Pizza de la persani la americani

Personal nu ma omor dupa pizza. Cred ca mananc una la 2-3 ani, adica m-as putea lipsi de ea linistit. Totusi, nu pot sa nu remarc popularitatea ei, mai ales in ultimii 5-10 ani. Mai mult, pot chiar sa mi-o explic: pizza este ieftina, comoda (se poate manca chiar mergand pe strada), satioasa, gustoasa (pentru majoritatea), este disponibila la restaurant (sau pizzerie), dar si la un colt de strada, si se prepara rapid. Intr-un cuvant, este un aliment extrem de potrivit celor care sunt ocupati, vesnic in lipsa de timp, grabiti, preocupati mai mult sa-si stinga foamea, decat sa respecte ritualul unei mese bune.
Pizza
Pentru mine, pizza este cel mai mic dintre relele aduse in alimentatie de fast food-uri, asa ca prefer de o mie de ori mai mult sa vad lumea mancand pizza, decat porcariile stil snack/fast. Chiar daca pe mine ma lasa rece, prin comparatie arata frumos, este hranitoare si mult mai sanatoasa.
M-am gandit deci ca un pic de popularizare nu-i strica. Iata ce a scos la iveala o scurta „googaleala”.

Pizza este o placinta de origine italiana, constand dintr-o paine subtire, cu crusta, acoperita cu sos de rosii, branza, carnati, masline etc. Cuvantul „pizza” provine, se pare, dintr-un cuvant vechi italian, care s-a transformat apoi in „pizzicare”, ceea ce inseamna „a ciupi”.
Pizza ar putea fi inventata de fenicieni, greci sau romani, sau oricare alta civilizatie care a invatat secretul combinarii fainii cu apa, si apoi a incalzirii aluatului obtinut. Intr-una din multiplele ei variante, pizza a fost un aliment de baza al dietei locuitorilor vechii Italii inca din epoca de piatra. Cea mai timpurie varianta de pizza era o paine cruda, coapta apoi pe pietrele focurilor, asezonata cu o varietate de ingrediente, si utilizata pe post de farfurie. Se spune ca ideea folosirii painii in loc de farfurie apartine grecilor care mancau paini rotunde (plankuntos) coapte, alaturi de diverse topping-uri. Era preferata claselor inferioare, hranitoare si ieftina.

Secolul al VI-lea i.H. – In epoca de glorie a imperiului persan, soldatii lui Darius cel Mare (521 – 486 i.Ch.), obisnuiti cu marsurile lungi, coceau un fel de paine plata pe scuturi, in soarele arzator, si o mancau apoi cu branza si curmale.

Secolul al III-lea i.H. – Marcus Porcius Cato (234-149 i.Ch.), cunoscut si drept Cato cel Batran, a scris prima istorie a Romei. In ea a notat: „foaie plata de aluat, dreasa cu ulei de masline, ierburi aromate si miere, coapta pe pietre”.

Secolul I d.H. – Cunostintele noastre despre bucataria romana provin mai ales din escavatiile de la Pompei si din cartea de bucate a lui Marcus Gavius Apicius, „De re coquinaria”. Apicius era un expert in arta culinara si, din scrierile sale, provin informatiile cele mai importante despre bucataria romana. Se spune ca Apicius iubea atat de mult mancarea, incat s-a otravit de teama ca va muri de foame cand starea sa financiara devenise dezastruoasa. Cartea lui Apicius contine retete in care se foloseau o mare varietate de ingrediente, puse pe o bucata de paine: carne de pui, seminte de pin, branza, usturoi, menta, piper si ulei (toate acestea se regasesc si astazi in pizza moderna).

Citeste si articolul →   Pe scurt despre prosciutto

79 – In cenusa ramasa dupa eruptia vulcanului Vezuviu, cel care a distrus orasul Pompeii (langa Neapole) pe 24 august 79, s-au gasit dovezi ca localnicii mancau o tarta coapte, rotunda si subtire. S-au gasit si pravalii, cu coloane de marmura si diferite obiecte de comert care seamana cu o pizzerie conventionala. Muzeul National din Neapole expune o statuie din Pompeii care, din cauza atitudinii, este numita „I pizzaiolo”.

1522 – Rosiile au fost aduse in Europa din Lumea Noua (Peru). La inceput, s-a crezut ca sunt otravitoare; apoi, cei mai saraci locuitori din Neapole le-au adaugat la aluat si au creat prima pizza, asa cum o cunoastem azi. Foloseau de obicei doar faina, ulei de masline, slanina, branza si ierburi aromate. Intreaga Italie recunoaste ca pizza napolitana este cea mai buna. In acele vremuri, taverna din Cerrigloi era un popas apreciat de soldatii spanioli ai veceregelui. Se spune ca veneau acolo in mari grupuri pentru a gusta specialitatea casei: pizza.

Secolul al VXII-lea – Pizza a ajuns foarte populara printre cei ce vizitau Neapole si aveau curajul sa se aventureze in zonele mai sarace ale orasului pentru a gusta delicatesa praparata de bucatari, numiti „pizzaioli”.

