Rămân un autodidact

Săptămâna trecută am dat examenul final de absolvire a şcolii de bucătari organizată de THR. Este una dintre puţinele şcoli care oferă o diplomă recunoscută oficial şi, probabil, cea mai bună dintre acestea. Am devenitt, deci, bucatar cu diploma.

Nu ştiu sigur câte lucruri noi am învăţat la cele 6 luni de curs. Sau dacă am învăţat… Spun asta fiindcă şcoala se aseamănă foarte mult cu un… lanţ. Tăria lanţului este dată de cea mai slabă dintre verigi. Celelalte pot fi indestructibile, lanţul se va rupe totuşi la veriga cea slabă. La fel este un grup de mărşăluitori care vor să ajungă împreună într-un loc stabilit; se vor deplasa cu viteza celui mai lent dintre ei. Şcoala de la THR se adresează cursanţilor care nu au mai gătit niciodată; erau acolo tineri cu nivel zero de cunoştinţe gastronomice. Normal că cineva cu oarece practică şi cu o bază teoretică destul de solidă nu-şi prea găseşte locul la un astfel de curs. Recunosc însă că abordarea THR este cea corectă. Acolo vii să înveţi baza. Dacă o ai deja, vii doar să obţii diploma, adică exact cazul meu.

Nu vreau să analizez aici modul în care este gândit acest curs, dotările şcolii, structura cursurilor sau preţul. Sunt multe lucruri care ar putea fi îmbunătăţite. Vreau doar să remarc că indiferent dacă ai sau nu o diplomă, valoarea ta profesională este egală cu cea a cunoştinţelor tale. Nu diploma te face bucătar, ci modul în care continui să munceşti. Dacă eşti pasionat o vei face până când te vor lăsa mintea şi puterile. Iar eu sunt pasionat.
Şcoala nu-ţi poate da tot, acesta fiind motivul pentru care voi rămâne mereu un autodidact. Mă bucur că există internet, mă bucur că îmi pot cumpăra cărţi, că înţeleg câteva limbi străine, că am unde şi pentru cine găti, că am putere de muncă şi că am cu cine discuta. Sunt un autodidact norocos.


Citeste si articolul →   Cum ne alegem reţetele?

  1. lorymachedon spune:

    @Marius Delaepicentru : nu ar fi fost nici o probema ca spalam vase si curatam cartofi, am inteles in primul an, hai si al 2-lea, chiar si in al 3-lea, ca sa inveti bucatarie nu cred ca este suficient sa te lingi pe degete, mai trebuie sa vezi si cate ceva, o mare parte din timp am facut practica in hotel Montana, aveau o bucatarie de jucai pititea, nu ieseam din spalator decat la venire si plecare. Staful de acolo nu avea nici un interes sa ne mai bage si in fata, atata timp cat ei scapau de spalat si curatat. Daca mai stiu cate ceva, este din perioada cat am lucrat chelnerita, nu suportam sa merg la masa sa ma intrebe omul ce gust are , cum este si eu sa nu stiu. Dar nici aici sa nu credeti ca mi se dadea informatii ci am tras cu ochiul.
    Nici ospataria nu mai este ce a fost, in afara de perioada cu unchiul meu , nu am mai intalnit restaurant care sa te scoata la careu in fiecare zi…nu cunosteam meniul , nu aveam ancar pix, hartie..plecam acasa .
    Prin intermediul serviciului am participat la botezul fetitei lui Columbeanu, am vazut ospatar care a luat trei comenzi la aceiasi masa cu poduse care nu existau la bar… nu ca se terminasera.
    In concluzie .. teorie.. teorie, practica ne omoara !!

  2. Marius Delaepicentru spune:

    @lorymachedon, ucenicia la spălat de vase are importanţa ei. De acolo se fură meseria. Acolo îţi exersezi simţurile şi memorezi. Un uncenic ce-şi doreşte să ajungă bucătar, înainte de a spăla maldărele de vase, dă cu degetul prin fiecare şi-apoi îl linge. Cel harnic pur şi simplu, doar le spală. Un bucătar îşi poate da astfel seama dintr-o ochire cu ce fel de ucenic are de-aface.

