Pe urmele sării – partea 2

Evul Mediu
În timpul Evului Mediu sarea a continuat să fie un bun preţios, transportat pe drumuri numite „ale sării”, similare cu drumurile mătăsii şi ale mirodeniilor. Caravane ce depăşeau 40.000 de cămile traversau Sahara pe distanţe de sute de mile până în interiorul Sahel-ului, adesea schimbând sarea pe sclavi. Timbuktu era o astfel de piaţă, absolut uriaşă, în care sclavii erau cumpăraţi cu… sare.

Sarea a jucat un rol cheie în istoria Africii de vest, mai ales în timpul imperiului Mali, între secolele XIII şi XVI. Caravanele cu sare din Sahara există şi astăzi, singura diferenţă fiind că sarea nu se mai schimbă, gram la gram, cu aurul.

Cu secole înainte de venirea europenilor sarea a fost un factor desosebit de important în economia, istoria şi culturii indigenilor. În sud, când s-au ciocnit de azteci şi incaşi, spaniolii au întâlnit o industrie a sării perfect operaţională.

Datele păstrate arată că în timpul războiului civul din SUA, erau înregistraţi 3.000 de muncitori care produceau 225.000 de tone de sare. Astăzi, un număr dublu de muncitori produce de100 de ori mai multă sare.

Societatea indiană avea o castă separată a săpătorilor de sare, iar sarea a fost în strânsă legătură cu lupta pentru obţinerea independenţei faţă de Anglia. Britanicii au ridicat un gard viu imens, de-a lungul ţării, un fel de graniţă internă, pentru a preveni contrabanda cu sare şi evitarea plătirii taxelor aferente, dar au fost învinşi de rezistenţa non-violentă a lui Mahatma Gandhi, simbolizată de faimosul său marş către mare, la Dandi, în 1930, pentru a obţine sare (neimpozitată), sfidând astfel politica britanică.

Citeste si articolul →   Fusilli cu somon afumat

Ar fi poate suficient, pentru a arăta importanţa sării, faptul că Michelin a editat o hartă a muzeelor sării de pe întreg continentul.
Referinţele la sare abundă în toate limbile globului, în special legate de sarea folosită ca aliment. Din latinescul „sal” derivă, de exemplu, cuvinte ca „sos” şi „sausage” (cârnat în engleză).

Veneţia a atins măreţia economică şi datorită monopolului său pe sare. Salzburg, Hallstadt şi Hallein sunt oraşe aşezate de-a lungul râului Salzach, în centrul Austriei. Salzach înseamnă „apă sărată”, iar Salzburg este „oraşul sării”, ambele trăgându-şi numele de la „salz”, care este rădăcina germanică pentru „sare”. Hallstadt înseamnă şi el „oraşul sării”, iar Hallein „sărărie”, ambele luând numele de la rădăcina celtică „hal”. Micul oraş Hallstadt a dat numele culturii celtice care a început mineritul sării în munţii înconjurători, pe la 800 î.H. Orăşelul a devenit un centru comercial european şi a crescut exportând sare în Grecia şi Roma Antică, şi importând vin şi alte bunuri.
Mai departe, în nord, Halle este un alt „oraş al sării” german, şi un vechi „drum al sării” îl leagă de porturile de la Marea Baltică.

Obţinerea sării era importantă şi în regiunea Adriaticii şi în Balcani. Tuzla, în Bosnia, este numit după „tuz”, cuvântul turcesc pentru sare.

Filip al II-lea al Spaniei a fost înfrânt de revoluţia Ţărilor de Jos, la sfârşitul secolului al XVI-lea. Blocada necruţătoare exercitată de flota olandeză a pus capăt comerţului spaniol cu sare şi a contribuit la falimentul economiei acesteia.

Franţa a fost întotdeauna un mare producător de sare, atât în Mediterană cât şi în Atlantic. Franţa se poate lăuda şi ea cu un antic „drum al sării”, de-a lungul coastei mării Mediterane.
Orice discuţie despre sare, referitoare la Franţa, nu poate ocoli „la gabelle”, taxa pe sare care a fost una dintre cauzele declanşării revoluţiei franceze din 1792.

Citeste si articolul →   Salata de ficatei de pui cu bacon si rosii

În Spania, întreprinzătorii pescari basci au produs codul sărat care a devenit un produs de bază în toate pieţele alimentare europene.
Catedrala de sare din Wieliczka - sursa foto: files.myopera.com
Mineritul sării are tradiţii îndelungate în Polonia. De fapt, minerii au sculptat una dintre comorile naţionale în mina de sare din Wieliczka, lîngă Krakowia; „catedrală de sare” de acolo este obiectul interesului turiştilor şi localnicilor.

