Aceasta reteta este gatita in diferite feluri in intreaga lume, dar toate metodele au in comun faptul ca orezul nu se amesteca in timpul gatitului, ca boabele sa ramana separate.
Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatit: 45 minute
Ingrediente:
150 g orez cu bob lung
1 piept de pui (circa 300 g) dezosat, fara piele, taiat cubulete
2 linguri de unt
2 linguri de ulei de masline
500 ml fond de pui (sau supa preparata din cubulete de concentrat), sau cat este nevoie
1 ceapa mica, tocata marunt
1/2 ardei gras verde, curatat si taiat cubulete
1/2 ardei gras rosu, curatat si taiat cubulete
1/2 ardei gras galben, curatat si taiat cubulete
1 lingurita de seminte de chimen, macinate
1 lingurita de boabe de coriandru, macinat
1 lingurita de scortisoara, macinata
1 lingurita de boabe de piper negru
boia iute
2 foi de dafin
sare
patrunjel tocat, pentru ornat
Instructiuni:
Se incalzeste cuptorul la 160 °C. Se incinge bine fondul, intr-o oala, si se mentine la nivelul unei fierberi molcome.
Se incing uleiul si untul intr-o cratita si se adauga ceapa, la foc mediu. Se soteaza 2-3 minute, pana se inmoaie putin, fara sa se rumeneasca. Se adauga carnea si se amesteca bine pana isi schimba culoarea.
Se adauga chimen, coriandru, scortisoara si boia si se continua pana ce carnea este rumenita uniform. Se adauga orezul si se amesteca bine 1-2 minute la foc iute. Aceasta etapa este necesara caci temperatura ridicata potenteaza gustul orezului, iar amestecarea face ca boabele sa se unga cu grasime si sa capete gust de prajeala.
Se adauga fondul si cubuletele de ardei grasi. Ingredientele solide trebuie sa fie acoperite de lichid. Se adauga sare, boabe de piper, foi de dafin si se amesteca usor. Se acopera cratita si se pune in cuptor, unde se lasa circa 40 de minute, sau pana ce orezul este fraged. Daca este nevoie, se mai adauga fond, sau apa. Pilaful trebuie sa fie putin umed, cu o crusta aurie deasupra. Se serveste fierbinte, ornat cu frunze de patrunjel.
interensanta reteta pilaf de pui trebuie sa fie fff buna si arata f bine. trebuie sa-l incerc si eu asa cu combinatia asta. aveti multe retete interensate va urmaresc in continure cu mult drag. o duminica placuta.
@Ely: Spor la gatit si o duminica placuta!