Pe urmele berii – partea 2

Era crestina
Dupa rezerva cu care o tratau grecii si romanii, berea a cunoscut o dezvoltare fara precedent în Europa crestina, mai ales datorita influentei manastirilor, care produceau si îmbunatateau continuu diverse sortimente. Calugarii au actionat ca pionieri si în acest domeniu gastronomic (un altul în care au excelat fiind cel al branzeturilor), adesea construind primele berarii din majoritatea tarilor Europei si inventand rudimentele unor industrii ca cea a producerii bauturii si ca cea hoteliera si de restauratie (dadeau adapost, hrana si bautura pelerinilor si saracilor).

Trei sfinti crestini sunt cunoscuti ca patroni ai berii, ceea ce, în opinia mea (tin cont si de faptul ca anticii aveau o singura zeita a berii, Ninkasi, sau un singur zeu al vinului, Dyonisos ori Bachus) arata ca, desi biserica predica austeritatea si cumpatarea, berea era abordata cu o alta masura, caci înca de atunci era socotita o necesitate, si veti vedea mai jos de ce.
Cei trei sfinti ai berii nu sunt figuri marginale, putin cunoscute, ci sfinti foarte inportanti: sfantul Augustin din Hyppo, autor al celebrelor confesiuni, sfantul Luca Evanghelistul si sfantul Nicolae din Myra, cunoscut mai bine ca… Mos Craciun.
Nu ne oprim aici, caci mai sunt destul alti sfinti care, daca nu sunt neaparat patroni ai berii, au legaturi stranse cu aceasta. Sfantul Columban, care a desfasurat munca de misionar în Germania, a surprins localnicii preparand si consumand un butoi cu bere, în cadrul unei ceremonii dedicate unui zeu pagan. Sfantul a rasturnat butoiul, iar berea s-a scurs în pamant, ramanand doar o cantitate mica pe fundul acestuia. Cand multimea a devenit ostila (lucru de înteles, si eu m-as cam fi suparat daca cineva mi-ar fi luat berea din fata), sfantul a facut un miracol înmultind cantitatea mica de bere, spre mirarea (si bucuria) celor de fata. Daca Isus este creditat cu un miracol legat de vin, sfantul Columban s-a multumit cu berea.
Isus a avut înca un imitator, sfanta Bright, care a transformat apa în bere pentru a „hrani” leprosii (înca de pe atunci berea, cum am spus mai sus si cum voi repeta mai jos, era considerata un aliment). Sfanta în persoana a produs apoi bere de fiecare data cand s-a sarbatorit Pastele, pentru a aproviziona toate bisericile si manastirile din zona.
Sfantul Mungo, patronul celui mai vechi oras al Scotiei (este vorba despre Glasgow) a înfiintat o fratie religioasa în anul 540, iar unul dintre frati a început sa produca bere. Şi astazi, producerea berii este socotita cea mai veche industrie din Glasgow.

Ne oprim aici cu sfintii, ca sa ne ocupam un pic de capetele încoronate. Cea mai romantica figura a Evului Mediu timpuriu, legendarul rege Arthur îsi aseza cavalerii în jurul celebrei Mese Rotunde si îi servea cu bere. Chiar daca avem de-a face, probabil, cu o simpla legenda, faptul ca autorul anonim a facut referire la bere arata cat de importanta era aceasta. Nu era socotita a fi o bautura necioplita, pentru sarantoci, ci una demna de capetele încoronate si de cei mai de seama cavaleri. Ca sa nu mai vorbim de sfinti, pe care i-am trecut rapid în revista mai înainte.

Cea mai importanta figura istorica, reala de data aceasta, a secolelor V-IX a fost, în opinia mea, Carol cel Mare (742-814). Acest urias conducator considera berea ca fiind esentiala pentru o viata echilibrata si era el însusi atat de priceput în domeniu, încat devenise profesor pentru mai multe zeci de berari.
În 822, putin dupa moartea lui Carol cel Mare, într-o abatie a fost scris un document ce descria folosirea hameiului în prepararea berii. Aromatizarea berii cu hamei este deci cunoscuta înca de atunci, dar s-a raspandit relativ greu, din cauza imperfectiunii retetelor care faceau dificila stabilirea proportiilor corecte ale ingredientelor. Pana atunci berii i se dadea aroma cu diferite ierburi mirositoare, dar acestea nu aveau proprietatile de conservant ale hameiului, asa ca berea se strica repede si era aruncata. Singura alternativa ce permitea conservarea ei era cresterea continutului de alcool, adica o alternativa scumpa. Berea cu hamei a fost perfectionata de germani în secolul al XIII-lea. Faptul ca se pastra mai bine a permis si comercializarea ei la distante mai mari, adica exportul în alte tari.
În secolul al XIV-lea existau deja legi care reglementau folosirea hameiului, ceea ce arata cat de importanta a fost folosirea sa ca ingredient. Curios este ca aceste legi au dus în diverse locuri la rascoale ale populatiei care considera ca hameiul strica gustul bauturii.

