Spaniolii sunt indragostiti de oua, ingredient pe care il prepara in nenumarate feluri. Jumarile sunt numite revuelto si au o consistenta moale si umeda, spre deosebire de tortilla, termen ce denumeste un fel de frittata (si nu omleta, cum se crede la noi in mod gresit), cu consistenta ferma si mai uscata.
Bucatarie: spaniola
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gatit: 6 minute
Ingrediente:
2 cepe verzi, tocate separat partea alba de cea verde
1 lingura de unt
1 lingura de ulei de masline
12 creveti mari, decorticati si curatati
4 oua mari, batute impreuna cu 1 lingura de lapte (sau apa)
patrunjel, tocat (optional)
sare
piper negru, proaspat macinat
paine proaspata, pentru servit
Instructiuni:
Se incing uleiul si untul intr-o tigaie mare, la foc iute. Se adauga partea alba de la ceapa verde si se gateste 30 de secunde. Se adauga crevetii si se gatesc 2 minute, amestecand cu grija.
Se micsoreaza putin flacara si se toarna ouale peste creveti. Se gateste mixtura 2 minute, amestecand cu o spatula de lemn.
Se adauga partea verde de la ceapa si patrunjelul tocat (daca se foloseste) si se amesteca rapid. Se imparte mixtura intre 2 farfurii individuale si se serveste imediat, alaturi de paine proaspata.