Saptamana trecuta am dat examenul final de absolvire a scolii de bucatari organizata de THR. Este una dintre putinele scoli care ofera o diploma recunoscuta oficial si, probabil, cea mai buna dintre acestea. Am devenitt, deci, bucatar cu diploma.
Nu stiu sigur cate lucruri noi am învatat la cele 6 luni de curs. Sau daca am învatat… Spun asta fiindca scoala se aseamana foarte mult cu un… lant. Taria lantului este data de cea mai slaba dintre verigi. Celelalte pot fi indestructibile, lantul se va rupe totusi la veriga cea slaba. La fel este un grup de marsaluitori care vor sa ajunga împreuna într-un loc stabilit; se vor deplasa cu viteza celui mai lent dintre ei. Şcoala de la THR se adreseaza cursantilor care nu au mai gatit niciodata; erau acolo tineri cu nivel zero de cunostinte gastronomice. Normal ca cineva cu oarece practica si cu o baza teoretica destul de solida nu-si prea gaseste locul la un astfel de curs. Recunosc însa ca abordarea THR este cea corecta. Acolo vii sa înveti baza. Daca o ai deja, vii doar sa obtii diploma, adica exact cazul meu.
Nu vreau sa analizez aici modul în care este gandit acest curs, dotarile scolii, structura cursurilor sau pretul. Sunt multe lucruri care ar putea fi îmbunatatite. Vreau doar sa remarc ca indiferent daca ai sau nu o diploma, valoarea ta profesionala este egala cu cea a cunostintelor tale. Nu diploma te face bucatar, ci modul în care continui sa muncesti. Daca esti pasionat o vei face pana cand te vor lasa mintea si puterile. Iar eu sunt pasionat.
Şcoala nu-ti poate da tot, acesta fiind motivul pentru care voi ramane mereu un autodidact. Ma bucur ca exista internet, ma bucur ca îmi pot cumpara carti, ca înteleg cateva limbi straine, ca am unde si pentru cine gati, ca am putere de munca si ca am cu cine discuta. Sunt un autodidact norocos.
@Marius Delaepicentru : nu ar fi fost nici o probema ca spalam vase si curatam cartofi, am inteles in primul an, hai si al 2-lea, chiar si in al 3-lea, ca sa inveti bucatarie nu cred ca este suficient sa te lingi pe degete, mai trebuie sa vezi si cate ceva, o mare parte din timp am facut practica in hotel Montana, aveau o bucatarie de jucai pititea, nu ieseam din spalator decat la venire si plecare. Staful de acolo nu avea nici un interes sa ne mai bage si in fata, atata timp cat ei scapau de spalat si curatat. Daca mai stiu cate ceva, este din perioada cat am lucrat chelnerita, nu suportam sa merg la masa sa ma intrebe omul ce gust are , cum este si eu sa nu stiu. Dar nici aici sa nu credeti ca mi se dadea informatii ci am tras cu ochiul.
Nici ospataria nu mai este ce a fost, in afara de perioada cu unchiul meu , nu am mai intalnit restaurant care sa te scoata la careu in fiecare zi…nu cunosteam meniul , nu aveam ancar pix, hartie..plecam acasa .
Prin intermediul serviciului am participat la botezul fetitei lui Columbeanu, am vazut ospatar care a luat trei comenzi la aceiasi masa cu poduse care nu existau la bar… nu ca se terminasera.
In concluzie .. teorie.. teorie, practica ne omoara !!
@lorymachedon, ucenicia la spalat de vase are importanta ei. De acolo se fura meseria. Acolo îti exersezi simturile si memorezi. Un uncenic ce-si doreste sa ajunga bucatar, înainte de a spala maldarele de vase, da cu degetul prin fiecare si-apoi îl linge. Cel harnic pur si simplu, doar le spala. Un bucatar îsi poate da astfel seama dintr-o ochire cu ce fel de ucenic are de-aface.
