-mi-s-o
ca la noi nu iaste miso..
interesant, dar… sa fiu sincer, am o retinere cand aud de procedeele astea care presupun macerari si fermentari de luni de zile, uneori ani.. mai era nu stiu ce dracie de pasta facuta din peste care si aia sta la macerat cu lunile.. mai e si batogul ala de rechin norvegian care sta la fezandat vreo 6 luni.. asta ca sa nu aducem vorba de ouale murate.. imi e destul de greu sa inteleg cum naiba de mai sunt comestibile lucrurile astea..
bine, inteleg ca foarte multe alimente si bauturi se obtin in urma unui proces de fermentatie (incepand cu painea si iaurtul, trecand pe la bere, bors si socata, si terminand cu muraturile si branzeturile), dar cand aud de perioade din astea – luni, ani – ma ia cu frisoane..
@nea’Mielu: Dar vinul, rachiul, otetul balsamic, oteturile si uleiurile infuzate cu arome, jamon-urile si o gramada de alte chestii, te infioara si ele? 🙂
Ei, vezi Radu, asa cum scrisesem ieri intrun comentariu, d-aia-mi place sa vin pe blogul tau, ca aflu lucruri noi din articolele tale despre condimente de care nu am stiut.
@maria elena: Inseamna ca ai un motiv bun, iar eu am un public interesat. 🙂
Prefer aka miso,tocmai fiindca are o aroma mai pronuntata,dar chiar nu stiam ca shiro miso se obtine diferit. Mai am o mica portie de miso si ma mai delectez din cand in cand cu cate o supa si desi imi place mult nu m-am gandit niciodata sa caut detalii mai amanuntite despre aceasta pasta. Desi initial am inceput sa caut retete pe siteul tau,acum vin mai ales ptr astfel de articole.
@mitinita: Cu cat ai mai multe motive sa vii, cu atat mai bine. 🙂
Si eu prefer aka-miso, este mai plin de umami; are gust mult mai agreabil, dupa parerea mea.
Habar n-aveam cum se face, asa un proces indelungat, foarte buna replica asta” ba chiar ma mai destept”
Frumos articol, multumesc.
@Corina: Cu placere. Te mai astept.
waw,nu mi-am imaginat ca atat de mult timp iti trebuie pentru acest produs minunat;in urma cu ceva timp,am gasit supa miso la plic,eu cum sunt “deschisa”la tot ce e nou,am luat am facut,am savurat,intradevar nu stiam ce mananc,a fost delicioasa!!!
Mi se pare ca am mai spus,dar nu-i nimic ma repet:draga Radu,te admir pentru ceea ce faci,pentru ceea ce ne transmiti prin articolele tale atat de interesante,de retetele tale nici nu mai vorbesc;FELICITARI si astept ep.2
o zi rodnica!!
@Lubita; Educatia culinara ne invata, printre altele, ca alimentele de calitate se obtin cu mari eforturi, cu investitii, cu imaginatie. Si totul costa. Alimentele ieftine nu ofera aceleasi satisfactii.
Foarte interesant articol,putina lume cunoaste tainele culinare ale chinei sau japoniei. Ma bucur ca am putut afla lucruri noi despre miso. Noi suntem fani bucatariei japoneze cit si celei chinezesti,nu ne lipsesc din casa produsele lor cum ar fi sosul soia. Va multumim pentru acest articol,chiar merita citit de toti.
@Irina: Imi pare bine ca gasiti articolul interesant. Ar mai fi inca multe de spous, ce am scris eu aici este doar varful aisbergului. Spor la gatit! 🙂
Radu, multumesc pt contributia ta la indeplinirea misiunii mele in viata asta: sa nu mor proasta!…. ba chiar o sa ma cam destept! 😀
@Luiza: Cred ca asta este unul dintre cele mai nostime comentarii de pe blog. As putea sa dau un premiu si pentru umor. 🙂 Sper sa-ti atingi scopul. De fapt, sunt convins ca l-ai cam atins deja.
cred ca a iesit foarte bine articolul, ingrijit, cu multe link-uri, e mai recent ? hehehe … multumesc pentru selectare, structurare si prezentarea intr-un singur loc.
am descoperit soyinfocenter cand a fost vorba de douban jiang si mi s-a parut un loc foarte bine facut si foarte interesant, ma bucur ca l-ai folosit.
mie mi se pare logic si clar ca miso a aparut din separarea condimentului fermentat initial care in timp s-a transformat si diversificat in sosurile de soia si pastele/sosurile fermentate, toate facand parte din familia jiang din china.
