Pui adobo cu legume

“Adobo” inseamna in limba spaniola “condiment” sau “marinada”, si provine din verbul “adobar” – a marina. Este folosit pentru a descrie o marinada sau un sos, iar carnea preparata cu adobo, este denumita adobada. Pentru detalii despre adobo, cititi aici.
pui adobo cu legume - Pui adobo cu legume 1 - Retetele lui Radu

Acest termen, ca si preparatul in sine, a fost adus de conchistadorii spanioli si a ramas extrem de popular in Filipine. Astazi, stilul adobo presupune marinarea si/sau gatitul carnii (mai ales porc, sau pui) in sos de soia, usturoi si otet, alaturi de foi de dafin si boabe de piper. Puiul adobo (adobong manok) este mancarea nationala a filipinezilor.
Bucatarie: filipineza
Dificultate: medie
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 15 minute
Timp de gatit: 27 minute
Ingrediente:
2 piepti de pui dezosati, fara piele, circa 750 g, taiati fasiute subtiri
2 stelute de anason
1 limeta, coaja rasa si sucul de la
4-5 cm rulou de scortisoara
2 foi de dafin
3 linguri ulei de arahide
100 g telina curatata si taiata cubulete
100 g morcovi tineri, din cutie, bine scursi si spalati, taiati bucatele de 2-3 cm
100 g porumb tanar, din cutie, bine scurs si spalat, taiat rondele
50 g muguri de fasole soia, bine scursi si spalati
12 boabe de piper negru
10 catei de usturoi, pisati
1 ardei iute rosu, taiat in 3 bucati
4 cm bucata radacina de ghimbir, data prin razatoare
10 linguri sos de soia
10 linguri otet de orez
1 lingura zahar de trestie (sau zahar brun)
frunze proaspete de coriandru (sau patrunjel), pentru ornat
1/2 ardei iute rosu, taiat rondele
orez fiert, pentru servit
Instructiuni:
Se incinge jumatate din ulei intr-o tigaie si se prajesc bucatile de pui cateva minute, pana se rumenesc uniform. Daca este nevoie, se face asta in 2 transe. Se scot fasiutele de carne din tigaie si se pun deoparte.
Concomitent, se incinge restul de ulei intr-o alta tigaie curata si se calesc, la foc mediu, cubuletele de telina, pana incep sa se rumeneasca. Se scot cubuletele de telina cu o spumiera si se scurg de ulei pe prosoape de hartie. Acest pas nu este chiar obligatoriu, puteti gati telina la ultimul pas al retetei, dar eu o prefer putin rumenita.
Se adauga in prima tigaie sos de soia, foi de dafin, zahar, otet, usturoi, boabe de piper, ghimbir, anason, scortisoara, ardei iute si suc de limeta. Se da amestecul in clocot, la foc iute, apoi se micsoreaza flacara, se acopera tigaia si se fierbe incet 15 minute, amestecand ocazional. Se ia capacul si se gateste in continuare, pana ce lichidul s-a evaporat pe jumatate. Se strecoara sosul, ca sa se indeparteze particulele solide, si se pune deoparte.
Se aduc in a doua tigaie sosul strecurat, morcovii, bucatelele de telina rumenite si fasiutele de pui si se amesteca bine. Se da mixtura in clocot, se acopera tigaia si se micsoreaza flacara. Se mijoteaza carnea 5-7 minute, sau pana ce este frageda si suculenta. Se ia vasul de pe foc si se adauga mugurii de fasole si porumbul tanar.
Se transfera mancarea pe farfurii individuale, se presara cu coaja rasa de limeta, frunze de coriandru si rondele de ardei iute, si se serveste alaturi de orez cu fiert.

17 comentarii pe “Pui adobo cu legume

  1. cristi-j spune:

    si de la spanioli si de la chinezi pentru care porcul e echivalent cu carne, daca spui carne spui porc si au si ei o multime de chestii mai deosebite.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Au niste chestii cu carne de porc grasa care ma pun la grea incercare; de pilda o chestie asemanatoare cu soto babat-ul indonezian, cu burta de porc; bagnet, un fel de burta de porc grasa prajita in baie de ulei; batchoy, o chestie din organe si untura; frigarui cu caracatita uscata; kare-kare, adica o coada de vita care nu ma inspira deloc; mai sunt si altele, in general porc cu multa grasime, care nu-mi vin acum in cap.
      Nu-mi plac unele dintre preparatele lor din carne grasa de porc, dar recunosc ca au imaginatie. Noi avem impresia ca stim ce sa facem cu porcul. Am putea lua lectii de la filipinezi. Probabil ca si ei au invatat de la spanioli, ca si acolo porcul este la mare cinste.

  2. cristi-j spune:

    Cica se spune ca mancarea filipineza a fost gatita de primii colonisti malay, asezonata de chinezi, facuta tocana de spanioli si facuta hamburgeri de americani.
    Exista multe variante, unele mai uscate altele cu mai mult sos, unele cu carnea prajita la inceput altele cu carnea prajita la sfarsit si tot felul de alte variatiuni. Important e sa fie gasit echilibrul intre elementele definitorii : otet, sos de soia/sare, usturoi, foi de dafin. Legume des folosite la adobo sunt cartofii si ardeii grasi.
    Si sa nu uitam de sora/fratele din alta mama si anume vindaloo … hahaha

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Din pacate, sub-cultura americana a fast-food-ului a prins nefericit de bine in Filipine. Am cativa prieteni filipinezi cu care mai discut uneori si se sperie cu totii de succesul pe care il au marile lanturi fast-food americane. Pacat, Filipinele au o bucatarie foarte interesanta, nu intotdeauna placuta, caci se gatesc acolo cateva preparate pe care le-as ocoli la mare distanta, dar are o originalitate robusta destul de atractiva.

Dă-i un răspuns lui Radu Popovici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.