Pe urmele berii – partea 1

Marturisesc ca îmi place berea, poate fiindca merge foarte bine cu mancarea asiatica. În acelasi timp am un mare respect pentru vin si recunosc ca acesta are parte de o „presa” mai buna. Mai intervine la unii, sunt sigur, si un pic de snobism, caci da mai bine sa tii elegant un pahar de vin în mana, decat sa-ti umfli burta cu bere. Din pacate pentru mine, în cazul ambelor bauturi am doar un pospai de cunostinte.

Am luat parte la cateva degustari de vinuri, am asculta caracterizarile facute de meseriasii vinului (degustatori, producatori, comercianti) si, bineînteles, am citit cate unele despre ambele bauturi. Parca simpatizez mai mult berea, tocmai fiindca îmi pare mai simpla, mai accesibila si mai lesne de înteles… si fiindca merge bine cu mancarea asiatica.
M-am gandit deci sa scriu un mic material despre bere, punand pe hartie ce mi-a ramas în cap dupa cateva lecturi si ce am mai putut aduna de ici de colo, din biblioteca si de pe Internet.

Tocmai fiindca berea nu este „ambalata” în atatea ritualuri ale degustarii si în atatea ierarhizari, tocmai fiindca pare sa nu aiba pedigree-ul vinului, este socotita de multi ca un fel de bautura a saracului. Cu toate acestea nu o voi putea desconsidera vreodata. Nu voi uita niciodata primul meu contact cu ea. Aveam vreo 5 ani, eram deci prin 1961, iar bunicul meu (fost colonel, pensionar deja pe acea vreme), mi-a dat sa gust din paharul lui. Bineînteles, la insistentele mele. Bietul om, mare amator de poker, pe care îl practica plin de ravna alaturi de cativa prieteni, fosti ofiteri si ei, ca sa scape de mine, mi-a întins paharul. Mai tin minte si acum gustul amar, care mi s-a parut oribil pe atunci, dar care m-a facut sa ma simt multumit caci, nu-i asa, reusisem sa gust din „fructul oprit” al alcoolului. Pe moment tin minte ca m-am multumit cu atat si am zis „pas” berii vreme de peste 10 ani. Am reluat „legatura” cu ea abia în studentie cand ma lasam antrenat, de colegi mai versati, în dese „baute” pe la diverse restaurante ale vremii, multe dintre ele disparute astazi.
Vorbeam mai sus de lipsa aparenta de pedigree a berii. Ei bine, totusi berea are o genealogie impresionanta. Cele mai vechi înregistrari despre aceasta bautura sunt vechi de peste 9.000 de ani. Va vine sa credeti? Vinul este cu vreo 1.000 de ani mai tanar!

Cine au fost cei care au inventat berea? Sau, haideti s-o luam altfel. Cine poate produce cele mai vechi înregistrari ale productiei de bere? Cum cine!? Chinezii, nu v-ati obisnuit deja? Spuneam ca mancarea asiatica merge bine cu berea, asa ca asiaticii mei nu puteau lipsi din aceasta poveste. Satenii produceau bere din orez, miere si fructe, prin fermentare. Procedeul era extrem de asemanator celui folosit putin mai tarziu de sumerieni si egipteni, doar ca acestia foloseau alta materie prima. O bere chinezeasca, daca vreti un fel de ”marca” a vremii, care a ramas în memoria scrisa, este „kui”; se producea acum 5.000 de ani.
Chinezii foloseau berea nu doar la baut, ci si în ritualuri religioase, în timpul dinastiilor Xia, Shang si Zhou. Pe atunci, berea se numea Lao Li. Dupa ce dinastia Han a cucerit puterea, berea a pierdut locul de bautura proeminenta, fiind înlocuita de „huangjiu” (vin galben), o bautura alcoolica preparata din orez, mei si grau. Desi materiile prime aduc mai mult cu cele folosite la prepararea berii, huangjiu este un vin, precursorul celebrului vin Shiaoxing pe care îl folosesc adesea la gatit.