Desi au existat regi, împarati si chiar sfinti, daca tot vorbim despre persoane importante, care s-au ocupat de bere, chiar si în Evul Mediu principalii producatori erau tot… femeile. Ele gateau si tot ele aveau în grija tot ceea ce tinea de asa-numitele „de-ale gurii”, adica inclusiv de bere. Dupa ce manastirile au pus la punct metodele de fabricare a berii, nevestele au preluat stafeta producerii ei casnice. Conform înregistrarilor vremii, miresele vindeau bere în ziua nuntii, pentru a acoperi cheltuielile facute cu pregatirile. Sfantul Thomas Becket, martirizatul arhiepiscop de Canterbury a fost ales patron al Companiei Berarilor, una dintre ghildele importante din Londra. Cand a fost trimis în Franta, în 1158, pentru a cere mana printesei franceze pentru regele sau, Henry al II-lea, a luat cu sine cateva butoaie cu bere pentru a le duce în dar.

Citeste si articolul →   Pe scurt despre sake

Daca tot am ajuns sa vorbim despre Anglia, haideti sa ne oprim putin si asupra termenilor „ale” si „beer”. Acesti doi termeni m-au descumpanit de multe ori si am ajuns la concluzia ca sunt intersanjabili, lucru care mi-a fost certificat de cele 2 enciclopedii despre bere pe care le am în biblioteca (de fapt, acum sunt în cine stie în ce cutie, în pivnita, caci sunt supus torturilor unei renovari care pare sa nu se mai sfarseasca); lucrurile însa nu au stat mereu asa. „Ale”, care se prepara din malt (obtinut de obicei din orz, desi se folosesc si alte cereale), apa si drojdie, si care avea gust dulceag, a fost înlocuita la începutul secolului al XV-lea de „beer”, cu gust amarui. Aceasta a fost adoptata din Flandra, iar gustul amarui îi era dat de hamei; se pastra mai bine decat „ale”, tocmai din cauza calitatilor de conservant ale hameiului. Hameiul era importat si el din Flandra, dar a fost cultivat în Anglia pe la 1528.
Pana la sfarsitul secolului, din ratiuni economice si practice, berea amaruie a înlocuit mai dulceaga „ale”, iar englezii au început nu doar sa se acomodeze cu ea, dar chiar s-o exporte pe continent. Exista documente datand chiar din secolul al XV-lea care arata ca jumatate din încarcatura vaselor ce navigau în Marea Baltica si în Marea Nordului consta în butoaie cu bere. „Ale” devenise un termen ce se referea la orice bere tare, si toate berile contineau deja hamei.

Fiindca am adus din nou vorba despre comertul cu bere, trebuie spus ca pana pe la mijlocul secolului al XVI-lea, berea era mai mult rezultatul unei activitati de familie, în care se producea necesarul consumului familial, si nu se poate spune ca se producea industrial, în scopuri comerciale. Aparusera însa mici asociatii, de 6-10 persoane, care produceau bere. Modelula fost inventat în Germania, de unde s-a extins cu succes în Ţarile de Jos si apoi în Anglia.

În 1516, Wilhelm al IV-lea, ducele de Bavaria, a adoptat Reinheitsgebot (legea puritatii), poate cea mai veche reglementare alimentara înca în uz si în secolul al XX-lea (a fost înlocuita în 1987). Legea obliga producatorii sa se restranga doar la apa, orz si hamei. Drojdia a fost adaugata mult mai tarziu, dupa descoperirile lui Louis Pasteur în 1857.

