Puterea cuvântului

Cuvintele au forţa lor. Este interesant, şi chiar un pic ciudat, impactul pe cate un cuvânt îl poate avea asupra oricui. Am trăit această senzaţie de curând, când un cuvânt a avut puterea să mă trimită înapoi în timp. Cuvântul care a trezit în mine amintirile dulci ale copilăriei a fost „untdelemn”.

Prima mea amintire despre untdelemn provine de pe la vârsta de 5-6 ani, când, într-o zi rece – era probabil toamnă -, mă aflam cu mama într-o alimentară, de unde am cumpărat 2 sticle de untdelemn. Mi-a plăcut cuvântul. Probabil nu atât de mult cât să-l şi citesc, căci ţin minte o dictare din clasa a doua când l-am scris din greşeală „undelemn”. L-am mai întâlnit în cărţi, mai ales în cele de istorie, care-mi plăceau atât de mult. Am dat de el si prin proverbe şi zicale: „se ridică precum untdelemnul deasupra apei”, „sărmanul fără nădejde este ca o candelă fără untdelemn” sau „îţi dă o măslină şi-ţi cere un butoi de untdelemn”. Nu căutam dinadins acest cuvânt, era pur şi simplu prezent în viaţa noastră de zi cu zi.

Apoi l-am uitat. În ultimii 20-30 de ani s-a auzit doar de ulei, cel puţin pe acolo pe unde am fost eu. Acest „ulei” mie îmi pare un cuvând mult mai… tehnic (mă face mereu să mă gândesc la gresarea unei maşini) şi mai insipid, un cuvânt care nu te face să visezi. DEX-ul pune semn de egalitate între cei doi termeni: „Untdelemn = ulei vegetal comestibil, extras din semințele sau fructele unor plante.” Pentru mine însă, cele două cuvinte nu vor fi egale niciodată, cel puţin în plan afectiv.

Regăsirea untdelemnului o datorez unui cunoscut de pe Facebook. Se numeşte Marius Năstasă şi este producător de ulei de floarea-soarelui, presat la rece şi absolut virgin (neprelucrat termic şi nici chimic), pe care îl numeşte mândru „untdelemn”. Vorbeam cu el la telefon şi când a rostit acest cuvânt, m-am dus cu mintea în copilărie şi am fost, pentru o fracţiune de secundă, din nou împreună cu mama, în vechea alimentară din cartierul copilăriei mele.

Marius mi-a trimis două sticle de untdelemn, să le încerc şi să vorbesc despre ele. M-am bucurat de ocazie, căci produsele tradiţionale româneşti sunt una dintre micile mele obsesii legate de gastronomie. Mi-aş dori să fie mai bine promovate, mai cunoscute, mai folosite şi mai vândute. Mi-ar plăcea ca cei care le produc să-şi vadă afacerea funcţionând, fără să fie ruinată de marfa proastă şi ieftină care se găseşte pe toate drumurile. Pentru ca această dorinţa a mea să fie îndeplinită, din punctul meu de vedere primul care trebuie să le cunoască, să le promoveze şi să le folosească sunt chiar eu.

Untdelemnul lui Marius m-a încântat. Nu doar fiindcă există, ci pentru multe alte lucruri. Culoarea sa este absolut senzaţională, un auriu plin şi plăcut, de parcă ţii în mâini un izvor de aur. Aroma este incredibilă, iar gustul extrem de puternic şi de caracteristic; zici că mesteci, cu gura plină, seminţe de floarea-soarelui.
Untdelemn de floarea-soarelui, obtinut prin presare la rece
Nu sunt un tehnician şi nu mă pricep să analizez un ulei, comestibil sau nu, din punct de vedere al calităţilor chimice şi fizice. Nu am putut determina la ce temperatură fumegă, deşi am încercat. Nu pot să determin ce compoziţie chimică are, căci îmi lipsesc şi cunoştinţele şi utilajele necesare. Pe de altă parte, nici strămoşii noştri nu puteau face aceste analize, dar asta nu i-a împiedicat să-l producă şi să-l folosească la gătit. Ei n-ar fi uitat niciodată un cuvânt ca „untdelemn”.