Va mai amintiti de sumerieni? Ei bine, sumerienii cultivau pe scara larga cereale. Pe la 2.500 î.H. publicasera deja un fel de „manual” al fermierului, unde erau descrise tipuri de cereale, metode de a le cultiva, unelte, sfaturi pentru depozitarea lor etc. Ei bine, circa 40% din recolta lor era dedicata producerii berii. Conform documentelor din acea vreme, se produceau peste 20 de feluri de bere din grau, mei si amestec al acestor doua cereale.
Aveau chiar si o zeitate dedicata berii, o zeita pe nume Ninkasi. De ce o zeita si nu un zeu? Pentru ca berea era socotita o bautura de zi cu zi, destinata întregii familii si nu doar barbatului, si pentru ca bautura era produsa de femei. Berea era mai bauta decat apa si fiecare familie si-o producea, de obicei, acasa. Imnurile închinate zeitei Ninkasi serveau atat ca rugaciune, cat si ca metoda de a transmite din gura în gura retetele de fabricare a berii, mijloc eficient într-o lume în care cei ce stiau sa scrie se numarau pe degete.

Citeste si articolul →   La masa cu stramosii – India (7)

Cum a fost „descoperita” berea? Nimeni nu stie cu precizie, dar este probabil ca întamplarea sa fi jucat rolul principal, ca în cazul atator alte lucruri. O ipoteza ar fi ca berea a aparut ca o evolutie a producerii… painii. Candva, în neolitic, grane crude ar fi putut sa fie lasate, accidental, sa înmugureasca. Aceste grane înmugurite ar fi putut sa fie înmuiate în apa, iar mixtura lasata sa fermenteze. Iata o bere primitiva.
Egiptenii, un alt popor dedicat berii, au mers un pas mai departe. Au preparat un aluat special, din grane încoltite si uscate, au copt partial mixtura, apoi au pus-o la înmuiat în apa si au lasat-o sa fermenteze. Lichidul obtinut a fost strecurat: iata din nou bere! Egiptenii au preparat pe scara larga astel de paine, aromata chiar cu diverse mirodenii, iar produsul secundar era… berea aromata cu mirodenii.
În Egipt berea se bea nu doar acasa, ci si în asa-numitele „case ale berii”, precursoarele pub-urilor de astazi. Egiptenii apreciau berea atat de mult încat o socoteau demna de faraoni, în dieta carora figura cu frecventa. Ramses al II-lea a oferit 30.000 de galoane de bere pe an în dar zeilor egipteni, sperand sa-i „mituiasca” si sa le îndeparteze (prezumtiva) mania. Nu stiu daca Ramses se baza pe faptul ca zeii s-ar putea chercheli putintel, ca sa devina mai veseli, dar sunt aproape convins ca cei ce s-au cherchelit din plin au fost preotii si personalul de rang mai înalt din temple.

Babilonienii, succesori ai sumerienilor, au luat si ei foarte în serios producerea berii. Codul lui Hammurabi, cea mai veche culegere de legi lasata de umanitate, avea o lege speciala care reglementa consumul de bere. Ratia fiecarei persoane depindea de importanta sociala a acesteia. Un muncitor avea dreptul la echivalentul a 2 litri de bere zilnic, un functionar 3 litri, nobilii si preotii ajungand la 5 litri. Se vede, deci, ca berea nu era de loc o bautura a saracului, ci mai curand una a bogatului. Toata lumea se putea înfrupa, dar mai ales cei bogati. Probabil legea lui Hammurabi lua în considerare si puterea de plata a fiecaruia, împiedicandu-i pe cei mai saraci sa se ruineze aruncand banii pe bautura.

O tableta aflata actualmente la Muzeul Metropolitan din New York listeaza berile babiloniene: bere bruna, bere blonda, bere rosie, cu spuma, fara spuma etc. Cei bogati beau berea cu… paiul (alta inventie veche de cand lumea), care a devenit curand un mod de diferentiere sociala, caci cei bogati îsi permiteau paie din aur sau argint, în timp ce amaratii se multumeau cu fire de trestie sau chiar cu banalele… paie.
La babilonieni berea era comercializata pe bani, dar si schimbata în barter. Fiind foarte strans legata de prepararea painii, producerea ei era o activitate prestata în general de femei. Atunci ca si acum, calitatea berii era lucrul cel mai de pret. Legea pedepsea strict pe cei ce produceau bere mai slaba decat standardul, sau pe cei care o vindeau mai scump decat o îndreptatea calitatea ei.

Citeste si articolul →   Un concediu noroKOS – partea 2

Primele halbe de bere au fost descoperite prin 1960, în Israel, si erau vechi de 3.000 de ani. Arheologii sunt siguri ca berea era bautura de baza la curtile regilor Solomon si David. Fiindca tot am adus vorba de presonaje biblice, ar trebui sa amintesc si o mica talita asiriana care lista berea printre alimentele depozitate de Noe pe celebra sa arca.

