Conspiraţia uleiului de muştar
Această a doua parte a articolului este dedicată unui exemplu de conspiraţie alimentară, aşa cum s-au întâmplat multe în ultimii 50 de ani. Documentaţia despre acţiunile întreprinse împotriva uleiului de muştar indian se găseşte pe Internet. Bineînţeles, nu am avut posibilitatea de a o verifica pe teren, dar faptele expuse acolo par destul de coerente şi de logice. Chiar dacă ar fi exagerate, ceea ce eu nu cred, ele sunt o mostră a modului în care acţionează pe piaţa globalizată marile companii multinaţionale; mai este şi un exemplu de cum reacţia oamenilor simpli, disperaţi, poate schimba cursul unei conspiraţii aparent imbatabile. Ca răul să învingă, este de ajuns ca oamenii de bine să nu facă nimic…

Am mai amintit şi în alt articol despre influenţele „oculte” care au loc în domeniul comerţului cu produse alimentare. Este o piaţă îmensă, cu o valoare de multe sute, sau chiar mii de miliarde de euro, iar astfel de sume par a justifica orice metode.
În principiu, mecanismul este acesta: o ţară, nu foarte puternică din punct de vedere economic şi financiar, ba chiar mai curând socotită înapoiată în aceste domenii, oferă ieftin şi la o calitate bună sau foarte bună un aliment în a cărui producere are o tradiţie de sute de ani, de obicei un produs bine integrat în modul de viaţă local, şi în general unul obţinut prin metode tradiţionale, în mod natural, foarte potrivit cu o dietă echilibrată, nutritivă şi sănătoasă; acest aliment este însă în concurenţă cu cele produse industrial, pe scară largă, de marile puteri economice, în special SUA, Canada, Australia şi Uniunea Europeană; acestea pornesc o imensă propagandă negativă, pe scară globală, pentru a defăima produsul oferit de ţările mai slab dezvoltate industrial, în scopul de a determina publicul să cumpere alimentele mai scumpe şi cu calităţi nutriţionale mai scăzute. Scopul este evident: profitul.

Uleiul de muştar este un produs tradiţional al cărui consum (atât alimentar cât şi în scopuri medicale) este parte integrantă din modul de viaţă indian. Indienii susţin că puternica Monsanto, o companie multinaţională cu interese uriaşe în agricultură, a organizat un boicot în scopul scoaterii de pe piaţă a uleiului de muştar şi înlocuirea acestuia cu ulei de soia, produs de… Monsanto.
Ca urmare a influenţei puternicei companii, pe 27 august 1998, guvernul indian a interzis comercializarea uleiului de muştar. Pe 4 septembrie a interzis comercializarea tuturor uleiurilor comestibile neambalate. Această decizie a fost o puternică lovitură pentru populaţia Indiei. În multe state uleiul de muştar este un ingredient esenţial al dietei locuitorilor; este chiar o parte importantă a industriei alimentare indiene. Uleiul de muştar produs în India este procesat local şi este disponibil la cost redus, mai ales dacă nu este ambalat. Acest cost redus este unul pe care populaţia săracă şi-l poate permite. „Sarson”, aşa cum este el numit în India, este folosit nu doar în alimentaţie, ci şi în medicina ayurvedică, pentru masaje terapeutice. Localnicii îl apreciază pentru faptul că, fie de unul singur fie în combinaţie cu usturoi şi curcuma, uşurează durerile reumatice, crampele musculare, durerile încheieturilor etc. De asemenea, îmbunătăţeşte circulaţia sangvină şi respinge ţânţarii, lucru vital în multe regiuni unde malaria încă face mii de victime.
Cu alte cuvinte, uleiul de muştar este extrem de important în cultura indiană. Este simbolul primăverii şi al reîntineririi. Cântecele despre sarson sunt parte integrată a folclorului indian. Multe preparate care oglindesc specificul bucătăriilor regionale în unele state indiene folosesc ulei de muştar.
Interzicerea comercializării sale altfel decât ambalat, într-o ţară ca India, a fost aberantă. Pretextul era că uleiul de muştar produs tradiţional ar fi fost neigienic şi, deci, periculos pentru sănătatea populaţiei. Atitudinea guvernului era suspectă, pentru că nu luase niciun fel de măsuri în multe alte cazuri care ar fi necesitat într-adevăr intervenţia sa, nu în cazul unui aliment folosit şi testat de sute de ani şi de care depinde, într-o atât de mare măsură, viaţa a sute de milioane de persoane.

