Predecesoarea salatei verzi din timpurile noastre, salata salbatica, poate fi intalnita pe campiile sau in padurile din toata Europa si din zonele temperate din Asia. Salata salbatica este acum raspandita pe tot globul, dar originile si le trage din Asia trans-caucaziana (Iran si Turkmenistan).
Toate varietatile de salata contin lactucarium, un lichid laptos cu proprietati analgezice si sedative care induce o senzatie usoara de euforie. Datorita acestei ambivalente contradictorii, parerile au fost impartite, unii considerand salata somnifer, altii stimulant.
Lactucariumul este asemanator cu opiumul; lichidul poate fi transformat intr-un gel consistent care este fumat, intocmai ca acesta.
Lactuca virosa este varietatea de salata cu continutul cel mai ridicat de lactucarium. Ea mai este denumita si „salata de opium” si era folosita de vechii egipteni ca drog.
Istoric
Se crede ca salata a fost prima data cultivata in Egipt, acum 6000 de ani. Folosita ca aliment, dar si ca ingredient hipnotic sau provocator de somn, salata era legata de vechii egipteni si de virilitate. Consumarea aceastei plante duce, se credea pe atunci, la cresterea potentei.
Este sigur ca civilizatiile antice au vazut in aceasta planta atat un stimul al apetitului, cat si al somnului. In Grecia antica, aceste doua proprietati ale salatei au dus la confuzia asupra momentului cand era recomandabil sa fie mancata: la inceputul, sau la sfarsitul mesei? Pe atunci, obiceiul de a manca salata dupa masa era mai popular decat cel de a o manca inainte. Insemnarile lui Herodot ne spun ca salata verde era servita la masa regilor persani in secolul 6 i.H. In secolele 5 si 4 i.H., alti scriitori greci o descriau si ii elogiau in poeziile lor, atat proprietatile narcotice misterioase, cat si cele medicinale. Galen renumit medic din Pergam recomanda consumerea salatei pentru a beneficia de un somn odihnitor si de o minte clara. Cu un secol mai devreme insa, Rufus din Efes declara exact contrariul, spunand ca salata slabeste memoria si tulbura gandurile.
Unele relicve si documente atesta si o conotatie sacra acestei legume verzi. Seminte necarbonizate au fost recuperate dintr-un sanctuar din Samos, inchinat Herei. De asemenea, mitologia povesteste cum Afrodita a intins trupul neinsufletit al lui Adonis pe un pat de salata, ilustrare care a dus la asocierea legumei cu mancarea pentru morti, la unele culturi care au pastrat ramasite din vechile credinte.
Imparatul roman, Caesar Augustus, credea ca salata este responsabila de recuperarea sa remarcabila dintr-o boala periculoasa si, in consecinta, a ridicat o statuie pentru a lauda proprietatile ei. Din pacate, aceasta statuie nu a supravietuit pana in zilele noastre si doar in cronici se gasesc urme ale efemerei sale existente.
Imparatul Domitian servea salata verde la inceputul dineurilor importante, in speranta de a-si adormi oaspetii; era vorba, in general, despre diplomati straini a caror minte devenea mai putin agera in timpul negocierilor, sau despre adversari politici care puteau fi convinsi mai usor. Spre sfarsitul domniei sale, care incepuse moderat, Domitian a dat dovada de un caracter imprevizibil, cu accepte de paranoia si de cruzime materializate in executarea sau torturarea unor senatori. Se pare ca Domitian s-a schimbat dupa ce i se ghicise in stele ca va muri in timpul mesei, asa ca, la ospete, era intotdeauna nelinistit si banuitor.
Columb a adus salata in America, prima cultura fiind pe insula Isabela (acum numita insula Crooked), din Bahamas, in 1494. In curand salata s-a raspandit, devenind populara in Haiti si apoi in toata zona Caraibelor. Nu se stie cand a fost introdusa pentru prima oara in America de Sud, dar faptul s-a petrecut, fara indoiala, la scurt timp dupa descoperirea continentului.
Tipuri de salate
Exista numeroase varietati si hibrizi de salata. Cele mai importante (din punct de vedere comercial si nutritional) varietati sunt 7cele enumerate mai jos.
Boston (Bibbs) formeaza capatani afanate, cu frunze care au o textura neteda, ca a untului. Acest tip de salata mai este denumit „Butterhead” (capatana de unt) si este popular mai ales in Europa.
Salata chinezeasca are o forma lunguiata, frunzele nu se aduna pentru a forma capatani si au un gust puternic, usor amarui. Este potrivita la prepararea mancarurilor preparate prin metoda stir-fry si a tocanelor. Aceasta salata este de doua feluri: cea care se cultiva pentru tulpini (you-mai-cai) si cea care se cultiva pentru frunze (sheng-cai).
Salata Iceberg formeaza buchete stranse si dense, asemanatoare verzei. Din punct de vedere al gustului, este un tip de salata fara gust, apreciat in special pentru textura crocanta. Numele de iceberg vine de la modul in care a fost adusa aceasta salata in USA, in 1920, in vagoane de tren “imbracate” in gheata.
Salata romana (Romaine), cunoscuta si sub numele de Cos, are frunzele lungi si crocante, cu un gust putin amarui. Este foarte rezistenta, pastrandu-se in conditii bune pana la 10 zile. Formeaza o capatana inalta, compacta.Tolereaza caldura si, evident, a fost dezvoltata intr-un climat cald. Insemnarile stravechi si numele sau indica a fi originara din Italia. Numele de Cos provine atat de la insula greceasca cu acelasi nume, Kos, acolo unde cultivarea ei a fost consemnata prima oara, cat si de la cuvantul arab „cos” care denumeste salata. Si-a croit calea spre Europa prin inima imperiului roman, de unde se explica si numele Romana (in italiana “lattuga romana”, iar in franceza “laitue romaine”).
