Pui cu taitei de orez, ciuperci shiitake si alune

Una dintre surprizele extrem de placute pentru mine, a fost descoperirea, facuta acum vreo 9 ani, a prezentei alunelor si arahidelor in preparatele asiatice. Puiul sau porcul cu alune sunt, de atunci, printre preparatele mele preferate, ca si curry-ul panaeng, satay-ul cu sos de arahide si orice altceva care contine alune, arahide, unt de arahide etc.
Pui cu taitei de orez, ciuperci shiitake si alune
Va prezint astazi o reteta simpla si rapida, prezentata si gatita la GUXT, cu ocazia cursului de bucatarie chinezeasca. Acest preparat prezinta un contrast placut de texturi, fragezimea taiteilor si a carnii contrastand cu textura crocant-frageda a legumelor si cu cea foarte crocanta a alunelor.

Bucatarie: chinezeasca
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 5 minute + marinare
Timp de gatit: 5 minute

Ingrediente:
300 g piept de pui, fara os, dezosat, taiat fasiute
150 g taitei de orez
150 g amestec de legume (ardei grasi, morcovi, telina, ridichi daikon, castraveti, dovlecei, zucchini, varza, mazare mange-tout etc.) taiate fasiute
30 g ciuperci shiitake uscate
1 lingura de otet de orez (sau otetbalsamic alb, ori un otet din vin de buna calitate)
1 linguria de ulei brun de susan
2 linguri de sos de soia dark
1 lingurita de zahar brun
1-2 lingurite de sos de ardei iute Guilin (sau alt sos de ardei iuti)
2 catei de usturoi, tocati foarte marunt sau rasi
2 lingurite de amidon
1-2 lingurite de ghimbir tocat foarte marunt, sau ras
3-4 linguri de ulei de arahide
50 g alune decojite, crude si nesarate
2 cepe verzi, taiate fasiute pe diagonala
1 lingura de vin de orez Shiaoxing (sau brandy amestecat cu vin alb)
frunze proaspete de coriandru, pentru servit (optional)

Instructiuni:
Se rehidrateaza ciupercile shiitake in apa fierbinte, timp de 20 de minute. Se storc de apa si se indeparteaza coditele lemnoase. Se taie apoi fasiute.

Se rehidrateaza taiteii de orez in apa fierbinte, timp de 3-4 minute. Se scurg, se racesc sub jet de apa rece, se scurg bine, se stropesc cu putin ulei de susan (ca sa nu se lipeasca si sa capete gust) si se pun deoparte.

Intre timp se desface amidonul cu sos de soia. Se amesteca intr-un castron usturoiul cu ghimbir, otet, zahar brun si restul de ulei de susan, pana ce zaharul se dizolva. Se adauga mixtura de amidon, sosul Guilin si fasiutele de pui. Se amesteca bine, se acopera si se lasa la marinat 30 de minute.

Se incing in wok 2 linguri de ulei. Se prajesc alunele la foc mediu, amestecand frecvent, pana ce se rumenesc putin. Se transfera pe prosoape de hartie.
Pui cu taitei de orez, ciuperci shiitake si alune
Cum gatitul propriu-zis dureaza foarte putin, este important ca, din acest moment, sa aveti la indemana toate ingredientele pregatite: legumele, ciupercile, vinul de orez, alunele, taiteii etc.
Se incinge restul de ulei in wok. Se adauga fasiutele de pui si se gatesc 1 minut, la foc iute. Nu aruncati in wok toate fasiutele odata, gramada, ci pe rand, ca fiecare dintre ele sa vina in contact cu uleiul incins; riscati altfel sa se gateasca inegal.

Se adauga vinul de orez, marinada ramasa in castron, legumele si ciupercile shiitake si se continua inca 1 minut, amestecand frecvent.

Se adauga taiteii de orez, alunele prajite si ceapa verde. Se amesteca rapid, 1 minut, sau pana ce ingredientele se incing bine. Se presara frunze de coriandru, daca folositi (sau frunze de ceapa verde, vezi mai jos).
Se serveste preparatul fierbinte.

Nota:
In mod normal, chinezii acorda o pondere mai importanta legumelor si componentei cu carbohidrati (orez sau taitei) decat carnii. Eu am ajustat putin reteta, mai ales ca nu am gatit-o pentru mine, pentru a se potrivi cu gustul nostru, suplimentand cantitatea de carne.

