Acest episod al serialului dedicat mamaligii preparate din porumb, povesteste pe scurt despre efectele nocive induse de consumarea exclusiva si pe termen lung al acestui aliment.
Mamaliga din porumb a ajuns sa formeze baza dietei pentru milioane de oameni, din Italia pana în centrul Europei. Nu era însa îndeajuns de hranitoare ca sa poata sustine, pe termen lung, sanatatea consumatorilor. Porumbul nu contine niacina, adica vitamina B3. În Lumea Noua, de unde porumbul este originar, el se gatea printr-un procedeu numit “mixtamalizare”, care implica înmuierea boabelor de cereale într-o solutie alcalina de var stins, dupa care acestea erau decorticate. Metoda nu a fost preluata în Europa, caci nu s-a înteles folosul pe care îl aducea. Acest tratament suplimenta lipsa niacinei si reducea foarte mult riscul de aparitie al unei boli teribile, cauzata de insuficienta de vitamina B3: pelagra. Cultivatorii originali, cei din Lumea Noua, nu sufereau de pelagra, iar boala a aparut doar atunci cand porumbul s-a consumat fara tratamentul aditional cu var stins, si fara sa fie asociat altor alimente (carne, legume, leguminoase, lactate etc.) care sa suplineasca lipsa niacinei.
Pelagra a fost descrisa initial în Spania, în 1753, de Gaspar Casal, care a publicat prima ei descriere clinica. Boala a fost numita “lepra din Asturia”. A aparut si în nordul Italiei, unde a fost numita “pella agra” (adica “piele acra”) de Francesco Frapoli, denumire preluata si în principatele romane, desi acest lucru s-a facut, conform DEX, prin intermediul termenului francez “pellagre”.
Relevanta este cartea “Lettere Meridionali”, a lui Pasquale Villari, scrisa în 1886. Acesta spune:
“Disobbligati (lucratorii zilieri) trebuie sa hraneasca mai mult de 20.000 de familii doar în jurul Mantovei, iar multi alti lucratori nu o duc nici ei mai bine. Zilierii castiga circa 1,2 lire pe zi, iar ziua de munca este grea, constand din 10, 12 si chiar 14 ore. Acestia supravietuiesc aproape exclusiv cu mamaliga, la care adauga seara ceapa si branza ieftina, dar nu întotdeauna. Atunci cand au de lucru mai mananca paine si supa, o data pe saptamana, dar iarna mamaliga este pranz si cina, iar cele trei mese zilnice sunt frecvent restranse la doar una. În plus, mamaliga se face din porumb adesea stricat si fermentat, sau încoltit. Aceasta stare se înrautateste zi de zi si a început sa atinga si taranii mai înstariti, care au ajuns în punctul în care îsi vand porcii si partea de grane care le revine din munca, pentru a cumpara porumb, ca sa fie siguri ca-si potolesc foamea pe timpul iernii.
Aceasta dependenta exclusiva de mamaliga de porumb aduce cu ea o deficienta nutritionala numita pelagra care începe cu dureri de cap si spate, amorteli ale extremitatilor si dureri de stomac. Vederea se încetoseaza, auzul se pierde si apoi se instaureaza paralizia, începand cu trunchiul si întinzandu-se, în final, la extremitati si la limba. Este o boala progresiva, dar care devine repede acuta si mortala. Totusi, dureaza cateva luni, timp în care epuizeaza victima si o omoara în feluri care imita alte boli. Indice frecvent dementa, care este intermitenta si ia diferite forme, în general depresive.”
De fapt, problemele nutritionale au aparut în Romania în secolul al XVII-lea, atunci cand, din motive economice, s-a renuntat la mei în favoarea porumbului. Nutritionistii sunt de parere ca meiul, alaturi de produsele lactate, asigura o alimentatie echilibrata si sanatoasa.
