Pentru imprecatori

Precizare: dupa cum se poate deduce din titlu, acest articolas nu este adresat tuturor cititorilor mei, ci doar acelor catorva persoane cu care, în mod accidental si nefericit, am avut un contact virtual extrem de neplacut în ultimele cateva zile.

Articolul despre lucrurile care ma enerveaza în unele restaurante doar pe mine personal, a starnit în mod surprinzator o multime valuri. Unele dintre ele au fost valuri de injurii, blesteme si jigniri.
Mi se pare firesc sa nu avem toti aceeasi opinie si sa nu ne enerveze aceleasi chestii în restaurante. Mi se pare firesc ca experientele mele sa nu fie comune tuturor cititorilor, dar mi se pare aiurea sa primesc raspunsuri date pe un ton injurios. Acest lucru s-a întamplat pe blog, unde însa am eliminat comentariile care foloseau limbaj jignitor, dar mai ales pe FB, spatiu virtual în care anonimitatea ofera unei categorii de persoane un larg camp de manifestare.

Ciudat este ca, desi articolul meu descria doar ceea ce mi se întamplase mie si ceea ce îmi displacea mie, unii au gasit de cuviinta sa declare ca sunt „în dezacord” cu experientele mele. Dezagrementele descrise în articol au fost traite de mine si adunate din sute de vizite în sute de restaurante… pe care de altfel nici macar nu le-am numit. Sunt experientele mele, adica fapte traite de mine, nu de cititori sau de oricine altcineva.
Cum poti fi „în dezacord”, sau cum poti avea „alta parere”, sau cum „sa nuantez”, asa cum s-au exprimat unii dintre cei la care titlul face referire, cand acestia habar nu au daca au pus piciorul în locurile unde am fost eu?
Cum poti nega experientele cuiva? Adica nu au existat? Ori nu sunt sincere? Sau ar trebui ca lucrurile listate în articol sa ma enerveze mai putin fiindca restaurantele ar putea avea, în unele cazuri, o justificare? Pot sa înteleg o justificare valabila, daca exista, dar tot ma enerveaza.
Poate ca imprecatorii ar fi putut avea alte trairi daca ar fi trecut prin aceleasi locuri, dar atata timp cat acest lucru nu s-a întamplat, cum pot sa fie „în dezacord”?
În mod logic, comentariile pe care le-as fi putut primi se puteau încadra în cateva categorii:
– „am avut si eu aceleasi experiente si ma deranjeaza la fel de mult”
– „pe mine aceste chestii ma enerveaza mai putin / deloc / chiar îmi plac”
– „oho, mie mi s-au întamplat chestii si mai si”
– „nene, eu nu am patit din astea; nu stiu pe la ce restaurante ai mers matale… poate nu le-ai ales bine”

Oricare dintre aceste tipuri de raspunsuri ar fi fost logice si s-ar fi putut discuta o gramada pe marginea lor. Ilogic este un raspuns de tipul: „eu nu sunt de acord cu ce ai trait tu, esti un frustrat, un arogant, un snob si un pretentios”. Este ca si cum as povesti ca am cerut într-un restaurant carne de vita în sange si ca sunt suparat fiindca am primit-o bine facuta, iar cineva mi-ar spune ca el este „în dezacord” si ca are „alta parere”.

Interesant este faptul ca o parte a romanilor nu-si pot exprima dezacordul sau parerile alternative decat în mod injurios, de parca a fi politicos a devenit un defect, sau macar ceva care nu mai este la moda, ceva ce nu mai este trendy, ceva care a devenit, în mod misterios, chiar rusinos.
Asa ca o parte a celor care au fost „în dezacord” cu articolul meu, nu s-a putut manifesta decat afirmand ca as fi frustrat, arogant, anti-roman (???), snob, ca am pretentii exagerate etc.

Ba vreo trei-patru dintre ei, pe langa jigniri si injurii, mi-au adesat si blesteme, spre uimirea si amuzamentul meu. Sigur, chestii ca „arza-te-ar focul”, „sa fii blestemat”, „sa-ti crape ochii” si altele asemenea nu m-au facut decat sa rad cu lacrimi, atat pentru desuetudinea lor, cat si pentru ca erau scrise astfel: „arzatear focul”, „sa fi blestemat” si „sat crape ochi”.

Iarasi interesant, aproape toti dintre cei care nu-mi dau voie sa ma enervez cand simt eu de cuviinta scriu cu multe greseli de ortografie si sunt destul de incoerenti. Se exprima greoi si nu cunosc sensul unor cuvinte. Adunand acestea cu atitudinea vulgara, de neamuri proaste, pot trage o concluzie.
Concluzia trasa de mine este ca acesti „oponenti” sunt persoane needucate, care au senzatia ca li se cuvine totul si care sunt deranjate de cei despre care gandesc altfel; de fapt, ca sa urasca si sa-si dea în petic este de ajuns doar sa aiba impresia ca ceilalti gandesc altfel.