    Apropo de simţuri, mi s-a întîmplat într-un decembrie ca, în urma unei răceli, să-mi pierd simţul olfactiv. Aveam de întocmit meniul de Crăciun. Preparate româneşti. Pe o rază de 900Km nu era nimeni competent care să examineze produsele în locul meu. Eram disperat. Nu aveam practic feedback la arome. Întîmplarea a făcut să găsesc o cale simplă de „cromatografie”. Gustam, apoi, imediat îmi suflam nasul. Explicaţia e la fel de simplă. Cînd îţi pierzi mirosul, de fapt nu-l pierzi de tot, ci se ridică doar pragul de sensibilitate. Prin suflarea nasului, ridicam presiunea parţială a materiilor volatile, pînă atingeam pragul de sensibilitate al mucoasei nazale. O altă explicaţie poate fi următoarea: mărind presiunea în nas, făceam ca o parte din sîngele care îmi congestiona mucoasa, să fugă în altă parte, eliberînd pe moment terminaţiile nervoase.

    • Radu Popovici spune:

      @Marius Delaepicentru: Unul dintre sfaturile primite de la Costel Clipescu, bucatarul cu care am facut practica obligatorie a fost: „gusta tot ce gatesti”! La scoala nu l-am auzit; este posibil sa fi fost totusi dat intr-una din zilele cand am lipsit eu.

  3. Cristi spune:

    Radu, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, insa am avut 2 zile ff pline, felicitari sincere din partea mea si ma bucur ca acum, cu hartia in mana, te poti extinde si mai mult.
    Vei urma acum vreun curs ptr. avansati, chef/etc, care pot fi urmate doar dupa diploma pe care ai luat-o acum sau nu mai continui acolo?
    E bine ca ai facut pasul asta, conteza, si astept cu interes pasii urmatori. Cu mare interes.

    • Radu Popovici spune:

      @Cristi: Multumesc, Cristi. Poate ma voi duce catre bucatar sef, sau nutritionist, dar dupa o perioada in care vreau sa simt ca am progresat fata de nivelul actual.

  4. lorymachedon spune:

    M-ati facut sincer sa zambesc, mi-am adus aminte de niste ani frumosi.
    Nici nu mai stiu cum am ajuns in clasa a-9-a intr-o clasa cu profil de bucatar, toti imi spuneau ca este oricum ma bine ca este o meserie frumoasa si banoasa. In toti cei trei ani de scoala am facut matematica, romana ,istorie, organizare, contabilitate , informatica si limbi straine mult mai mult de cat invatam sa gatim. Ne duceau la practica prin diferite hoteluri din Sinaia, unde am spalat atatea vase si am curatat atati cartofi incat nici acum nu mai suport sa o fac.
    Pe profu de mate il intrebam ..dar de ce ne trebuie atata matematica – sa sti sa faci calcule la piata, cel de romana – sa sti sa-ti scri propriile carti de bucate, limbi straine – sa stiti sa vorbiti cu turisti (faceam rusa , mai rar rusi in romania), contailitate si orgaizare – daca ajungeti sa aveti propria afacere sa stiti sa o gestionati, pe atunci toti radeam.
    In schimb mi-a placut foarte mult tehnologia culinara, iar maistrul nostru bucatar cumpara alimente din veniturile proprii sa ne mai invete cate ceva in cantina scolii, dar am invatat sa calculam retete cu pixul si hartia, ne trimetea in piata sa vedem ce preturi sunt dupa care treceam la calcule sa vedem cat ajunge o portie de mancare ( incercam sa-l pacalim cu ceasul cu calculator ..nici o sansa).
    Unde vroiam sa ajung ???…..nu am prestat nici o ora in bucatarie, unchiul meu sef de sala pe litoral, mi-a spus ca nu am nici o sansa in bucatarie, sunt prea firava si asa am ajuns ospatar, meserie care am incercat sa o invat in cele mai mici detalii,mi-a placut intodeauna sa stau pe langa cei mai in varsta.
    In prezent sa fie vreo 6 ani fac contabilitatea primara si tot ce tine de organizare la firma sotului meu.
    Deci ..imi doresc foarte mult sa-i intalnesc pe toti acei profesori care ne bateau la cap..sa le multumesc, pentru ca tot ce m-au invatat m-a ajutat foarte mult. Cat despre diploma de bucatar, am obtinuto pe bune, la proba scrisa am luat 10..iar la practica am avut de facut chiftelute marinate si escalop de porc cu ciuperci, unde am pierdut un punct deoarece unul din colegii mei mi-a furat o transa de carne, replica maistrului meu a fost : asa o sa te fure si cand ai sa fi bucatar ..si ai sa iesi lipsa la stoc.
    Sunt 15 ani de cand am obtinut aceasta diploma si de 3-4 ani am descoperit datorita sotului meu ca mie chiar imi place sa gatesc.