Confirmarea unei „conspiraţii” a venit în iulie 1998 când guvernul indian a anunţat intenţia de a importa un milion de tone de seminţe de fasole soia, destinată fabricării uleiului. Aceste seminţe figuraseră anterior pe o listă de importuri restricţionate. Pe 27 august 1998, în aceeaşi zi în care guvernul a anunţat interzicerea comercializării uleiului de muştar, a fost anunţată şi ridicarea restricţiei asupra importului de fasole soia.
Mai mult, în lunile august şi septembrie 1998, o epidemie de dropică a servit drept justificare pentru aceste acţiuni. Simptome ca ameţeală, diaree, dureri abdominale, disfuncţionalităţi ale rinichilor, plămânilor, inimii şi ficatului (care au dus la decesul a 41 de persoane şi la afectarea altor 2.300) au fost puse pe seama consumului de ulei de muştar, care ar fi fost contaminat cu deşeuri de uleiuri industriale. Însă orice ulei astfel contaminat ar fi fost la fel de periculos. Au existat multe opinii conform cărora întregul eveniment ar fi fost o provocare deliberată, în scopul de a justifica acţiunea guvernului, căci nu există nicio explicaţie plauzibilă a acestei contaminări, la o scară atât de mare.

Rajasthan Oil Industries Association a cerut guvernului să ancheteze evenimentul şi să găsească vinovaţii. Părerea exprimată de majoritatea localnicilor era că că responsabilitatea aparţine corporaţiilor multinaţionale, disperate de a găsi metode pentru exportul fasolei soia în India. Ceea ce a apărut să acorde credibilitate acestei păreri a fost faptul că guvernul SUA a impus sancţiuni comerciale Indiei în mai 1998, ca să pedepsească India pentru experimentele nucleare, desfăşurate contra opiniei exprimate de SUA. Este puţin probabil ca gestul guvernului SUA să fi fost spontan şi este cu atât mai ciudat că, pe neaşteptate, de la aceste sancţiuni au fost exceptate produsele agricole, categorie din care face parte şi fasolea soia.

La acea vreme, multinaţionalele cu baza în SUA se confruntau cu probleme deosebite. Nu mai puteau vinde în Europa produsele derivate din soia modificată genetic, căci erau respinse atât de legislaţie cât şi de consumatori. În plus, chiar publicul american începuse să privească cu suspiciune aceste produse. O mare coaliţie, formată din oameni de ştiinţă, nutriţionişti, consumatori, fermieri şi lideri religioşi a cerut în justiţie etichetarea strictă a produselor, fiind de aşteptat ca uleiurile din soia modificată genetic să aibă mari probleme pe piaţă şi să fie extrem de dificil de exportat.
Problema era extrem de gravă, căci în 1998 în SUA existau circa 18 milioane de acri plantate cu fasole soia modificată genetic, numit „Round-up Ready”, special conceput pentru a crea o cerere cât mai mare de Round-up, ierbicidul cel mai vândut pe plan mondial, produs de Monsanto Corporation. Cum se putea scăpa de acste stocuri uriaşe de produse nevândute? Răspunsul era vînzarea lor către ţările din Lumea a Treia, ca India, unde publicul putea fi încă manipulat.

Socoteala era simplă: încurajând guvernul indian să interzică, în întreaga ţară, comercializarea uleiului de muştar, multinaţionalele puteau face rost de o piaţă perfectă pentru produsele lor, lucru ce le permitea să domine pe viitor piaţa uleiurilor vegetale. Dacă fabricanţii de ulei nu mai pot vinde ulei de muştar, atunci nici nu vor mai cumpăra seminţe de la fermieri, iar aceştia vor renunţa la o cultură neeficientă. Se putea ajunge la dispariţia unei plante extrem de importantă în agricultura tradiţională şi în cultura indiană. Odată uleiul de muştar dispărut de pe piaţă, chiar dacă interdicţia ar fi fost ridicată, populaţia oricum ar fi rămas dependentă de uleiul de soia. Dacă guvernul ar fi admis reintroducerea uleiului de muştar ar fi oferit încă o piaţă varietăţilor de muştar modificate genetic, căci Monsanto patentase deja toate varietăţile de brassica cultivate în India. În mod clar, această politică ar fi dus în final la decesul întregii industrii a uleiurilor comestibile, nu doar a celui de muştar. Fermierii ar fi urmat să stopeze cultivarea de susan, in, muştar şi arahide, căci piaţa pentru ele urma să fie distrusă. Biodiversitatea agriculturii indiene urma să fie serios erodată, sute de varietăţi de plante ar fi dispărut, iar existenţa a zeci de milioane de fermieri ar fi fost pusă în pericol. Producţia alimentară a Indiei ar fi fost extrem de vulnerabilă în faţa volatilităţii lumii financiare.

