Cuvintele au forta lor. Este interesant, si chiar un pic ciudat, impactul pe cate un cuvant îl poate avea asupra oricui. Am trait aceasta senzatie de curand, cand un cuvant a avut puterea sa ma trimita înapoi în timp. Cuvantul care a trezit în mine amintirile dulci ale copilariei a fost „untdelemn”.
Prima mea amintire despre untdelemn provine de pe la varsta de 5-6 ani, cand, într-o zi rece – era probabil toamna -, ma aflam cu mama într-o alimentara, de unde am cumparat 2 sticle de untdelemn. Mi-a placut cuvantul. Probabil nu atat de mult cat sa-l si citesc, caci tin minte o dictare din clasa a doua cand l-am scris din greseala „undelemn”. L-am mai întalnit în carti, mai ales în cele de istorie, care-mi placeau atat de mult. Am dat de el si prin proverbe si zicale: „se ridica precum untdelemnul deasupra apei”, „sarmanul fara nadejde este ca o candela fara untdelemn” sau „îti da o maslina si-ti cere un butoi de untdelemn”. Nu cautam dinadins acest cuvant, era pur si simplu prezent în viata noastra de zi cu zi.
Apoi l-am uitat. În ultimii 20-30 de ani s-a auzit doar de ulei, cel putin pe acolo pe unde am fost eu. Acest „ulei” mie îmi pare un cuvand mult mai… tehnic (ma face mereu sa ma gandesc la gresarea unei masini) si mai insipid, un cuvant care nu te face sa visezi. DEX-ul pune semn de egalitate între cei doi termeni: „Untdelemn = ulei vegetal comestibil, extras din semintele sau fructele unor plante.” Pentru mine însa, cele doua cuvinte nu vor fi egale niciodata, cel putin în plan afectiv.
Regasirea untdelemnului o datorez unui cunoscut de pe Facebook. Se numeste Marius Nastasa si este producator de ulei de floarea-soarelui, presat la rece si absolut virgin (neprelucrat termic si nici chimic), pe care îl numeste mandru „untdelemn”. Vorbeam cu el la telefon si cand a rostit acest cuvant, m-am dus cu mintea în copilarie si am fost, pentru o fractiune de secunda, din nou împreuna cu mama, în vechea alimentara din cartierul copilariei mele.
Marius mi-a trimis doua sticle de untdelemn, sa le încerc si sa vorbesc despre ele. M-am bucurat de ocazie, caci produsele traditionale romanesti sunt una dintre micile mele obsesii legate de gastronomie. Mi-as dori sa fie mai bine promovate, mai cunoscute, mai folosite si mai vandute. Mi-ar placea ca cei care le produc sa-si vada afacerea functionand, fara sa fie ruinata de marfa proasta si ieftina care se gaseste pe toate drumurile. Pentru ca aceasta dorinta a mea sa fie îndeplinita, din punctul meu de vedere primul care trebuie sa le cunoasca, sa le promoveze si sa le foloseasca sunt chiar eu.
Untdelemnul lui Marius m-a încantat. Nu doar fiindca exista, ci pentru multe alte lucruri. Culoarea sa este absolut senzationala, un auriu plin si placut, de parca tii în maini un izvor de aur. Aroma este incredibila, iar gustul extrem de puternic si de caracteristic; zici ca mesteci, cu gura plina, seminte de floarea-soarelui.
Nu sunt un tehnician si nu ma pricep sa analizez un ulei, comestibil sau nu, din punct de vedere al calitatilor chimice si fizice. Nu am putut determina la ce temperatura fumega, desi am încercat. Nu pot sa determin ce compozitie chimica are, caci îmi lipsesc si cunostintele si utilajele necesare. Pe de alta parte, nici stramosii nostri nu puteau face aceste analize, dar asta nu i-a împiedicat sa-l produca si sa-l foloseasca la gatit. Ei n-ar fi uitat niciodata un cuvant ca „untdelemn”.