    • Radu Popovici spune:

      @lorymachedon: E nostim sa pregatesti potentialii bucatari sa fie ospatari si contabili. 🙂 Noi am facut cam 6 ore de contabilitate in total. Si atat… Normal ca nu s-a ales nimeni cu nimic. La ce ne-a folosit? La fel si celelalte materii enumerate de mine. Timp pierdut aiurea si bani risipiti. Mi-as fi dorit mai multa tehnologie culinara si mult mai multa practica.

  5. Ada spune:

    Cred ca e minunat atunci cand ai posibilitatea ca activitatea pe care o desfasori sa o faci din pasiune, adica sa faci, practic, numai ceea ce-ti face placere, asta numesc eu noroc in viata. Iti doresc sa ai parte de norocul asta si in viitor, e sigur ca cineva acolo sus te iubeste 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Ada: In privinta asta da, am mare noroc. Dupa ’89 mai mereu am facut doar ce mi-a placut. Nu prea am reusit sa fac bani, dar am mers de fiecare data cu placere la munca. 🙂

  6. cristi-j spune:

    felicitari !
    poti sa ne spui in ce a constat examenul final ?
    in singapore e cam aceeasi situatie povestita de marius in japonia . pentru o taraba , chiosc , stand intr-un food-court , mic restaurant , nu e nevoie de diploma . ca sa lucrezi ca bucatar intr-un restaurant (exceptind cele de lux) nu e nevoie de diploma . pentru un lant de restaurante e nevoie de un bucatar cu diploma .
    si chiar daca ar fi nevoie de 9 ani cum zice marius , din cite ai povestit tu , vreo 4 au trecut deja din „cursul” de autodidact.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Da, mai am doar vreo 5. 🙂 In ce priveste scoala, am dat cateva teste stil grila si a trebuit sa gatim 2 preparate fiecare. Plus note la fiecare materie auxiliara, toate fiind absolut inutile (printre ele contabilitate, marketing, psihologie, legislatie, informatica etc… mai ramanea sa facem si caligrafie, balet, sport si muzica).

  7. Marius Delaepicentru spune:

    Radu, cel mai important e să faci ce-ţi place. Diferenţa dintre un autodidact şi unul şcolit e doar la durata în care îşi însuşesc acelaşi volum de cunoştinţe. La autodidact durează de trei ori mai mult. Sunt multe incertitudini, a căror (re)validare durează mai mult timp, neavînd întotdeauna prin preajmă pe cine întreba. Pe scurt, ce ai învăţa la Lyon în trei ani, poţi învăţa singur în nouă, plus avantajul practicii de autodidact. Ca autodidact, ai însă plăcerea să descoperi de unul singur ceea ce exista deja şi nu ştiai.

    Despre regulile româneşti, ca de obicei, legiuitorul face ce face şi nu se lasă pînă nu te pune să umpli cîteva coli de ştampile, să treci pe la trei notariate şi şapte birouri, unde să verşi pînă şi tutunul scuturat prin buzunare, ca să ţi se permită să toci o varză.

