Iata din nou o reteta italieneasca extrem de simpla, originara, se pare, din regiunea Romei. Cu adevarat delicioasa, reteta alatura pastele sosului Alfredo, acesta combinand unt, smantana si branza, aromatizate de obicei cu nucsoara.
De obicei se folosesc paste lungi, ca fettuccine, dar sosul adera bine si la cele scurte, cum sunt penne-le si va garantez ca nu veti fi dezamagiti.
Bucatarie: italiana
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 0 minute
Timp de gatit: 10 minute
Ingrediente:
350 g penne
2 linguri de unt
200 ml smantana de gatit, 32% grasime
un praf de nucsoara, proaspat rasa
50 g branza Parmesan, proaspat ras
sare
piper alb, macinat
cateva frunze de patrunjel, pentru servit (optional)
Instructiuni:
Se fierb pastele in multa apa sarata, timp de 8-10 minute, la foc iute, pana ce sunt facute al dente.
Se pun intr-o cratita mare untul si 150 ml smantana si se da mixtura in clocot. Se micsoreaza flacara si se fierbe incetisor 1 minut, pana se ingroasa.
Se adauga in cratita pastele bine scurse. Se amesteca la foc foarte mic, pana ce sunt bine “imbracate” cu sos.
Se asezoneaza cu sare, nucsoara si piper, apoi se adauga restul de smantana si cele 50 g Parmesan ras. Se amesteca pastele din nou si se servesc cu Parmesan ras si frunze de patrunjel, daca doriti sa folositi.
Sfaturi:
Ca orice reteta extrem de simpla, se bazeaza mult pe prospetimea si calitatea ingredientelor.
Asezonarea se face cu piper alb, pentru pastrarea nealterata a culorii.
Hallo,
personal gasesc retetele care au si o istorie, deosebit de interesante si amuzante. Alfredo a creat sosul pt sotia sa, perechea Mary Pickford si Douglas Fairbanks au facut sosul celebru. Probabil cristi-j cunoaste povestea, pacat ca receptivitatea la completari (corecte) este scazuta.
Acest blogg se ocupa si de istorie( mustar, bucataria franceza etc.) facandu-l in felul acesta interesant! Iar, Alfredo a provocat reactii negative, pacat!!!
Orice reteta se poate modifica dar, personal sant bucuroasa cand aflu cateceva si despre originea ei( daca exista bineinteles).
Gastronomia prin complexitatea ei este mai mult decat o colectie de retete.
Ar fi pacat ca acest blogg sa devina superficial, monoton sau, si mai trist sa primeasca un caracter dogmatic! Dupa principiul” am zis si dupa mine sa nu mai vorbesca nimeni”!
O zi frumoasa
Katze
@Katze: Cu totul de acord. 🙂
ei, da, uite ca mi-a scapat, ai dreptate, ca, daca ma gandesc bine, in retetele in care folosesc nucsoara nu prea se regaseste si usturoiul, eu spuneam cum le prepar dar acum am doua variante, una cu usturoi, cealalta cu nucsoara, mai ales ca si aceasta din urma este printre preferatele mele 🙂
@Ada: Ei, asa ne intelegem si mai bine. 🙂
nu stiam denumirea dar stiu ca-s tare bune si am impresia ca le fac de cand ma stiu, adica de cand m-am apucat de gatit paste si am decoperit fel si fel de combinatii (ma mai abat eu de la unele retete clasice ca doar nu-s batute-n cuie 🙂 ) dar, cand e vorba de sosuri albe pe baza de branzeturi si smantana dulce, esti prietenul meu cel mai bun 🙂 numa’ ca pt o maxima bucurie a papilelor mele gustative, sosul trebuie sa umple si gaurile pennelor si sa aiba si un pic de usturoi iar aroma patrunjelului verde rotunjeste perfect gustul final, mama-mama, daca era mai devreme, sigur navaleam in bucatarie (de vina e fotografia imbietoare) dar ma consolez ca Scarlett O’Hara ca, la urma urmei, maine e o noua zi 🙂
@Ada: He, he, stiu ca esti o mare mancatoare de usturoi. 🙂 Cred ca aroma de nucsoara este fina si foarte potrivita si mi-e teama ca usturoiul ar interfeta cu ea. Eu le prefer deci fara, dar iti doresc sa le gatesti in modul in care te bucura cel mai mult.
