Mananc destul de iute… chiar într-atat de iute încat am facut oarecare senzatie în Thailanda, iar cei de acolo nu prea sunt dusi la biserica în privinta asta. Cel mai iute preparat mancat de mine vreodata a fost phall. Nu este un preparat asiatic, asa cum am fi tentati sa credem. Originea sa este, de fapt, britanica, iar eu l-am gustat prima data nu altundeva decat în Romania.
Phall (scris uneori si „fall”, „phaal”, „phal”, „paal” sau „fhall”) este un curry anglo-indian, care a aparut în restaurantele indiene din Marea Britanie.
Phall este cel mai iute dintre toate curry-urile cunoscute, mai iute chiar decat vindaloo. Foloseste o mare cantitate de ardei iuti, de obicei alesi dintre cei mai iuti, ca „scoth bonnet” sau „habanero”. Un curry phall are un sos gros, pe baza de rosii, care este aromatizat cu usturoi, ghimbir, garam masala, chimion, coriandru. Nu este unul dintre cele mai aratoase curry-uri, nu se remarca nici prin culoare si nici prin forma, ci prin gust. As zice ca si prin aroma, caci sunt destul de antrenat ca sa simt aroma si în cazul unui preparat infernal de iute. Se spune ca doar mai putin de 10% dintre cei care încearca acest curry îl si pot manca.
Puteti vedea în filmuletul de mai sus ca bucatarul gateste cu masca de gaze pe figura. Probabil ca este si o chestie de show, dar gateste într-adevar cu niste ardei foarte iuti. Vaporii emanati, ca si atingerea ardeilor, pot fi destul de neplacute.
La fel, multe carti te sfatuiesc sa porti manusi de cauciuc atunci cand toci si cureti ardei iuti. Şi în retetele respective este vorba de 1-2 ardei iuti, nu de kilograme întregi. Nu am lucrat des cu ardei foarte iuti, ca scotch bonnet sau habanero, dar amintirile înca îmi sunt vii. Atat aroma lor, cat si atingerea sunt cu mult mai “rautacioase” decat ale unor ardei de iuteala mica, asa cum sunt cei care cresc în mod obisnuit pe la noi.
Ca o comparatie, pot sa va spun ca am tocat de mai multe ori cate 10-15 kg de ardei iuti, fara manusi sau masca, si nu am patit nimic. Nu m-au usturat degetele si cu atat mai putin ochii. Bineînteles, am avut grija sa nu-mi ating ochii si buzele fara sa ma spla bine pe maini. Masurile de protectie amintite mai sus sunt însa folositoare pentru cei sensibili, asa ca fiti precauti: poate aveti aceasta sensibilitate.
Etimologia preparatului este una anecdotica. Se spune ca „phall” este o prescurtare de la „phallus”, lucru care vrea sa implice ca doar cei foarte „barbati” pot suporta neobisnuita iuteala a acestui curry.
Phall-ul a fost conceput ca un preparat tipic pentru cei beti manga. Pe la 1980 era semn de mare barbatie sa te îmbeti într-atat încat abia sa te poti tine pe picioare, sa te tarasti într-un restaurant indian, sa înjuri chelnerul, sa mananci vitejeste un phall, care sa te faca sa transpiri si sa lacrimezi zdravan, si sa-ti versi în final matele în taxiul care te duce acasa.
Phall-ul se bucura de o mare notorietate nu doar în Marea Britanie. De exemplu, restaurantul “Brick Lane Curry House” din New York are pe propriul site o sectiune numita „P’Hall of Fame” unde sunt listati toti cei care au putut manca preparatul, acestia primind, ca semn al bravadei lor, o dipoma si o bere gratuita.
În meniul restaurantului se stipuleaza:
„Un curry îngrozitor de iute, mai mult durere si sudoare decat savoare. De la clientii care îndraznesc sa-l abordeze, cerem o nota prin care sa fim exonerati de orice daune emotionale sau fizice cauzate de consumarea curry-ului. Daca reusiti sa terminati curry-ul, aveti de la noi o sticla de bere.”
Ca o completare, va rog sa verificati si aceste doua link-uri. Primul este site-ul restaurantului despre care am vorbit mai sus. Cel de-al doilea prezinta modul în care un temerar trece proba mancarii unui phall.
http://www.bricklanecurryhouse.com/
În încheiere, ca sa elimin o eventuala confuzie, trebuie sa specific ca în lume, de fapt tot în India, în Bangalore, exista un preparat numit tot „phall”, de data aceasta unul traditional indian, la care britanicii nu au niciun amestec. Acesta consta în fasii de carne, de obicei de ovine, marinate într-un amestec de mirodenii foarte picant. Preparatul are gust iute, puternic, dar nu are sos, ci este un fel de „finger food”, de tipul, de pilda, puiului Tandoori.
din ce stiu eu , puiul tandoori nu e o gustare . deosebirea e ca are oase si e in bucati mari iar tikka nu are oase si e in bucati mici (tikka = bucati) deci pretabil pentru “finger food” . desigur ca si un t-bone steak e doar o bucata de carne fara sos cam de sine statatoare dar nu e nici gustare nici finger food . oricum , n-are importanta , subiectul era altul … hehehe
n-am mancat acest curry si sincer , inafara de nume nici nu stiam nimic despre el , nu ne-am invartit in aceleasi cercuri … hahaha
@cristi-j: Ne cam invartim, partial, in aceleasi cercuri virtuale. 🙂
eu cand am facut sambal belacan am tocat doar 1 kg de ardei iuti rosii obisnuiti si m-au usturat mainile 2 zile . de fapt nu de la tocat ci mai apoi cand i-am dat prin masina de tocat si am umblat cu pasta .
iar cand pui in wok-ul foarte fierbinte ardei iuti , vaporii rezultati nu au cum sa nu te afecteze … nu de fiecare data dar se intampla .
era mai bine daca cele 2 link-uri erau chiar link-uri … hehehe
puiul tandoori nu e finger food , ruda sa foarte apropiata , puiul tikka este .
@cristi-j: Chiar erau link-uri, dar se lucreaza ïn spatele”blogului, la programare si uneori mai apar inadvertente. Este greu sa fac schimbari din mers. Le-am re-conectat. 🙂
In ce priveste ardeii iuti, desigur depinde si de cat sunt de iuti. Eu n-am avut nicio problema, nici cu ei pisati, macinati, tocati, prajiti, stir-fry-ati etc. Poate nu am lucrat cu ardei destul de iuti, sau poate nu am sensibilitatea asta.
Am mentionat tabdoori fiindca este o bucata de carne fara sos, cam de sine statatoare, ca si tikka, bineinteles, si este doar o gustare, pana sa-l insotesti cu orez, raita si legume.