    Lupta mea cu autorităţile române e într-o fază latentă. Mi-a parvenit în sfîrşit paşaportul, după 7 luni de la iniţierea procedurii, dar au mai rămas o serie de demersuri de făcut, în două direcţii mari. Nu mă întind cu amănunte. Cine are curiozitatea, le poate găsi pe blogul meu.

  8. Marius Delaepicentru spune:

    Felicitări, Radu!

    Eu mi-am cumpărat diploma (recunoscută de MÎ) prin 1996, de la un grup scolar de profil din Bucureşti. Mi-a comunicat primitoarea de şpagă să mă prezint în ziua cutare cu tema făcută. Un medalion de porc, pe care l-au oprit la şcoală pentru sacoşele membrilor comisiei. Nu am folosit niciodată diploma.

    În Japonia, pentru a-ţi deschide un restaurant familial, nu e nevoie de diplomă de bucătar. E suficient ca unul din membri, nu neapărat care să şi lucreze în bucătărie, să fi urmat un curs de igienă, de o zi, la Asociaţia de Igienă în Alimentaţie.

    În schimb, dacă ai ajuns subiect de ştire la postul local TV, cum că ai intoxicat pe cineva, îţi poţi lua adio de la afacere. Cum ar veni, operează selecţia naturală de piaţă. De aceea, cînd folosesc alimente cu potenţial de toxiinfecţie, cum ar fi stridiile crude, păstrez ambalajul gol, în congelator, încă 72 de ore, pentru ca responsabilitatea să nu se oprească la mine în caz de Doamne-fereşte. Iar cînd capăt de pomană stridii crude, fără vreun indiciu care să mă ducă la producător, nu le pun în vînzare, oricît de mari şi de frumoase ar fi. Le mănînc cu familia.

    Am urmat cursul de igienă în 1997, în Tokio, iar prin 1999 mi-a venit înştiinţare să mă prezint la cursul similar din Hiroşima. Am prezentat carnetul de responsabil cu igiena eliberat în Tokio, şi mi-au echivalat „studiile”. Oricum, după ce crescusem 8 ani microbi în România, eram supracalificat în ale igienei. Mereu zic că sunt specialist în găsirea murdăriei care nu se vede.

    Zilele trecute am primit o carte poştală de la nuş’ ce organizaţie de atestare a bucătarilor. E de fapt un fel de SRL. Examenul costă cam 500 de dolari, iar promovabilitatea, zic ei, garantată 95%. Cum ar veni, o formalitate. Am aruncat cartea poştală la gunoi.

    De bucătar calificat ai nevoie numai dacă înfiinţezi o reţea de restaurante. Cel puţin un bucătar calificat, pentru toată reţeaua. E singura restricţie legală privind calificarea cu acte. În rest, vorba ta: autodidact.

    • Radu Popovici spune:

      @Marius: Ma bucur ca ai reaparut, desi presimt ca vei trece din nou ca o cometa si vei dispare vreo luna. 🙂 Cum iti merge in lupta cu autoritatile? N-am mai intrat la tine pe blog de ceva vreme.
      Interesant periplul tau japonez. Mi-as fi dorit sa urmez si eu niste cursuri ca cele din vest, de la Lyon sa zicem, care dureaza 3 ani si care te fac cu adevarat bucatar foarte bun. Nu atat pretul cursului in sine m-a indepartat, cat faptul ca ar fi trebuit sa locuiesc la Lyon si sa fac doar scoala, fara sa ma pot intretine, chestie cu adevarat insurmontabila pentru mine.
      Regulile de igiena sunt si in Romania foarte stricte (desi se pot ocoli cu spaga de rigoare) si se aplica de multe ori discretionar si aberant. Daca s-ar aplica la fel si in Grecia, Italia, Spania etc. s-ar inchide toate acele mici carciumioare cu adevarat fermecatoare. La noi ca la nimeni altii. 🙁

  9. simina spune:

    Felicitari, norocosule! Iti urez sa ai mereu putere de munca si noroc la prieteni, iar noi sa avem noroc sa „beneficiem” de pasiunea ta si de acum incolo. 🙂

  10. jollyca spune:

    Congrats !
    Eu sunt inca la stadiul de cursant (seria urmatoare, B3). Pana acum am facut lucruri oarecum interesante, unele noi, unele stiute deja. Per total este un curs pentru absolute begginers, intr-adevar (dna. Ginghina te-a pomenit la un moment dat ca te-ai plans de cat de „jos” e nivelul cursului 🙂 ), dar din cate stiu este cam singura scoala ca lumea de bucatarie din Bucuresti.

