Romul și pirateria
Cred ca sunt foarte puțini cei care nu asociază romul cu pirateria. Această asociere, care adesea îmbină istoria reală cu legenda, a început odată cu comerțul cu rom făcut de englezi. Erau vremuri tulburi, în care linia de demarcație între comerț și piraterie era una extrem de difuză. Mulți dintre comercianți acționau concomitent și ca pirați, sau bucanieri.

Rom si piraterie - Sursa foto: imgarcade.com

Rom si piraterie – Sursa foto: imgarcade.com


Echipajele vaselor erau formate din oameni aspri și violenți, mulți dintre ei „binecuvântați” cu darul beției. Romul era ieftin și foarte la îndemână. Desigur, pirații beau și alte băuturi, nu doar rom, dar acesta a fost popularizat mai mult, chiar în unele opere literare, dintre care cea mai cunoscută este, probabil, „Comoara din insulă” a lui Robert Louis Stevenson.

Romul a fost însă asociat nu doar cu pirații, ci și cu marina regală britanică. În 1655 o flotă britanică a cucerit Jamaica. Odată ce producția de rom a insulei a devenit disponibilă, la prețuri scăzute, britanicii au renunțat la rația zilnică de coniac franțuzesc scump, înlocuindu-l cu rom jamaican ieftin.
La început romul era oferit ca atare, sau amestecat doar cu puțin suc de limetă, dar pe la 1740 a început să devină populară diluarea sa cu apă, lucru care minimiza efectul alcoolului asupra echipajelor.

Amiralul Edward Vernon a fost promotorul amestecării romului cu apă, inițiativă care a dus la apariția grogului. Unii cred că termenul „grog” a fost adoptat după mantaua pe care amiralul o purta pe vreme rea, croită din „grogram” (alterare a termenului „gros grain”, un tip de ţesătură texturată liniar). Alții spun că „grog” ar avea o etimologie africană, dar, de fapt, nu se ştie nimic sigur.
Cert este că Royal Navy a continuat să ofere marinarilor săi rația zilnică de grog până în 1970, când s-a renunțat la ea, din motive de securitate. Era epoca războiului rece și a armamentului nuclear, și nimeni nu dorea ca în preajma butoanelor ce declanșau rachetele să se afle personal intoxicat cu alcool.

Există o poveste despre rom, destul de macabră,dar care explică motivul pentru care această băutură mai este denumită și „sângele lui Nelson”, cu referire la celebrul mare amiral Horatio Nelson. Acesta a murit ca urmare a bătăliei de la Trafalgar, cea care a avut cea mai importantă contribuţie la crearea faimei sale. Trupul amiralului ar fi fost introdus într-un butoi cu rom, pentru a fi păstrat mai bine, și trimis cu o navă spre Anglia. La sosire, butoiul a fost deschis, dar nu conținea niciun fel de lichid, ci doar trupul eroului. Acesta a fost îndepărtat și abia atunci a fost observată o gaură dată în butoi, prin care marinarii de pe navă au reușit să scoată romul și să-l bea. Toata povestea este cam macabră și, aș zice, aproape incredibilă, căci este greu de crezut că personalul navei chiar nu știa ce mai era în butoi, pe lângă alcool.

O altă poveste interesantă despre rom istorisește că acesta era ocazional consumat în amestec cu praf de pușcă, fie pentru a testa tăria băuturii (dacă romul era diluat, praful de pușcă nu se mai putea aprinde odată umezit), fie, după alte surse, pentru a întări un jurământ de loialitate.

Tipuri și varietăți
Spre deosebire de alte băuturi, cum sunt coniacul și whisky-ul, romul nu prea poate fi împărțit în categorii calitative și nici nu este guvernat de diverse Denominations d’Origine’Controlee. Pentru rom nu a fost elaborat un standard unic; fabricarea sa este definită de diferite seturi de reguli şi legi specifice fiecărei naţiuni producătoare. Aceste diferenţe în a defini romul includ tăria alcoolică, maturarea minimă, ba chiar şi standardele referitoare la denumiri.
De pildă, în Columbia se cere ca romul să aibă un conţinut de alcool de minim 50%, în timp ce Chile şi Venezuela se “mulţumesc” doar cu 40%.
Mexicul cere ca romul să fie maturat minim timp de 8 luni, iar Republica Dominicană, Panama şi Venezuela cer minim doi ani.
Denumirile nu sunt, nici ele, standardizate. Argentina defineşte romurile ca fiind white, gold, light şi extra light. Grenada şi Barbados folosesc white, overproof şi matured, în timp ce SUA utilizează termenii rum, rum liqueur şi flavored rum. În Australia romul este categorisit ca dark sau red şi white.

Varietăţi regionale
În Caraibe, orice insulă sau zonă producătoare de rom are un stil al său, unic. În general, aceste stiluri (dar nu toate) pot fi grupate după limba vorbită de localnici.