Citeste si articolul →   La masa cu stramosii - Grecia Antica (4)

Din cele spuse pana acum, se vede cat de importanta era berea. Mult mai importanta decat vinul si, culmea, avea îndrazneala sa se adreseze nu doar sarantocilor, ci si celor mai de seama personalitati. Berea facea parte din dieta zilnica a omului acelor timpuri. De pilda, la curtea regelui englez Henry al VII-lea, doamnelor le era îngaduit consumul unui galon de bere (aproape 4 litri!) doar la micul dejun. Nici nu-mi pot imagina cum aratau acele doamne, cunoscand micile ravagii facute de bere asupra persoanelor care s-au îndragostit prea mult de ea. Ganditi-va, 4 litri doar la micul dejun! Daca legea specifica aceasta cantitate, înseamna ca era o cantitate care se depasea adesea! 4 litri mi se pare imens pentru o zi întreaga, daramite pentru o singura masa, si anume cea de dimineata. Exista si un mic avantaj, caci lumea era, sau ar fi trebuit sa fie, bine dispusa si aghezmuita înca de la prima ora. Chiar ma mir ca se porneau atatea razboaie!

Regina Elizabeth, sotia lui Henry al VII-lea, de care am amintit mai sus, cu ocazia calatoriilor prin tara trimitea cu zile înainte înainte curieri care sa guste berea locala. Daca nu corespundea standardelor de calitate la care spera, regina se aproviziona de la Londra, de unde îi era trimisa o cantitate considerabila. Nici nu este de mirare, caci apa era adesea contaminata, si puritatea ei nu putea în nici un fel fi garantata. Am fi fost tentati sa credem ca într-o epoca lipsita de industrializare si de ravagiile facuta de deseurile ei, apa era pura si tocmai buna de baut. Adevarul este ca era cel mai adesea de nebaut, din cauza lesurilor de animale si oameni, materiilor fecale abandonate în apa, lesiei si cenusei folosite la spalat, gunoaielor de tot felul care se aruncau în apa, caci aceasta era a doua groapa de gunoi a oricarei asezari medievale europene (prima era strada însasi). Acest lucru se întampla în aglomerari umane, adica în orase si satele mai rasarite. Desigur, în locurile izolate apa era curata, dar majoritatea populatiei traia în diverse asezari si, cum clima era prea rece pentru a creste vita-de-vie de calitate, berea era lichidul folosit la baut.

Tatal lui William Shakespeare era degustator de bere, un „conner” cum i se spunea pe atunci. „Conner”-ul testa berea într-un mod foarte interesant. Turna din halba o cantitate de bere, sau ale, pe bancheta, se aseza cu fundul pe… undatura si bea linistit restul halbei. Daca exista zahar în bautura, sau daca era impura, nadragii sai de piele se lipeau de bancheta în circa jumatate de ora.

Vicarul de la St. Paul este cel creditat cu inventia berii îmbuteliate, în secolul al XVI-lea. Se pare ca a pus un rest de bere într-o sticla, pe care a astupat-o cu un dop oarecare. Sticla a fost uitaa în iarba si regasita dupa circa un an, cand vicarul a revenit în acelasi loc. Dopul a iesit cu o mica explozie, dar gustul bauturii era înca bun.

În regiunile nordice ale Europei berea era una intre sursele importante de calorii. În Anglia si Tarile de Jos consumul pe cap de om atingea 300 de litri anual. Desi era de departe cea mai populara bautura a Europei, „medicii” vremii o considerau nesanatoasa. Nici acest lucru nu este de mirare, caci putinele lor cunostinte proveneau din scrierile clasice grecesti si din cele arabe, provenind de la oameni care nu aveau nicio experienta personala legata de bere, apartinand unor culturi care fie prefera vinul, fie interzicea cu desavarsire alcoolul.

(va urma)

În aceeasi serie de articole:
Pe urmele berii – partea 1

Bibliografie:
en.wikipedia.org
www.fosters.com.au
inventors.about.com


18 comentarii pe “Pe urmele berii – partea 2

  1. Radu Popovici spune:

    Exista cateva alimente care au schimbat istoria lumii. Printre ele: sarea, zaharul, vinul, uleiul de masline, condimentele si, bineinteles, berea. Pentru mine mai fascinant este trecutul… prezentul “not so much”. Clor in bere?! Beah…. Poate daca este continut in apa de la robinet, caz in care apare in berea de casa?

