Rămân un autodidact

Săptămâna trecută am dat examenul final de absolvire a şcolii de bucătari organizată de THR. Este una dintre puţinele şcoli care oferă o diplomă recunoscută oficial şi, probabil, cea mai bună dintre acestea. Am devenitt, deci, bucatar cu diploma.

Nu ştiu sigur câte lucruri noi am învăţat la cele 6 luni de curs. Sau dacă am învăţat… Spun asta fiindcă şcoala se aseamănă foarte mult cu un… lanţ. Tăria lanţului este dată de cea mai slabă dintre verigi. Celelalte pot fi indestructibile, lanţul se va rupe totuşi la veriga cea slabă. La fel este un grup de mărşăluitori care vor să ajungă împreună într-un loc stabilit; se vor deplasa cu viteza celui mai lent dintre ei. Şcoala de la THR se adresează cursanţilor care nu au mai gătit niciodată; erau acolo tineri cu nivel zero de cunoştinţe gastronomice. Normal că cineva cu oarece practică şi cu o bază teoretică destul de solidă nu-şi prea găseşte locul la un astfel de curs. Recunosc însă că abordarea THR este cea corectă. Acolo vii să înveţi baza. Dacă o ai deja, vii doar să obţii diploma, adică exact cazul meu.

Nu vreau să analizez aici modul în care este gândit acest curs, dotările şcolii, structura cursurilor sau preţul. Sunt multe lucruri care ar putea fi îmbunătăţite. Vreau doar să remarc că indiferent dacă ai sau nu o diplomă, valoarea ta profesională este egală cu cea a cunoştinţelor tale. Nu diploma te face bucătar, ci modul în care continui să munceşti. Dacă eşti pasionat o vei face până când te vor lăsa mintea şi puterile. Iar eu sunt pasionat.
Şcoala nu-ţi poate da tot, acesta fiind motivul pentru care voi rămâne mereu un autodidact. Mă bucur că există internet, mă bucur că îmi pot cumpăra cărţi, că înţeleg câteva limbi străine, că am unde şi pentru cine găti, că am putere de muncă şi că am cu cine discuta. Sunt un autodidact norocos.


Citeste si articolul →   "Sunday Grilling", 24 martie 2013

  1. Adrian Gheorghe spune:

    hehe, maestre am o stire pt tine
    se zice prin targ ca madam Gabriela Berechet ar fi „aranjat” atribuirea titlului de Maestru in arta culinara amatorului de bucatarie Horia Varlan doar pt simplu fapt ca i a aranjat un web site pt asociatie. Pe atunci madam era secretar general al asociatiei de bucatari si se mai aude prin targ ca tot madam ar fi insistat sa i se dea acel titlu si la alte personaje dubioase care habar nu au de bucatarie. Acum madam este mare sefa pe la CIT un centru la el de dubios, tot lafel a devenit si presedinta unei federatii a bucatarilor alaturi de un alt „mare” mestru intrale bucatariei Antonio care saracu de el habar nu are de bucatarie, dar este prezent pe meleagurile noastre si se da mare maestru, de ce oare nu o fi ramas in Italia unde un mare bucatar castiga 10000 de euro/luna…?

    • Radu Popovici spune:

      @Adrian: Te rog eu frumos, nu-mi spune maestre. Este un titlu pe care nu-l merit si nici nu mi-l doresc, fiindca imi suna caraghios. 🙂
      Multe se zic prin targ, dar asta nu inseamna ca sunt si adevarate. Nu pot sa spun ca o cunosc bine pe Gabriela Berechet, dar atat cat o stiu am o parere foarte buna despre ea. Este toba de carte in domeniul gastro si este inteligenta. Nu stiu mai nimic despre CIT, deci nu-mi pot da cu parerea in cunostinta de cauza.
      Poate ca nu toti care iau titlul de maestru in arta culinara il si merita, dar stiu ca la ultimul examen au picat 6 din 12, deci a fost o examinare serioasa.

      Nu l-am vazut gatind pe Horia Varlan, deci nu pot sa ma pronunt asupra talentului si priceperii lui (pe de alta parte sunt convins ca stie mult mai multe decat poate sa arate in emisiunea aia TV pentru gospodine), dar l-am vazut gatind pe Antonio si pot sa spun ca omul stie ce face. Sunt convins ca nu stie totul pe lumea asta, dar eu zic ca la bucatarie italieneasca se pricepe. Si daca se pricepe la asta, inseamna ceva. Gateste de vreo 35 de ani si chiar daca este un autodidact, este foarte pasionat si a avut timp sa invete si sa experimenteze.
      Acuma, ca ne putem intreba de ce a plecat el din Italia si a venit in Romania, nu stiu daca este neaparat un criteriu care vorbeste despre valoarea lui profesionala. Chiar daca am fi rautaciosi si am banui ca a venit aici fiindca nu a facut fata la el acasa, eu zic ca cei mai slabi bucatari din Italia sunt in Romania printre cei mai buni, fiindca vin din alta cultura si din alte structuri.