Vă pot spune însă ce am găsit pe Internet:
– punct de fumegare 227°C, adică bun pentru prăjeli; uleiul rafinat de floarea-soarelui are un punct de fumegare de 232°C, adică foarte apropiat
– conţinut mare de vitamină E, acizi graşi omega-6 (acid linoleic) 50- 74%, omega-9 (acid oleic) 10-14%
– grăsimi: 10 % grăsimi saturate (uleiul de măsline are 14%), 20% grăsimi mononesaturate (73% uleiul de măsline) şi 66% grăsimi polinesaturate (11% uleiul de măsline)

L-am comparat la conţinutul de grăsimi cu uleiul de măsline, căci şi pe acesta îl iubesc din toată inima şi îl folosesc foarte des. Ce rezultă la o prima citire? Că uleiul de măsline este un pic mai sănătos, din cauza grăsimilor mononesaturate, dar şi că untdelemnul nostru este foarte-foarte bun. În plus, este al nostru…

Bun, acum că am terminat cu datele tehnice, să trecem îm bucătărie. Untdelemnul lui Marius este atât de pur, încât părerea mea este că are un gust şi o aromă prea puternice pentru gusturile unora. L-am folosit în salate reci (mie mi-a plăcut, dar recunosc că era un pic cam la limită), aşa că sunt aproape sigur că o diluare, în proporţie de 2 părţi untdelemn la 1 parte ulei de floarea-soarelui rafinat, i-ar fi prins bine, căci altfel ar fi dominat prea tare salata. Până la urmă, dintr-un litru de untdelemn, faci cam unu şi jumătate de ulei excelent pentru salate, diluându-l cu ulei rafinat, care este mai ieftin.

Am prăjit cu el, şi în tigaie şi în baie-de-ulei, şi s-a comportat excelent. La prăjit nu mai are gust atât de puternic, dar cred că un adaus de ulei rafinat, cam în proporţia 3 părţi untdelemn şi 1 parte ulei rafinat funcţionează foarte bine pentru cei cu papilele gustative mai sensibile.

Singurul „defect” găsit de mine nu aparţine untdelemnului, ci ambalajului: o sticlă de plastic, cu o etichetă simplă. Îmi închipui că un ambalaj mai dichisit ar mări preţul de vânzare, dar cred că pentru un anumit segment de public ar trebui făcută şi această încercare.

Unde găsiţi acest untdelemn în Bucureşti? La „Băcănia Veche” (str. Barbu Văcărescu 49), unde l-am recomandat pe Marius Năstasă unui alt Marius, Tudosiei, patronul Băcăniei.
Preţul de vânzare al unui litru de untdelemn este, dacă nu greşesc eu, 12 lei.
Bineînţeles, acest untdelemn este mai scump decât un ulei rafinat, dar are atât de multe de oferit. Vi-l recomand cu mare căldură, merită încercat; dacă vreţi, acest merit nu aparţine doar calităţilor sale ca grăsime pentru gătit, ci şi semnificaţiei sale în gastronomia românească. Este un produs de-al nostru, bun, cu un excelent potenţial, dar necunoscut… încă. De aici încolo depinde şi de dumneavoastră.


  1. Marius Delaepicentru spune:

    Aşa e, Radu. Şi eu prefer uleiul de măsline virgin. Pentru culoarea verzulie, indispensabilă la peperoncino. Şi apoi, alegerea doar a unuia din cele două feluri (trei, dacă pun la socoteală şi uleiul fals de măsline) îmi scurtează şi lista de cumpărături, ca să nu mai zic că scap astfel şi de ţepe.