imi cer scuze ca te deranjeaza comentariile mele dar nu inteleg de ce , singurul motiv pe care il vad este ca nu ma cunosti . nu vin pe acest blog ca sa intru in polemica cu alti cititori si de aceea n-o s-o fac nici cu tine (mai ales ca nu te cunosc) , am placeri mult mai banale, si deci nici nu simt nevoia sa ma explic sau sa dovedesc ceva. singura mea rugaminte este sa citesti cu atentie comentariile mele si sper sa intelegi ca nu sunt si nu au fost niciodata niste critici , nu mi-as permite asta (oricum radu gateste mult mai bine decat as putea eu), e vorba de completari (atunci cand ma simt in stare), de prezentarea unor alte puncte de vedere si de pareri personale . imi place sa aflu lucruri noi si imi place sa am o vedere de ansamblu , un cadru mai cuprinzator , de aceea , daca pot , incerc sa aduc completari si nici nu am vreo retinere daca mi se pare ca exista si alte puncte de vedere , nimeni nu le stie pe toate si nici nu le poate cuprinde pe toate in acelasi timp . cu tot respectul pentru cunostintele tale , sunt sigur ca nici tu nu le stii pe toate . daca informatiile sunt corecte , logice , interesante , conteaza de la cine vin ? fara nici o legatura cu cazul meu , imi permit sa-ti amintesc ca exista destui gastronomi , teoreticieni sau critici de restaurante care sunt foarte respectati fara sa fie niste bucatari foarte buni , la fel cum exista o multime de bucatari care stiu sa curete , taie , gateasca dar habar n-au de fapt despre ce e vorba si nu au o imagine generala. cu siguranta cel mai bine e cand se imbina cele doua parti , teoretica si practica. cred ca un blog e in esenta destul de teoretic , cu atat mai mult comentariile cititorilor , deci nici eu nu fac altceva decat sa adaug cateva pagini de teorie atunci cand pot. nu inteleg la ce te referi atunci cand spui „o proba practica” , la fel nu inteleg ce ai vrea sa-ti demonstrez si din nou , cu tot respectul , nu am spus niciodata ca as fi tare dar pe de alta parte comentariile mele nu ti-au fost adresate personal deci nu trebuie sa le accepti , poti foarte bine sa nu le citesti.
multumesc , sper ca ai inteles ce am vrut sa spun si astept in continuare comentariile tale in care aduci completari articolelor de pe blog, eu nu am simtit deloc nevoia ca tu sa demonstrezi ceva practic.
@cristi-j & Jacob: Oameni buni, amandoi sunteti pasionati de bucatarie, gatiti cu placere, va documentati, aveti atatea lucruri in comun. Va rog frumos, este mult mai interesant sa discutam despre ceea ce ne uneste. Sunt convins ca vom avea toti de castigat. 🙂
Hi Radu,
eu vreu numai din Ungiul mei de Privire cä Tu ai prezentat aicia ceva specific italienesc si ai dat iaräsi o Idee usor de realizat. Frumos
@ cristi-j
acuma observ cä Tu esti un Critician mare… Nu cä asi avea ceva impotriva Criticienilor , da m-asi bucura sä väd mäcar o Probä de a ta practicä…
Cä la Theorie si la Politicä sintem cam toti super.
Ce zici, iti dai un ruck si ne demonstrezi cit de tare iesti ??
Atuncia o sä iti accept färä nici o Problemä Criticile ale tale…
Salutäri
@Jacob: Multumesc pentru faptul ca apreciezi reteta. Torusi, blogul meu este un loc unde oamenii isi pot spune parerile in mod liber si pot discuta despre orice, in limita subiectului articolului. Chiar pot aduce critici, eu nu am o problema cu asta, atata timp cat critica este facuta politicos si constructiv, adica in ideea de a aduce un plus de informatie, de a clarifica unele neclaritati si de a corecta unele inexactitati. Nu trebuie sa fii deranjat de unele comentarii.
Haideti sa pastram acest blog ca un loc de discutie libera, si sa fim de acord ca fiecare comentariu facut cu buna credinta, de persoane inteligente si care au aceeasi pasiune, merita luat in seama.