  2. Pantea Mircea spune:

    Exista o ipoteza conform careia berea însoteste civilizatia umana deoarece procesul de fermentare are drept consecinta obtinerea unui lichid potabil lipsit de germeni patogeni. Ipoteza pare plauzibila daca ne gîndim la faptul ca omenirea a avut întotdeauna nevoie de o metoda de a dezinfecta apa potabila . Iar ca bonus, berea este nutritiva, placuta la gust si cu efect usor euforic. Adica reteta perfecta: în loc de dizenterie, euforie. Doar începînd cu secolul XX ne-am tîmpit si în loc de hamei folosim clor.

  3. Clara spune:

    Am revenit cu o multumire si 2 intrebari:
    Multumesc pentru articol!
    Pe cand partea a treia?
    Scriati ca aveti 2 enciclopedii despre bere in biblioteca dumneavoastra – imi puteti spune (ma rog, scrie), va rog, despre ce enciclopedii este vorba? (chiar vreau sa caut, sa gasesc, sa citesc si sa spun mai departe si altora.)
    Inca o data, va multumesc!

    • Radu Popovici spune:

      @Clara: partea a treia a can ramas in suspensie, caci se dovedeste a fi mult mai tehnica decat ma asteptam. inca nu am gasit o solutie pentru ea, asa ca va mai sta in asteptare. Enciclopediile mele sunt “The Brewmaster’s Table”, de Garrett Oliver si ” The World Encyclopedia of Beer” de Brian Glover. Ambele sunt insa luate din SUA, de un bun prieten.

  4. Laur spune:

    O istorie interesanta si mai putin cunoscuta a berii.
    Nu ma pot abtine sa nu raspund acelora care minimalizeaza berea ca bautura in favoarea vinului.
    Eu imi fabric propria-mi bere acasa si am avut ocazia sa cunosc cativa berari belgieni, care mi-au explicat ca fabricarea berii, ca si a vinului, este o arta. Trebuie sa fii atent la oricare etapa a procesului de fabricare a berii, ca si in cazul vinului.
    Putini stiu ca tehnologia de fabricare a berii este similara cu cea a vinului, numai ca difera ingredientele.
    Deasemenea, degustarea berii se face similar ca la degustarea vinului, cu diferenta ca berea se inghite deoarece, la bere se masoara si si “aftertaste”-ul (gustul ce ramane in gura dupa cateva secunde de la inghitire).
    Se stie ca begienii au cele mai bune beri, cu cantitate de alcool de la 6-7% pana la 11-12%, de culori si gusturi diferite, ce nu se beau de sete ci se savureaza inghititura cu inghititura.
    Si inchei prin a spune ca in Belgia exista circa 1800 tipuri de bere, din totalul de 12000 (informatie neverificata) din intreaga lume.

    • Radu Popovici spune:

      @Laur: Tehnologia de preparare difera totusi putin. La vin fermenteaza direct zaharurile, la bere mai intai se obtin zaharurile prin fermentarea amidonului, abia apoi fermenteaza acestea. In fine, nu are asa mare importanta. Berea, in opinia mea, merita aceleasi aprecieri ca vinul. Si mie imi place mult berea si sunt si eu un mare admirator al berilor belgiene.

  5. mircea spune:

    @radu: disputa este mult spus vreau doar sa le dau un pic peste nas, ca prea il tin sus
    @cristi-j: nu este vorba despre vreo rivalitate ci doar despre faptul ca am eu cativa amici snobi care se dau mari cunoscatori ai vinului si dispretuiesc alte bauturi mai ales berea. cum spui si tu berea isi merita portia sa de respect.

    • Radu Popovici spune:

      @mircea: Apropo de snobism si de fandoseala unor cunoscatori, la o degustare cineva a spus despre un vin ca are “aroma de chilie de maicuta”. Habar n-am cum miroase respectiva chilie, dar bineinteles ca am incadrat comparatia in categoria exprimarilor gratuit-pretentioase, aruncate doar ca sa faca situatia sa para mai pompoasa si, inevitabil sa “ridice” statutul celui care face comentariul respectiv.
      Am si eu impresia ca in lumea vinului si-au croit drum unii impostori si snobi, dar probabil ca situatia aceasta se intalneste in toate domeniile.

