Romul și pirateria
Cred ca sunt foarte putini cei care nu asociaza romul cu pirateria. Aceasta asociere, care adesea îmbina istoria reala cu legenda, a început odata cu comertul cu rom facut de englezi. Erau vremuri tulburi, în care linia de demarcatie între comert și piraterie era una extrem de difuza. Multi dintre comercianti actionau concomitent și ca pirati, sau bucanieri.
Romul a fost însa asociat nu doar cu piratii, ci și cu marina regala britanica. În 1655 o flota britanica a cucerit Jamaica. Odata ce productia de rom a insulei a devenit disponibila, la preturi scazute, britanicii au renuntat la ratia zilnica de coniac frantuzesc scump, înlocuindu-l cu rom jamaican ieftin.
La început romul era oferit ca atare, sau amestecat doar cu putin suc de limeta, dar pe la 1740 a început sa devina populara diluarea sa cu apa, lucru care minimiza efectul alcoolului asupra echipajelor.
Amiralul Edward Vernon a fost promotorul amestecarii romului cu apa, initiativa care a dus la aparitia grogului. Unii cred ca termenul „grog” a fost adoptat dupa mantaua pe care amiralul o purta pe vreme rea, croita din „grogram” (alterare a termenului „gros grain”, un tip de tesatura texturata liniar). Altii spun ca „grog” ar avea o etimologie africana, dar, de fapt, nu se stie nimic sigur.
Cert este ca Royal Navy a continuat sa ofere marinarilor sai ratia zilnica de grog pana în 1970, cand s-a renuntat la ea, din motive de securitate. Era epoca razboiului rece și a armamentului nuclear, și nimeni nu dorea ca în preajma butoanelor ce declanșau rachetele sa se afle personal intoxicat cu alcool.
Exista o poveste despre rom, destul de macabra,dar care explica motivul pentru care aceasta bautura mai este denumita și „sangele lui Nelson”, cu referire la celebrul mare amiral Horatio Nelson. Acesta a murit ca urmare a bataliei de la Trafalgar, cea care a avut cea mai importanta contributie la crearea faimei sale. Trupul amiralului ar fi fost introdus într-un butoi cu rom, pentru a fi pastrat mai bine, și trimis cu o nava spre Anglia. La sosire, butoiul a fost deschis, dar nu continea niciun fel de lichid, ci doar trupul eroului. Acesta a fost îndepartat și abia atunci a fost observata o gaura data în butoi, prin care marinarii de pe nava au reușit sa scoata romul și sa-l bea. Toata povestea este cam macabra și, aș zice, aproape incredibila, caci este greu de crezut ca personalul navei chiar nu știa ce mai era în butoi, pe langa alcool.
O alta poveste interesanta despre rom istorisește ca acesta era ocazional consumat în amestec cu praf de pușca, fie pentru a testa taria bauturii (daca romul era diluat, praful de pușca nu se mai putea aprinde odata umezit), fie, dupa alte surse, pentru a întari un juramant de loialitate.
Tipuri și varietati
Spre deosebire de alte bauturi, cum sunt coniacul și whisky-ul, romul nu prea poate fi împartit în categorii calitative și nici nu este guvernat de diverse Denominations d’Origine’Controlee. Pentru rom nu a fost elaborat un standard unic; fabricarea sa este definita de diferite seturi de reguli si legi specifice fiecarei natiuni producatoare. Aceste diferente în a defini romul includ taria alcoolica, maturarea minima, ba chiar si standardele referitoare la denumiri.
De pilda, în Columbia se cere ca romul sa aiba un continut de alcool de minim 50%, în timp ce Chile si Venezuela se „multumesc” doar cu 40%.
Mexicul cere ca romul sa fie maturat minim timp de 8 luni, iar Republica Dominicana, Panama si Venezuela cer minim doi ani.
Denumirile nu sunt, nici ele, standardizate. Argentina defineste romurile ca fiind white, gold, light si extra light. Grenada si Barbados folosesc white, overproof si matured, în timp ce SUA utilizeaza termenii rum, rum liqueur si flavored rum. În Australia romul este categorisit ca dark sau red si white.
Varietati regionale
În Caraibe, orice insula sau zona producatoare de rom are un stil al sau, unic. În general, aceste stiluri (dar nu toate) pot fi grupate dupa limba vorbita de localnici.