    • Radu Popovici spune:

      @Marius: Chiar am facut un „recensamant” in camara, cu tema uleiuri. Am urmatoarele tipuri: untdelemnul lui Marius, ulei de floarea-soarelui rafinat, 2 feluri de ulei de masline extra virgin, ulei de cocos, ulei de mustar, ulei de in, ulei de nuca, ulei din seminte de dovleac, ulei de orez, ulei de seminte de struguri, ulei de susan brun si alb, ulei de soia, ulei de arahide, ulei de palmier. O sa am ceva de lucru cu ele…

  2. memphis spune:

    @Radu: Mi-aduc si eu aminte de untdelemn, tot din copilarie. Pe atunci nu prea se stia de uleiul de masline, il aveam pe cel din floarea-soarelui si toata lumea il folosea pe acesta. Era un ulei legat de traditiile noastre.
    Radu, ai dreptate cu complotul multinationalelor. Europa unita este o gluma proasta; in Germania sunt multi care cred ca nu va rezista. Oricum , mai bine asa, caci rolul Romaniei (si nu doar al ei) pare a fi doar de consumator, nu i se va permite sa produca nimic. Iar indolenta autoritatilor si a noastra, a tuturor, ajuta acest complot. 🙁

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Si eu gandesc la fel. Ar trebui sa facem ceva, dar nu stiu ce. Faptul ca scriu trei randuri pe un blog este ca o frectie la un picior de lemn. 🙁

  3. Uica Mihai spune:

    Prin 1994 mergeam la piata si sumparam untdelemnul pe care il pomenesti, direct de la taran. Era mai ieftin decat uleiul rafinat iar gustul, extraordinar. Il foloseam la prajit cartofii la mine la Fast Food. Si m-am imprietenit cu producatorul si l-am vizitat la casa lui de la tara. De atunci ma bantuia ideea sa ii cumpar tot uleiul in vrac sa il ambalez si sa fac un comert cu el. Dar Sanepidul, care i-a impus niste norme de igiena draconice si fiscul si toate celelalte, i-au ruinat afacerea. Astazi omul mai pastraza presa si separatorul de seminte nostalgic intr-o pivnita. Si cumpara ulei de la Market. Ar vinde toate utilajele cu doua mii de euro, dar nu gaseste cumparator. E trist.
    Iar noi pierdem legatura cu pamantul romanesc si cu gustul lui cel adevarat.
    Uica Mihai

    • Radu Popovici spune:

      @Uica Mihai: Aveti atat de multa dreptate. Acelasi lucru se intampla in mai multe tari, este un fenomen pe care am incepu sa-l urmaresc in ultimele luni. Nu doar untdelemnul virgin de floarea-soarelui este in pericol, ci si cel de mustar, cel de nuca de cocos. Tarile producatoare (Filipine si India) se lovesc exact de acelasi fenomen ca noi.
      Este un complot organizat de marile companii multinationale implicate in alimentatie; totul se standardizeaza ca, in final, produsele lor sa castige o cota de piata cat mai mare. Ca rezultat, micii producatori si micii comercianti isi dau duhul. Unde sunt, de pilda, micile magazine in care patronul sau angajatul stia absolut tot ce avea in rafturi si cu care puteai discuta ore in sir despre produsele lui? Toate au fost deja ruinate de supermarketuri, iar angajatii de acolo nu stiu sa lege doua vorbe despre ceea ce vand.
      De fapt, toata comedia asta cu Europa Unita este facuta exact in acest scop.

