Pe scurt despre rom (1)

Romul este pentru mulţi o mare necunoscută. Băutură misterioasă şi exotică, înconjurată de legende în care abundă piraţi şi insule ale comorilor, romul suscită în ultimii ani un interes din ce în ce mai mare.

Am căzut şi eu pradă acestui trend, silit, ca să spun aşa, de nevoia de a organiza la Bistro GUXT evenimente cât mai interesante. La sfatul unui prieten am organizat câteva degustări de rom şi, în lipsa unui specialist, am fost nevoit să mă documentez, atât cât să pot susţine prezentarea băuturilor. Am făcut aceasta cât am putut de temeinic şi, de la un moment dat încolo, cu mare plăcere, romurile conturând un univers mai mult decât captivant.

Romul este nu doar o băutură care îmbină robusteţea cu rafinamentul, ci şi una care a marcat profund istoria omenirii. Din cauza sa au fost declanşate războaie şi au fost cucerite ţări; a fost una dintre cauzele apariţiei şi menţinerii sclaviei şi a influenţat vieţile a milioane de oameni din trei continente. Povestea sa te ţine cu sufletul la gură, este dinamică şi incredibilă, este demnă de un roman de aventuri… sau, de ce nu?, de un joc pe consolă sau de un serial tv.

Definiţie
Romul este o băutură alcoolică obţinută din produsele reziduale rezultate în procesul de fabricare a zahărului, cum este melasa, sau, pur şi simplu, din sucul trestiei de zahăr, printr-un proces de fermentaţie urmată de unul de distilare şi apoi de o maturare obligatorie.

Melasa este reziduul gros, de culoare brună, foarte dulce, care este rămâne după ce sucul de trestie de zahăr este fiert şi cristalizat.
Cele mai multe tipuri de rom se obţin din melasă, fiindcă este ieftină. Conţine încă circa 50% zahăr, dar şi cantităţi importante de minerale şi alţi micronutrienţi care contribuie la aroma şi gustul final al băuturii.
Romurile produse din suc de trestie de zahăr, mai rare şi mai scumpe, au arome şi gusturi mai catifelate.

Cea mai mare parte a producţiei de rom provine din Caraibe şi America Latină, dar cantităţi importante se produc şi în Austria, Spania, Australia, Noua Zeelandă, Fiji, Hawaii, Filipine, India, Indulele Réunion, Mauritius, Africa de Sud, Taiwan, Thailanda, Japonia, SUA şi Canada.

Etimologie
Originea cuvântului „rom” este neclară şi actualmente se vehiculează mai multe teorii legate de provenienţa sa.
Una dintre ele, aparţinând lui Samuel Morewood, un etimolog britanic, afirmă că „rom” este o silabă preluată din latinescul „saccharum”, care înseamnă „zahăr”. Teoria pare foarte credibilă pentru limba engleză, unde „rum” este cuvântul ce denumeşte această băutură; totuşi, sufixul „-um” este foarte des întâlnit în limba latină, limbă conţinând şi multe rădăcini de cuvinte terminate cu litera R, aşa că această etimologie ar putea fi aplicată unui număr foarte mare de cuvinte.

Există alte teorii care afirmă că „rum” este o versiune truncată a termenului „rumbullion”, sau „rumbustion”. Ambele aceste cuvinte au apărut cam în acelaşi timp, undeva pe la 1650, şi au fost utilizate ca termeni de argou echivalenţi pentru „tumult” sau „rumoare”, probabil cu referire la dezordinile care apăreau în versiunile timpurii ale barurilor, ca urmare a consumului exagerat de alcool.

O altă posibilă provenienţă este legată de paharele folosite de marinarii olandezi, numite „rummers”, din olandezul „roemer”, care înseamnă „pahar de băut”.
O altă teorie leagă romul de cuvânrul francez „arôme”, care înseamnă “aromă”, cu referire la parfumul seducător al acestei băuturi.

Indiferent de provenienţă, termenul “rom” era deja în uz în 1654, în coloniile britanice din America de Nord. Există un document al Curţii generale din Connecticut care ordona confiscarea „whatsoever Barbados liquors, commonly called rum, kill devil and the like„, adică “a oricăror băuturi alcoolice din Barbados, numite în mod obişnuit rom, omoară-diavol şi altele asemenea”.
Un alt document din 1657, cel al Curţii generale din Massachussets, decidea scoaterea în ilegalitate a celor care vând alcooluri tari, indiferent că se numesc rom, apă vie, vin, brandy etc. Mă cam uimeşte prezenţa vinului în această înşiruire, căci acesta este orice dar nu un alcool tare.