Insulele vorbitoare de franceza produc asa-numitul „rom agricol”, direct din sucul de trestie de zahar, si nu din melasa. Aceste romuri ofera gustul natural al trestiei de zahar si sunt, în general, mai fine, mai putin robuste si mai scumpe decat romurile preparate din melasa. Romuri tipice sunt cele din Martinica si Guadelupa.
Insulele si tarile vorbitoare de spaniola produc, în general, romuri añejo, cu gust delicat. Romurile din Cuba, Guatemala, Panama, Republica Dominicana, Nicaragua, Puerto Rico, Columbia si Venezuela sunt tipice pentru acest stil. Romul din Insulele Virgine face si el parte din acelasi stil. Insulele Canare produc rom din miere, cunoscut ca „ron miel de Canarias” si poarta si o designatie geografica.
Cachaça este o bautura alcoolica similara romului, produsa în Brazilia. Seco, din Panama, seamana si cu romul, dar si cu vodca, fiind triplu distilat. În Mexic se produc un numar de tipuri de rom light si dark, dar si altele, mai ieftine, aromatizate sau nu, ca aguardiente de caña si charanda.
Spuneam mai sus ca tipurile de rom sunt foarte diferite, functie de locul unde sunt produse. Totusi, în ciuda acestor variatii, se pot deosebi urmatoarele tipuri de rom:
Romurile negre, numite si brune sau rosii, sunt romurile de culoare mai închisa decat romurile aurii. Sunt preparate, în general, din melasa si sunt îmbatranite mai mult, în butoaie afumate în interior, lucru care le confera arome si gsuturi mai puternice decat cele oferite de romurile light sau aurii; în afara de melasa si caramel, notele de aroma si gust caracteristice acestor romuri sunt cele de mirodenii.
Aceste romuri dau culoare si corpolenta cocteilurilor si sunt folosite adesea la gatit. Cele mai multe dintre ele provin din zone ca Jamaica, Haiti si Martinica.
Romurile aromatizate sunt cele infuzate cu fructe (banane, mango, portocale, nuca de cocos, lamai, limete etc.). Acestea au, în general, 40% alcool si servesc la prepararea cocteilurilor, dar adesea se beau si simple, doar cu gheata.
Romurile aurii, sau de culoarea ambrei, au o corpolenta medie si îsi capata culoarea în urma procesului de îmbatranire efectuat în butoaie de stejar, de obicei afumate în interior, care provin de la fabricarea Bourbonului. Sunt mai gustoase si mai aromate decat romurile albe; se afla între romurile albe si cele negre.
Romurile albe, argintii sau light sunt dulci, dar în afara de dulceata au foarte putin gust. Uneori aceeste romnuri, în finalul procesului de fabricatie, sunt filtrate, pentru a li se îndeparta culoarea. Aceste romuri seamana mult cu o vodca, fiindca au gust, aroma si culoare minimala. Sunt, de asemenea, putin corpolente.
Un astfel de rom este brazilianul cachaça, de pilda. Majoritatea romurilor albe provin din Puerto Rico. Gustul si aroma slabe le fac potrivite pentru cocteiluri; se beau mai rar ca atare, neamestecate.
Romurile overproof au mai mult alcool decat procentul standard de 40%; unele dintre ele ating chiar 75 sau chiar 80%. Sunt folosite pentru a fi ameestecate în cocteiluri.
Romurile premium, ca un scotch sau un coniac, sunt o categorie speciala. Sunt branduri butic, produse în cantitati mici si în conditii extrem de îngrijite. Au mai mult caracter, aroma si gust decat celelalte romuri si se consuma aproape exclusiv ca atare, fara a fi amestecate cu alte bauturi.
Romurile condimentate se obtin prin adaus de mirodenii si, uneori, caramel. Cele mai multe sunt închise la culoare si se bazeaza pe romuri aurii. Unele, cele mai ieftine, provin din romuri albe, colorate cu caramel.
Mirodeniile cele mai folosite sunt scortisoara, anason si piper; exista romuri cu adaus de ierburi aromatice, cel mai adesea rozmarin.
(va urma)
Bibliografie:
en.wikipedia.org
mentalfloss.com
rumhistory.com/
www.mainrum.co.uk
www.rumbarrel.com
www.tasteofrums.com
www.cbsnews.com
www.tastings.com