“Este necesar, deci, sa aveti aceeasi grija atunci cand cumparati miso. Alegeti variantele care au fost maturate natural, dupa metodele japoneze traditionale” … hehehe … e plin la supermarket de miso, chiar nu stiam ce sa aleg. ok, se mai gaseste pe la magazine bio dar nu cred ca ai de unde sa alegi decat daca mergi la un magazin japonez. prin magazinele asiatice din europa pe unde am intrat nu prea am vazut mare lucru inafara de unul in viena mi se pare care era predominat japonezo-korean. problema cu produsele japoneze e ca (in general) au ambalaje foarte tipatoare, cu mult scris de diferite marimi si culori, doar in japoneza-normal, fara poze, si din care nu se intelege nimic daca nu stii limba. mult mai rau decat cele chinezesti … hahaha
nu am cumparat niciodata miso, nu mi-a placut la prima intalnire si din primele informatii iar in ultima vreme nici nu prea am avut ocazia dar cum azi am alte pareri si cunostinte cred ca ar trebui sa-i dau o a doua sansa chiar daca bucataria japoneza (in general) nu e prea atragatoare pentru mine.
am mancat preparatul cel mai intalnit , o supa de miso alb si cum erau multe alte lucruri mult mai interesante, miso a iesit din cadru … hehehe
@cristi-j: Cu exceptia catorva retete, nu mai am decat materiale recente. Stocul s-a topit in acesti peste 3 ani de blog, iar eu stau din ce in ce mai rau cu timpul.
Ai dreptate cu ambalajele, cele de la produsele japoneze sunt exact cum le-ai descris: aproape imposibil sa stii ce este inauntru; nici chinezii nu stau mult mai bine. In mod clar trebuie folosita o sursa de incredere, caci invatatul limbii iese din discutie, cel putin pentru mine.
Nici eu nu ma omor dupa bucataria japoneza. Am mai gatit cate ceva, dar foarte rar. Se bazeaza foarte mult pe prospetimea alimentelor, mai ales peste si fructe de mare, si pe condimente sau alte ingrediente specifice, foarte greu, daca nu imposibi, de gasit la noi. Daca gatim cu ingrediente obisnuite, mancarea lor mi se pare fara gust si fara aroma, departe rau de ceea ce as putea obtine gatind mancare indiana, chinezeasca sau thailandeza… desi si aici ma izbesc uneori de lipsa unor ingrediente.
In Bucuresti miso se gaseste foarte greu. Parca am vazut la Ki-Life. Se poate insa cumpara online, din afara tarii. Aveam un link undeva, dar nu-l gasesc acum.
Exista lucruri pe lumea asta care nu ar trebui schimbate! Sa fie lasate asa cum au fost ele concepute, fara a fi supuse transformarilor industriale ! Ca si vinul! :-)Oricum, cei care se multumesc cu “facaturile”nu stiu sa aprecieze la justa valoare un astfel de condiment si, daca este adevarat ce se spune despre calitatile tamaduitoare, ma-ndoiesc de capacitatea lor atata timp cat produsul este fabricat pe baza de adaosuri de extract de enzime. Ca si vinul! 🙂
Parerea mea !
Oricum, articolul este foaaarte interesant, astept continuarea!
@Adriana: Industria alimentara este un lucru necesar, desi aduce dupa sine nenumarate alte lucruri rele.
Nu toti isi permit sa plateasca pentru mancare de calitate, si fara “industrie” nu s-ar putea hrani populatia globului. S-au facut calcule ca Pamantul, doar cu energie solara (adica fara ingrasaminte, antibiotice, fertilizatori, conservanti etc.), poate hrani doar, cel mult, un miliard de oameni. Mie cifra mi se pare foarte mica, dar poate fi adevarata. Oricum, si daca in loc de un miliard ar fi fost 5 miliarde, noi am depasit de ceva vreme 7 miliarde si vom ajunge foarte rapid la 12 miliarde. In 20-30 de ani ne vom lovi de o criza de alimente extrem de neplacuta. Sper doar sa nu apuc vremea aceea.
In fine, acesta ar fi un alt subiect de discutie.
Multumesc mpentru comentariu.
Bineinteles ca auzisem despre supa miso, dar nu stiam ce este. Bineinteles ca eram curioasa sa aflu cite ceva despre ea. Iata ca am aflat si iti multumesc pentru material.
Am citit rapid si despre celelalte produse asemanatoare semnalate in linkurile din text si incep sa vad legaturile dintre aceste produse si culturi culinare.
Nefiind o specialista in bucatarie japoneza sau in fabricarea de miso, nu am ce completari sa aduc; las asta in seama celor mai priceputi ca mine. vreau doar sa-ti spun ca gasesc materialul folositor, ca nu a trecut neobservat deci si ca l-am citit cu placere. Spor la lucru si astept partea a doua!
@simina: Multumesc pentru comentariu.
Fiind un articol care a decretat tratarea subiectului “pe scurt”, nici nu cred ca vreo completare are rost. Subiectul este foarte vast, ceea ce am dorit a fost doar sa ating cateva puncte esentiale si elementare. Faptul ca ai inceput sa vezi legaturile dintre culturile culinare din Asia, reprezinta un lucru care ma incanta. Este, de fapt, unul dintre lucrurile pe care mi-as fi dorit sa le aud. 🙂
Ma bucur ca ai citit articolul, ca l-ai gasit interesant si iti dau intalnire la partea a doua, si ultime, care va trata despre utilizarile culinare ale miso-ului.