Este o reteta foarte simpla si rapida, aromata si gustoasa, perfecta pentru zilele fierbinti de vara cand nu aveti chef sa aprindeti aragazul doua zile consecutiv. In loc de busuioc puteti folosi menta sau marar. Se poate folosi orice fel de carne de pui gatita (fiarta, fripta sau prajita).
Bucatarie: franceza
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 5 minute plus 10 minute odihna
Timp de gatit: 0
Ingrediente:
1 plic cu salata mixta (salata verde, varza, morcov, sfecla etc.)
400 g carne gatita de pui, fara oase si piele, taiata julienne
1 lingura cu mustar de Dijon
4 linguri de ulei de floarea-soarelui
2 lingurite de zahar
1 lingura suc de lamaie
1 lingura de otet de mere
20 de frunze proaspete de busuioc, tocate
sare
piper negru, proaspat macinat
Instructiuni:
Se desface plicul cu salata si se toarna direct intr-un castron mare (fara sa se mai spele). Se adauga carnea, se sareaza si se pipereaza.
Se amesteca separat mustarul cu sucul de lamaie. Se adauga zahar, otet si ulei si se amesteca bine, pana ce se dizolva zaharul.
Se toarna sosul peste mixtura de salata si carne. Se amesteca bine, se adauga busuiocul si se amesteca din nou. Se acopera castronul si se lasa sa stea 10 minute, ca busuiocul sa-si poata dezvolta aroma. Se serveste rece, alaturi de un pahar de vin alb, demi-sec.
vreau sa incerc sa prepar si eu aceasta salata si vreau sa stiu ce inseamna pui gatit? cum gatesc puiul pentru aceasta salata?
si ce inseamna taiat julienne?
merci anticipat
@andrei: Pui gatit inseamna fiert, fript pe gratar sau prajit, la alegerea ta. Julienne inseamna ca este taiat fasiute subtiri, in lungime de cativa cm.