Salata frisee are frunze mari si foarte dantelate, de obicei de culoare verde, desi exista si varietati ale caror frunze sunt tivite cu rosu. Gustul este usor piperat, cu accente de nuca, functie de varietate.
Salata crocanta de vara (Batavian) formeaza capatani moderat de dense, cu o textura crocanta. Frunzele sunt mari, varstate cu pete de rosu, sau purpuriu, formand tranzitii de culoare deosebit de decorative.
Salatele Lollo Rosso si Lollo Bianco sunt varietati cu frunze lungi si fragile, de culoare verde, sau cu varfurile colorate in rosu, sau purpuriu. Sunt foarte fragede si gustoase.
Sfaturi utile
Evitati salatele care au frunzele subtiri, ofilite sau cu varfurile maro. O salata sanatoasa are culori intense, iar frunzele trebuie sa fie ferme. Cel mai bun mijlos de depozitare este in sertarul de legume al frigiderului, ambalata in pungi de plastic cu aerisire.
Intre frunzele de salata se gaseste de obicei destul de multa murdarie. Separati frunzele si apoi spalati-le bine inainte de a le folosi. Manunchiurile mici se introduc intr-un bol cu apa, apoi se clatesc.
In general, cu cat frunzele salatei sunt mai amarui, cu atat gustul salatei asortate va fi mai puternic. Incercati sa adaugati musta, sau un sos de usturoi, peste frunze de salata amarui. In prepararea unei salate gustoase, se mai folosesc otet si ulei de masline, sau iaurt cu continut scazut de grasimi, sau lapte.
acesta e un alt subiect care mai ales din punct de vedere al denumirilor si termenilor folositi in limba romana e confuz . din nou limba romana e saraca si confuza mai ales in felul cum e folosita . stiu ca in dictionar e corect salata dar in foarte multe cazuri dictionarul e foarte permisiv si acelasi cuvint poate insemna multe lucruri foarte diferite si de multe ori in mod gresit(dupa parerea mea) sau macar creator de confuzii . nu cred ca am vazut in piete alta denumire decit salata . prin unele supermarketuri , mai ales cind sunt importate , mai apar si alte nume.
cred ca e gresit titlul articolului. spun asta pentru ca apreciez foarte mult la tine rigoarea si grija pentru amanunt . in acest articol , dupa parerea mea s-au strecurat citeva greseli si confuzii . ar fi fost mai bine salata verde sau si mai bine verdeturi pentru salata . sau , in functie de ce ai vrut sa spui , laptuca . din generalitati si istoric pare ca te referi la laptuca dar 2 dintre cele 7 nu sunt laptuci . fotografiile pentru chinezeasca si lollo rosso/bianco par de fapt pentru altceva .
daca-mi permiti o sa aduc citeva completari/corecturi foarte pe scurt .
boston (bibbs e o alta varietate … si sunt foarte apropiate de batavia) e laptuca clasica europeana , cea mai intilnita in pietele si magazinele noastre .
sheng cai este echivalentul laptucii in china dar nu arata asa , poza pare a fi pentru bok choy/pak choy care e altceva.
iceberg e cea care rezista cel mai mult.
laptuca romana e considerata e avea gustul cel mai bun si nu as spune deloc ca are gust amar , mai curind accente de nuca . este laptuca folosita pentru celebra caesar salad . eu stiu ca numele a ramas de la francezi care au numit-o asa pentru ca le-a venit de la roma .
frisee nu e laptuca , e numita si andiva creata si e o varietate de cicoare si pe linga piper si nuca e si putin amaruie.
poza pentru lollo rosso/bianco mie imi pare mai mult pentru escarole care e andiva lata , tot o varietate de cicoare , cred ca la noi e numita salata creata . eu stiu ca nu prea e considerata gustoasa , e folosita mai mult pentru aspect si e putin amaruie , mai ales cea rosie.
pentru o privire mai clara as spune asa :
cele mai importante verdeturi pentru salate
laptuca : a)cap rotund de genul verzei – butterhead (boston , bibb , batavia) ; crisphead (iceberg) . b)cap mai putin dens – lollo rosso/bianco . c)cap lung (romaine/cos)
cicoare : a)radicchio ; b)andiva creata/frisee ; c)escarole/andiva lata/salata creata
rucola
creson
vegetale chinezesti : sheng cai ; bok choy/pak choi ; varza chinezeasca (care e undeva la mijloc intre varza si laptuca)
ar mai fi si altele (spanac tinar , papadie …) dar e suficient atit .
Foarte bine documentat si interesant articolul! Ma gandesc uneori ca nu exista lucru despre care sa nu stiti mult mai mult decat as putea gandi eu vreodata. Apreciez pasiunea cu care o faceti, deci felicitari! Am senzatia de deja vu, un alt Radu – Anton Roman – punea o astfel de pasiune cand vorbea despre cultura si traditiile romanesti alimentare. Multumesc, de asemenea, pentru ca asa am aflat ca un anume supermarcat a botezat salata Batavian cu denumirea de „salata olandeza”. Eu am gasit niste exemplare extrem de aspectuoase si am constatat ca este foarte gustoasa si nu reactioneaza asa de repede la acidul din otet.
Jos palaria, domnule Popovici!