Pestera lui Ali Baba este la Paris

Izrael - Magazin de coloniale
Daca sunteti pasionati de condimente, sau curiosi sa incercati ingrediente exotice, si aveti drum la Paris, nu ocoliti cartierul Marais, situat in centrul orasului, pe malul drept al Senei. Acolo, pe strada Francois Miron, la nr. 30, se afla pestera lui Ali Baba, cea plina de bogatii. Din fericire, aici nu-ti trebuie vreo parola speciala ca sa deschizi portile. Dupa ce intri, iti dai seama ca te afli intr-un magazin de delicatese si coloniale (asa cum erau si la noi in perioada interbelica; astazi ne-au impanzit supermarketurile, din pacate), unul dintre cele mai spectaculoase din Europa.

Izrael - Magazin de coloniale
Magazinul se numeste Izrael, si este tinut de un cuplu in varsta, amandoi foarte pasionati si competenti, dar extrem de timizi in fata aparatului de fotografiat.

Ce gasiti acolo? Ce nici prin cap nu va trece. Pe o suprafata de circa 50 mp, impartita in 3 incaperi, poti vedea toate condimentele posibile, tot felul de sosuri si paste, carnati condimentati, bauturi, oteturi, uleiuri, tot ceea ce este necesar pentru a transforma o masa buna intr-una memorabila.
Izrael - Magazin de coloniale
Aici am vazut pentru prima oara in afara Asiei piper de Sichuan, lemongrass, frunze de limeta kafru (kaffir lime leaves), piper lung, ca si ftonka, amestecuri ras-el-hanout, berebere si garam masala.
Izrael - Magazin de coloniale
Preturile? Ca la Paris, din pacate… te cam ustura buzunarul. Nu este insa o ocazie cu care te intalnesti in fiecare zi, asa ca merita o mica investitie. Intors acasa, poti incerca multe dintre retetele pe care le-ai tot dat deoparte din lipsa de ingrediente.

In concluzie, nu uitati: Izrael, deschide-te!


Citeste si articolul →   ¡Hola, Barcelona! – partea 2

8 comentarii pe “Pestera lui Ali Baba este la Paris

    • Radu Popovici spune:

      @mircea: Poate ar trebui sa iei la mana si articolele mele mai vechi. Acesta a stat in blog un an si jumatate, ai fi avut tot timpul sa-l citesti. Lasa, mai ajungi tu la Paris, nu asta este problema. Teama mea este sa nu moara batranii (mie mi s-au parut a avea spre 80 de ani), caci cine stie ce se alege de magazin. Si este pacat de el, caci are o atmosfera extrem de interesanta.

  1. laura vadeanu spune:

    Buna seara,
    am si eu amintiri despre aromate din bazarul Tel Avivului.
    Acum m-ati curiozitat cu Izraelul din Paris,nu voi uita,insa va intreb schinduf ati vazut pe acolo?

  2. Ducky spune:

    Marturisesc ca n-am avut curiozitatea sa intreb nimic despre telemea. Nici nu se inscrie in preferintele mele, nici nu ma pastea vreo mare curiozitate despre ea, cind erau atitea alte bunatati. Dar cunosc o multime de romani stabiliti prin Occident, care pling dupa chestii „neaose”, cum ar fi telemeaua, micii, brinza de burduf, etc. M-am gindit sa semnalez, poate, cine stie, fac pe cineva fericit…

  3. reverii spune:

    telemea? va referiti la branza traditionala romaneasca, pe care nu am inregistrat-o noi din ignoranta ca fiind a noastra? ce ziceau despre ea? recomandau sa fie servita cu rosii/ ceapa? 🙂

  4. Radu Popovici spune:

    Marturisesc ca nu am remarcat telemeaua.
    Imi luasera ochii celelalte ingrediente, probabil. Chiar ai zis bine: „dezmat” de arome si culori. Sa intri acolo este o senzatie coplesitoare, pe care am retrait-o apoi la Bangkok. Urmeaza curand un post si despre asta…

  5. Ducky spune:

    Formidabil! Ma bucur ca au mai gasit si altii magazinul. Cind am intrat acolo nu mi-a venit sa-mi cred ochilor (si nasului). Nu ca nu mai vazusem raioane de condimente si produse exotice prin supermarketuri sau chiar prin magazine putin mai exclusiviste, dar nimic nu se compara cu dezmatul de culori si mirosuri de la Izrael. Cei doi patroni sunt, intr-adevar, retinuti in fata aparatului foto, dar nu se zgircesc la vorba. Cel putin Mme Francoise, care este o enciclopedie de informatii si de o amabilitate neobisnuita. Aaa, si apropo, cred ca e singurul loc din Paris unde se gaseste telemea – aviz pasionatilor care nu pot trai fara…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.