Sarmale la minut – stii ce vrei?
Cred ca fiecare dintre noi a mancat sarmale de zeci, sau chiar sute de ori. Probabil foarte multi dintre noi și-au urmarit bunicile, matușile și mamele, în bucatarie, împachetand sarmalele și pregatindu-le pentru fiert.
Mi-aș putea închipui ca majoritatea dintre noi iși mai aduce aminte cum fierbeau cratitele sau oalele ore în șir, sau cum se mai rumeneau, dupa aceea, sarmalele la cuptor. Mai mult ca sigur ca aceasta ultima operatiune nu se face peste tot prin tara, dar mama o facea.
Aș fi putut, deci, baga mana în foc pana la… gat ca orice roman, mai ales unul caruia îi plac sarmalele, știe, chiar și vag, cum se gatesc acestea, cata manopera implica și cate ore se lasa așteptate, pana ce se fac fragede și gustoase.
Dupa mine, sarmalele au cel mai bun gust nu mai devreme de a doua zi dupa ce au fost facute.
Deci, ca sa retinem: timp gramada și manopera fara numar. De aceea se și fac cu oala, nu cu bucata, caci în numar mic nu merita efortul și nici nu ies așa gustoase.
Am asistat însa la urmatoarea întamplare, petrecuta într-un restaurant. O doamna, pe la vreo 40 de ani, dichisita și, mi s-a parut mie, un piculet cu nasul pe sus, însotita de o alta doamna, cu vreo 20 de ani mai coapta, se așaza la masa vecina.
Cand se adreseaza chelnerului întreaba direct, fara sa consulte meniul: „Nu aveti cumva sarmale?”
Raspunsul vine, ca o scuza: „Îmi pare rau, nu le avem în meniu.”
Doamna continua cu o alta întrebare, care pe mine m-a lasat perplex: „Și nu puteti sa ne faceti și noua, repede, vreo 5-6?”
Vreau sa fac o paranteza, ca sa ma ocup putin de acest „și noua”, continut în ultima replica a doamnei.
L-am întalnit mereu în vorbirea celor care au de cerut o favoare: „Nene, nu de dati și noua 5 lei, ca sa ajungem acasa?”, sau „Dati-mi și mie 1 leu, ca nu am mancat de trei zile?”, ori „Va rog, vreau și eu sa ma ajutati cu niște bani fiindca bla bla bla?”
Cand spui „și mie”, aceste cuvinte implica faptul ca și altii au mai beneficiat de ceea ce cere respectivul. „Și mie” nu-ti individualizeaza cererea, o ascunde printre alte posibile cereri similare. Are rolul de a banaliza cerșeala nerușinata.
Celui care da trebuie sa i se induca în subconștient ca nu i se cere, de fapt, mare lucru; cerșetorul doar vrea și el ceva, așa cum vor și altii.
Sa revenim la sarmalele noastre. Auzind-o pe doamna eu am ramas cu gura cascata, chelnerul la fel. Doamna cu întrebarea, ca și cea care o însotea, era foarte calma, ca și cum ceruse un pahar cu apa.
Țin minte ca, dincolo de pornirea irezistibila de a pufni în ras, mi-a trecut prin minte și un gand destul de negru. Bun, mi-am zis, iata, asta este clientela de restaurant; sau macar o parte din ea.
Oameni care habar nu au pe ce lume traiesc, culinar vorbind, bineînteles. Care nu știu sa comande și nici macar nu știu la ce trebuie sa se aștepte atunci cand comanda ceva.
M-am întrebat adesea de ce sunt la noi atat de multe restaurante mediocre. Mi-am dat seama ca vina este în primul rand a managementului. Apoi, dupa mine, a personalului, bucatari și ospatari.
Dar o parte importanta de vina are și publicul. Daca ar fi putintel educat, daca ar ști ce sa ceara și ce ar trebui sa primeasca, ar exercita o presiune favorabila asupra restaurantelor. Cu totii am avea de caștigat din aceasta.
Tare mi-e teama însa, ca acest lucru se va împlini doar atunci cand sarmalele se vor face în 5 minute și în numar de 5-6 bucati. Adica la paștele cailor.
Am crezut ca e vorba de vreo reteta, chiar eram interesat de ce reintrepretare e vorba … hahaha
Pentru mine sarmalele sunt cele mai bune la cateva ore dupa oprirea focului, dupa ce s-au odihnit dupa fiert si apoi a doua zi. Dupa aceea nu prea mai sunt incantat.
Povestea e atat de ciudata incat parca iti vine sa spui ca nu poate fi adevarata, e o gluma. Mi se pare aproape imposibil ca cineva din Romania sa nu stie macar chestiile de baza despre sarmale. Dar, desi n-am avut parte de una chiar asa, stiu ca se pot intalni multe aiureli prin restaurante.
Total de acord cu ultimul paragraf, si cu ordinea si cu concluzia si previziunea de timp.
@cristi-j: Mi-ar fi placut mai mult sa fie o gluma. Nu este, din pacate.
Inteleg ca suntem amandoi pesimisti. 🙂
In Alsacia exista un preparat traditional numit ”baeckeoffe” care are un proces de pregatire indelungat, similar sarmalelor. Numai ca in toate meniurile restaurantelor de acolo scrie clar, uneori cu caractere bolduite, ca daca vrei asa ceva trebuie sa faci comanda de dimineata pentru seara, sau cel mai indicat cu o zi inainte. De multe ori mai scriu si in posterele sau bannerele de pe pereti, ca poate clientul nu a citit cu atentie meniul. Asadar totul este foarte clar.