Apropo de simturi, mi s-a întîmplat într-un decembrie ca, în urma unei raceli, sa-mi pierd simtul olfactiv. Aveam de întocmit meniul de Craciun. Preparate romanesti. Pe o raza de 900Km nu era nimeni competent care sa examineze produsele în locul meu. Eram disperat. Nu aveam practic feedback la arome. Întîmplarea a facut sa gasesc o cale simpla de “cromatografie”. Gustam, apoi, imediat îmi suflam nasul. Explicatia e la fel de simpla. Cînd îti pierzi mirosul, de fapt nu-l pierzi de tot, ci se ridica doar pragul de sensibilitate. Prin suflarea nasului, ridicam presiunea partiala a materiilor volatile, pîna atingeam pragul de sensibilitate al mucoasei nazale. O alta explicatie poate fi urmatoarea: marind presiunea în nas, faceam ca o parte din sîngele care îmi congestiona mucoasa, sa fuga în alta parte, eliberînd pe moment terminatiile nervoase.
@Marius Delaepicentru: Unul dintre sfaturile primite de la Costel Clipescu, bucatarul cu care am facut practica obligatorie a fost: “gusta tot ce gatesti”! La scoala nu l-am auzit; este posibil sa fi fost totusi dat intr-una din zilele cand am lipsit eu.
Radu, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, insa am avut 2 zile ff pline, felicitari sincere din partea mea si ma bucur ca acum, cu hartia in mana, te poti extinde si mai mult.
Vei urma acum vreun curs ptr. avansati, chef/etc, care pot fi urmate doar dupa diploma pe care ai luat-o acum sau nu mai continui acolo?
E bine ca ai facut pasul asta, conteza, si astept cu interes pasii urmatori. Cu mare interes.
@Cristi: Multumesc, Cristi. Poate ma voi duce catre bucatar sef, sau nutritionist, dar dupa o perioada in care vreau sa simt ca am progresat fata de nivelul actual.
M-ati facut sincer sa zambesc, mi-am adus aminte de niste ani frumosi.
Nici nu mai stiu cum am ajuns in clasa a-9-a intr-o clasa cu profil de bucatar, toti imi spuneau ca este oricum ma bine ca este o meserie frumoasa si banoasa. In toti cei trei ani de scoala am facut matematica, romana ,istorie, organizare, contabilitate , informatica si limbi straine mult mai mult de cat invatam sa gatim. Ne duceau la practica prin diferite hoteluri din Sinaia, unde am spalat atatea vase si am curatat atati cartofi incat nici acum nu mai suport sa o fac.
Pe profu de mate il intrebam ..dar de ce ne trebuie atata matematica – sa sti sa faci calcule la piata, cel de romana – sa sti sa-ti scri propriile carti de bucate, limbi straine – sa stiti sa vorbiti cu turisti (faceam rusa , mai rar rusi in romania), contailitate si orgaizare – daca ajungeti sa aveti propria afacere sa stiti sa o gestionati, pe atunci toti radeam.
In schimb mi-a placut foarte mult tehnologia culinara, iar maistrul nostru bucatar cumpara alimente din veniturile proprii sa ne mai invete cate ceva in cantina scolii, dar am invatat sa calculam retete cu pixul si hartia, ne trimetea in piata sa vedem ce preturi sunt dupa care treceam la calcule sa vedem cat ajunge o portie de mancare ( incercam sa-l pacalim cu ceasul cu calculator ..nici o sansa).
Unde vroiam sa ajung ???…..nu am prestat nici o ora in bucatarie, unchiul meu sef de sala pe litoral, mi-a spus ca nu am nici o sansa in bucatarie, sunt prea firava si asa am ajuns ospatar, meserie care am incercat sa o invat in cele mai mici detalii,mi-a placut intodeauna sa stau pe langa cei mai in varsta.
In prezent sa fie vreo 6 ani fac contabilitatea primara si tot ce tine de organizare la firma sotului meu.
