Vi se intampla vreodata sa fiti flamanzi si sa aveti chef de ceva bun si aromat, dar sa va fie si o lene de zile mari? Ce tot intreb eu, normal ca vi se intampla si voua, caci oameni suntem cu totii…
Ei bine, am o reteta pentru astfel de momente. O salata foarte rapida, rusinos de simpla, racoritoare, aromata si gustoasa. O delicatesa obtinuta in doar cateva minute.
Reteta este, de fapt, o varianta a salatelor-dip de tip raita. Indienii o servesc cu paratha, sau alta lipie, eu am mancat-o cu… tortille cumparate de la Mega Image. Cum va spuneam mai sus, mi-era prea lene ca sa ma apuc sa fac aluat, sa coc etc.
Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 10 minute plus racire
Timp de gatit: 0
Ingrediente:
300 g iaurt gros, bine scurs
1 catel de usturoi, taiat in jumatate, pe lungime
1 rosie, curatata de seminte si tocata
10 cm bucata de castravete, curatat de coaja si seminte si dat pe razatoare, bine stors
1/2 lingurita de amestec pudra curry
1 mana de frunze proaspete de coriandru, tocate marunt
sare
piper negru, proaspat macinat
8 lipii subtiri, nedospite
Instructiuni:
Se freaca bine peretii unui castron cu catelul de usturoi. Se arunca apoi usturoiul.
Se amesteca in castron iaurtul cu rosii, castraveti, sare, piper, coriandru si curry. Se acopera castronul si se lasa sa stea minim 30 de minute, in frigider.
Se scoate apoi din frigider, se scurge daca a lasat lichid, se orneaza cu feliute de castravete si frunze de coriandru si se serveste cu lipii nedospite.
super sosu ar merge de minune cu carne de chebab si cartofi prajiti imi place gustu de coriandru si cury mult succes in continuare si cat mai multe emisiuni
@Ely: Da, merge bine cu carne prajita sau fripta, condimentata… de miel, porc, vita, pui, chiar si cu peste. Multumesc pentru urare.
nu stiu cine a inventat iaurt cu castravete si ceva ierburi aromate dar a fost un geniu !
@cristi-j: O, da, cu siguranta. Am un feeling ca a fost cineva din Asia Centrala. 🙂
Super buna! cred ca trebuie sa o salvez neaparat reteta ( dupa sarbatori cu siguranta urmeaza o dieta ! : ) )
@ophelia: Este buna si ca gustare, chiar de Sarbatori. in fine, depinde ce musafiri ai la masa. Familia mea s-ar fi uitat chioras acum cativa ani, dar intre timp s-au obisnuit sa mai iasa din chestiile foarte obisnuite an de an. 🙂
delicioasa si cu niste felii de piine prajiita in lipsa lipiilor
@mona: Asa este, merge si cu crutoane, chiar. 🙂
aroma usoara de usturoi e pt. sclifositi 🙂 eu sunt fana aroma heavy…deci nu se arunca nici un catel (de usturoi biensur) niciodata 🙂
@Ada: Cum zici tu. 🙂
de ce se arunca usturoiul? nu merge pus in iaurt? ca mie-mi place usturoiul mult mult de tot 🙂
@Ada: Ca sa fiu sincer, nici eu nu l-am aruncat. 🙂 Se arunca doar daca vrei sa pastrezi o aroma usoara de usturoi. Iubitorii de usturoi en-gros il pot pastra, bineintelesi.
Foarte faina idee.
Crema asta de iaurt e delicioasa.
Eu sunt si mai lenesa ca tine.Mai ales in ziua de dupa curatenia
generala pe care tocmai am terminat-o.
Culmea lenei la mine va fi humus cu rosie pe lipie.
Ambele trei,cumparate. 🙂
@Lia: Macar te-ai dus pana la supermarket. Culmea leneviei ar fi sa ai un bucatar care sa faca toate astea pentru tine. 🙂