Portul în care am sarbatorit Ziua Recoltei

Îmi plac restaurantele care au un specific clar, care reusesc sa transmita un mesaj. Sunt curajoase si unice în felul lor. Unul dintre ele, descoperit de curand de mine, desi este de mai multi ani pe piata, este „The Harbour”. Dupa nume îti poti da seama ca are specific marinaresc – atentie, nu pescaresc; cele doua profile se suprapun întrucatva, dar nu total. Cu tot specificul marinaresc, managementul a dat dovada de îndrazneala în seara de vineri, 28 octombrie 2011, cand a organizat o sarbatoare a Zilei Recoltei.
Ziua Recoltei la "The Harbour", 28 octombrie 2011

M-as fi asteptat ca Ziua Recoltei sa fie cerebrata în restaurante numite „Curtea Domnitei”, „Pivnitele Boierului”, „Cetatea Vinului” sau mai stiu eu cum. Inedit a fost faptul ca s-a sarbatorit într-un loc numit „The Harbour”, cu un specific relativ îndepartat de cel traditional romanesc.
Ziua Recoltei la "The Harbour", 28 octombrie 2011
Bineînteles, restaurantul a continuat sa functioneze ca de obicei, cu meniul sau obisnuit, dar peste acestea s-a suprapus, neasteptat de lin, atmosfera de traditie romaneasca în care mesenii se bucura de bucatele pamantului, aceste lucruri simple, dar într-un fel miraculoase, care ne rasplatesc munca din timpul anului. Decorul si personalul s-au adaptat, ca prin minune, si în loc de marinari în tipicele lor tricouri, la usa erai întampinat de fete în costume nationale, care te îmbiau cu paine si sare, iar langa ancore, ocheanuri si alte oramete marinaresti, s-au asternut stergare si vase de pamant, ciorchini de struguri, dovleci si ceapa de apa.
Ziua Recoltei la "The Harbour", 28 octombrie 2011
La mese se aduceau platouri cu zacusta, pastrama de berbecut si branza de oaie, iar în pahare scanteiau vinurile produse de Serve, Feteasca Neagra din 2009 si Sauvignon Blanc din 2008.
Desi de obicei nu sunt adeptul lucrurilor amestecate, si as fi fost aprioric sceptic sarbatoririi Zilei Recoltei într-un restaurant marinaresc, trebuie sa recunosc ca de data aceasta mixtura a functionat, iar eu m-am simtit foarte bine… ca si ceilalti oaspeti prezenti.
Îmi place cand vrem sa ne mentinem traditiile. Ele ne dau identitate, ele sunt… chiar noi însine. Fara ele nu ar mai exista firul care ne leaga de acest pamant, de istoria noastra.
Apreciez enorm faptul ca ele se respecta chiar si la un restaurant al carui nume, „The Harbour”, te duce cu gandul la ceva strain, sau cel putin cosmopolit.
Ziua Recoltei la "The Harbour", 28 octombrie 2011
Cred ca managementul unui restaurant trebuie sa fie inventiv si rapid în decizii, iar echipa de la „The Harbour” merita felicitata pentru initiativa. În sprijinul a ceea ce spun, este faptul ca restaurantul a fost plin, lucru rar în acesti ani „de criza”, mai ales în timpul saptamanii; pot deduce de aici ca publicul apreciaza surprizele placute.
Ca urmare, închin si eu un pahar de Feteasca Neagra (vin tipic romanesc) în cinstea celui sau celei care a avut aceasta idee. Noroc!

4 comentarii pe “Portul în care am sarbatorit Ziua Recoltei

    • Radu Popovici spune:

      @georgeta: Deci, ati fiert linte intr-un wok antiaderent si v-au aparut pete albicioase pe fundul vasului. Daca asta este tot ce-mi puteti spune, imi pare rau, dar nu pot sa va dau o explicatie a fenomenului.

    • Radu Popovici spune:

      @georgeta: Comentariul dvs. nu are legatura cu articolul meu. Chiar daca as vrea sa va raspund, nu pot sa o fac pana nu stiu la ce ati folosit wok-ul, in de mod, cum arata petele, din ce cauza au aparut etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.