Deci ..imi doresc foarte mult sa-i intalnesc pe toti acei profesori care ne bateau la cap..sa le multumesc, pentru ca tot ce m-au invatat m-a ajutat foarte mult. Cat despre diploma de bucatar, am obtinuto pe bune, la proba scrisa am luat 10..iar la practica am avut de facut chiftelute marinate si escalop de porc cu ciuperci, unde am pierdut un punct deoarece unul din colegii mei mi-a furat o transa de carne, replica maistrului meu a fost : asa o sa te fure si cand ai sa fi bucatar ..si ai sa iesi lipsa la stoc.
Sunt 15 ani de cand am obtinut aceasta diploma si de 3-4 ani am descoperit datorita sotului meu ca mie chiar imi place sa gatesc.
@lorymachedon: E nostim sa pregatesti potentialii bucatari sa fie ospatari si contabili. 🙂 Noi am facut cam 6 ore de contabilitate in total. Si atat… Normal ca nu s-a ales nimeni cu nimic. La ce ne-a folosit? La fel si celelalte materii enumerate de mine. Timp pierdut aiurea si bani risipiti. Mi-as fi dorit mai multa tehnologie culinara si mult mai multa practica.
Cred ca e minunat atunci cand ai posibilitatea ca activitatea pe care o desfasori sa o faci din pasiune, adica sa faci, practic, numai ceea ce-ti face placere, asta numesc eu noroc in viata. Iti doresc sa ai parte de norocul asta si in viitor, e sigur ca cineva acolo sus te iubeste 🙂
@Ada: In privinta asta da, am mare noroc. Dupa ’89 mai mereu am facut doar ce mi-a placut. Nu prea am reusit sa fac bani, dar am mers de fiecare data cu placere la munca. 🙂
felicitari !
poti sa ne spui in ce a constat examenul final ?
in singapore e cam aceeasi situatie povestita de marius in japonia . pentru o taraba , chiosc , stand intr-un food-court , mic restaurant , nu e nevoie de diploma . ca sa lucrezi ca bucatar intr-un restaurant (exceptind cele de lux) nu e nevoie de diploma . pentru un lant de restaurante e nevoie de un bucatar cu diploma .
si chiar daca ar fi nevoie de 9 ani cum zice marius , din cite ai povestit tu , vreo 4 au trecut deja din “cursul” de autodidact.
@cristi-j: Da, mai am doar vreo 5. 🙂 In ce priveste scoala, am dat cateva teste stil grila si a trebuit sa gatim 2 preparate fiecare. Plus note la fiecare materie auxiliara, toate fiind absolut inutile (printre ele contabilitate, marketing, psihologie, legislatie, informatica etc… mai ramanea sa facem si caligrafie, balet, sport si muzica).
felicitari dl.Radu pt diploma obtinuta,acum vorbim de la egal la egal
@bobo: Cum zici mataluta, dl. Bobo. 🙂
Radu, cel mai important e sa faci ce-ti place. Diferenta dintre un autodidact si unul scolit e doar la durata în care îsi însusesc acelasi volum de cunostinte. La autodidact dureaza de trei ori mai mult. Sunt multe incertitudini, a caror (re)validare dureaza mai mult timp, neavînd întotdeauna prin preajma pe cine întreba. Pe scurt, ce ai învata la Lyon în trei ani, poti învata singur în noua, plus avantajul practicii de autodidact. Ca autodidact, ai însa placerea sa descoperi de unul singur ceea ce exista deja si nu stiai.
Despre regulile romanesti, ca de obicei, legiuitorul face ce face si nu se lasa pîna nu te pune sa umpli cîteva coli de stampile, sa treci pe la trei notariate si sapte birouri, unde sa versi pîna si tutunul scuturat prin buzunare, ca sa ti se permita sa toci o varza.
Lupta mea cu autoritatile romane e într-o faza latenta. Mi-a parvenit în sfîrsit pasaportul, dupa 7 luni de la initierea procedurii, dar au mai ramas o serie de demersuri de facut, în doua directii mari. Nu ma întind cu amanunte. Cine are curiozitatea, le poate gasi pe blogul meu.
@Marius: Eu sunt optimist si sper sa-mi ia mai putin de 9 ani. 🙂 In rest, multa bafta, tinem legatura.
Felicitari, Radu!