Va pot spune însa ce am gasit pe Internet:
– punct de fumegare 227°C, adica bun pentru prajeli; uleiul rafinat de floarea-soarelui are un punct de fumegare de 232°C, adica foarte apropiat
– continut mare de vitamina E, acizi grasi omega-6 (acid linoleic) 50- 74%, omega-9 (acid oleic) 10-14%
– grasimi: 10 % grasimi saturate (uleiul de masline are 14%), 20% grasimi mononesaturate (73% uleiul de masline) si 66% grasimi polinesaturate (11% uleiul de masline)
L-am comparat la continutul de grasimi cu uleiul de masline, caci si pe acesta îl iubesc din toata inima si îl folosesc foarte des. Ce rezulta la o prima citire? Ca uleiul de masline este un pic mai sanatos, din cauza grasimilor mononesaturate, dar si ca untdelemnul nostru este foarte-foarte bun. În plus, este al nostru…
Bun, acum ca am terminat cu datele tehnice, sa trecem îm bucatarie. Untdelemnul lui Marius este atat de pur, încat parerea mea este ca are un gust si o aroma prea puternice pentru gusturile unora. L-am folosit în salate reci (mie mi-a placut, dar recunosc ca era un pic cam la limita), asa ca sunt aproape sigur ca o diluare, în proportie de 2 parti untdelemn la 1 parte ulei de floarea-soarelui rafinat, i-ar fi prins bine, caci altfel ar fi dominat prea tare salata. Pana la urma, dintr-un litru de untdelemn, faci cam unu si jumatate de ulei excelent pentru salate, diluandu-l cu ulei rafinat, care este mai ieftin.
Am prajit cu el, si în tigaie si în baie-de-ulei, si s-a comportat excelent. La prajit nu mai are gust atat de puternic, dar cred ca un adaus de ulei rafinat, cam în proportia 3 parti untdelemn si 1 parte ulei rafinat functioneaza foarte bine pentru cei cu papilele gustative mai sensibile.
Singurul „defect” gasit de mine nu apartine untdelemnului, ci ambalajului: o sticla de plastic, cu o eticheta simpla. Îmi închipui ca un ambalaj mai dichisit ar mari pretul de vanzare, dar cred ca pentru un anumit segment de public ar trebui facuta si aceasta încercare.
Unde gasiti acest untdelemn în Bucuresti? La „Bacania Veche” (str. Barbu Vacarescu 49), unde l-am recomandat pe Marius Nastasa unui alt Marius, Tudosiei, patronul Bacaniei.
Pretul de vanzare al unui litru de untdelemn este, daca nu gresesc eu, 12 lei.
Bineînteles, acest untdelemn este mai scump decat un ulei rafinat, dar are atat de multe de oferit. Vi-l recomand cu mare caldura, merita încercat; daca vreti, acest merit nu apartine doar calitatilor sale ca grasime pentru gatit, ci si semnificatiei sale în gastronomia romaneasca. Este un produs de-al nostru, bun, cu un excelent potential, dar necunoscut… înca. De aici încolo depinde si de dumneavoastra.
Asa e, Radu. Şi eu prefer uleiul de masline virgin. Pentru culoarea verzulie, indispensabila la peperoncino. Şi apoi, alegerea doar a unuia din cele doua feluri (trei, daca pun la socoteala si uleiul fals de masline) îmi scurteaza si lista de cumparaturi, ca sa nu mai zic ca scap astfel si de tepe.
@Marius: Chiar am facut un „recensamant” in camara, cu tema uleiuri. Am urmatoarele tipuri: untdelemnul lui Marius, ulei de floarea-soarelui rafinat, 2 feluri de ulei de masline extra virgin, ulei de cocos, ulei de mustar, ulei de in, ulei de nuca, ulei din seminte de dovleac, ulei de orez, ulei de seminte de struguri, ulei de susan brun si alb, ulei de soia, ulei de arahide, ulei de palmier. O sa am ceva de lucru cu ele…
@Radu: Mi-aduc si eu aminte de untdelemn, tot din copilarie. Pe atunci nu prea se stia de uleiul de masline, il aveam pe cel din floarea-soarelui si toata lumea il folosea pe acesta. Era un ulei legat de traditiile noastre.
