Satâr chinezesc – un instrument versatil în bucătărie

Vreme de circa 4 ani, înainte şi puţin după ce am început acest blog, am lucrat aproape exclusiv cu satâre chinezeşti. Sunt foarte ieftine comparabil cu orice cuţit european sau japonez, se potriveau foarte bine cu ceea ce vroiam eu să gătesc pe atunci şi sunt foarte uşoare şi versatile.

Chiar şi pe când eram cursant la şcoala de bucătari am folosit tot un satâr chinezesc, spre uimirea colegilor mei. În curând însă, după ce l-au văzut la lucru, au învăţat să-l aprecieze. Între timp, lucrând tot mai mult în domeniu, am ajuns fie să investesc unele sume de bani pentru achiziţionarea şi a unor altfel de cuţite, fie mi s-au oferit cadou.

Acum apreciez foarte mult un cuţit convenţional de bună calitate, dar nu mă dezic nici de afinitatea pe care o am pentru umilele satâre. Haideţi, deci, să revenim la ele.

Satâr… Numele este înşelător, căci satârul cu care suntem noi, europenii, obişnuiţi este, de fapt, un instrument greu, fabricat din oţel inoxidabil sau oţel-carbon, folosit la tocat.

Satârul chinezesc este însă mai curând un cuţit cu lama lată sau foarte lată, extrem de versatil, folosit nu doar la tocat, ci şi la feliat, tăiat julienne, cubuleţe etc.
Satare chinezesti

Există trei tipuri principale de satâre chinezeşti.

Ele sunt numerotate de la 1 la 3.

  • Satârul nr. 1 este cel mai greu şi se foloseşte, în special, la tocat. Este, practic, similar satârului european. Are o lamă grea, atât cât să poată tăia oase destul de groase.
  • Satârul nr. 3 este cel mai uşor şi poate felia de minune. Acest tip de satâr este cel folosit de mine preponderent. Uşor de nici nu-l simţi când îl mânuieşti, foarte ascuţit, simplu de întreţinut şi, credeţi-mă, ţine la tăvăleală.
  • Satârul nr. 2 este situat între acestea două şi este, după unii, cuţitul de bucătărie ideal. Este atât de versatil şi potrivit ca dimensiune şi greutate, încât se poate utiliza partea din faţă a lamei, cea mai subţire, pentru tăieri delicate, ca feliere, julienne, filetare şi despicare; partea din spate a lamei, cea mai groasă, pentru a tăia prin os. Muchia din spatele lamei poate fi folosită la pisat, iar lăţimea lamei pentru a strivi, a bate carnea şi chiar pentru a transporta ingredientele între fundul de tocat şi wok.

Concluzie personală despre satârul chinezesc

Mulţi bucătari afirmă că nr. 2 este cel mai bun satâr, dar, cu excepţia tăiatului prin os, şi satârul nr. 3 face exact aceleaşi lucruri.

Poate că întrebuinţez ceva mai multă forţă când este vorba despre strivit, spart nuci, bătut carne sau tăiat prin cartilaje, dar zău că eu m-am împăcat cu el de minune.

Să vă mai spun că am dat doar 10 lei pe el în Dragonul Roşu? Nici celelalte nu au fost scumpe: nr. 2 a costat vreo 20 lei, nr. 3 vreo 35 lei. Le-am cumpărat acum câţiva ani şi nu mai sunt sigur de preţuri.

Oricum, îl am pe acest nr. 3 de minim patru ani şi încă merge de minune; doar i-am întreţinut tăişul trecându-l pe masat şi am avut grijă să-l spăl şi să-l şterg imediat, ca să nu se păteze sau să nu ruginească. Mai simplu de atât…

Sigur, poţi găti mâncare chinezească şi fără acest satâr, dar credeţi-mă că am o satisfacţie nebună folosindu-l la gătit.

Ca atunci când reuşeşti să mănânci preparate chinezeşti cu beţişoare (chestie care, din păcate, mie nu prea îmi iese). Sigur că poţi “bascula” şi cu lingura sau furculiţa, dar când o faci cu beţişoarele, te simţi cel/cea mai tare din parcare.

La fel, încercaţi să gătiţi mâncarea chinezească, thailandeză, vietnameză, cambodgiană, indoneziană, singaporeză, malaeziană etc. folosind satârul descris de mine. Gătitul va fi şi mai plăcut, şi mai distractiv decât de obicei.