Prejudecati culinare si business

Oamenii nu vor inceta niciodata sa se uimeasca unii pe altii. De pilda, domeniul culinar este, pentru mine, o continua surpriza. De cand am inceput sa gatesc si sa folosesc ingrediente mai putin, sau de loc, obisnuite in bucataria romaneasca, ma izbesc de tot felul de opinii provenite de la membrii familiei (nu am una numeroasa, dar membrii ei sunt plini de caracter, lucru nu intotdeauna foarte bun), prieteni si cunostinte.

Analizand aceste opinii, am ajuns la o concluzie: unele dintre persoanele pe care le cunosc sunt, in domeniul culinar, traditionaliste, lipsite de curiozitate, resping aprioric ceea ce este strain, sunt pline de prejudecati si lipsite de informatii. Cum nu cred ca toti acesti sceptici culinari s-au adunat doar in jurul meu, sunt nevoit sa presupun ca este un fel de stare generala a natiunii.

Va amintiti sondajele, sau intrebarile, puse oamenilor opriti pe strada? Nu exista unul care sa nu aiba o parere, chiar daca persoana in cauza era total in afara subiectului. Sunt constient ca vizionam doar ceea ce ramanea dupa montaj si ca, probabil, persoanele care raspundeau simplu: „nu stiu!” nu intrau in materialul finit, dar numarul habarnistilor care au pareri ferme este foarte mare.

Exemple din experienta proprie (mai jos am pus cateva dintre fotografiile mele reprezentand „scarboasa” mancare a celor care mor de foame pe strazi, sau care mananca toate rahaturile):
Mancare asiatica
Cum sa mancam la restaurant indian? Aia mor de foame pe strazi!
Pleci in Cambodgia? Esti nebun, acolo e razboi cu khmerii rosii!”
Ce daca mananc Camembert cu ceapa si rosii? Pe banii mei, mananc cum vreau!
Pleci la Bangkok? Mai, tu mergi de fapt la curve, ce, aia au mancare?
Busuiocul miroase a transpiratie.
Deci, eu sprijin produsele locale, nu mananc chestii din-alea.
Pai, chinezii mananca toate rahaturile!”
Mancare thailandeza? Aia mananca doar serpi si greieri, mie-mi spui!?
Cum sa fie usturoiul condiment!? Condiment este sarea!
Mancare asiatica
Cei de la care am extras aceste mici comentarii, reprezinta, fara indoiala, majoritatea populatiei. Totusi, am reusit sa starnesc si curiozitatea unei mici minoritati, sa o fac sa experimenteze si sa gateasca lucruri noi in mod regulat. Ceea ce este OK, pentru ca, pana la urma, un hobby ca al meu este doar un hobby de nisa, nu este un sport national.

Citeste si articolul →   Pătrunjelul din piaţă vs cel din supermarket

Imi aduc aminte primele filmari la Brava TV. Personalul din studiou mi-a privit retetele oarecum sceptic la inceput, apoi a inceput sa puna intrebari, sa guste ingredientele si, in final, sa se ia la intrecere, la sfarsitul emisiunilor, care sa manance din ceea ce am gatit. Multi imi cer retetele si incearca acasa ceea ce vad la mine. Cand mi se intampla acest gen de lucruri, sunt incantat… ma simt chiar fericit, intocmai gospodinii care vede ca are succes cu ceea ce pune pe masa. In definitiv, una dintre motivatiile pentru care filmez, scriu, calatoresc, gatesc, fotografiez, este aceasta: vreau sa am cui sa impartasesc lucrurile interesante pe care le aflu.

Pe undeva, vad acest lucru ca pe o reactie in lant: exista pasionati care impartasesc, starnesc curiozitatea celor din jur, acestia cumpara ingrediente si gatesc acasa, distribuitorii capata curaj si importa ingrediente culinare mai multe si mai diverse, magazinele incaseaza mai mult si isi deschid alte puncte de desfacere si ofera mai multe locuri de munca…

Extrapoland putin, munca benevola a unora ca mine poate sprijini mediul de afaceri din Romania. Descoperind asta, nu ma simt nici mai bine, nici mai rau. Tot ceea ce sper este sa am mai multi parteneri de discutie, sa existe mai multi oameni interesati sa experimenteze lucruri noi, sa cunoasca culturi straine si sa manance variat si sanatos.

