Salata de rucola cu branza ricotta

Aveti in fata o salata care exprima spiritul bucatariei italiene: simpla, robusta, preparata cu ingrediente proaspate si de buna calitate. Aroma sa este naturala si placuta, iar gustul delicios. Salata aceasta se serveste ca antipasto (gustare sau antreu, inainte de preparatele pe baza de paste).
salata de rucola cu branza ricotta1 - Salata de rucola cu branza ricotta 1 - Retetele lui Radu

Bucatarie: italiana
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gatit: 8 minute
Ingrediente:
150 g branza ricotta
sare
piper negru, proaspat macinat
1 catel de usturoi, taiat in jumatate
120 g frunze proaspate de rucola
1 lingura de ulei de masline extra virgin
1/2 lingura de otet balsamic
8 rosii cherry, taiate in jumatate
Instructiuni:
Se incinge grill-ul cuptorului. Se amesteca intr-un castron branza ricotta cu o spatula, ca sa se inmoaie. Se asezoneaza cu sare si se amesteca. Se transfera intr-un platou mic, termorezistant si se intinde intr-un strat de grosime uniforma. Nu insistati sa neteziti stratul, caci neregularitatile sunt bine-venite: ele se vor rumeni si vor aduce un plus de culoare si textura.
Se pune platoul sub grill si se coace branza 7-8 minute, pana ce este incinsa si incepe sa se rumeneasca pe alocuri. Se scoate din cuptor si se pune deoparte.
Se freaca un castron cu usturoi. Se adauga rucola, piper si sare. Se amesteca cu grija cu ulei de masline si otet. Se gusta si se potriveste asezonarea.
Se adauga rosiile si se amesteca. Se aranjeaza salata pe farfurii individuale. Se presara peste ea bucatele de branza ricotta coapta si piper negru, proaspat macinat.

Citeste si articolul →   A fost "Sarea în bucate", februarie 2013

19 comentarii pe “Salata de rucola cu branza ricotta

  1. Corina spune:

    Aoleu, mooor daca nu am tavita asta!!!

    Nu mai gatesc nimic pana nu fac rost de una asemanatoare!-)))

    M-am indragostit pur si simplu de ea, inca din emisunile dvs.!!

    Cat de adevarata e vorba ca nu conteaza numai mancarea, ci si prezentarea!!

    O sa verific link-ul asta pana innebunesc, poate-poate primesc vreun indiciu care sa-mi aduca miununatia asta si in bucataria mea.

    Fie-va mila de noi, vrem sa mancam dorada exact ca in reteta, dar nu ne putem apuca pana nu facem totul exact ca in film,asta incluzand si TAVITA!-))))

  2. Corina spune:

    Ah, imi doresc atat de mult!!!

    E superba, iti vine sa mananci mancarea cu tot cu tavita!!

    Daca aflati cumva vreun magazin din Italia care vinde astfel de produse online si livreaza si in Romania, puteti sa ma anuntati aici?

    O sa pastrez link-ul cu aceasta postare, sa nu ma pierd prin blog-)).

    Va felicit inca o data si pentru emisiune, si pentru retetele de aici, aveti un blog de top, sunteti in varful blogosferei culinare, e o minunatie sa te plimbi de la o reteta la alta si sa le privesti murind de pofta!

    Poate intr-o zi reusiti sa ma ajutati cu tavita, sa-mi dati un site sau un magazin.

    Succes in continuare, faceti niste lucruri minunate, salivam de cate ori vedem ce pregatiti la tv-))

    Numai bine!

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: O sa intreb printre prieteni, poate dau de o urma. Si daca tot v-au placut platourile atat de mult, vizionati si reteta aceasta unde il folosesc pe cel mare. 🙂

  3. Corina spune:

    Felicitari pentru emisiune!!

    Nota 10!

    Am o mare, mare rugaminte.M-am indragostit de tavita aceea cu albastru( din ceramica) in care faceti anumite retete la cuptor(si care e pe un suport de inox), va rog muuuuuuul, spuneti-mi unde o gasesc si eu???

    Vreau sa gatesc pentru sotul meu, dar vreau sa-i fac si o prezentare ca la carte, asa, ca in emisiunea dvs.

    Va rog, ajutati-ma!

    Dati-mi adresa magazinului sau adresa site-ului de unde pot cumpara.

    Mii de multumiri!

    Corina

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: Multumesc si ma bucur ca va plac emisiunile. In ce priveste acele platouri cu suport de metal, nu pot sa va ajut prea mult. Sunt in familie de cel putin 10 ani si nu mai stiu sigur cum au aparut. Stiu ca le-am primit cadou, parca au fost aduse din Italia, dar nu mai stiu de la cine le-am primit.

  4. Sylvia spune:

    Excelenta combinatia, cred ca salatele sunt singurele preparate pe care le-as putea manca la nesfarsit in variati pe 100 de teme 🙂

  5. ophelia1983 spune:

    he he…de bine ce m-am intors de la Milano…si tot as manca! intr-adevar se gateste asa simplu la ei…dar atat de gustos!!! pana si pastele nu prea seamana cu ceea ce facem noi aici- cu sosuri grele, dificile…la ei cat mai rapid si simplu posibil!!!

  6. Corina spune:

    Excelent, chiar ma gandeam sa trec pe salate. Apetisant, si m-ati terminat cu discutia despre sosurile cu paine muiata…mmm ce bun.

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: Eu imi aduc aminte de simpla salata de rosii facuta de mama. Doamne, ce gust avea painea inmuiata in sos. Folosea, saraca, un ulei rafinat de floarea-soarelui si otetul care se gasea pe piata, dar rosiile alea aveau un gust si o aroma care mi-au ramas in minte si acum. 🙂

  7. irina spune:

    Am mancat salata cu rucola dar doar cu rosii. Am fost in Italia la mama si asa pregatea ea salata. Am mancat numai bunatati acolo. Se traieste bine, ce sa mai.

    • Radu Popovici spune:

      @irina: Rucola nu este foarte versatila, din cauza gustului putin amarui, dar merge bine aproape cu orice daca dressing-ul este putin acrisor, ca sa taie din amareala. Mai am cateva salate cu rucola pe blog.

  8. popa codruta spune:

    🙂 la reteta asta ma inscriu si eu!. cu o ciabatta alaturi, cu care sa strang toate zemurile alea aromate care raman in farfurie!
    codruta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.