Zonele romului - Sursa foto: thefloatingrumshack.com

Zonele romului – Sursa foto: thefloatingrumshack.com


Insulele şi ţările vorbitoare de engleză sunt cunoscute pentru romurile lor mai închise la culoare, mai corpolente şi cu gust mai pregnant de melasă. Romurile din Trinidad şi Tobago, Grenada, Barbados, St. Lucia, Belize, Bermuda, St. Kitts, Jamaica şi regiunea Demerara din Guyana sunt tipice pentru această categorie.

Insulele vorbitoare de franceză produc aşa-numitul “rom agricol”, direct din sucul de trestie de zahăr, şi nu din melasă. Aceste romuri oferă gustul natural al trestiei de zahăr şi sunt, în general, mai fine, mai puţin robuste şi mai scumpe decât romurile preparate din melasă. Romuri tipice sunt cele din Martinica şi Guadelupa.

Insulele şi ţările vorbitoare de spaniolă produc, în general, romuri añejo, cu gust delicat. Romurile din Cuba, Guatemala, Panama, Republica Dominicană, Nicaragua, Puerto Rico, Columbia şi Venezuela sunt tipice pentru acest stil. Romul din Insulele Virgine face şi el parte din acelaşi stil. Insulele Canare produc rom din miere, cunoscut ca “ron miel de Canarias” şi poartă şi o designaţie geografică.

Cachaça este o băutură alcoolică similară romului, produsă în Brazilia. Seco, din Panama, seamănă şi cu romul, dar şi cu vodca, fiind triplu distilat. În Mexic se produc un număr de tipuri de rom light şi dark, dar şi altele, mai ieftine, aromatizate sau nu, ca aguardiente de caña şi charanda.

Spuneam mai sus că tipurile de rom sunt foarte diferite, funcţie de locul unde sunt produse. Totuşi, în ciuda acestor variaţii, se pot deosebi următoarele tipuri de rom:
Romurile negre, numite şi brune sau roşii, sunt romurile de culoare mai închisă decât romurile aurii. Sunt preparate, în general, din melasă şi sunt îmbătrânite mai mult, în butoaie afumate în interior, lucru care le conferă arome şi gsuturi mai puternice decât cele oferite de romurile light sau aurii; în afară de melasă şi caramel, notele de aromă şi gust caracteristice acestor romuri sunt cele de mirodenii.
Aceste romuri dau culoare şi corpolenţă cocteilurilor şi sunt folosite adesea la gătit. Cele mai multe dintre ele provin din zone ca Jamaica, Haiti şi Martinica.

Romurile aromatizate sunt cele infuzate cu fructe (banane, mango, portocale, nucă de cocos, lămâi, limete etc.). Acestea au, în general, 40% alcool şi servesc la prepararea cocteilurilor, dar adesea se beau şi simple, doar cu gheaţă.

Romurile aurii, sau de culoarea ambrei, au o corpolenţă medie şi îşi capătă culoarea în urma procesului de îmbătrânire efectuat în butoaie de stejar, de obicei afumate în interior, care provin de la fabricarea Bourbonului. Sunt mai gustoase şi mai aromate decât romurile albe; se află între romurile albe şi cele negre.

Romurile albe, argintii sau light sunt dulci, dar în afară de dulceaţă au foarte puţin gust. Uneori aceeste romnuri, în finalul procesului de fabricaţie, sunt filtrate, pentru a li se îndepărta culoarea. Aceste romuri seamănă mult cu o vodcă, fiindcă au gust, aromă şi culoare minimală. Sunt, de asemenea, putin corpolente.
Un astfel de rom este brazilianul cachaça, de pildă. Majoritatea romurilor albe provin din Puerto Rico. Gustul şi aroma slabe le fac potrivite pentru cocteiluri; se beau mai rar ca atare, neamestecate.

Romurile overproof au mai mult alcool decât procentul standard de 40%; unele dintre ele ating chiar 75 sau chiar 80%. Sunt folosite pentru a fi ameestecate în cocteiluri.

Romurile premium, ca un scotch sau un coniac, sunt o categorie specială. Sunt branduri butic, produse în cantităţi mici şi în condiţii extrem de îngrijite. Au mai mult caracter, aromă şi gust decât celelalte romuri şi se consumă aproape exclusiv ca atare, fără a fi amestecate cu alte băuturi.

Romurile condimentate se obţin prin adaus de mirodenii şi, uneori, caramel. Cele mai multe sunt închise la culoare şi se bazează pe romuri aurii. Unele, cele mai ieftine, provin din romuri albe, colorate cu caramel.
Mirodeniile cele mai folosite sunt scorţişoară, anason şi piper; există romuri cu adaus de ierburi aromatice, cel mai adesea rozmarin.

(va urma)

Bibliografie:
en.wikipedia.org
mentalfloss.com
rumhistory.com/
www.mainrum.co.uk
www.rumbarrel.com
www.tasteofrums.com
www.cbsnews.com
www.tastings.com

Sumar articol
Pe scurt despre rom (2)
Titlu articol
Pe scurt despre rom (2)
Descriere
Cred ca sunt foarte puțini cei care nu asociază romul cu pirateria. Această asociere, care adesea îmbină istoria reală cu legenda, a început odată cu comerțul cu rom făcut de englezi. Erau vremuri tulburi, în care linia de demarcație între comerț și piraterie era una extrem de difuză.
Autor