Ah, si mai sper un lucru. Ca patronii de supermarketuri sa castige in final atatia bani incat sa-si permita instruirea angajatilor, ca sa nu mai intalnesc vanzatori aidoma celor din povestea cu duzina, sau ca cea intalnita ieri…. pe care am intrebat-o, incercand sa aflu amanunte despre un tip de mustar pe care nu-l mai vazusem, si a carui eticheta era deosebit de discreta in privinta ingredientelor din componenta: „Cum este mustarul acesta? Este iute?” Raspunsul m-a luat prin surprindere: „Nu-i iute, e bun!” La naiba, si daca iute inseamna bun pentru mine? Vreau sa primesc raspunsul corect, nu o tampenie. In definitiv, si direct, dar si indirect (asa cum s-a vazut mai sus), eu bag bani in businessul lor!


6 comentarii pe “Prejudecati culinare si business

  1. aquarius spune:

    Bine punctat articolul.Si eu ma lovesc acasa de acelasi zid al traditionalismului culinar,care nu stiu totusi de ce este atat de bine cimentat in genele noastre.Parca am fi niste „ultras” culinari.In consecinta,cand folosesc ingrediente”ciudate” nu bat toba mare … si de multe ori rectia este ”mmmm,ce bun e!Cu ce e facut?”.Binenteles ca nu dezvalui ingredientele vinovate de gustul minunat,deoarece stiu din propria experienta ca data viitoare nu vor mai manca.

  2. simina spune:

    Foarte adevarat ce spui in acest articol. Am simtit acelasi lucru si eu, pe propria-mi piele, atat cu familia cat si cu prietenii. Revenim din nou la educatie, dar si la nivelul de trai. Este greu sa faci educatie in domeniul culinar cand 80% din populatia abia are bani de mancare, nici vorba sa experimenteze si sa manance lucruri mai deosebite. Tot ceafa la gratar, bat-o vina!

    • Radu Popovici spune:

      @simina: 80% este un pic exagerat. Oricum, multi dintre cei care au bani sunt conservatori inversunati si nu-ti ies nici picati cu ceara din bucataria traditionala.

  3. Radu Popovici spune:

    Fac si eu ce pot: starnesc curiozitati si ofer informatii. Am spus doar ca „sper” ca patronii sa-si instruiasca angajatii. Sunt aproape sigur ca nu o vor face, pentru ca au ucis deja concurenta micilor magazine. Oricat de catastrofal ar fi personalul din supermarket, tot nu avem alternativa in momentul asta; tot vom cumpara de la ei.
    In general, eu consider supermarket-ul a fi unul dintre dezavantajele urbanizarii prost intelese. In curand, si bruma de traditii care s-a mai pastrat in alimentatie va fi ingropata sub un maldar de cutii si ambalaje de alimente procesate.

  4. reverii spune:

    trebuie sa marturisesc ca, gratie acestui blog, si eu ma numar printre cei pe care ai reusit sa ii „convertesti” la grupul celor care experimenteaza mancaruri noi. nu neg ca am avut si eu, acum ceva vreme, o parere similara celor impartasite de tine legata de bucatariile orientale. dar, unul dintre beneficiile globalizarii, care, iata, nu e numai o unealta de anihilare a culturilor, este multitudinea ingredientelor care se gasesc astazi si care iti permit sa cunosti si sa apreciezi trasaturile distinctive ale unor tinuturi indepartate.

    legat de mediul de afaceri despre care spuneai ca are, astfel, posibilitatea sa se dezvolte, eu nu iti impartasesc, din pacate, optimismul. de ce spun asta? pentru ca, de pilda, la mega image-ul in care imi fac eu cumparaturile, multe preturi de la raft lipsesc, iar altele sunt intentionat mai mici decat cele reale. constatam, la casa, ca platim dublu pentru unele articole, fata de pretul la raft.
    or, o astfel de „cultura” organizationala, care, voit sau nu, practica inselaciunea, nu va da un leu in plus in trainingul angajatilor, chiar de ar avea acel leu… sau, poate, ma insel eu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.