Săptămâna trecută am dat examenul final de absolvire a şcolii de bucătari organizată de THR. Este una dintre puţinele şcoli care oferă o diplomă recunoscută oficial şi, probabil, cea mai bună dintre acestea. Am devenitt, deci, bucatar cu diploma.

Nu ştiu sigur câte lucruri noi am învăţat la cele 6 luni de curs. Sau dacă am învăţat… Spun asta fiindcă şcoala se aseamănă foarte mult cu un… lanţ. Tăria lanţului este dată de cea mai slabă dintre verigi. Celelalte pot fi indestructibile, lanţul se va rupe totuşi la veriga cea slabă. La fel este un grup de mărşăluitori care vor să ajungă împreună într-un loc stabilit; se vor deplasa cu viteza celui mai lent dintre ei. Şcoala de la THR se adresează cursanţilor care nu au mai gătit niciodată; erau acolo tineri cu nivel zero de cunoştinţe gastronomice. Normal că cineva cu oarece practică şi cu o bază teoretică destul de solidă nu-şi prea găseşte locul la un astfel de curs. Recunosc însă că abordarea THR este cea corectă. Acolo vii să înveţi baza. Dacă o ai deja, vii doar să obţii diploma, adică exact cazul meu.

Nu vreau să analizez aici modul în care este gândit acest curs, dotările şcolii, structura cursurilor sau preţul. Sunt multe lucruri care ar putea fi îmbunătăţite. Vreau doar să remarc că indiferent dacă ai sau nu o diplomă, valoarea ta profesională este egală cu cea a cunoştinţelor tale. Nu diploma te face bucătar, ci modul în care continui să munceşti. Dacă eşti pasionat o vei face până când te vor lăsa mintea şi puterile. Iar eu sunt pasionat.
Şcoala nu-ţi poate da tot, acesta fiind motivul pentru care voi rămâne mereu un autodidact. Mă bucur că există internet, mă bucur că îmi pot cumpăra cărţi, că înţeleg câteva limbi străine, că am unde şi pentru cine găti, că am putere de muncă şi că am cu cine discuta. Sunt un autodidact norocos.