Initial, porumbul a scapat taranimea romana (si pe cea din alte tari) de foamete si a reusit sa evite o criza economica extrem de grava. Daca pe termen scurt porumbul a fost providential, pe termen lung consumul exclusiv de mamaliga s-a dovedit catastrofal.
Desi pelagra a circulat pe teritoriul actual al tarii noastre înca din secolul al XVII-lea, ea a fost atestata stiintific, în mod clar, abia în 1846, în Ţara Romaneasca. Romanii nu au fost singurii afectati, pelagra a bantuit în mai multe tari, dar din cauza saraciei efectele ei au fost cel mai puternic resimtite la noi. Poate doar saranimea din nordul Italiei sa fi fost afectata oarecum similar, în rest, în celelalte tari mancatoare de porumb, ea s-a manifestat pe arii mai mici si cu virulenta scazuta.
La noi pelagra a fost o problema nationala, ea afectand jumatate din taranimea romaneasca. În a doua jumatate a secolului al XIX-lea si prima a secolului al XX-lea pelagra a marcat profund societatea romaneasca, mai ales în zonele din Moldova, Muntenia si Basarabia, adica zonele mai sarace, în care taranimea nu avea acces la produsele animale (carne, lapte si oua), furnizoare de vitamine din grupul B. Statisticile vremii arata ca se ajunsese ca, între anii 1910 si 1940, peste 70% din taranimea romana sa fie afectata de pelagra; bineînteles, aceasta boala slabea organismul, facandu-l vulnerabil si pentru alte boli. Ca exemple rapide, insuficienta de niacina combinata cu consumul redus de zarzavaturi a dus la proliferarea scorbutului, iar însotita cu lipsa de igiena si de educatie sanitara, la aparitia si proliferarea bolilor venerice.
De altfel, statisticile epocii arata ca în unele zone din vechiul regat si Basarabia exista un consum mediu pe cap de locuitor de circa 3 kg de mamaliga pe zi, adica o cifra absolut neverosimila. La acest lucru se adauga si consumul ridicat de alcool de proasta calitate, care contribuia la ruinarea sanatatii populatiei rurale.
În studiile de specialitate romanesti de la începutul secolului al XX-lea, se spunea deja ca modul vicios de hranire al populatiei pune în pericol orice posibilitate de existenta a unui viitor luminos. Este o afirmatie care ar merita discutata, mai ales în legatura cu enunturile, din ce în ce mai numeroase si mai emfatice, referitoare la alimentatia naturala si “sanatoasa” a stramosilor nostri.
Lucrurile sunt clare, cel putin pentru mine: educatia culinara si bunastarea sunt factorii pe care se cladeste o dieta si o viata sanatoasa. Stramosii nostri, cu exceptia claselor avute, cel putin cei din ultimii 100-150 de ani, mancau mult mai prost (si mai putin) decat noi.
(va urma)
Bibliografie:
www.lifeinitaly.co
www.barkeeper.ie
www.cubemarketplace.com
www.ideamarketers.com
italianfood.about.com
www.sostanza.com.au
en.wikipedia.org
www.cookipedia.co.uk
dexonline.ro
Foarte interesante informatiile Radu, dar si completarea; mi-au placut mult.
Desi nu mananc des mamaliga, imi place si din cand in cand simt nevoia sa o prepar. Mai ales calda cu lapte rece, mi se pare ca ii apare mai puternic dulceata din porumb.
@Corina: Stiu, exista multe persoane pentru care mamaliga este unul dintre preparatele preferate, poate si fiindca o simtim, pe buna dreptate sau nu, atat de romaneasca. Mananc si eu, dar rar; preferatele mele sunt orezul, pastele, painea si cartofii. Chestie de gust. 🙂
Azi toata lumea era cu flori in maini iar tu de ziua femeii ai venit cu … pelagra … hahaha
Dupa cum probabil te-ai obisnuit eu nu prea sunt de acord. Daca pana si eu care nu ma pricep am gasit multe lucuri de care sa ma leg inseamna ca ar fi putut fi mai bine … hahaha … adica e nevoie de ceva corectari/completari.
