Pe urmele gainii

Gaina, cocosul, puii cei atat de bine cunoscuti poarta nunmele stiintific de „Gallus domesticus” si, asa cum te-ai putea astepta de la un animal-aliment atat de raspandit si intrat în dieta oamenilor din timpuri imemoriale, istoria sa este tulbure.

Origini
Se pare ca „Gallus domesticus” a fost obtinuta de om prin domesticirea lui „Gallus gallus”, o pasare salbatica ce înca traieste în libertate în cea mai mare parte a Asiei de Sud-Est. Aceasta domesticire s-a petrecut, dupa unele surse, acum 8.000 de ani, pe teritoriul actual al Thailandei.

Cand, cu ceva timp în urma, colindam pietele si satele din Thailanda si Cambogia si vedeam pasaretul etalat, în diverse forme, pe standuri, sau încurcandu-mi-se printre picioare, nici nu ma gandeam ca acesta este descendentul direct al primelor gaini domesticite. Jocul acesta dintre amintiri si cunoasterea acumulata ulterior este extrem de interesant si îmbie la reflexie. Ce as fi gandit atunci cand le priveam daca as fi stiut aceste lucruri? Probabil le-as fi privit cu mai multa atentie si curiozitate si atat…

Alte surse, bazandu-se pe cercetaro genetice, sustin ideea unei multiple origini, domesticirea avand loc, oarecum concomitent, în mai multe zone din Asia de Sud si de Sud-Est. Aceste teorii par sa desemneze cultura Lapita, prima cultura neolitica din Oceania, ca avand rolul principal în domesticirea si raspandirea nu doar a gainii, ci si a porcului si cainelui

Scurta incursiune istorica
Primele dovezi arheologice provin, de unde altundeva, din China si sunt vechi de 5.400 de ani; sunt raspandite pe o arie geografica destul de extinsa, în provinciile Heibei, Shandong si Shaanxi. Dovezi interesante au fost gasite la Mohenjo-Daro, în valea Indusului, provenind de acum 4.000 de ani. Se presupune ca de aici puii s-au raspandit în Europa si Africa.

În Europa, primele imagini cu gaini provin din Grecia antica, de pe vase fabricate în Corinth îm secolul VII î.H. Referirile la gaini din operele unor poeti antici ca Aristofan si Cratinus par a indica provenienta lor din vechea Persie. Oricum, carnea de gaina si pui era o raritate în Grecia antica, fiind socotita un aliment de lux. Mai tarziu, orasul Delos a devenit un important centru de crestere a gainilor.

Gainile din Lumea Noua au o istorie interesanta. Desi se crede ca spaniolii le-au adus, împeuna cu vitele si caii, de fapt gainile au o istorie precolumbiana, urmele lor fiind identificate în toata America de Sud, dar mai ales în Chile, în jurul anului 1350, deci cu aproape 150 de ani înainte de cucerirea spaniola.
Se crede ca gainile au fost aduse din Asia de Sud-Est în insulele Polineziei acum 3.300 de ani.

Evolutie
Avem norocul ca stramosul salbatic al gainii exista înca, asa ca putem face unele comparatii de comportament cu descendentul sau domestic. Gainile domestice sunt mult mai putin active, si ma refer aici la cele crescute în aer liber, nu la cele „produse” pe banda rulanta de combinatele de pasari. Gaina de astazi este mult mai sedentara, are de-a face cu mai putini rapitori, interactioneaza mai putin cu alte semene si nu se mai zbat sa-si procure singure hrana. Aceste schimbari majore de comportament au dus la schimbari anatomice: muschi mai putin solicitati, penaj mai fin, masa carnoasa mai mare, producerea oualor începe mai repede iar ouale produse sunt mai mari.

Gaina noastra
Nu se stie cum au ajuns gainile pe teritoriul actual al tarii noastre, prin intermediul cui si nici în ce perioada. Oricum, gaina, puiul si cocosul au devenit extrem de populare lucru care se vede nu doar în ceea ce punem pe masa, dar si în limbaj.
Din „gaina” au derivat cuvinte ca „gainar” si „gainarie”. Acest fapt denota ca gainile erau ieftine, cel ce se preta la furtul unei gaini fiind un raufacator de mica anvergura. De aici, „gainarul” si „gainaria” au fost legate de infractiuni minore.
Exista si unele expresii interesante: „a se culca odata cu gainile”, „a avea orbul gainilor”, „de rasul gainilor (curcilor”), „canta gaina în casa”, „prost ca o gaina”, „ca o gaina (curca) plouata” etc. Sunt fraze pe care le folosim mecanic, de cele mai multe ori fara sa ne gandim de unde provin.

Termenul „pui” are o lunga si neasteptata traditie în limba romana, ramasa în buna masura necunoscuta din cauza unei false pudori. Ovid Densusianu în „Dictionar etimologic” are curajul sa scrie ca „pui” a dat nastere acelui termen ce denumeste în mod obscen penisul. Se pare ca acesta provine din latinescul „pulla”, care este forma feminina a lui „pullus”, cuvant ce înseamna „pui de animal”, inclusiv de gaina. Termenul a devenit un alint transferat la animalele preferate si apoi la oameni, cu sens protector si de tandrete, în sensul de „puiul meu”, „puiule”, „dragul/draga mea”. Aceste alinturi au fost gasite în operele lasate de Plaut, Horatiu, Suetonius. Sensul se largeste si termenul începe sa se aplice în limbajul erotic, ca apelativ pentru amante si amanti. Nu se stie exact ce întrebuintare avea în latina vulgara, dar se poate banui. Cuvantul obscen se afla în limba romana înca de la începutul formarii ei, adus de zecile de mii de legionari veterani lasati la vatra si împroprietariti în Dacia.

Am mancat carne de pui, gaina si cocos de mii de ori, gatita în zeci de feluri dar marturisesc ca niciodata nu m-am gandit la ea altfel decat ca la un aliment. Poate ar trebui sa învatam sa privim alimentele cu alti „ochi”, care sa vada dincolo de notiuni ca gust-aroma-foame. Cu fiecare îmbucatura mestecam un strop de civilizatie si istorie. Bucataria este, sau ar trebui sa fie, un act profund de cultura.

Bibliografie:
DEX
Wikipedia
archaeology.about.com
www.rimeaza.org