Radu, ai dreptate cu complotul multinationalelor. Europa unita este o gluma proasta; in Germania sunt multi care cred ca nu va rezista. Oricum , mai bine asa, caci rolul Romaniei (si nu doar al ei) pare a fi doar de consumator, nu i se va permite sa produca nimic. Iar indolenta autoritatilor si a noastra, a tuturor, ajuta acest complot. 🙁
@memphis: Si eu gandesc la fel. Ar trebui sa facem ceva, dar nu stiu ce. Faptul ca scriu trei randuri pe un blog este ca o frectie la un picior de lemn. 🙁
Foarte frumos articol, foarte adevarat dar si foarte trist. Ne pierdem traditiile si identitatea si nimeni nu pare sa poata face nimic. 🙁
@simina: Ma bucur ca ti-a placut articolul.
Prin 1994 mergeam la piata si sumparam untdelemnul pe care il pomenesti, direct de la taran. Era mai ieftin decat uleiul rafinat iar gustul, extraordinar. Il foloseam la prajit cartofii la mine la Fast Food. Si m-am imprietenit cu producatorul si l-am vizitat la casa lui de la tara. De atunci ma bantuia ideea sa ii cumpar tot uleiul in vrac sa il ambalez si sa fac un comert cu el. Dar Sanepidul, care i-a impus niste norme de igiena draconice si fiscul si toate celelalte, i-au ruinat afacerea. Astazi omul mai pastraza presa si separatorul de seminte nostalgic intr-o pivnita. Si cumpara ulei de la Market. Ar vinde toate utilajele cu doua mii de euro, dar nu gaseste cumparator. E trist.
Iar noi pierdem legatura cu pamantul romanesc si cu gustul lui cel adevarat.
Uica Mihai
@Uica Mihai: Aveti atat de multa dreptate. Acelasi lucru se intampla in mai multe tari, este un fenomen pe care am incepu sa-l urmaresc in ultimele luni. Nu doar untdelemnul virgin de floarea-soarelui este in pericol, ci si cel de mustar, cel de nuca de cocos. Tarile producatoare (Filipine si India) se lovesc exact de acelasi fenomen ca noi.
Este un complot organizat de marile companii multinationale implicate in alimentatie; totul se standardizeaza ca, in final, produsele lor sa castige o cota de piata cat mai mare. Ca rezultat, micii producatori si micii comercianti isi dau duhul. Unde sunt, de pilda, micile magazine in care patronul sau angajatul stia absolut tot ce avea in rafturi si cu care puteai discuta ore in sir despre produsele lui? Toate au fost deja ruinate de supermarketuri, iar angajatii de acolo nu stiu sa lege doua vorbe despre ceea ce vand.
De fapt, toata comedia asta cu Europa Unita este facuta exact in acest scop.
Daca untelemnul este presat la rece*), si îti place aroma sa, atunci e pacat sa-l folosesti la prajit. Devine „ulei rafinat”**).
–––––
*) Vorba vine la rece. Semintele de floarea soarelui se prajesc usor înainte de presare, atît pentru uscare, cît si pentru a elibera untelemnul într-un randament mai mare. În plus, Daca s-ar presa semintele crude, prezenta substantelor emulgatoare (din sîmburii multor plante) ar face practic imposibila limpezirea, iar produsul ar iesi repede din standardul organoleptic de calitate si fiabilitate.