Cu ce ai tradus “pella arga” de ti-a iesit piele acra ? hahaha. Da, nu-mi spune, ai luat de pe wikipedia. Cred ca de putine ori se intampla sa iei ceva de pe wikipedia si sa fie fara probleme. De fapt nu e pella, e pelle si o varianta e ca ar veni din latina-greaca, pell(is) – piele + agra – atac/eruptie = eruptie de piele iar o alta varianta ar fi ca vine din italiana pelle arga = piele aspra (nu e acra, e aspra) “la paternità del termine italico “pellagra” spetta a Frappolli (1771), con chiaro riferimento al dialetto lombardo (pelle agra), in riferimento alla caratteristica ruvidità della cute associata alla malattia”
Ai lasat la o parte exact simptomele care dau numele bolii, pana la dementa, si anume partea dermato cu eruptiile de piele.
Ai lasat deoparte si partea importanta ca sute de ani nu s-a stiut ca e vorba de o problema de dieta si poate fi prevenita relativ usor. In citatul din cartea lui Pascale Villari partea cu “Aceasta dependenta exclusiva de mamaliga de porumb aduce cu ea o deficienta nutritionala numita pelagra” nu face parte din cele spuse de autor, e contributia lui Kyle Phillips de pe about.com dar tu ai introdus-o in text iar asta schimba foarte mult intelesul pentru ca in 1886 cand a fost scrisa cartea nu se stia cauza bolii, au fost mai multe incercari de-a lungul timpului de a explica boala, se stia ca e legata de porumb dar nici vorba de deficienta nutritionala. Asta a venit abia dupa 1915 in Statele Unite.
Sigur ca cei afectati nu aveau de ales si trebuiau sa manance porumb dar daca s-ar fi stiut cauza si metodele de preventie si tratare (aflate dupa 1926) ar fi fost alta situatia. Pascale Villari era istoric si politician, nu medic, de altfel se vede si din citat ca lipseste parte importanta dermato iar daca era adevarat ca omoara in cateva luni atunci Romania cu cele 70% bolnavi ar fi fost decimata in scurt timp.
Din pacate ai lasat deoparte si bibliografia, care e incompleta … about.com / adevarul.ro / Iulian Mincu / Nicolae Lupu
Din cate pot eu sa-mi dau seama Iulian Mincu nu e chiar o sursa de incredere, doar pentru ca e singurul care a scris o carte in domeniu nu inseamna ca e corecta, exacta si completa. Chiar presupunand ca exista surse pentru cele 70% din populatia agrara a Romaniei afectata de pelagra, chiar si in ziua de zi multe statistici sunt niste aiureli daca le compari cu viata reala asa ca nu stiu ce sa spun despre “statisticile vremii”. 70% din populatia de la tara ar insemna cam 55% din intreaga populatie a tarii(pe vremea aceea erau cam 80% la tara) care ar fi avut bube pe corp si probleme de dementa.
O cautare mai aprofundata ar fi dat de exemplu peste o alta statistica care spune ca “D. Prof. Dr. Obreja noteaza o scadere mare a psichozelor de natura pelagroasa ( numai 7 în 1923 si 6 în 1924), aceeasi scadere o releva D. Director al spitalului Costiugeni (Basarabia). In cursul anului 1923 au fost tratati 54 bolnavi suferind de manie pelagroasa, pe cand în 1924 au fost spitalizati numai 35 de bolnavi.Toate observatiile acestea ale d-lor directori ai ospiciului central Bucuresti si Costiugeni se potrivesc si pentru celelalte ospicii.”
