Este un ulei pe care l-am descoperit de foarte puţin timp; ştiam însă de el de câţiva ani deja, căci citisem câteva cărţi culinare nord-africane. A apărut pe piaţa noastră relativ recent şi este indecent de scump. Cu toate acestea, curiozitatea, bat-o vina, m-a făcut să investesc 100 lei într-o sticluţă de 250 ml şi să folosesc o parte din el la câteva salate.

Uleiul de argan este produs din sâmburii fructelor arborelui de argan: sunt, de fapt, două specii din care se extrage un ulei de calitate, Argania sideroxylon şi Argania spinosa, ambele native din nordul Africii.
Arborele de argan - sursa foto: yourdailythread.com
Astăzi, aceşti arbori cresc în sălbăticie în climat semi-deşertic, în sud-vestul Marocului, unde sunt numiţi „arborii vieţii”, căci facilitează supravieţuirea populaţiei şi a vitelor în timpul secetei. Fructele pot hrăni caprele, frunzele hrănesc oile şi cămilele, iar vitele sunt hrănite cu reziduurile de la fabricarea uleiului (masa presată formată din seminţele fructelor).
Arganul mai creşte şi în unele regiuni din Algeria, ca Tindouf, şi chiar în unele zone din Israel şi Siria.
Arborele de argan poate avea un singur trunchi, sau câteva trunchiuri răsucite, şi atinge înălţimi de 10 metri. Face fructe abia după 50-60 de ani de viaţă, dar trăieşte 200 sau chiar 250 de ani, şi este socotit o zestre importanţă pentru generaţiile viitoare.
Samburi si piatra cu care se zdrobesc - sursa foto: brutallyfreak.wordpress.com
Arborele înfloreşte primăvara, producând fructe verzi, de dimensiunea unor măsline, care se coc devenind galbene. Se recoltează în septembrie, folosindu-se două metode, ambele bazate pe scuturarea arborelui, ca fructele să cadă pe jos. Bineînţeles, fructele pot fi adunate manual, dar scoaterea sâmburilor este o muncă dificilă. Prima metodă de scoatere a sâmburilor se bazează pe… capre. Acesteam mănâncă fructele căzute, scuipând sâmburii, care sunt apoi adunaţi manual. Cea de-a doua se bazează pe cămile care se hrănesc şi ele cu fructele de argan – seminţele nu sunt comestibile şi trec prin tractul digstiv al animalului, fiind adunate din balegă.
Fabricarea uleiului de argan - sursa foto: dreamstime.com
Astăzi propietarilor de turme li se interzice să-şi aducă animalele la păscut în zona arborilor de argan în cele trei luni de dinaintea recoltării – caprele se căţără pe ramuri ca să mănânce fructele, aşa că arganul mai este numit şi sub numele de „copac-păşune”.

Uleiul de argan este folosit în Maroc de secole, datorită proprietăţilor nutriţionale şi curative.
Conţine un impresionant număr de vitamine, agenţi anti-inflamatorii, acizi graşi mono şi polinesaturaţi (circa 80%), dintre care 34% acid linoleic (omega-6) , vitamine E, A şi F, fenoli şi triterpeni. Unele dintre aceste substanţe sunt folositoare şi în industria cosmetică, unde uleiul de argan începe să joace un rol tot mai important.
Uleiul este limpede, de culoare brună, cu o aromă puternică, asemănătoare cu cea a nucilor. Gustul aminteşte de seminţele prăjite, cumva ca cel al uleiului brun de susan, dar nu atât de pregnant. Mie mi-a amintit de uleiul din seminţe de dovleac, cu care mi se pare că aduce destul de bine.
Zdrobirea samburilor de argan - sursa foto: freehandmehdi.com
În general se adaugă în mâncare după ce tratamentul termic s-a încheiat, ca să-şi păstreze astfel toţi nutrienţii. Se stropesc cu el peştele, puiul şi legumele fripte pe grătar, pentru un plus de gust şi aromă. Este excelent în dressing-urile pentru salate, cu sau fără adaus de suc de citrice sau de oţet.
Câteva picături de ulei de argan adăugate la hummus, supe, brânză de capră, miere şi iaurt pot face minuni, adăugând aromă şi gust absolut deosebite.
Ulei de argan - sursa foto: ecohamster.co.uk
În Maroc uleiul de argan este folosit mai ales de berberi. Una dintre utilizări este prepararea pâinii şi a unei paste, împreună cu miere şi migdale, numite „amalou”, care se adaugă la un preparat asemănător budincii, numit „semator”, obţinut din germeni de grâu şi miere, servit cel mai adesea la micul dejun.

Uleiul de argan se depozitează, aidoma oricărui ulei nerafinat, în locuri ferite de lumină, căldură şi umezeală. Rezistă circa 18 luni. În lipsă poate fi substituit, se spune, cu un amestec de 1 parte ulei brun de susan şi 3 părţi ulei de floarea-soarelui, dar în opinia mea poate fi înlocuit şi cu un amestec, în părţi egale, de ulei de seminţe de dovleac cu ulei de floarea-soarelui.