  4. Marius Delaepicentru spune:

    Dacă untelemnul este presat la rece*), şi îţi place aroma sa, atunci e păcat să-l foloseşti la prăjit. Devine „ulei rafinat”**).
    ————–
    *) Vorba vine la rece. Seminţele de floarea soarelui se prăjesc uşor înainte de presare, atît pentru uscare, cît şi pentru a elibera untelemnul într-un randament mai mare. În plus, Dacă s-ar presa seminţele crude, prezenţa substanţelor emulgatoare (din sîmburii multor plante) ar face practic imposibilă limpezirea, iar produsul ar ieşi repede din standardul organoleptic de calitate şi fiabilitate.
    **) Rafinarea uleiurilor include obligatoriu o fază de încălzire violentă, timp în care substanţele nedorite eliberează locul. În vechime, cînd uleiurile comestibile erau presate preponderent la rece, îndepărtarea mirosului nedorit se făcea extemporaneu, prin încălzire în tigaie, pînă aproape de fumegare. Multe varietăţi de uleiuri ar fi imposibil de consumat în stadiul virgin. Să ne gîndim numai la uleiul de rapiţă, de soia, de bumbac, de in, de struguri, şi tot ni se zbîrleşe părul, cînd ştim ce gust aveau cel de rapiţă şi cel de soia, pe vremea foametei anilor 80. Rafinarea era prost făcută, nu pentru că tehnologia ar fi fost necunoscută producătorului român, ci din cauza penuriei de combustibil, pe fondul monopolului comercial al statului şi al nepăsării faţă de populaţie.

    • Radu Popovici spune:

      @marius: Ai perfecta dreptate, dar daca producatorul m-a rugat sa-l incerc, am facut-o in toate felurile care mi-au trecut prin cap. Este posibil ca unii cumparatori sa vrea sa prajeasca cu el, asa cum se intampla si cu uleiul de masline extra virgin.

  5. cristi-j spune:

    cam nicaieri in lume marfurile unor astfel de producatori nu ajung in magazinele obisnuite . dar in tari normale exista alternativa unor magazine mai deosebite , mai speciale . de aceea e bine ca exista si la noi magazine cum e bacania veche . totul e sa nu fie toate elitiste (pentru ca multe se duc prin oferta speciala si pret catre cei cu putere de cumparare mare) , sa ramana unele si pentru clienti obisnuiti , medii . si aici ar fi rolul educatiei pentru ca e nevoie de cat mai multi clienti obisnuiti care insa sa-si doreasca altfel de produse si astfel magazinele sa poata exista si sa tina preturile mai jos .

  6. Tudosiei spune:

    @Cristi & Radu – e plina tara de prese private. Poate nu la fel de mari ca cea din Cj sau cea a lui marius…
    La mine, la Dersca, multa lume isi duce „floarea” la presa…
    daca ne-au facut ceva rau comunistii astia a fost exact anihilarea spiritului antreprenorial si nu foametea in care ne-au tinut (pe noi, astia mai copti). Ma apuca nervii, nu ma mai gandesc!

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Sunt mai multi, dar marfa lor tot nu ajunge in magazine. De vina nu este doar publicul, ci si politica marilor distribuitori de produse alimentare. Aici ar fi multe de povestit…

  7. Tudosiei spune:

    @Cristi-j – nu e vorba despre acelasi producator.
    Tocmai m-am vazut cu Oana de la Brasov si imi zicea de domnul de la Cluj cu uleiul fuoartie bun. Numa’ ca i-am uitat eu numele…

  8. cristi-j spune:

    in brasov , aproape la fiecare sfarsit de luna se tine un targ de produse traditionale organizat de slow food . sunt in jur de 30 de producatori cu produse mai mult sau mai putin traditionale , mai mult sau mai putin naturale , mai mult sau mai putin deosebite dar aproape toate interesante . acolo am vazut si uleiul de floarea soarelui presat la rece 100% natural . nu stiu daca era vorba despre acelasi producator (cunoscutul tau marius) dar tot ce se poate . nu stiu mai multe amanunte pentru ca era inghesuiala dar la urmatoarea editie (daca nu in acest week-end cu siguranta inainte de craciun) o sa merg sa vad mai deaproape despre ce e vorba.
    si eu tin minte de untdelemn tot de la bunica (nu „untdelemn de la bunica” hahaha) si suna foarte deosebit , ma miram de de nu ii spune ulei cum i se spunea la oras .