Grecii nu prea apreciau berea. Conform mitologiei lor, zeul vinului, Dyonisos, a fugit din Mesopotamia, dezgustat de localnicii care pareau totalmente dedicati berii, iar vinului nu îi acordau nicio atentie. Romanii, mai tarziu, considerau si ei berea ca fiind o bautura a barbarilor germani si gali.
Totusi, unul dintre romani, Diodorus Sicullus, a descris laudativ berea egipteana: „Aproape egala cu vinul în tarie si gust”. De fapt, berea antica era nefiltrata; deci, nu era limpede si frumoasa la culoare, ci tulbure. Adesea i se adaugau fructe si condimente, obtinandu-se un produs mai putin tare si cu gust dulce si aromat. „Gaselnitile” cu care vin astazi diversi producatori, beri aromate cu tot felul de fructe, prezentandu-le ca pe niste inovatii, au fost facute cu multe mii de ani în urma. Nimic nou sub soare, deci.

Reîntorcandu-ne la berea egiptenilor, cel mai comun tip de bere era numit „haq” si se producea dintr-un orz rosu, care crestea în delta Nilului. Egiptenii adaugau si hamei la bere, atat pentru gust, cat si pentru faptul ca acesta actiona ca un conservant. Berea era atat de importanta, încat scribii egipteni au creat o hieroglifa speciala pentru „berar”. Unele beri atingeau un continut de alcool de 12% si erau atat de bune, încat Athenaeus, un învatat grec, descria berea entuziasmat, dar si cu o oarecare naivitate: „Cei care beau aceasta bere sunt atat de încantati încat încep sa cante si sa danseze, asa cum fac cei care se îmbata cu vin.” Ce înteleg eu de aici este ca te poti pili cu bere la fel de bine ca si cu vin. Contemporanii lui Athenaeus aveau cu totii, se pare, acel gen de betie bonoma si vesela, nu pe cea posomorata si melancolica. Sau era, poate, doar efectul special al berii egiptene? Nu vom sti niciodata.

Cam atat am vrut sa va povestesc acum. A, mai am un singur lucru de amintit: cuvantul „bere” provine, în multe limbi (bier, beer bière, birra etc.) din latinescul „bibere”, care înseamna… „ a bea”. Deci daca bem bere, suntem îndreptatiti si avem acoperire, caci „a bea” înseamna… „bere”.

(va urma)

În aceeasi serie de articole:
Pe urmele berii – partea 2

14 comentarii pe “Pe urmele berii – partea 1

  1. Clara spune:

    Citesc cu placere si mare interes articolele dumneavoastra si e prima data cand ma “exprim” in comentarii aici. Ma indrept acum spre partea a II-a a urmelor berii cu o amintire foarte placuta de pe vremea cand eram mai mica (aveam “acces” numai la spuma din paharul/cana cu bere a tatalui meu, dar aveam grija sa sterpelesc putin si din lichidul care ma tenta enorm cand il vedeam…. 🙂 )
    Va multumesc si promit sa ma mai exprim!

    • Radu Popovici spune:

      @Clara: Bine ati venit printre “cuvantatorii” de pe blog. Ma bucur ca va place berea, atat sub forma lichida, cat si sub forma scrisa. 🙂

  2. simina spune:

    Sotul meu este mare bautor de bere, din fericire reuseste sa nu faca atat de caractaeristica burta de bere. 🙂 O sa-i dau acest articol la citit, caci stiu ca o sa-i placa mult ultimul pasaj!
    Felicitari Radu! Articolul este de exceptie. Abia astept partea a doua!

  3. toni spune:

    Si eu ma impac mai bine cu berea, desi mi-as dori sa aflu mai multe lucruri despre vin, caci am luat nenumarate tepe in magazine cu tot felul de tipuri de vinuri, care s-au dovedit “apa de ploaie”. Cu berea este mai simplu, nu prea poti da gres.
    In rest, subscriu total la ce a scris dl. Adrian Stefan. Articolul este excelent!

    • Radu Popovici spune:

      @toni: Ai dreptate in ce priveste tepele. M-am pacalit si eu de nenumarate ori cu vinuri proaste. Am reusit insa, in timp, sa cunosc cateva persoane pricepute si acum cumpar mai mult dupa recomandarile lor si mai putin experimentand diverse soiuri.

  4. Adrian Stefan spune:

    Excelent articol. Ba nu, exceptional! Bine scris, cu umor si cu multe informatii folositoare si interesante. Daca imi permiteti, se pare ca renovarea casei va prieste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.