Salata de ficatei de pui cu bacon si rosii

Salata de ficatei de pui – reteta cu bacon si rosii

Serial realizat in colaborare cu WineRo.

Aceasta salata este consistenta si hranitoare si combina gustul bogat si pregnant al ficateilor si al baconului cu prospetimea frunzelor proaspete. Crutoanele, aromatizate cu usturoi si cimbru, vin cu un plus de textura si de aroma, dand in acelasi timp satietate preparatului.
Salata de ficatei de pui cu bacon si rosii21 - Salata de ficatei de pui cu bacon si rosii 1 - Retetele lui Radu
Aceasta salata se serveste ca fel principal, la pranz, alaturi de un pahar cu Alira Merlot 2009.

Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatit: 15 minute
Ingrediente:
200 g frunze mixte de salata
2-3 linguri de ulei de floarea-soarelui
50 g felii subtiri de bacon
2 felii de paine fara coaja, taiate bari
250 g ficatei de pui, curatati
4 catei de usturoi, curatati si taiati in jumatate
1 lingurita de frunze proaspete de cimbru (sau rozmarin)
2 lingurite de suc de lamaie
10 rosii cherry, taiate in jumatate
sare
piper negru, proaspat macinat

Instructiuni:
Se asaza o tigaie pe flacara medie si, cat este inca rece, se adauga repede feliile de bacon. Acest lucru da timp grasimii sa se topeasca inainte de a se rumeni. Se prajesc feliile cate 2 minute pe fiecare parte, sau pana ce se rumenesc. Se transfera cu un cleste pe prosoape de hartie si se lasa sa se scurga de grasime. Cand baconul s-a racit putin, se toaca sau se taie fasii.
Se adauga in tigaie 1-2 linguri de ulei si se incinge impreuna cu grasimea lasata de bacon. Se adauga crutoanele de paine si jumatate de usturoi si se prajesc pana ce acestea se rumenesc frumos. Atentie, cand usturoiul incepe sa se rumeneasca, se scoate din tigaie; daca se arde va da gust amar uleiului. Se scot crutoanele pe prosoape de hartie, ca sa se scurga de grasime. Se presara cu cimbru.
Se adauga in tigaie si restul de ulei (daca este nevoie). Se adauga ficateii de pui, putina apa si restul de usturoi se prajesc cateva minute, intorcandu-i de cateva ori pana se rumenesc frumos. Se arunca usturoiul. Se sareaza si se pipereaza ficateii.
Se aranjeaza intr-un castron salata verde si rosiile. Se sareaza, se pipereaza si se stropesc cu suc de lamaie si putin ulei.
Se adauga crutoanele, ficateii si baconul tocat. Se amesteca, se presara salata cu frunzulite de cimbru si se serveste calda.
Vinul potrivit: Alira Merlot 2009
WineRo pe FaceBook.
Iata lista magazinelor de unde se pot cumpara vinurile produse si distribuite de WineRo.

  1. Radu Popovici spune:

    @Dorel: Exista dressing, este vinegreta care asezoneaza rosiile si salata verde. Rosiile sunt si ele zemoase, deci, in principiu, exista destul lichid ca ficateii sa nu para seci (in plus, daca sunt gatiti corect, nici nu sunt atat de seci).
    Bineinteles, cum este chestie de gust, vinegreta se poate suplimenta fata de cantitatile date de mine.

  2. Dorel spune:

    reteta e buna dar cred ca ar fi potrivi si un dresing pt ca ficateii sint cam seci si ar aluneca mai bine.Binenteles ca e o chestie de gust a fiecaruia dintre noi

  3. Dorel spune:

    Buna
    sint incepator in ale bucatariei si nu ma pricep la comentarii dar de fiecare data cind fac o reteta mi se pare normal sa va anunt. E forma mea de a va multumi pt munca pe care o faceti punind retetele pe blog.

    aceasta e inca o reteta facuta si incerc sa fac de fiecare data alta reteta pt a cistiga experienta

    • Radu Popovici spune:

      @Dorel: Experimentele facute cu pasiune sunt cea mai buna cale de a invata, mai ales daca o combinati cu partea teoretica, de tehnologie culinara. Nu mi-ati spus daca v-a placut reteta. 🙂

  4. memphis spune:

    Radu sa nu mai spui ca nu vin cu opinii si impresii dupa ce gatesc cite o reteta de la tine. Am facut salata asta si a iesit foarte-foarte buna. Excelenta combinatie de gusturi si texturi. In plus, am avut si un vin rose la masa!
    A, era sa uit. Ai felicitari din partea prietenei mele. 🙂

  5. speranta spune:

    Buna.scuze.ma grabeam sa merg dupa copii la scoli ca sunt diferite.am facut au iesit super.acum iara fac si sper sa apuc sa fac poza.multumesc.o zi frumoasa

  6. rodica paraschiv spune:

    Noi mancam destul de des ficatei de pui, ne plac foarte mult. Fac si eu ceva asemanator dar cat de curand am sa pregatesc varianta dumneavoastra pt. ca mi se pare mult mai gustos cu lamaie, cu usturoi si modalitatea de preparare. Eu fierbeam putin ficateii si apoi ii prajeam cu bacon si vin la un loc plus mirodeniile.

  7. speranta spune:

    Buna. deja imi ploua in gura. nu-s fan ficatei dar din cand in cand mai fur de la sot 🙂 merg la cump. pt ficatei ca nu mai tine, imi ploua in gura si cum azi trebui sa fac ceva la copii, idee nema, o pun in practica. ms.mult o sapta.faina.

  8. mihaelar63 spune:

    Precis am sa prepar aceasta salata .
    Chiar zilele trecute ma gandeam la o salata cu ficatei dar ideea nu era bine conturata . Acum am iesit din ceata !!!:D

Dă-i un răspuns lui Dorel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.