Cum eu tin cont doar de parerea persoanelor pe care le respect, recunosc ca nu dau doi bani pe parerea imprecatorilor; nu doar fiindca nu îi respect, ci si fiindca am învatat, pana la varsta mea, ca nu ai timp sa aduci argumente fiecarui prost în parte. Nu ti-ar ajunge întreaga viata.
Ca atare, nici macar nu m-am obosit sa raspund fiecaruia, asa cum fac de obicei cu toti cei care comenteaza, pro sau contra, în mod civilizat, indiferent de ortografie. În cazul mitocanilor prefer sa raspund la gramada, la modul general daca doriti.

Sunt frustrat? Desigur. Cine nu ar fi daca ar avea în restaurantele lumii o sumedenie de patanii neplacute? Partea nostima este faptul ca cei care ma acuza ca as fi frustrat, habar nu au ce înseamna acest cuvant. Probabil isi închipuie ca „frustrat” înseamna „complexat”, „handicapat”, „retardat” sau ceva pe acolo; în mod clar, pentru ei cuvantul „frustrat” este o jignire, o injurie, pe care o adreseaza cu o voluptate proportionala cu lipsa de cunoastere a limbii romane.
Ei bine, ca sa lamurim lucrurile, „frustrat” denumeste starea în care esti lipsit de un drept; adica esti nedreptatit. Iar în unele restaurante chiar am fost nedreptatit, în sensul ca am platit prea mult pentru niste servicii execrabile. Asa ca, iata, recunosc, ati avut dreptate: sunt frustrat. Şi înca rau de tot…

Sunt arogant? Posibil. Atunci cand spui cuiva ceva care, din motive reale sau imaginare, nu-i cade bine si îi zguduie unele certitudini, esti perceput ca vrei sa dai lectii. Adicatelea, te dai mare, esti îngamfat, obraznic, înfumurat fiindca stii tu niste chestii pe care ei nu le stiu. Ca oricine altcineva care a mai încercat vreodata sa îi învete ceva… Iar ei te urasc pentru asta. Poate ca aceasta ura fata de atitudinea dascaleasca este unul dintre lucrurile care le explica ortografia jenanta si lipsa de logica în exprimare.
În opozitie cu mine, interlocutorul cel manios este o persoana de mare bun simt, „atacata” pe nepusa masa si fara motiv de opiniile mele; el percepe totul ca pe un asalt nedrept îndreptat contra propriei persoane si propriilor convingeri. Astfel se simte îndreptatit sa riposteze, cum îi vine la gura, ca sa ma pedepseasca pentru „aroganta”.
Ştiti ceva, iata ca îmi asum aroganta de a-mi sustine parerile si de a da si lectii acolo unde terminologia culinara este folosita gresit, acolo unde se perpetueaza confuzii pe care le pot lamuri, acolo unde vad greseli etc. De ce fac asta? Fiindca stiu unele lucruri mai bine ca altii.
Mai dau o veste nasoala tembelilor semi-analfabeti: sunt atat de arogant, încat pe mine nu ma deranjeaza nici sa dau lectii, si nici sa învat de la altii, desi am aproape 60 de ani si am trecut prin multe. Voi, însa, sa nu va schimbati cu niciun chip, indiferent de varsta, chiar si daca abia ati iesit din adolescenta: fiti vigilenti cu orice încercare a cuiva de a fi arogant cu voi; Doamne fereste sa învatati una-alta de la cineva care cunoaste mai bine subiectul, sau sa învatati sa respectati si opiniile altora.

Sunt anti-roman? Asta chiar nu stiu cum de-a aparut. Am spus clar ca ma refer la experiente adunate din restaurante aflate în 20 de tari diferite; în niciun caz nu am adus critici restaurantelor din Romania, din Bucuresti sau de pe strada mea. În mod sigur nu m-am referit la restauratul în care ar putea lucra vreunul dintre cei care m-au înjurat. Este posibil ca, citind articolul, unii sa se fi simtit cu musca pe caciula, dar aici chiar ca nu este decat vina lor. Cu ce ma face asta anti-roman, zau ca nu-mi dau seama.
Dar, daca tot am ajuns aici, pot face o clarificare. Daca Romania înseamna clasa politica, sistemul scolar, sistemul medical, bancile, guvernul, biserica si toata cloaca organizatiilor guvernamentale sau non-guvernamentale, bisericesti sau laice, mai mici sau mai mari, adica toate cele care ne „conduc”, care au adus tara în halul în care este acum si care au distrus sistematic economia, cultura, educatia si identitatea nationala, atunci sa moara Bibi daca nu ma declar anti-„roman”! Vreau altceva decat „Romania” de astazi, vreau ceva mai bun. Printre altele, vreau ca în Romania mea sa existe mai multe restaurante bune.