Eu mi-am cumparat diploma (recunoscuta de MÎ) prin 1996, de la un grup scolar de profil din Bucuresti. Mi-a comunicat primitoarea de spaga sa ma prezint în ziua cutare cu tema facuta. Un medalion de porc, pe care l-au oprit la scoala pentru sacosele membrilor comisiei. Nu am folosit niciodata diploma.
În Japonia, pentru a-ti deschide un restaurant familial, nu e nevoie de diploma de bucatar. E suficient ca unul din membri, nu neaparat care sa si lucreze în bucatarie, sa fi urmat un curs de igiena, de o zi, la Asociatia de Igiena în Alimentatie.
În schimb, daca ai ajuns subiect de stire la postul local TV, cum ca ai intoxicat pe cineva, îti poti lua adio de la afacere. Cum ar veni, opereaza selectia naturala de piata. De aceea, cînd folosesc alimente cu potential de toxiinfectie, cum ar fi stridiile crude, pastrez ambalajul gol, în congelator, înca 72 de ore, pentru ca responsabilitatea sa nu se opreasca la mine în caz de Doamne-fereste. Iar cînd capat de pomana stridii crude, fara vreun indiciu care sa ma duca la producator, nu le pun în vînzare, oricît de mari si de frumoase ar fi. Le manînc cu familia.
Am urmat cursul de igiena în 1997, în Tokio, iar prin 1999 mi-a venit înstiintare sa ma prezint la cursul similar din Hirosima. Am prezentat carnetul de responsabil cu igiena eliberat în Tokio, si mi-au echivalat “studiile”. Oricum, dupa ce crescusem 8 ani microbi în Romania, eram supracalificat în ale igienei. Mereu zic ca sunt specialist în gasirea murdariei care nu se vede.
Zilele trecute am primit o carte postala de la nus’ ce organizatie de atestare a bucatarilor. E de fapt un fel de SRL. Examenul costa cam 500 de dolari, iar promovabilitatea, zic ei, garantata 95%. Cum ar veni, o formalitate. Am aruncat cartea postala la gunoi.
De bucatar calificat ai nevoie numai daca înfiintezi o retea de restaurante. Cel putin un bucatar calificat, pentru toata reteaua. E singura restrictie legala privind calificarea cu acte. În rest, vorba ta: autodidact.
@Marius: Ma bucur ca ai reaparut, desi presimt ca vei trece din nou ca o cometa si vei dispare vreo luna. 🙂 Cum iti merge in lupta cu autoritatile? N-am mai intrat la tine pe blog de ceva vreme.
Interesant periplul tau japonez. Mi-as fi dorit sa urmez si eu niste cursuri ca cele din vest, de la Lyon sa zicem, care dureaza 3 ani si care te fac cu adevarat bucatar foarte bun. Nu atat pretul cursului in sine m-a indepartat, cat faptul ca ar fi trebuit sa locuiesc la Lyon si sa fac doar scoala, fara sa ma pot intretine, chestie cu adevarat insurmontabila pentru mine.
Regulile de igiena sunt si in Romania foarte stricte (desi se pot ocoli cu spaga de rigoare) si se aplica de multe ori discretionar si aberant. Daca s-ar aplica la fel si in Grecia, Italia, Spania etc. s-ar inchide toate acele mici carciumioare cu adevarat fermecatoare. La noi ca la nimeni altii. 🙁
Felicitari, norocosule! Iti urez sa ai mereu putere de munca si noroc la prieteni, iar noi sa avem noroc sa “beneficiem” de pasiunea ta si de acum incolo. 🙂
@simina: Pai atunci, eu ce sa-ti urez? Poate noroc la gatit! 🙂
Congrats !
Eu sunt inca la stadiul de cursant (seria urmatoare, B3). Pana acum am facut lucruri oarecum interesante, unele noi, unele stiute deja. Per total este un curs pentru absolute begginers, intr-adevar (dna. Ginghina te-a pomenit la un moment dat ca te-ai plans de cat de “jos” e nivelul cursului 🙂 ), dar din cate stiu este cam singura scoala ca lumea de bucatarie din Bucuresti.
