Piept de pui cu sos de tarhon

Este unul dintre acele preparate culinare care te incanta prin delicatetea sosului si prin finetea aromelor, prin lejeritatea lor, dar care se dovedesc a fi in final satioase si hranitoare.
Pieptul de pui este gatit delicat si alaturat unui sos de smantana cu tarhon si unui piure fin si matasos, preparat cu unt de buna calitate.
Radu Popovici - Piept de pui cu sos de tarhon

Bucatarie: GUXT
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gatit: 30 minute

Ingrediente:
2 jumatati de piept de pui dezosate, fara piele
sare
piper alb, macinat
1-2 linguri de ulei de floarea-soarelui
2 cubulete de unt rece
1 lingura de faina
cateva fire de tarhon proaspat, tocate marunt
200 ml smantana 32% grasime
frunze proaspete de tarhon, pentru ornat
piure de cartofi, pentru servit

Instructiuni:
Se incinge cuptorul la 170 °C.
Se incinge uleiul intr-o tigaie cu maner metalic. Se rumenesc jumatatile de piept de pui la foc iute, pana ce capata o culoare frumoasa, aurie. Se ia tigaia de pe foc si se acopera cu folie metalica.
Se transfera in cuptor pentru circa 20 de minute, sau pana ce carnea este facuta si frageda.

Se scoate tigaie din cuptor, se inlatura folia metalica si se scoate carnea pe un grilaj metalic. Se lasa la odihna circa 5-8 minute. Se taie, un pic oblic, felii groase de circa 1,5-2 cm.

Intre timp se prepara sosul. Se readuce pe foc tigaia, sub flacara molcoma. Se adauga smantana si tarhon. Se amesteca bine, se sareaza si se pipereaza.
Se gateste sosul la foc molcom cateva minute, pana ce incepe sa se ingroase. Se tavalesc cubuletele de unt prin faina si se incorporeaza in sos, unul cate unul, invartind cubuletul cu o spatula, cu miscari circulare, pana ce se topeste.

Citeste si articolul →   Pui cu orez dulce-acrisor

Se aduc in tigaie feliile de piept de pui si se intorc in sos de 2-3 ori, ca sa se acopere uniform si sa se incinga. Se servesc pe o farfurie calda, stropite din belsug cu sos, alaturi de un piure fin de cartofi si de un pahar de vin Liliac Sauvignon Blanc, sau de o bere light, ca un Primator Premium Lager.

Nota:
Puteti degusta acest preparat, ca si bauturile recomandate pentru a-l insoti, la Bistro GUXT, in str. Dimitrie Racovita nr. 37, de luni pana sambata, intre orele 17:00 – 22:00.

Sfaturi:
Preparati piureul fara apa sau lapte, doar cu unt de buna calitate. Asezonati-l cu grija, folosind doar un pic de sare si putin piper alb. La final, treceti piureul printr-o sita metalica fina si veti obtine ceva fin, matasos, delicat si cremos.

Incercati acest preparat si alaturi de un piure de telina. Acesta are si el un gust foarte fin, iar combinatia dintre carne, sos si piure este delicioasa.

4 comentarii pe “Piept de pui cu sos de tarhon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.