Un patron de restaurant trebuie sa se astepte sa-i calce pragul si clienti mai putin educati. Nu poti sa le dai un test de cultura culinara la intrare si sa-i respingi pe cei care pica testul. Important este ca oamenii aceia sunt dispusi sa cheltuie niste bani la restaurant si daca restaurantul nu este pregatit sa le satisfaca asteptarile, banii respectivi vor merge in alta parte. Nu este neobisnuit faptul ca un client care intra intr-un restaurant romanesc se asteapta sa gaseasca acolo sarmale. Mai neobisnuit este sa intri in multe restaurante romanesti si sa nu gasesti deloc sarmale. Oare cat de greu ar fi pentru restaurantele romanesti sa pregateasca sarmale, informand corect clientii cu privire la conditiile in care se poate face comanda?
@Cami: Nu cred ca ai dreptate.
Restaurantul “tau” gateste baeckeoffe doar la comanda, in cantitati mici, de aceea indica timpul. Baeckeoffe se gateste intr-un singur vas, de 1-6 portii, care se aduce la masa. Este cu totul altceva decat sarmalele. Se face la comanda, fiindca asa este specificul mancarii, sa se gateasca in cantitati mici.
Mie mi se pare ilogic sa faci o mancare ca ciorba, sarmale, tocana sau tochitura la portie si sa iei comenzile cu minim 12 ore inainte. Pe acestea le ai gata facute oricand, caci se gatesc in oale sau cratite mari, si le reincalzesti atunci cand sunt cerute la masa.
Nu toate restaurantele romanesti au sarmale, tocmai fiindca se gateste in cantitati mari si nici nu este o mancare de zi cu zi. Si chiar la cele care au sarmale in meniu… ai vazut undeva sa se specifice ca trebuie sa comanzi sarmalele cu o zi inainte? Se specifica si la noi timpii de gatit mai lungi, la preparate care chiar se fac pe loc, cu portia, ca risotto, paella, ossobuco, piept de rata etc.
Cum adica, patronul ar trebui sa presupuna ca are o clientela needucata? Pai ar avea nevoie in restaurant, sau in meniu, de zeci de notite si de bannere. Ce sa faca daca clientul nu stie ce este aia ciorba? Sau tochitura? Sau daca nu stie ce este o omleta? Ori daca nu stie cum se foloseste oliviera de pe masa?
De unde sa stii tu, ca patron, ce si cat nu stie clientul? Pana unde se poate presupune, in mod obiectiv, ca se poate “intinde” nestiinta clientului? In orice clipa poti da peste un tampit care nu stie un lucru absolut elementar, unul la care tu, in postura de patron sau sef de sala, nu te-ai fi gandit in ruptul capului ca nu este cunoscut de oricine.
Asta cu “clientul nostru stapanul nostru” sau “clientii au intotdeauna dreptate” e destul de discutabila. Exista locuri unde se pot satisface orice asteptari, situatii in care se pot satisface orice asteptari si momente cand se pot satisface orice asteptari. Dar e valabil si invers. Sigur ca intr-un loc unde numarul de clienti nu e prea mare trebuie sa-i pretuiesti cat mai mult pe cei existenti daca vrei sa existi si acelasi lucru e valabil si daca exista multi clienti dar competitia e foarte mare. Dar cred ca mai exista si alte modalitati si in plus exista si alte considerente de avut in vedere, inclusiv de ordin practic, asa cum a spus Radu.
“Oare cat de greu ar fi pentru restaurantele romanesti sa pregateasca sarmale, informand corect clientii cu privire la conditiile in care se poate face comanda?” – Care ar fi conditiile, eu nu prea le vad? Un loc sau face sau nu face sarmale, nu prea vad sa existe cale de mijloc decat in cazul evenimentelor si grupurilor cu meniu prestabilit.
Dupa ce am postat “pizza rapida la tigaie”, cand am citit titlul, am luat mot-a-mot titlul in serios, nimic nu m-ar mai fi mirat (la faza asta ma iau de manuta cu doamna).
Pai, distinsele doamne, posibil sa fie mici Maria Antoaneta cu al ei “Daca nu au paine, sa manance cozonac”. Adevarata fraza a fost “Lasati-i sa manance cozonac” …, doamne care sa nu aiba habar despre ce se intampla in bucatarie, ori sa fi fost pur si simplu proaste, caz in care nu merita atentie subiectul si nici nu le poti condamna, pentru o vina care nu le apartine.
@Didi: Totusi… cat de prost sa fii?
Vai :)) Initial am ras si eu. Si apoi mi-a revenit mirarea pe care o tot am de vreo doi ani incoace. E plin internetul si blogosfera romaneasca de idei noi, retete apetisante si lumea tot e reticenta sa le incerce. Cautarile de pe bloguri tot spre retetele de sarmale duc, putea si doamna de mai sus sa intre si sa vada ca nu se fac asa repede. 🙂
@Adina: Dupa cum arata, daca intra pe Internet ar fi facut-o doar ca sa cumpere cosmetice si haine online, sau ca sa faca booking pentru vreo calatorie.
calmul unei asa cereri frizeaza nu cu ne-educatia,cit cu prostia.crasa. 🙂
@simona: Poate dispret pentru bucatarie. Nu i-a dat nicio importanta si, in subconstient, o minimalizeaza. In mintea ei gatitul este neimportant, se face repede si este usor, il poate face orice prost.