      Una peste alta, si eu sunt nemultumit de sistemul educational din domeniul gastronomic, dar asta este alta discutie.

  2. valeria bucur spune:

    Am un copil de 15 ani care este pasionat de bucatarie. Ar dori sa urmeze cursurile unei scoli de bucatari, dar nu am gasit in Romania nimic serios. Singurele scoli care ofera cursuri de bucatari sunt niste scoli profesionale care nu te invata nimic in acest domeniu si te mai obliga sa inchei un contract cu nu stiu ce restaurant de pe litoral, unde dupa terminarea scolii esti obligat sa muncesti cinci ani. Daca cumva stiti o scoala serioasa, ceva gen liceu chiar si in strainatate care primeste si elevi romani spuneti-mi si mie, v-as fi foarte recunoscatoare. multumesc.

    • Radu Popovici spune:

      @valeria bucur: Singurul curs care merita, poate, sa fie facut in Romania este cel de la THR. Aveti aici link-ul pentru detalii. In strainatate sunt nenumarate scoli foarte bune, dar cursurile se intind pe durata a cativa ani si costa mii de euro. Aveti aici un link, pentru exemplificare.

  3. Nico spune:

    Ca de obicei, intervin si eu de pe margine.
    Un curs care cuprinde sus numitele marketing, contabilitate, etc, nu ar trebui sa se numeasca Managementul bucatariei? Gatitul propriuzis sa fie separat. Vrei sa fii bucatar amator ( am inteles ca asta e rezultatul acestui prim curs pe care l-a facut Radu), faci doar bucatarie si tot ce tine de gatit. Vrei sa fii mai sus si sa te poti angaja ca Chef la un restaurant, faci cursul urmator de Management.

    • Radu Popovici spune:

      @Nico: Cursul facut de mine este de bucatar profesionist, nu de manager de restaurant si nici de bucatar-sef. Bucatarul simplu gateste, de hartogarie se ocupa bucatarul-sef si managerul. Eu personal mi-as fi dorit mai multe ore de curs si de practica legate de gatitul propriu-zis.

  4. Gabriela Berechet spune:

    Bine ati venit in randul bucatarilor cu patalama + cunostinte! Profesionale si profesioniste.
    Ma bucur ca ati scris despre experienta de cursant. Ma bucur si ca aveti atatea comentarii, la care il adaug si pe al meu, cu simpatie pentru cineva care chiar daca stie multe intr-un domeniu, continua sa fie autodidact. Singura noastra sansa este sa ramanem autodidacti. Sansa dumneavoastra este ca Internetul a avut o evolutie fulminanta in ultimii ani, ca blogurile de specialitate sunt multe, frumoase si chiar profesioniste, ca multi furnizori reputabili (Alain Ducasse Formation, Cordon Bleu, Ferran Adria etc) nu-si mai tin secretele ferecate dupa 7 lacate (evident daca vrei mai multe informatii trebuie sa platesti!)
    Dificultatea formarii profesionale pentru adulti consta in cateva elemente: 1. eterogenitatea grupei dpdv educational, motivational, de varsta; 2. baza materiala; 3. sursa de finantare.
    THR, asociat cu Centrul de Invatamant Turistic, opereaza o baza materiala care are o vechime de 39 – 16 ani, care nu este subventionata de nimeni si care pentru investitii serioase in infrastructura si resurse umane, trebuie sa perceapa aceasta taxa de scolarizare, cea mai mare din Romania dupa cunostintele mele, care nu acopera nici pe departe costul real al unui program formativ. Va dau un exemplu: acum 2 ani, Alain Ducasse Formation a avut 2 programe de training de cate 5 zile in aceasta baza de aplicatii. Costul cursului a fost de 1500 euro/persoana, in care au fost incluse materii prime, fisele tehnologice ale preparatelor (traducere, tehnoredactare, printare), costul formatorului, cazarea si transportul acestuia. Tariful a fost drastic ajustat puterii de cumparare din Romania, pentru ca acelasi program in Franta costa de 2 ori mai mult…
    Despre ce vorbim? Finantarea programelor de formare profesionala a adultilor, diferentiat pe incepatori profesionisti, specializari sau perfectionari se face in toata lumea civilizata de catre operatorii economici. Cum este la noi???
    Legat de programa de pregatire, nu stiu de ce sunt atatea comentarii legate de cunostintele economice, de tehnica servirii sau de hotel? Nu credeti ca un bucatar trebuie sa aiba habar de un NIR, Bon de consum, Fisa de gestiune, raport de gestiune, inventar??? Nu credeti ca prepararea este in stransa legatura cu servirea? Ca daca bucatarul are proasta inspiratie sa monteze mai mult pe verticala un preparat…fara legatura cu usurinta servirii, preparatul ala va ajunge la client…dezmembrat? Ca un bucatarul dintr-un hotel are si alte atributii decat un bucatar de restaurant independent (seminarii, work-shopuri, grupuri de turisti cu meniu fix, meniuri speciale etc)?
    Sunt sigura ca ati invatat multe lucruri interesante la scoala si ca sa inchid subiectul, as vrea sa mai adaug ca este cea mai mare greseala sa se afirme ca aceasta meserie se invata „furand”. La scoala invatati „literele” cu care apoi scrieti toate „romanele” gastronomice. Doar secretele se fura, daca ai de la cine…De asemenea, ca aceasta profesie nu se invata din carti si nici din vizionarea emisiunilor/filmelor/site-urilor/bloggurilor, ci din practicarea si experimentarea constanta. Nu este ca mersul pe bicicleta, sa n-o uiti…dupa cateva saptamani/luni/ani de nepracticare totul va tradeaza, de la felul cum tineti cutitul si pana la felul cum montati preparatul pe farfurie. Pasiunea este obligatorie, ca in orice profesie, fiindca, nu-i asa, „daca dragoste nu e, nimic nu e…”
    Felicitari, acum puteti trece la alt nivel, specializarea…
    Pot sa va dau exemplu? Nu sunteti primul cursant care are pasiunea gatitului si alt background educational si alta varsta, si sper ca nici ultimul, dar sunteti un model…