    • Radu Popovici spune:

      @jollyca: Asa este, la modul relativ THR are scoala cea mai buna, probabil, din tara. Am cam chinuit-o pe dna. Ginghina… Face si dansa ce se poate face in conditiile date.
      Bafta! Sa-mi povestesti cum ti-au placut „atat de necesarele” cursuri de contabilitate, informatica, turism, psihologie, marketing, engleza, legislatie etc.

  11. Corina spune:

    Felicitari, in primul rand pentru efortul de a face aceasta scoala, cand timpul ti-e mai mult decat limitat. Si ai mai castigat ceva. In timp ce faceai scoala pentru diploma, ai vazut si tu ce trebuie si ce nu trebuie sa faci, ai avut o experienta care nu-ti va strica. Greselile lor, clar, nu le vei repeta.

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: „Greselile” lor au fost facute fortat, din cauza lipsei de resurse. Este un adevarat cerc vicios intre pretul cursului, numarul de cursanti si dotarea scolii. 🙁

    • Radu Popovici spune:

      @toni: Sa stii ca mare adevar ai spus. Drumul pana acolo ma omora si, daca ma gandesc bine, nu m-am dus acolo cu placere decat la inceput. 🙁

    • Radu Popovici spune:

      @mihai2206: Multzam. Mi-ar placea sa ne reintalnim. Poate la Peperoni… Pun la cale o noua actiune culinara, in aprilie, de data aceasta o degustare de vinuri insotia de o gustarica. O sa postez totul cand voi avea datele sigure.

  12. Elena Toma spune:

    Felicitari pentru cursul absolvit! Exact ce ai spus, era necesar pentru documentul care certifica acceptarea pasiunii tale ca o profesie. Mie si multora nu ne era necesara, dar pentru proiectele pe care le vizezi probabil ca da. Asta nu-i scade meritul cursului, chiar tu ai spus ca acolo s-au dus oameni cu experienta zero, care sa invete baza.
    Si… autodidacti ar trebui sa fim toti, profesionisti si amatori! Sa invatam mereu si singuri, nu sa ne fim suficienti cu ce stim.
    O saptamana cu multe proiecte implinite si multe bucurii, alaturi de familia ta si noi, cei ce te apreciem si poate nu-ti multumim intotdeauna in cuvinte pentru modul rabdator cu care ne inveti lucruri noi sau ne corectezi confuziile.

    • Radu Popovici spune:

      @Elena Toma: Multumesc, ai fost mereu foarte amabila cu mine. Sa stii insa ca datorita voua si eu am invatat foarte multe lucruri noi si mi-am corectat destule confuzii. Cred ca eu am iesit in castig! 🙂

  13. memphis spune:

    Da, Radu, ai ghicit si tu. Am lucrat ani buni in domeniu, am facut si eu scoala de bucatari, dar acum lucrez in alt domeniu, in strainatate. Am ramas insa cu pasiunea.

  14. Mirela Stanescu spune:

    Sicere felicitari si sanatate ! Pasiunea iti va mentine receptivitatea si tineretea. Va fi imposibil sa multumesti intotdeauna pe toti, dar, sper ca nu te vor supara si niste opinii diferite de ale tale. Inca o data felicitari si succes !

  15. memphis spune:

    Felicitari, Radu! Printre randuri citesc ca nu ai fost prea incantat de scoala THR, si nici nu aveai de ce; o cunosc si eu destul de bine. Felicitarile sunt pentru dorinta de a persevera ca autodidact. Ai nevoie de ambele (diploma si cunostinte noi) ca sa faci ceea ce cred eu ca ti-ai propus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.