  6. cristi-j spune:

    ce lectura placuta ! interesanta si amuzanta . multumesc .
    eu beau mult mai multa bere decit vin si imi place foarte mult berea . cu toate astea am un respect mai mare pentru vin si in general imi face mai multa placere cind beau un vin bun decit atunci cind beau o bere buna . mi se pare mult mai interesant si mai ofertant din toate punctele de vedere (gust , varietate , cultivare+fabricatie , domenii colaterale – cultura / informatii diverse / ritual) asta fara insa sa stirbeasca din meritele si calitatile berii . si mai mult de-atit … nu vad rostul unei “rivalitati” intre bere si vin , pur si simplu sunt situatii cind vinul e mai potrivit si alte situatii cind berea isi face treaba mai bine .

  7. anaandronel spune:

    Foarte interesant si bine documentat articol,felicitari. Intotdeauna am trait cu ideea ca berea are radacini nordice,chiar daca stiam ca in minastirile de calugari se producea,chiar am vazut un reportaj in Vitaya(e un canal international cum discovery)de fabrica de bere dintr-o minastire de calugari si spunea ca e o bere foarte rafina si la un pret care nu ajunge nici cel mai vechi vin,se produce in cantitati mici si doar cei privelegiati au placerea sa bea.Eu am incercat citeva sortimente si ramin fidela la hoegarden,e favorita mea.Ador vinul si sunt admiratoare de vinurile spaniole,frantuzesti si binenteles romanesti,dar asa cum spun multi sa nu uitam ca berea are mai multe puteri curative ca vinul si o istorie atras ce e de marcat.Inca o data felicitari pt articol.

    • Radu Popovici spune:

      @anaandronel: Multumesc, imi pare bine ca v-a placut. Daca ati fi citit si partea 1, ati fi vazut totusi ca berea are radacini orientale: China, Mesopotamia, Egipt etc. Abia pe urma si-au adus nordicii contributia si au dezvolta berea pana la calitatea de acum. Punctul forte al contributiei europene a fost folosirea hameiului, care a dat un avant considerabil producerii berii.

  8. mircea spune:

    eu sunt bautor de bere si am avut ocazia de citeva ori sa fiu privit de sus de bautorii de vin. multi dintre autoproclamatii specialisti in vinuri mi s-au parut a fi impostori si snobi. poate n-am intilnit eu pe cine trebuie, dar articolele acestea despre bere ma ung pe suflet. pentru mine sunt ca o revansa caci am acum certitudinea ca cei care dispretuiesc berea o fac din lipsa de informatii sau din rautate. radu vreau sa te felicit pentru initiativa asta cu berea. nu stiu cum ti-a venit ideea dar eu o apreciez enorm.

    • Radu Popovici spune:

      @Radu Popovici: Eu nu am urmarit o “razbunare a berii”, pur si simplu m-a interesat subiectul. Pot sa te inteleg, macar partial, caci m-am lovit si eu de snobismul despre care vorbesti. Eu respect enorm vinul si tot ceea ce tine de cultivarea si prelucrarea lui, dar berea este si ea o bautura importanta, care a marcat dezvoltarea omenirii, ba chiar supravietuirea ei, caci sute de ani a fost bautura de zi cu zi a populatiei multor tari. Imi pare bine ca ti-a placut articolul si, ce sa-ti urez, bafta in disputa cu partizanii vinului!

  9. Adrian Stefan spune:

    Trebuie sa-i dau dreptate domnului Toni, articolul este foarte interesant si bine documentat. Seria aceasta despre bere imi place in mod deosebit si sper sa continue in aceeasi nota. Abia astept partea 3.

    • Radu Popovici spune:

      @Adrian Stefan: ma bucur ca va place articolul, pentru mine nu exista satisfactie mai mare ca aprecierea cititorilor. Sper sa vin cat de curand si cu seria 3.

  10. toni spune:

    Foarte interesanta si aceasta parte a doua. Eu abia o asteptam, caci prima parte mi s-a parut excelenta. O sa ma faci sa iau atitudine pentru bere; mie imi place foarte mult, dar am un anturaj care prefera vinul si mi-era cam jena ca eu ma “umflu” cu bere, cum zic amicii mei, in timp ce ei beau o bautura “nobila”. Acum le voi riposta cu date istorice si cu multa mandrie. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @toni: De cand am inceput documentarea despre bere, subiectul ma pasioneaza din ce in ce mai mult. Cum ziceam, merge mai bine cu bucataria asiatica decat vinul si chiar ma gandesc sa aprofundez domeniul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.