@jollyca: Asa este, la modul relativ THR are scoala cea mai buna, probabil, din tara. Am cam chinuit-o pe dna. Ginghina… Face si dansa ce se poate face in conditiile date.
Bafta! Sa-mi povestesti cum ti-au placut “atat de necesarele” cursuri de contabilitate, informatica, turism, psihologie, marketing, engleza, legislatie etc.
Felicitari, in primul rand pentru efortul de a face aceasta scoala, cand timpul ti-e mai mult decat limitat. Si ai mai castigat ceva. In timp ce faceai scoala pentru diploma, ai vazut si tu ce trebuie si ce nu trebuie sa faci, ai avut o experienta care nu-ti va strica. Greselile lor, clar, nu le vei repeta.
@Corina: “Greselile” lor au fost facute fortat, din cauza lipsei de resurse. Este un adevarat cerc vicios intre pretul cursului, numarul de cursanti si dotarea scolii. 🙁
Felicitari. Si nu uita ca aici, pe blogul tau, ai propria scoala.
@Nico: Pacat ca nu pot sa dau si diplome. 🙂
Ei, sa fie intr-un ceas bun! Bine ca ti-ai luat de-o grija!
@toni: Sa stii ca mare adevar ai spus. Drumul pana acolo ma omora si, daca ma gandesc bine, nu m-am dus acolo cu placere decat la inceput. 🙁
Felicitari! O patalama în plus nu strica oricum 🙂
@sym: Multumesc. O patalama nu-ti strica, dar nici nu te “repara”. 🙂
@Radu: Felicitari! Tre’ sa faci cinste! 🙂
@mihai2206: Multzam. Mi-ar placea sa ne reintalnim. Poate la Peperoni… Pun la cale o noua actiune culinara, in aprilie, de data aceasta o degustare de vinuri insotia de o gustarica. O sa postez totul cand voi avea datele sigure.
Felicitari pentru cursul absolvit! Exact ce ai spus, era necesar pentru documentul care certifica acceptarea pasiunii tale ca o profesie. Mie si multora nu ne era necesara, dar pentru proiectele pe care le vizezi probabil ca da. Asta nu-i scade meritul cursului, chiar tu ai spus ca acolo s-au dus oameni cu experienta zero, care sa invete baza.
Si… autodidacti ar trebui sa fim toti, profesionisti si amatori! Sa invatam mereu si singuri, nu sa ne fim suficienti cu ce stim.
O saptamana cu multe proiecte implinite si multe bucurii, alaturi de familia ta si noi, cei ce te apreciem si poate nu-ti multumim intotdeauna in cuvinte pentru modul rabdator cu care ne inveti lucruri noi sau ne corectezi confuziile.
@Elena Toma: Multumesc, ai fost mereu foarte amabila cu mine. Sa stii insa ca datorita voua si eu am invatat foarte multe lucruri noi si mi-am corectat destule confuzii. Cred ca eu am iesit in castig! 🙂
Da, Radu, ai ghicit si tu. Am lucrat ani buni in domeniu, am facut si eu scoala de bucatari, dar acum lucrez in alt domeniu, in strainatate. Am ramas insa cu pasiunea.
Sicere felicitari si sanatate ! Pasiunea iti va mentine receptivitatea si tineretea. Va fi imposibil sa multumesti intotdeauna pe toti, dar, sper ca nu te vor supara si niste opinii diferite de ale tale. Inca o data felicitari si succes !
@Mirela Stanescu: Multumesc!
Felicitari, Radu! Printre randuri citesc ca nu ai fost prea incantat de scoala THR, si nici nu aveai de ce; o cunosc si eu destul de bine. Felicitarile sunt pentru dorinta de a persevera ca autodidact. Ai nevoie de ambele (diploma si cunostinte noi) ca sa faci ceea ce cred eu ca ti-ai propus.
@memphis: Multumesc. Ai cam ghicit. 🙂 Vroiam sa te intreb de ceva vreme: lucrezi in domeniu gastro?