Există şi precedente ale acestui fenomen. În Indonezia au existat răscoale cauzate de importurile masive de fasole soia, de care populaţia indoneziană devenise dependentă. Când moneda indoneziană s-a prăbuşit, preţul cu amănuntul al fasolei soia a crescut enorm, făcând ca uleiul să devină mult prea scump faţă de mijloacele populaţiei. India ar fi fost pusă în aceeaşi situaţie dificilă şi urma să devină dependentă, pentru gătit, de uleiul din soia.

Chiar dacă nu ar fi fost vorba despre soia modificată genetic, este oare uleiul din soia benefic pentru sănătate? Pentru început, nu se poate avea încredere în marii producători de cereale, ca Cargill Inc., cu baza în Minnesota, a căror preocupare este doar obţinerea unui preţ de producţie cât mai scăzut. Este un lucru stabilit că Cargill încearcă să vândă produse cât mai ieftine, amestecate cu praf, grăunţe sparte, grad mare de umiditate şi orice altceva duce la ieftinirea produsului. Dacă procentul de umiditate al unui produs exportat de Cargill este sub 12%, iar contractul stipulază un maxim de 14%, vor adăuga apă ca să-l aducă la nivel maxim. Bineîneles, 2% apă în locul produsului reprezintă o scădere a preţului de cost şi, implicit, un plus de beneficiu pentru producător.

Dacă uleiul de muştar extras prin presare la rece este proaspăt, hrănitor, pur şi plin de gust şi aromă naturale, uleiul din fasolea soia, din cauza conţinutului scăzut de ulei al boabelor de fasole, este extras cu solvenţi şi necesită procesare chimică, unul dintre procedee fiind folosirea solvenţilor volatili, aplicat prima dată în SUA pentru recuperarea grăsimilor din gunoi, oase şi alte deşeuri. Solventul principal folosit este un hexan special pentru industria alimentară, care ar trebui să fie foarte pur, dar se bănuieşte că în multe cazuri este adesea impurificat cu hexan comercial, mult mai ieftin, care conţine numeroase impurităţi toxice, cum este benzenul.

În orice caz, produsele din soia, prin natura lor, conţin un număr de substanţe toxice la concentraţii care ar putea periclita sănătatea oamenilor şi animalelor. Ele conţin inhibitori de tripsină, care cauzează mărirea pancreasului ca dimensiuni şi greutate, şi proliferează celulele pancreatice acinare. Un pancreas superactiv stresează organismul şi duce la cancer pancreatic. Fasolea soia conţine lecitine, unele toxice, care se combină cu carbohidraţii şi pot afecta microbiologia intestinelor şi funcţionarea corectă a sistemului imunitar.
Soia mai conţine şi acid fitic care poate reduce biodisponibilitatea unor minerale importante, cum sunt calciu, magneziu, zinc, cupru şi fier, prin atragerea lor în combinaţii din care rezultă săruri ale acidului fitic. Soia mai conţine şi fitoestrogeni carcinogeni,în cantităţi peste nivelurile admise. Aceştia pot avea un impact negativ asupra fătului, ducând la anormalităţi ale organelor reproductive, la sterilitate şi la inhibarea maturizării sexuale.

Toate aceste lucruri arată că înlocuirea uleiului de muştar produs local, ca şi a altor uleiuri vegetale, cu ulei din soia importat nu duce la o îmbunătăţire a sănătăţii populaţiei. Igiena a fost deci un simplu pretext, motivul real fiind cu totul altul.

Din fericire, indienii au reacţionat prompt, în special organizaţiile pentru femei. Acestea, prin demonstraţii şi proteste, au cerut liberul acces la uleiul de muştar local, ieftin, disponibil şi sigur, respingând total uleiul din soia de import, scump, nepotrivit cultural şi nesigur.

Fiecare dintre aceste organizaţii bănuiau că denigrarea uleiului de muştar era parte dintr-o conspiraţie îndreptată împotriva agriculturii indiene, domeniu în care femeile joacă un rol extrem de important.
Lucrurile încă nu sunt total lămurite în India, deşi tot mai multe organizaţii iau atitudine pentru a forţa guvernul indian să-şi îndeplinească datoria de a asigura traiul celor care i-au adus la putere.

(sfarsit)

In aceeasi serie de articole:
Pe scurt despre uleiul de mustar (1)