Astăzi romul are denumiri uşor diferite funcţie de locul de provenienţă. Cele fabricate în teritoriile vorbitoare de limbă spaniolă se numesc “ron”. Eticheta “ron añejo” se aplică mai ales romurilor premium, îmbătrânite un număr semnificativ de ani.
Termenul “rhum” este folosit pentru a denumi romurile fabricate direct din sucul trestiei de zahăr. Acestea se obţin în teritoriile vorbitoare de limbă franceză. Un rom vechi este denumit “rhum vieux”.

O versiune de rom din Newfoundland este denumită “screech”, în timp ce unele variante de romuri ieftine din Indiile de Vest sunt denumite “tafia”.

Istorie
Spre deosebire de băuturile fermentate, ca hidromel (mied), cidru, bere şi vin, romul este o băutura distilată. Dacă fermentaţia este un fenomen natural, distilarea este în mod clar un proces tehnologic inventat de om. Romul este, deci, o băutură relativ nou apărută, aşa că rădăcinile sale ar trebui să fie mai uşor de pus în evidenţă. Şi cu toate acestea, există destule controverse asupra datei şi locului în care a fost fabricat primul rom.

Istoria romului se suprapune foarte des peste cea a zahărului. În mod cert, romul nu ar fi existat fără zahăr, iar zahărul ar fi fost mult mai puţin rentabil de produs fără rom.
Ţinând însă cont de faptul că distilarea foloseşte un alcool fermentat, obţinut din trestie de zahăr, precursori ai romului au existat încă din antichitate.

Sunt date care arată că în India şi China se produceau băuturi fermentate din sucul trestiei de zahăr. Din aceste două puncte emergente, fermentatele de trestie de zahăr s-au răspândit în mai multe zone. Desigur, nu putem încă vorbi despre rom, ci doar despre un fel de “vin” obţinut prin fermentaţie din sucul de trestie de zahăr.
Procedeul de fabricare a zahărului încă nu se inventase, aşa că melasa era pe atunci inexistentă, iar distilarea avea să fie cunoscută abia în Evul Mediu.
Există încă şi astăzi băuturi fermentate din suc de trestie de zahăr, cel mai cunoscut exemplu fiind, probabil, băutura numită “brum”, produsă în Indonezia şi Malaezia încă de acum câteva mii de ani.

Controversatul Marco Polo afirmă în secolul al XIV-lea că i-a fost servit, undeva într-o zonă destul de incertă, dar aparţinând astăzi Iranului, un excelent vin din… zahăr, probabil tot un fel de brum malaezian.

Spaniolii şi portughezii, pe măsură ce au început să se aventureze în Oceanul Atlantic, au plantat zahăr în insulele Canare şi Azore. În 1493, Columb a luat trestie de zahăr pe navele sale, în cea de-a doua călătorie spre America, unde le-a aclimatizat în insula Hispaniola (astăzi împărţită între Haiti şi Republica Dominicană). Portughezii au făcut acelaşi lucru în Brazilia.

Caraibele s-au dovedit a fi locul ideal pentru cultivarea trestiei de zahăr, iar producţia de zahăr s-a răspândit foarte repede pe insule. Existau sute de plantaţii de trestie aparţinând coloniştilor englezi, spanioli, francezi, portughezi şi olandezi.

Primul rom adevărat, distilat din alcoolul obţinut prin fermentarea melasei a fost obţinut în secolul al XVII-lea, în Caraibe. “Vinovaţi” au fost, se pare, sclavii de pe plantaţiile de trestie de zahăr.
Una dintre marile probleme ale fabricării zahărului din trestie era cantitatea imensă de deşeuri. Daca tulpinile de trestie puteau fi folosite drept combustibil, melasa făcea viaţa grea tuturor producătorilor de zahăr. Fără exagerare se poate spune că romul a apărut şi fiindcă fabricarea sa rezolva problema deşeurilor.

Sclavii de pe plantaţii au fost primii care s-au gândit să folosească melasa la fabricarea de alcool, care, prin distilare ulterioară, îşi mărea concentraţia şi scăpa de impurităţi. A apărut astfel primul rom, un alcool distilat, aspru şi incolor.

Legenda spune că primul rom a apărut în Barbados, la o dată nesigură, dar cea mai timpurie înregistrare îl plasează în 1651. Alte surse afirmă că pe la 1620 se producea deja rom în Brazilia. De asemenea, se pare că o băutură alcoolică, identificată ca fiind rom, a fost descoperită într-o sticlă găsită pe vasul suedez “Vasa”, scufundat în 1628.