    • Radu Popovici spune:

      @Gabriela Berechet: Suntem cam pe aceeasi lungime de unda in multe privinte. Grupele de cursanti sunt eterogene, banii sunt putini, iar eu zic ca pretul cursului se reflecta in ceea ce ofera. As fi preferat totusi (vorbesc doar in numele meu) sa platesc de 10 ori mai mult, dar sa si primesc inzecit. Sunt convins ca THR a facut ce a fost posibil in conditiile date. rezultaul este insa ca nu avem un curs care sa poate concura cu cele din lumea civilizata. Si cei de acolo se lovesc de nenumarate probleme, dar, cumva, au gasit solutii, la alti bani, dar si oferind mult mai mult.
      In ce priveste cursurile situate in afara gastrotehnicii, adica cele de contabilitate, marketing etc. nici nu le mai enumar, nu ma convingeti. Nu are rost sa intru aici in detalii de nici un fel. Prefer sa le discutam, daca doriti, cand ne vom revedea.

  5. lorymachedon spune:

    Nu o data m-am gandit sa imi iau o diploma si de ospatar, chiar daca nu mai prestez, consider ca in viata niciodata nu stii peste ce dai.
    Aproximativ la cat ajunge un curs ? Am intrat pe situl celor de la THR dar am gasit doar taxa de inscriere 50 roni, mai mult mi-a facut cu ochiul si ”notiuni de Ikebana”

  6. Cristi spune:

    Recomand cartile Playing with fire si Humble Pie – ambele de Gordon Ramsay si Kitchen Confidential, de Anthony Bourdain.
    Sint in engleza, dar citibile. Sint ilustrate vietile din bucatariile UK, in primul caz, si din cele americane, cazul doi.
    Ramsay e mai strict in povestiri, adica la obiect, Bourdain e mai literar/artistic. Ambii insa scot la suprafata mai multe lucruri din bucatariile interne, tehnici de marketing/management ptr. fiecare dintre angajati, de la kitchen porter pina la chef. Excelente.
    Dupa ce citesti astfel de carti, intelegi mult mai bine de ce va mai dura inca multi, multi ani pina cind un chelner din Romania sa-si stie meseria, sau un spalator de vase sa invete ce trebuie sa faca daca vrea sa ajunga vreodata chef.
    Si da, inca o data, treaba ca intotdeauna, dar intotdeaua, clientul e seful. Ramsay cel putin e obsedat de treaba asta si in prima carte, cel putin, sint descrise cu lux de amanunte cazuri tipice de interactiuni client/restaurant din viata restaurantelor lui, intimplari grave sau pozitive, etc. Fascinant.
    Ca sa concluzionez, da, asa e, practica e sfinta. Sfinta sfinta. Indiferent ca esti spalator de vase sau chelner sau chef.

    • Radu Popovici spune:

      @Cristi: vreau deocamdata sa invat sa gatesc bine, sa ma misc cat mai eficient si sa asimilez cat mai multe cunostinte. Restauratia nu este deocamdata in zona mea de interes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.