  9. Elena Toma spune:

    Eu nu numai ca mi-l amintesc din copilarie, dar il si consum in salate. Acum mai rar, pentru ca cine ma aproviziona nu prea mai are suficient, doar pentru consum propriu. Mie imi place gustul si aroma lui puternica, dar nu l-am folosit la prajeli, din motive de economie. Avand putin, il folosesc in salate. Stiu ca se mai gaseste de cumparat, dar nu prea am avut incredere sa cumpar pana acum. Acesta stiam sigur ca este presat la rece, ba chiar foloseam „zatul” mai greu, ramas pe fundul sticlei, pentru nada la pescuit!

    • Radu Popovici spune:

      @Elena: Acest ulei chiar este bun. Poate nu ti-ar strica un drum pe la Bacania Veche. Ai ce vedea si ai si cu cine schimba o vorba bine-simtita. 🙂

  10. Ada spune:

    Ma gandesc ca asta e, de fapt, uleiul pe care-l folosea bunica mult inainte de aparitia celui rafinat si foarte rafinat. Tatal meu, care era copil in vremea colonialelor, ce vremuri 🙂 bombanea ma apoi referitor la uleiul de la alimentara si nu intelegeam de ce era nemultumit. Cred ca e bun, m-ai facut curioasa sa cumpar o sticla dar eu imi imaginam ca se preteaza la salate fiind presat la rece, aroma f puternica o consider un plus si nu un minus 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Ada: Gustul este chiar puternic. Sa ne intelegem, mie imi place, dar am avut musafiri la masa care au zis ca este cam prea tare. Acum stii si tu, gusturile nu se discuta. 🙂

  11. Tudosiei spune:

    Da, Radu, n-ai gresit. Untdelemnul e 12 lei litra, cum ar veni.
    Dimpreuna cu Marius, producatorul, am ajuns la o intelegere: eu si gatesc in Bacanie cu untdelemnul lui.
    Pentru cine e doar curios, am tot timpul o sticla deschisa in pravalie. Cel putin sticla din care folosim noi. Deci, ca si in cazul celorlalte marfuri, e pe gustate. Iar gustatul NU are treaba cu cumparatul (sa ne intelegem bine, nu-i musai sa cumperi daca-l gusti).
    Cat priveste ambalajul, si eu l-as schimba. Din pacate dorinta mea de a-l vedea intr-o sticla de sticla fara nici macar o eticheta si cu un dop de ciucalau invelit in celofan se bate cap in cap cu ce ne cere legea (etichetare completa si tot tacamul).
    Si mai are ceva untdelemnul asta…. Ceva in plus, care nu tine, la fel, de produs. Cine se intreaba despre ce e vorba, tre sa il sune pe Marius Nastasa. Sa-l auda pe el, cu accentul moldovenesc, cum isi povesteste untdelemnul!

  12. Katze spune:

    Hallo,
    Frumos cuvant! Imi aduce aminte de literatura romana interbelica. Si ce se vindea in bacanii? Untdelem. Adica ulei din lemn= ulei de masline. Untdelemn are un „iz istoric” si parca are un gust mai bun! Egal ca e floarea soarelei sau rapita,porumb, sofranel si mai cate altele.
    O zi buna
    Katze

  13. Lara spune:

    cuvantul asta mi-a rezonat si mie intotdeauna un pic ciudat, un pic fascinant, in urechi. la inceputul anilor 90 cand bunicii paterni se intorsesera la agricultura, am folosit mult untelemn din seminte presate la rece, la presa (moara :), all-in-one ) din satul lor. pentru cei neobisnuiti cu gustul, ca noi, era o aroma noua, puternica si taioasa, cumva nepotrivita pentru papilele orasenesti. la salate a fost mai greu de acomodat, prin urmare a ramas pe teritoriul tocanitelor si mancarurilor gatite, in general. cred ca a fost cel mai curat si natural ulei pe care l-am folosit vreodata.

    • Radu Popovici spune:

      @Lara: Ai dreptate. Gustul este uternic, dar este ceva normal. Uleiul de masline extra virgin adevarat, nu cel din supermarket, are un gust foarte aspru, care aproape te face sa tusesti. La prima impresie este chiar neplacut la gust. Ca si laptele proaspat, de la tzatza vacii. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.