Eu iti multumesc si tie, si lui Cristi, pentru faptul ca imi sunteti parteneri de discutie. 🙂 Oameni ca voi faceti ca acest blog sa merite sa fie sustinut si continuat.
nu era nici un repros , doar parerea mea . si mai cred ca doar schimbarea tipului de paste nu o face alta reteta , e tot o varianta a unei retete care din anumite motive a fost facuta prima oara si de cele mai multe ori de atunci cu fettuccine dar asta nu inseamna deloc ca e mai putin buna cu penne .
si daca am spus ca nu e chiar pe gustul meu combinatia de la fettuccine al limone , alfredo imi place … hahaha
@cristi-j: Este normal sa avem din cand in cand pareri diferite, sau abordari diferite. Chiar imi place asta. 🙂 Parca si mie imi place mai mult sosul Alfredo, dar nici cel de lamaie nu ma lasa rece. Discutia asta mi-a dat ideea unui alt sos pentru paste. Voi reveni deci cu el cat de curand. 🙂
am de comentat !
cred ca asa cum ai facut-o in alte cazuri asemanatoare , cand e vorba de retete clasice si cu putine ingrediente , e bine sa pastrezi originalul si sa mentionezi la sfarsit posibilele variante si versiuni. in acest caz reteta ta are destule diferente fata de original . si pentru ca am uitat atunci , spun acum ca reteta de acum cateva zile cu fettuccine al limone nu e altceva decat o mica variatie a sosului alfredo adica fettuccine all’alfredo con limone.
eu stiu ca sosurile cremoase sunt traditional mai populare in nordul italiei unde se combina cu pastele proaspete cu ou de acolo si cu toate astea unul dintre cele mai cunoscute nu vine de acolo ci din roma , nu din regiunea romei ci dintr-un restaurant din roma al unui domn alfredo care a facut ca acest sos sa fie foarte cunoscut . aceasta reteta e una dintre cele care de fapt sunt mai cunoscute si populare in statele unite decat in italia si care au devenit atat de raspandite datorita americanilor (spaghetti with meat balls ; spaghetti bolognese ; macaroni and cheese si altele)
in reteta originala nu era smantana , doar unt si branza iar varianta sa-i spun clasica foloseste paste proaspete fettuccine , untul si smantana se fierb ceva mai mult , se amesteca branza , se opreste focul si se adauga pastele dupa care se amesteca pana se invelesc acestea in sos . e ca la sosul carbonara cand ouale cu branza si eventual smantana se amesteca cu pastele la sfarsit , fara foc . in reteta originala , doar cu unt si branza , nici nu se folosea focul , untul si branza se amestecau bine pana formau o crema care se amesteca cu pastele si putina apa ramasa de la fiert folosind doar caldura pastelor.
exista multe variante si se pot adauga diverse ingrediente, schimba tipul pastelor si modifica proportia ingredientelor si ordinea la gatit. Eu am mancat prima oara fettuccine alfredo datorita americanilor si daca imi aduc bine aminte mai avea si alte chestii inauntru , brocoli si pui .
@cristi-j: Este foarte bine ca ai de comentat, ca doar de asta am blog. 🙂 . Ai dreptate, reteta este chiar dintr-un restaurant din Roma, dar apoi s-a tot gatit in zona adiacenta. Acuma ca americanii au popularizat-o mai mult, asta este.
Asa este, sunt foarte multe variante de fettuccine all’Alfredo, dar reteta propusa de mine este penne all’Alfredo, adica altceva. Daca as fi gatit fettuccine cu sos Alfredo si faceam vreo varianta, ai fi avut totala dreptate. Asa insa, este doar o alta reteta, nu cea clasica… sau asa o socotesc eu. Cred ca nu avea rost sa scriu 1 pagina despre fettuccine all’Alfredo, cand eu am gatit altceva. Asa am gasit de cuviinta, sa cred ca nu are rost sa ma opresc asupra reteti clasice. Fettuccinele le pot avea in vedere alta data, sau pot gati cu tagliatelle, linguine, spaghetti etc.
Oricum, faptul ca tu ai facut completarile acestea este foarte ok… cine dorea o retrospetiva a preparatului clasic o are acum la indemana.
Salut, Radu!
Mi-ai dat o idee pentru azi. Multumesc. La Alfredo adaug si nitel pesto. Sacrific albul culorii pentru adîncimea gustului.
În alta ordine de idei, am gasit în text o ambiguitate ce s-ar putea sa deruteze un începator. Zici:
Cred ca ar fi mai potrivita în loc de acoperite cu…, îmbracate cu… . În jargon, a acoperi înseamna sa adaugi atîta lichid cît sa înece complet ceva. Un caz particular ar fi volumul minim de lichid la înecare, cînd verbul devine a cuprinde.
@Marius: Ai dreptate, este un pic ambiguu. Am sa folosesc “imbracate”. 🙂