Salata de varza cu chimen

Vara este pe sfarsite, dar astazi promite sa fie cald, din nou. Imi propun sa raman departe de aragaz, asa ca o salata simpla si foarte rapida, racoroasa si crocanta este exact ce-mi trebuie.
Preparati-o pentru cina, alaturati-i si un pahar de vin alb si rece, si va promit o seara placuta!
Salata de varza cu chimen

Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 10 minute + marinare
Timp de gatit: 0
Ingrediente:
1 kg varza alba, tocata
1/2 ardei gras rosu (circa 75 g), tocat foarte marunt
1/2 ardei gras galben (circa 75 g), tocat foarte marunt
2 lingurite de zahar tos
2 lingurite de seminte de chimen
1 lingurita de boia dulce
2-3 lingurite de sare
piper negru, proaspat macinat
3 linguri de suc de lamaie
6 linguri de ulei de manline extra virgin
1 legatura de marar proaspat, tocata
Instructiuni:
Intr-un castron se sareaza varza, se pipereaza, se presara cu chimen si stropeste cu sucul de lamaie si cu 5 linguri de ulei de masline. Se amesteca totul foarte bine, se acopera castronul si se transfera in frigider. Se lasa sa stea 2 ore, sau pana cand varza se raceste bine, absoarbe aromele si se inmoaie putin.
Se adauga ardeii grasi si mararul tocat, se presara cu zahar si boia si se amesteca bine. Se stropeste salata cu restul de ulei de masline si se serveste imediat, rece.
Sfaturi:
In ultimul timp am tot dat de niste verze cotoroase si atoase… adica neprietenoase cu salatele. Am marinat varza cu sare, suc de lamaie, chimen si ulei, nu numai pentru gust, ci si ca sa se inmoaie putin.
Daca aveti norocul sa fi dat peste o varza mai simpatica, puteti reduce timpul de marinare la 30 de minute.
Puteti servi salata ca atare, daca doriti un mic dejun sau o cina usoare. O puteti servi si ca salata de insotire, alaturi de carne fripta pe gratar sau prajita, alaturi de o tocana cu cartoti prajiti, sau chiar cu peste la gratar sau la cuptor.

12 comentarii pe “Salata de varza cu chimen

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Da, cu ceapa rosie si cu ceapa verde. Bune amandoua, mai ales ce acu ceapa rosie. Dar le-as servi toamna sau iarna. Pentru vara as renunta la ceapa; mi se pare ca este mai racoroasa astfel. 🙂

  1. Teo spune:

    Buna ziua d-le Radu. Interesanta reteta …eu unul nu ma impac cu chimenul…urasc chimenul…dar poate ca ascuns putin in salata de ardeiul iute ,ar fi o schimbare. Mi-a placut combinatia marar-varza.

    Va salut cu respect !

    • Radu Popovici spune:

      @Teo: Buna ziua. Imi pare rau ca nu va aveti bine cu chimenul, nu prea pricep cum se poate asa ceva, dar gusturile nu se discuta… 🙂 Reteta nu are ardei iute, si oricum nu ar fi reusit sa-i ascunda aroma si gustul. Inlocuiti chimenul cu seminte de mustar sau de coriandru. Bineinteles, reteta va avea alt gust si alta aroma, dar vor fi poate mai convenabile pentru dvs.

  2. Yoyo spune:

    mor dupa chimen. Imi place si mararul, bineinteles. Aromele astea merg bine impreuna. Am notat reteta intra la mine pe lista de asteptare. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Yoyo: Si din punctul meu de vedere combinatia marar-chimen-boia (sa nu uitam boiaua; una de buna calitate are aroma deosebita) este una dintre cele mai reusite. Spor la gatit!

  3. Yoyo spune:

    Imi place reteta. Foarte simpla. Excelenta gaselnita cu cubuletele mici de ardei iute colorat diferit. Da o culoare frumoasa intregii salate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.