Odată apărut în Caraibe, romul a devenit popular şi în coloniile britanice şi franceze din America de Nord. Nu este deloc o surpriză că, în scopul de a satisface o cerere din ce în ce mai mare, au apărut distilerii şi pe continentul nord-american; prima dintre ele, atestată în 1664 era situată în actuala Staten Island. Trei ani mai târziu, în 1667 o nouă distilerie apare în Boston, statul Massachussets.
În doar câteva decenii, fabricarea romului a devenit una dintre cele mai prospere industrii în coloniile nord-americane. Centrul acestei industrii era în New England, regiune din nord-estul actualelor SUA, şi cuprinzând statele de astăzi Maine, Vermont, New Hampshire, Massachusetts, Connecticut şi Rhode Island.
Erau regiuni bine industrializate în acea epocă, iar romul produs aici era mai puţin robust, asemănător oarecum cu whisky-ul. Romul produs în Rhode Island chiar a fost acceptat în Europa, pentru o perioadă, ca o monedă alternativă pentru aur. O statistică din acea vreme arată un fapt nu doar interesant, ci chiar incredibil: consumul anual de rom în coloniile americane, înainte de războiul american pentru independenţă era de circa 14 litri, în medie, pentru fiecare bărbat, femeie şi copil. Mi se pare o cifră monstruos de mare, care arată însă succesul acestei industrii.

O industrie cu o astfel de dezvoltare rapidă avea să nască, în mod logic, o mare cerere de melasă, care s-a combinat cu o cerere tot mai mare de zahăr a europenilor secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea. Zahărul şi melasa se obţineau de pe plantaţiile de trestie de zahăr, iar cererea de forţă de muncă a explodat, pur şi simplu.
Munca de pe plantaţii era extrem de solicitantă, iar indienii nativi din Caraibe nu au putut-o suporta. Supuşi unui regim nemilos au fost decimaţi de epuizare, malnutriţie şi boli. Soluţia pentru plantatorii de trestie d ezahăr a fost una simplă: importul de sclavi negri, de pe continentul african. Aceştia erau o mână de lucru ieftină şi rezistentă.

Afirmam mai devreme că romul a fost una dintre băuturile care au schimbat istoria lumii şi au afectat viaţa a milioane de oameni. Această bautură a fost unul dintre motivele apariţiei unui ciudat şi nemilos comerţ triunghiular între coloniile americane, Caraibe şi Africa. Se schimbau rom, melasă şi sclavi, respectiv.

Sclavii erau achiziţionaţi din Africa, de la diverşi regi sare îi „recoltau” prin răpire şi război, la schimb cu rom şi diverse produse industriale (în mod ironic, printre acestea figurau la mare cinste lanţurile şi cătuşele din fier şi oţel); erau apoi vânduţi în Caraibe, de unde vasele erau umplute cu zahăr şi melasă. Melasa era transformată în rom în New England, de unde vase încărcate cu zahăr şi rom porneau spre Europa, iar alte flote, încărcate cu rom şi obiecte industriale luau drumul Africii, pentru a încărca mai mulţi sclavi. Dureros şi ironic era faptul că sclavii erau puşi să muncească pentru a fabrica melasă şi rom, iar acesta din urmă era folosit pentru a cumpăra cantităţi suplimentare de sclavi. Sclavia era un fenomen care, din nefericire, se autosusţinea.

Acest comerț era formidabil de profitabil și a înlocuit la un moment ndat comerțul cu mirodenii, care începuse să decadă. Ceaiul, cafeaua, zahărul și romul deveniseră atunci marfa la modă, beneficiind de o cerere mereu crescândă.
Comerțul cu zahăr avea să fie cauza apariției celebrului Sugar Act din 1764, cel care a fost unul dintre motivele izbucnirii revoluției americane pentru independență.

Romul nu a încetat să crească în popularitate nici după ce coloniile britanice din America de Nord și-au obținut independența. Mai mult, a început să fie utilizat și ca armă politică de către candidații la funcţii politice şi administrative, care își cumpărat în mod frecvent voturi împărțind rom cu generozitate. Mai mult, candidații obișnuiau să socializeze cu alegătorii, lucru care se făcea concomitent cu consumul de mari cantități de băutură, în special rom. Aceasta a fost perioada de maximă popularitate a romului, căci în deceniile care au urmat, restricțiile comerciale legate de importul de rom din insulele britanice din Caraibe, combinate cu popularitatea crescândă a whisky-ului american, mai ieftin și oferind un puternic simbolism patriotic, a dus la declinul consumului de rom.

(va urma)

Bibliografie:
en.wikipedia.org
mentalfloss.com
rumhistory.com/
www.mainrum.co.uk
www.rumbarrel.com
www.tasteofrums.com
www.cbsnews.com
www.tastings.com