Secolul al XVIII-lea – Regina Maria Carolina d’Augsburg Lorena (1752 – 1814), sotia regelui Neapolelui, Ferdinando IV (1751 – 1821), avea un cuptor special, construit in palatul de vara de la Capodimonte, in care bucatarul sau putea prepara pizza pentru perechea regala si oaspetii sai.

1889 – Umberto I (18844 – 1900), regele Italiei, insotit de sotia sa, regina Margherita di Savoia (1851 – 1926), sositi in Neapole, l-au chenat la palat pe cel mai faimos pizzaiolo, Raffaele Esposito, pentru a gusta din specialitatile sale. Bucatarul a preparat trei feluri de pizza: una cu grasime de porc, branza si busuioc; alta cu usturoi, ulei si rosii; ultima cu mozzarella, busuioc si rosii (in culorile steagului italian). Reginei i-a placut ultimul fel de pizza atat de mult, incat i-a trimis o scrisoare de multumire: „te asigur ca cele trei feluri de pizza pe care le-ai preparat au fost delicioase”. Raffaele Esposito i-a dedicat reginei cea de-a treia sa creatie, numind-o „Pizza Margherita”. Aceasta pizza a stabilit standardul dupa care a evoluat pizza din zilele noastre si a facut din Neapole capitala mondiala a pizzei.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, pizza era vanduta pe strazile din Neapole la micul dejun, pranz si cina. Era preparata in tavi mari si coapta in cuptoare de brutarie; avea un topping simplu de cuperci si ansoa. Devenind tot mai populara, baza de aluat a inceput sa fie facuta dupa preferintele clientului (groasa, subtire, crocanta, moale) ca si topping-ul, care s-a diversificat. Au aparut si primele pizzerii in aer liber, unde oamenii se puteau intalni, manca, bea si discuta.

Pizza a emigrat si in America odata cu emigrantii italieni din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Ea a fost introdusa in Chicago de un negustor ambulant care trecea pe Taylor Street cu un vas de metal, plin cu pizza, purtat pe cap, si vindea felia cu 2 centi. Era metoda prin care se vindea la Neapole, cu pizzele purtate intr-un vas tubular de metal, cu un fund fals plin cu carbuni din cuptor, ca sa tina pizzele calde. Numele „Pizzeria” era gravat pe cilindrul de metal. Pentru multi americani, primele pizza erau cunoscute ca „placinte cu rosii”. Chiar si astazi , aceasta denumire este populara in nord-estul SUA.

Citeste si articolul →   La masa cu stramosii – India (7)

1905 – Gennaro Lombardi pretinde ca a deschis prima pizzerie din SUA, in New York la 53 Spring Street. Lombardo este cunoscut in America drept”patriarhul pizzei”.

1943 – Ike Sewell, la barul sau numit Pizzeria Uno, a creat pizza groasa in stil Chicago (o pizza cu o crusta ce creste 2-3 cm deasupra formei si inconjoara stratul de topping).

1945 – Stationarea trupelor americane, engleze, franceze si germane in Italia, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a dus la o crestere a popularitatii pizzei. Cand soldatii s-au intors acasa, au adus cu ei si obiceiul de a manca pizza.

1948 – A fost produs primul amestec comercial pentru pizza, „roman pizza mix”, in Worcester, Massachussets, de Frank A. Fiorello.

1950 – Abia acum incep americanii sa bage in seama cu adevarat pizza. Celebritati de origine italiana, ca Jerry Colonna, Frank Sinatra, Jimmy Durante si starul jucator de baseball, Joe diMAggio, au fost cu totii mari amatori de pizza. Se spune, de asemenea, ca versul „When the moon hits your eye like a big pizza pie, that amore” dintr-un cantec al lui Dean Martin a lasat America de atunci cantand si mancand pizza.

1957 – A inceput comercializarea pizzei congelate, primii pe piata fiind fratii Celentano. Pizza devine curand cel mai popular aliment congelat pe piata americana.

Pizza deja nu a mai fost ceva doar italienesc, ci a devenit internationala. De exemplu, asa- numita pizza siciliana, de forma patrata, atat de populara astazi si precursoarea binecunoscutei Party Pizza, este o inventie americana. Adevarata pizza siciliana nu contine nici ansoa, nici branza.

Astazi se sarbatoreste Ziua Internationala a Pizzei pe data de 9 februarie, iar Guiness Book of Records a inregistrat cea mai mare pizza preparata vreodata: cea din Havana (Florida, SUA), care avea 30 de metri diametru. Americanii si canadienii consuma in medie, pe an, cate 11 kg de pizza; combinatia favorita este pepperoni si branza. Pizza poate lua diverse forme, cum ar fi Pizza Calzone (jumatate din aluat este acoperit cu topping, iar cealalta jumatate se impatureste peste cea cu umplutura, formand un fel de buzunar), rulouri, pan pizza, groase, subtiri etc. Exista astazi Mexican Pizza (o pizza cu ardei iute sau umplutura de taco, branza Cheddar rasa, ceapa tocata, rosii), Ice Cream Pizza, Candy Pizza si altele.

Un comentariu pe “Pizza de la persani la americani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.