Cred că fiecare dintre noi a mâncat sarmale de zeci, sau chiar sute de ori. Probabil foarte mulți dintre noi și-au urmărit bunicile, mătușile și mamele, în bucătărie, împachetând sarmalele și pregătindu-le pentru fiert. Mi-aș putea închipui că majoritatea dintre noi iși mai aduce aminte cum fierbeau cratițele sau oalele ore în șir, sau cum se mai rumeneau, după aceea, sarmalele la cuptor. Mai mult ca sigur că această ultimă operațiune nu se face peste tot prin țară, dar mama o făcea.

Aș fi putut, deci, băga mâna în foc până la… gât că orice român, mai ales unul căruia îi plac sarmalele, știe, chiar și vag, cum se gătesc acestea, câtă manoperă implică și câte ore se lasă așteptate, până ce se fac fragede și gustoase. După mine, sarmalele au cel mai bun gust nu mai devreme de a doua zi după ce au fost făcute. Deci, ca să reținem: timp grămadă și manoperă fără număr. De aceea se și fac cu oala, nu cu bucata, căci în număr mic nu merită efortul și nici nu ies așa gustoase.

Am asistat însă la următoarea întâmplare, petrecută într-un restaurant. O doamnă, pe la vreo 40 de ani, dichisită și, mi s-a părut mie, un piculeț cu nasul pe sus, însoțită de o altă doamnă, cu vreo 20 de ani mai coaptă, se așază la masa vecină.

Când se adresează chelnerului întreabă direct, fără să consulte meniul: „Nu aveți cumva sarmale?
Răspunsul vine, ca o scuză: „Îmi pare rău, nu le avem în meniu.
Doamna continuă cu o altă întrebare, care pe mine m-a lăsat perplex: „Și nu puteți să ne faceți și nouă, repede, vreo 5-6?

Vreau să fac o paranteză, ca să mă ocup puțin de acest „și nouă”, conținut în ultima replică a doamnei. L-am întâlnit mereu în vorbirea celor care au de cerut o favoare: „Nene, nu de dați și nouă 5 lei, ca să ajungem acasă?”, sau „Dați-mi și mie 1 leu, că nu am mâncat de trei zile?”, ori „Vă rog, vreau și eu să mă ajutați cu niște bani fiindcă bla bla bla?
Când spui „și mie”, aceste cuvinte implică faptul că și alții au mai beneficiat de ceea ce cere respectivul. „Și mie” nu-ți individualizează cererea, o ascunde printre alte posibile cereri similare. Are rolul de a banaliza cerșeala nerușinată.
Celui care dă trebuie să i se inducă în subconștient că nu i se cere, de fapt, mare lucru; cerșetorul doar vrea și el ceva, așa cum vor și alții.

Să revenim la sarmalele noastre. Auzind-o pe doamnă eu am rămas cu gura căscată, chelnerul la fel. Doamna cu întrebarea, ca și cea care o însoțea, era foarte calmă, ca și cum ceruse un pahar cu apă. Țin minte că, dincolo de pornirea irezistibilă de a pufni în râs, mi-a trecut prin minte și un gând destul de negru. Bun, mi-am zis, iată, asta este clientela de restaurant; sau măcar o parte din ea. Oameni care habar nu au pe ce lume trăiesc, culinar vorbind, bineînțeles. Care nu știu să comande și nici măcar nu știu la ce trebuie să se aștepte atunci când comandă ceva.

M-am întrebat adesea de ce sunt la noi atât de multe restaurante mediocre. Mi-am dat seama că vina este în primul rând a managementului. Apoi, după mine, a personalului, bucătari și ospătari. Dar o parte importantă de vină are și publicul. Dacă ar fi puțintel educat, dacă ar ști ce să ceară și ce ar trebui să primească, ar exercita o presiune favorabilă asupra restaurantelor. Cu toții am avea de câștigat din aceasta.
Tare mi-e teamă însă, că acest lucru se va împlini doar atunci când sarmalele se vor face în 5 minute și în număr de 5-6 bucăți. Adică la paștele cailor.

Sumar articol
Titlu articol
Sarmale instant
Descriere
Cred că fiecare dintre noi a mâncat sarmale de zeci, sau chiar sute de ori. Probabil foarte mulți dintre noi și-au urmărit bunicile, mătușile și mamele, în bucătărie, împachetând sarmalele și pregătindu-le pentru fiert. Mi-aș putea închipui că majoritatea dintre noi iși mai aduce aminte cum fierbeau cratițele sau oalele ore în șir, sau cum se mai rumeneau, după aceea, sarmalele la cuptor.
Autor