**) Rafinarea uleiurilor include obligatoriu o faza de încalzire violenta, timp în care substantele nedorite elibereaza locul. În vechime, cînd uleiurile comestibile erau presate preponderent la rece, îndepartarea mirosului nedorit se facea extemporaneu, prin încalzire în tigaie, pîna aproape de fumegare. Multe varietati de uleiuri ar fi imposibil de consumat în stadiul virgin. Sa ne gîndim numai la uleiul de rapita, de soia, de bumbac, de in, de struguri, si tot ni se zbîrlese parul, cînd stim ce gust aveau cel de rapita si cel de soia, pe vremea foametei anilor 80. Rafinarea era prost facuta, nu pentru ca tehnologia ar fi fost necunoscuta producatorului roman, ci din cauza penuriei de combustibil, pe fondul monopolului comercial al statului si al nepasarii fata de populatie.
@marius: Ai perfecta dreptate, dar daca producatorul m-a rugat sa-l incerc, am facut-o in toate felurile care mi-au trecut prin cap. Este posibil ca unii cumparatori sa vrea sa prajeasca cu el, asa cum se intampla si cu uleiul de masline extra virgin.
cam nicaieri in lume marfurile unor astfel de producatori nu ajung in magazinele obisnuite . dar in tari normale exista alternativa unor magazine mai deosebite , mai speciale . de aceea e bine ca exista si la noi magazine cum e bacania veche . totul e sa nu fie toate elitiste (pentru ca multe se duc prin oferta speciala si pret catre cei cu putere de cumparare mare) , sa ramana unele si pentru clienti obisnuiti , medii . si aici ar fi rolul educatiei pentru ca e nevoie de cat mai multi clienti obisnuiti care insa sa-si doreasca altfel de produse si astfel magazinele sa poata exista si sa tina preturile mai jos .
@Cristi & Radu – e plina tara de prese private. Poate nu la fel de mari ca cea din Cj sau cea a lui marius…
La mine, la Dersca, multa lume isi duce „floarea” la presa…
daca ne-au facut ceva rau comunistii astia a fost exact anihilarea spiritului antreprenorial si nu foametea in care ne-au tinut (pe noi, astia mai copti). Ma apuca nervii, nu ma mai gandesc!
@Tudosiei – mersi . tot e bine ca exista mai multi
@cristi-j: Sunt mai multi, dar marfa lor tot nu ajunge in magazine. De vina nu este doar publicul, ci si politica marilor distribuitori de produse alimentare. Aici ar fi multe de povestit…
@Cristi-j – nu e vorba despre acelasi producator.
Tocmai m-am vazut cu Oana de la Brasov si imi zicea de domnul de la Cluj cu uleiul fuoartie bun. Numa’ ca i-am uitat eu numele…
in brasov , aproape la fiecare sfarsit de luna se tine un targ de produse traditionale organizat de slow food . sunt in jur de 30 de producatori cu produse mai mult sau mai putin traditionale , mai mult sau mai putin naturale , mai mult sau mai putin deosebite dar aproape toate interesante . acolo am vazut si uleiul de floarea soarelui presat la rece 100% natural . nu stiu daca era vorba despre acelasi producator (cunoscutul tau marius) dar tot ce se poate . nu stiu mai multe amanunte pentru ca era inghesuiala dar la urmatoarea editie (daca nu in acest week-end cu siguranta inainte de craciun) o sa merg sa vad mai deaproape despre ce e vorba.
si eu tin minte de untdelemn tot de la bunica (nu „untdelemn de la bunica” hahaha) si suna foarte deosebit , ma miram de de nu ii spune ulei cum i se spunea la oras .
@cristi-j: Si pe la noi se tin targuri din astea, dar eu sufar de blestemul Bucurestiului: niciodata nu am timp cat imi trebuie. 🙁
Eu nu numai ca mi-l amintesc din copilarie, dar il si consum in salate. Acum mai rar, pentru ca cine ma aproviziona nu prea mai are suficient, doar pentru consum propriu. Mie imi place gustul si aroma lui puternica, dar nu l-am folosit la prajeli, din motive de economie. Avand putin, il folosesc in salate. Stiu ca se mai gaseste de cumparat, dar nu prea am avut incredere sa cumpar pana acum. Acesta stiam sigur ca este presat la rece, ba chiar foloseam „zatul” mai greu, ramas pe fundul sticlei, pentru nada la pescuit!