Sau afirmatii de genul “Medicul Ion Claudian afirma, în lucrarea „Alimentatia poporului roman” (1939), ca romanii au fost dintotdeauna un „popor mancator de lapte”, lucru demonstrat si de ocupatia sa de baza: cresterea animalelor, alaturi de agricultura”
Sigur ca pelagra a fost o problema uriasa si foarte importanta dar parca totusi nu cred ca e vorba de 70%.
Si am ajuns si la afirmatiile de final, cele cu care nu prea sunt de acord, mai exact cred ca lucrurile nu sunt atat de clare si transante, ar trebui mult mai bine nuantate.
E totusi o mare diferenta intre populatia de la tara si saracia extrema.
Cum ar fi ajuns Romania la perioada ei de glorie intre cele doua razboaie daca cineva nu platea pretul ? Pretul a fost marirea discrepantei intre cei foarte saraci (cresterea numarului acestora) si cei cu bunastare iar acest lucru a inceput inainte de aceasta perioada.
In mod normal, in perioade normale, pentru populatia care nu era extrem de saraca dar nu trebuia sa fie avuta, eu cred ca alimentatia era intr-adevar naturala si mai sanatoasa.
Daca ar fi atat de clar ca azi e mai bine decat ieri, ca educatia si bunastarea dau o dieta si o viata sanatoasa cum se face ca azi sunt atat de multe boli si atat de diverse si apar la varste mult mai fragede ? Cum se face ca tari care ar trebui sa o duca cel mai bine (bunastare si acces la educatie) au cele mai mari probleme ? Cand spui despre stramosii nostri ca mancau mai prost si mai putin te referi doar la Romania sau in general ? Care e definitia “claselor avute” singurele care sunt exceptate ? Pare un procent foarte redus, din cate inteleg eu. Mai putin, da, sunt de acord si chiar cred ca asta e bine, dar ce inseamna mai prost ?
Eu nu stiu toate astea, nu am convingeri atat de clare. Pot insa sa spun ce stiu despre lucruri apropiate, stramosii mei. Toti au fost de la tara din regiunea Moldovei. 3 dintre bunicii mei au trait peste 80 de ani, am avut un total de 10 unchi si matusi. Bunicii s-au casatorit si si-au inceput propria gospodarie in anii 30. Au fost orfani de timpuriu si deci au dus-o greu si au fost destul de saraci dar cu toate astea au avut mereu pamant, au cultivat o multime de plante si au tinut mereu tot felul de animale, de la caini, pisici, gaini, rate pana la oi, porci, vaci si cai. Dieta era simpla dar mereu variata, erau zeci de feluri de mancare cu ingrediente diverse. Si au trecut prin foamete si inainte de razboi si dupa, plus razboiul. Din spusele parintilor, cea mai grea perioada a fost insa la colectivizare cand au ramas aproape fara nimic pana s-au pus din nou pe picioare. Intr-adevar mamaliga era de baza dar se facea si paine de casa iar de sarbatori nu lipsea carnea. Nu am auzit niciodata vorbindu-se de pelagra nici pe timpul lor nici cand erau ei copii. Si ei nu erau singurii din sat, nici cei mai instariti dar nici cei mai saraci. Am auzit de feluri de mancare si improvizatii care intre timp s-au pierdut, erau puse in valoare tot felul de ingrediente si dieta era echilibrata.
Iar saracia nu e o vina generala (desi in timpurile recente se mai incearca sa fie prezentata astfel), nu tine intotdeauna de nivelul individual, de multe ori lucrurile nu sunt atat de clare. Altfel oare sute de milioane de oameni din locuri precum Africa sau Asia chiar nu ar face nimic ca sa nu mai fie saraci?
@cristi-j: Multumesc pentru comentariu. Se vede ca te-ai documentat serios pentru el, poate mai serios si decat am facut-o eu. Lipsa de timp m-a facut sa nu mai verific informatiile din mai multe surse.
Foarte interesant. Orice exagerare este daunatoare.
morala: copii, fuga la junk food, acum avem dovada ca stramosii mancau mult mai nesanatos 😛