Sunt snob, adica o “persoana care admira și adopta fara discernamant și cu orice pret tot ce este la moda“, cum spune DEX-ul? Posibil, caci nimeni nu-i perfect. Dar mai curand n-as crede.
Conform logicii celui care mi-a adresat aceasta acuzatie, este posibil ca snobi sa fie toti cei care care vor sa bea, în localurile care emit pretentii, bauturile la temperaturile si în paharele care le ofera cele mai mari sanse sa fie gustoase si parfumate; cei carora nu le convine ca ospatarii sa fie îmbracati de strada si sa aiba degetele galbene de nicotina sau sa le miroasa respiratia a alcool; cei care nu se scobesc în nas la masa; cei care tin cutitul în mana dreapta si furculita în cea stanga; cei carora nu le place coniacul rece, sampania calda si pastele sleite; cei care vor ca mîncarea calda sa fie servita în farfurii calde, iar cea rece în farfurii usor racite. Tot snobi sunt si cei care vor ca mancarea sa fie gatita corect, ca grupurile sanitare sa fie curate, ca localurile sa arate tipla, ca ospatarii sa fie politicosi cu clientii si viceversa.

Ca sa trec si în alte domenii, probabil ca tot snobi sunt si cei care tin sa mearga la cununii, teatre si concerte de muzica clasica îmbracati în costum si cu cravata; toti cei care înca au convingerea ca sapunul, pasta de dinti si deodorantul trebuie folosite zilnic; toti cei care nu poarta camasi cadrilate la sacouri în dungi si cravate cu buline, sau sosete la sandale; toti cei care nu arunca mucurile de tigari pe strada, care nu sparg seminte în statiile de autobuz si care nu ies vara la cumparaturi, în supermarketuri, îmbracati doar în chiloti de sport, slapi de plastic si maiouri decupate la subsuorile paroase si transpirate.
Pe scurt, snobi ar putea fi mai toti cei care pun suflet în ceea ce fac, care au grija detaliului si care se comporta civilizat. De ce sunt snobi? Pentru ca le pasa de chestii care altora par neimportante.
Stimati imprecatori, daca voi credeti ca snobism înseamna a respecta regulile scrise si nescrise care înseamna civilizatie, educatie si lucru bine facut, sau a pretinde ceea ce este normal sa ti se ofere pentru banii tai munciti, atunci nu am ce face si trebuie sa recunosc sa sunt un mare snob.

Sunt pretentios? Ei si? Nu ar trebui? Mereu mi-am fixat standarde înalte, în primul rand pentru mine; uneori nu le-am atins, alteori da. Dar esecul nu m-a demoralizat, iar succesul m-a facut fericit. Asta fiindca standardul a fost înalt. Şi am reusit sa am cateva realizari pe care le consider importante, tocmai fiindca mi-am dorit întotdeauna mult. Sunt pretentios în primul rand cu mine si, în aroganta si frustrarea mea, îmi permit sa fiu pretentios cu toti cei cu care lucrez sau cu cei carora le platesc serviciile.
Nu vreti sa aveti, la randul vostru, pretentii de la cei din jur? Va priveste; luati-l în brate pe „merge si asa”. În mod arogant va avertizez ca atunci cand veti realiza ca sunteti plafonati ca profesionisti sau în viata personala, exact lipsa voastra de pretentii, de la voi însiva si de la cei care va înconjoara, va fi unul dintre motivele principale.

Şi acum, daca tot sunt capsat, vreau sa transmit un ultim lucru celor care nu-si pot exprima dezacordul decat prin injurii, jigniri si blesteme: luati-va înjuraturile, ura, elucubratiile, blestemele si îngustimea de minte personala, adunati-le la un loc, înmultiti totul cu 1.000 si bagati-l undeva celor care ar fi trebuit sa va educe. Ei chiar îl merita, fiindca nu au fost nici frustrati, nici aroganti, nici anti-romani, nici snobi si nici pretentiosi, iar voi sunteti exact rezultatul atitudinii lor.

P.S. Acum, daca ati citit cu atentie textul, poate ca ati învatat ce înseamna „frustrat” si “snob”. În continuare va îndemn sa cautati singur în dictionare ce înseamna „imprecator”; de data aceasta voi lasa voi lasa aroganta în seama limbii romane.