(va urma…)

Bibliografie:
en.wikipedia.org
www.saltinstitute.org
www.saltinfo.com
www.saltworks.us

În aceeaşi serie de articole:
Pe urmele sării – partea 1
Pe urmele sării – partea 3
Pe urmele sării – partea 4


9 comentarii pe “Pe urmele sării – partea 2

  1. Corina spune:

    Iti tinem pumnii.

    Chestia asta cu sarea e interesanta, si pacat ca nu stim sa folosim si noi salinele intr-un mod atat de elegant.
    Eu, invatata cu sarea grunjoasa de la Slanic, pe care o cumpar acolo la saculet, am impresia ca sarea comuna extrafina nu are gust. Daca folosesti grunjoasa mai mult timp, cea extrafina ti se pare de plastic

  2. Elena Toma spune:

    Foarte interesant articolul! Ma uimesti cu modul documentat, dar concis al subiectelor tratate. Imi dau seama ce efort de timp si sintetizare a informatiilor presupune… Multumesc pentru acest subiect si o saptamana cat mai frumoasa si cu rezultatele dorite.

    • Radu Popovici spune:

      @Elena Toma: Multumesc pentru aprecieri si iti doresc o saptamana cu „gateala”! 🙂 In ce ma priveste, de astazi am intrat in renovare cu casa. Tineti-mi pumnii!

  3. toni spune:

    Interesant, habar n-aveam ca Salzburg si Halle si-au capatat numele de la comertul cu sare. Le amintesc doar pe ele, caci de ele auzisem si eu. La prima vedere este uimitor cat de mult este legata istoria umanitatii de mancare. Mai apoi, daca te gandesti mai bine, ti se pare normal, caci obtinerea hranei a fost prima necesitate zilnica a omului si gandul sau permanent.

  4. cristi-j spune:

    sincer sa fiu orice ingredient cu denumire prescurtata din initiale nu-mi inspira incredere . daca nici macar nu s-a obosit cineva sa-i gaseasca un nume inseamna ca nu prea merita … hehehe . si eu stiu ca msg e folosit pentru a potenta gustul . in supermaketurile din alta tara foarte multe produse (uscate , conservate , prezervate intr-un fel sau altul) aveau pe etichete „fara msg” , vedeam asta foarte des . eu nu folosesc si nici n-as putea spune ca sunt curios .

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Pai , nume are: monoglutamat de sodiu, sau sare dulce. MSG este doar o prescurtare, un „diminutiv”. Nu-i iau apararea, dar eu l-am vazut de atatea ori in listele de ingrediente ale retetelor incat musai sa-l incerc. Este foarte gustos, mult mai gustos decat sarea… in fine, decat sarea obisnuita, din „alimentarele” noastre. Am vazut insa la magazinul Biscuit niste „sari” 🙂 care arata extraordinar si care sunt si extrem de gustoase. Sunt pe lista mea de viitoare incercari.

  5. memphis spune:

    Stiam, bineinteles, ca sarea a fost si este importanta pentru om, dar nu mi-am inchipuit ca a influentat atat de puternic dezvoltarea societatii umane. Pacat ca este cam nesanatoasa; eu o folosesc cu cat de mare zgarcenie pot, desi da gust bun mancarii si potenteaza si gustul multor alte ingrediente, mai ales al carnii. Radu, ai folosit vreodata MSG? L-am tot vazut prin retete, am ci cumparat o cutiuta, dar nu l-am folosit niciodata. Tot ce am citit despre el pare a spune ca se foloseste cam cum se foloseste sarea.

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: MSG este monoglutamat de sodiu si este tot un fel de sare; unii ii zic „sare dulce”. Este foarte gustoasa si este reputata a potenta gustul carnii. Bucatarii socotesc MSG-ul un aditiv culinar si un potentator de gust. Nici eu nu l-am folosit decat 1-2 ori, din curiozitate. Cred ca poate fi folosit fara probleme in locul sarii obisnuite, dar este mai scump si am auzit recent zvonul conform caruia ar da dependenta, dar mi se pare o tampenie. Mai mult, am citit ca toxicologii americani au determinat, dupa multe studii, ca nu are niciun fel de impact negativ asupra organismului, nici chiar consumat in cantitati mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.