Sfaturi:
Daca nu va impacati bine cu coriandrul, presarati in locul sau la sfarsit, peste preparat, frunze de ceapa verde tocate foarte marunt.

Daca nu gasiti alune neprajite, folositi alune prajite, dar sariti etapa referitoare la prajirea lor in ulei si adaugati-le direct la sfarsit, impreuna cu taiteii si ceapa verde.
Sau, mai bine, prajiti-le inca o data, cu mare grija, in putin ulei brun de susan, doar pana ce incep sa miroasa puternic. Prajirea aceasta de ultima ora, plus adausul de ulei de susan, le vada un plus semnificativ de aroma si gust.

Daca nu aveti sos de soia dark, folositi sos de soia light, dar suplimentati zaharul: adaugati inca un sfert sau o treime de lingurita.

Daca doriti o aroma mai proaspata, inlocuiti otetul de orez cu suc de limeta sau de lamaie.

Sumar reteta
recipe image
Nume Reteta:
Pui cu taitei de orez, ciuperci shiitake si alune
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Aprecieri:
41star1star1star1stargray Based on 4 Review(s)

4 comentarii pe “Pui cu taitei de orez, ciuperci shiitake si alune

  1. memphis spune:

    Ce reteta misto! Simpla, clara, echilibrata.

    Am vazut ca ai la GUXT tot felul de evenimente cu retete mediteraneene, franceze, romanesti etc. dar ma bucur mult ca ti-a pastrat interesul pentru bucataria asiatica.

    Ca tot vorbiti de coriandru, eu nu ma omor dupa el. Sa zicem ca il suport. Se potriveste insa in retetele picante si aromate ca cele asiatice si caraibiene. Cred ca in retetele chinezesti unde ceapa verde este atotprezenta in loc de patrunjel, ca inlocuitor de coriandru, frunzele verzi de la ceapa sunt mai potrivite. Intaresc o aroma deja existenta in loc sa introduca una noua si nepotrivita.

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Incerc sa programez si evenimente cu retete asiatice. Si cand nu reusesc, mai gatesc cate o reteta atunci cand imi permite programul.

      Iti dau dreptate cu ceapa verde; pe acelasi considerent am propus-o si eu in reteta aceasta.

  2. cristi-j spune:

    Chestie de gust personal dar mie mi se pare ca aici e mai bine fara coriandru si cu taitei de grau in locul celor de orez.
    Cand vine vorba de „sau alt sos de ardei iuti” cred totusi ca e important sa fie dintre cele (asa cum e si Guilin) cu soia fermentata sau cu fasole neagra care dau o alta adancime si complexitate a gustului.

    In rest, fara comentarii … hahaha

    Citind-o mi-a dat prin minte cat de mult am avansat totusi. Acum vreo 7-8 ani mi s-ar fi parut grozav sa gasesc asa o reteta dar adevarul e ca n-as fi stiut cat de corecta e si ce e cu toate ingredientele alea. Acum mi se pare atat de familiara si pot aprecia cu adevarat cat de bine e facuta (ingrediente, instructiuni, sfaturi).

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Si eu zic ca este mai bine fara coriandru (sunt destule arome si asa), de aceea am si sugerat folosirea frunzelor de ceapa verde tocate marunt; de altfel, le-am folosit si eu.
      Cu taitei de grau ar fi fost un fel de pui lo mein… gustos, nimic de zis. Sincer, am avut in camara taitei de orez, de aceea i-am si folosit pe acestia. Se puteau utioiza, la fel de bine, si cei de grau.

      Poate ar fi trebuit sa specific: preferabil un sos din familia guilin – toban jiang (douban jiang). Insa acestea sunt greu de gasit. Pentru cititorul care nu are de unde sa procure asa ceva, este preferabil sa faca reteta cu orice sos iute, decat sa nu o incerce deloc. Mai ales ca restul ingredientelor pot fi gasite, sau, in cazul vinului de orez, aproximate intr-un fel sau altul.

      Referitor la incheierea ta: Pai, daca nu progresam, la ce naiba mai pierdem timpul pe aici? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.