@Elena: Acest ulei chiar este bun. Poate nu ti-ar strica un drum pe la Bacania Veche. Ai ce vedea si ai si cu cine schimba o vorba bine-simtita. 🙂
Ma gandesc ca asta e, de fapt, uleiul pe care-l folosea bunica mult inainte de aparitia celui rafinat si foarte rafinat. Tatal meu, care era copil in vremea colonialelor, ce vremuri 🙂 bombanea ma apoi referitor la uleiul de la alimentara si nu intelegeam de ce era nemultumit. Cred ca e bun, m-ai facut curioasa sa cumpar o sticla dar eu imi imaginam ca se preteaza la salate fiind presat la rece, aroma f puternica o consider un plus si nu un minus 🙂
@Ada: Gustul este chiar puternic. Sa ne intelegem, mie imi place, dar am avut musafiri la masa care au zis ca este cam prea tare. Acum stii si tu, gusturile nu se discuta. 🙂
Da, Radu, n-ai gresit. Untdelemnul e 12 lei litra, cum ar veni.
Dimpreuna cu Marius, producatorul, am ajuns la o intelegere: eu si gatesc in Bacanie cu untdelemnul lui.
Pentru cine e doar curios, am tot timpul o sticla deschisa in pravalie. Cel putin sticla din care folosim noi. Deci, ca si in cazul celorlalte marfuri, e pe gustate. Iar gustatul NU are treaba cu cumparatul (sa ne intelegem bine, nu-i musai sa cumperi daca-l gusti).
Cat priveste ambalajul, si eu l-as schimba. Din pacate dorinta mea de a-l vedea intr-o sticla de sticla fara nici macar o eticheta si cu un dop de ciucalau invelit in celofan se bate cap in cap cu ce ne cere legea (etichetare completa si tot tacamul).
Si mai are ceva untdelemnul asta…. Ceva in plus, care nu tine, la fel, de produs. Cine se intreaba despre ce e vorba, tre sa il sune pe Marius Nastasa. Sa-l auda pe el, cu accentul moldovenesc, cum isi povesteste untdelemnul!
@Tudosiei: Ai dreptate. Povestit cu vorba lui moldoveneasca, untdelemnul capata o calitate in plus. 🙂
Hallo,
Exact la coloniale m-am gandit dar, nu mi-a venit cuvantul in minte…deh roza sau Alois cum se spune pe aici. 🙂
Hallo,
Frumos cuvant! Imi aduce aminte de literatura romana interbelica. Si ce se vindea in bacanii? Untdelem. Adica ulei din lemn= ulei de masline. Untdelemn are un „iz istoric” si parca are un gust mai bun! Egal ca e floarea soarelei sau rapita,porumb, sofranel si mai cate altele.
O zi buna
Katze
@Katze: Si eu am prins bacaniile, nu numai alimentarele. Nu am prins insa colonialele. 🙂
cuvantul asta mi-a rezonat si mie intotdeauna un pic ciudat, un pic fascinant, in urechi. la inceputul anilor 90 cand bunicii paterni se intorsesera la agricultura, am folosit mult untelemn din seminte presate la rece, la presa (moara :), all-in-one ) din satul lor. pentru cei neobisnuiti cu gustul, ca noi, era o aroma noua, puternica si taioasa, cumva nepotrivita pentru papilele orasenesti. la salate a fost mai greu de acomodat, prin urmare a ramas pe teritoriul tocanitelor si mancarurilor gatite, in general. cred ca a fost cel mai curat si natural ulei pe care l-am folosit vreodata.
@Lara: Ai dreptate. Gustul este uternic, dar este ceva normal. Uleiul de masline extra virgin adevarat, nu cel din supermarket, are un gust foarte aspru, care aproape te face sa tusesti. La prima impresie este chiar neplacut la gust. Ca si laptele proaspat, de la tzatza vacii. 🙂