Pe scurt despre supa din cuiburi de rândunică

Cu o ocazie anterioară am vorbit despre un ingredient foarte exotic pentru noi, dar popular în Asia: aripioarele de rechin. Socotit un produs de lux, nu reuşeşte totuşi să se ridice nici la celebritatea şi nici la preţurile atinse de un alt ingredient misterios: cuiburile de rândunică.

Să ne înţelegem, produsul este misterios la noi, dar în Asia, Australia şi Sua este relativ la îndemână, pentru cei care au bani şi gusturi extravagente.
Cuiburile comestibile de rândunică sunt printre cele mai scumpe produse alimentare de origine animală (ca preţ pe kilogram) şi sunt consumate de oameni de peste 400 de ani. Preparatul de departe cel mai popular este supa din cuiburi de rândunică, socotită a fi o mare delicatesă a bucătăriei chinezeşti.
Ce sunt totuşi aceste cuiburi de rândunici? La noi rândunicile îşi fac cuib din paie, crenguţe, frunze şi nu cred că aşa ceva este comestibil. Unele specii de rândunică, trăitoare în peşterile din Asia, sunt cunoscute pentru folosirea salivei la construirea cuiburilor. Speciile de rândunică de la care se recoltează cuiburile sunt Aerodramus fuciphagus si Aerodramus maximus. Acestea construiesc cuiburile în timpul sezonului de împerechere, într-o perioadă ce durează până la 35 de zile. Cuiburile sunt compuse filamente de salivă întreţesute, care in contact cu aerul practic se cimentează, formând cuiburi în formă de castronele, nu foarte adânci, aşezate în scobiturile pereţilor peşterilor. Chinezii numesc aceste cuiburi “yan wo”.
Practic, ceea ce mănâncă asiaticii şi occidentalii cu gusturi mai deosebite, sau pur şi simplu mai snobi, este o substanţă organică: salivă de rândunică.
Cuib de randunica - sursa foto: www.luxist.com
Dacă gătitul acestor cuiburi este un proces relativ simplu (aşa cum veţi vedea mai jos), recoltarea lor nu este floare la ureche. Cei ce recoltează cuiburile provin adesea din familii care au această ocupaţie de mai multe generaţii, şi care sunt antrenaţi special. Despinderea acestor cuiburi de pe pereţii peşterilor este foarte periculoasă, şi, cu tot antrenamentul, în fiecare an mulţi dintre culegători sunt schilodiţi sau îşi găsesc moartea în accidente. După recoltare cuiburile sunt curăţate de ierburi, pene şi alte gunoaie şi vândute restaurantelor. Acolo cuiburile se gătesc prin fierbere molcomă, în fond de pui. Prin fierbere se înmoaie şi capătă o textură gelatinoasă; cuiburile sunt apoi folosite la prepararea de supe sau de „tong sui” (un fel de desert cantonez, de consistenţă gelatinos-lichidă).

Citeste si articolul →   Yakitori

Nu am gustat niciodată această supă, dar cei care au făcut-o spun că este unul dintre preparatele cu al cărui gust te obişnuieşti treptat, acel aşa-numit „acquired taste”. Mulţi occidentali afirmă că textura este gelatinoasă, cauciucoasă şi elastică, iar gustul banal. Totuşi, în Asia supa este foarte populară, dar, cred eu, mai mult din cauza superstiţiilor. Asiaticii în general, şi chinezii în special, sunt extrem de superstiţioşi şi conferă, pe bună dreptate sau nu, puteri aproape magice unor ingrediente culinare. În opinia unui occidental, miracolle de acest gen sunt legate mai ales de ingrediente greu de procurat, sau cu gust îndoielnic, dacă nu scârbos. Nimeni nu spune că un pui cu 5 arome este magic, deşi este miraculos de aromat şi de bun. În schimb, această supă, greţoasă în opinia multora, fără gust şi aromă, este socotită a avea puteri deosebite. Se presupune ca ajută la digestie, creşterea potenţei şi libidoului, că protejează de astm, că fac pielea femeilor mătăsoasă şi curată, că face poftă de mâncare şi că îmbunătăţesc sistemul imunitar. Alte superstiţii spun că vegetalele anulează efectul binefăcător al supei, dacă sunt mâncate în aceeaşi zi.
Analizele au arătat însă că supa de rândunică este doar bogată în minerale ca fier, calciu, potasiu şi magneziu, dar nu are niciun alt efect miraculos.
Supa din cuiburi de randunica / sursa foto: messofcommentary.files.wordpress.com
Există varietăţi albe, negre şi roşii de astfel de cuiburi, iar pe pieţele din Hong Kong şi SUA, cei mai mari consumatori, preţul unui kilogram de cuiburi albe (cele mai ieftine) se vinde cu 2.000 USD, în timp ce varietatea roşie (cea mai scumpă) ajunge şi la 10.000 de dolari, ceea ce înseamnă între 30 şi 100 USD porţia de supă! Un preţ nu insurmontabil, dar nici foarte mic.
Producătorii cei mai importanţi sunt Indonezia şi China. Ca şi în cazul altor ingrediente scumpe, există şi supe din cuiburi de rândunică falsificate, care folosesc tăiţei ce aduc la aspect cu filamentele reale.
Ar cam trebui să-mi dau şi eu cu părerea despre această supă: o fi bună la gust? aş mânca aşa ceva? Îmi este greu să răspund la aceste întrebări, căci nu am gustat-o niciodată. Cred totuşi că nu m-aş repezi s-o gust; am multe alte curiozităţi culinare de satisfăcut înaintea acestei supe. Nu mă deranjează faptul că este, de fapt, saliva unei păsări, cât faptul că este gelatinoasă şi insipidă. Am mai încercat în Asia supe gelatinoase şi mi-am dat seama că sunt incompatibile cu mine.


6 comentarii pe “Pe scurt despre supa din cuiburi de rândunică

  1. maria elena spune:

    Am auzit de aceasta supa cu multi ani in urma, nu cred ca as putea gusta vreodata, am ramas profund mirata, ca si atunci cand am auzit prima oara de consumul avortonului de ou de gasca sau rata(balutul), sau un alt obicei nu stiu in ce parte de lume, unde se serveste vodka in care se pune inima unui sarpe viu, inima se mai zbate in pahar. Aceste minuni, chiar le-am vazut la tv si nu cred ca le voi uita vreodata.

    • Radu Popovici spune:

      @maria elena: Lumea este plina de lucruri care par ciudate din cauza diferentelor culturale. Mie mi s-a oferit sa beau un fel de rachiu din orez, in care fusese conservata o vipera, la un restaurant vietnamez din Bucuresti. Am vazut apoi astfel de sticle in multe piete din Cambodgia. La ei este un lucru obisnuit, mie insa mi s-a parut extrem de ciudat.

  2. cristi-j spune:

    chiar ieri am vazut un documentar in care aparea si „recoltarea” acestor cuiburi in pesterile din indonezia . as fi curios sa stiu cum de s-a ajuns la consumul acestor cuiburi , cui , cum si de ce i-a venit ideea sa incerce sa le manince .
    nu stiu cum e in china dar in restul asiei n-as prea spune ca supa aceasta e populara iar cind spui „relativ la indemina” cuvintul important e „relativ” . in singapore n-am intilnit , probabil era in citeva restaurante chinezesti de lux (cu care nu aveam nici o treaba … hahaha) dar nici n-am auzit vorbindu-se despre ea .
    am aceeasi parere despre supele gelatinoase chinezesti , de fapt destule supe la ei sunt destul de fade si insipide .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Eu am intalnit supa de cuiburi de randunici in Thaiulanda, adica am vazut-o trecuta in meniul unui restaurant scump; preturile m-au facut sa nu calc pe acolo. In afara de supe, multe dintre ele total neapetisante, si deserturile sunt destul de dezamagitoare… ca si bauturile alcoolice. In rest, totul este minunat, gastronomic vorbind.

  3. RamonaA spune:

    Foarte interesant, este prima oarã când citesc un articol bine exlpicat despre aceste cuiburi….
    Cred cã e mai mult traditie, si aceste sume pt. o supã sunt enorme…încã un capriciu =))

    • Radu Popovici spune:

      @Ramona: Traditie, superstitie, poate si snobism. Este posibil ca asiaticilor sa le placa si gustul, desi absolut tot ce am citit despre aceasta supa lasa sa se inteleaga ca nu este absolut nimic deosebit, in afara de raritatea, exotismul (pentru occidentali) si superstitiile legate de ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.